Dupa cum am promis am scris prima parte a calatoriei in China cu Transiberianul. Inainte de a citi mai departe vreau sa fac clare doua lucruri :

1. Voi scrie urmatoarele parti doar daca imi spuneti ca intr-adevar vreti sa le cititi. Nu vreau sa credeti ca am nevoie de laudatori dar am si altceva de facut decit sa scriu pagini interminabile doar pentru a agasa membrii acestui forum – pe care ii respect foarte mult – cu grafomania mea.
2. Nu sint familiarizat cu regulile forumurilor ( in afara de daciaclub.ro mai citesc doar imdb.com ) asa ca daca dimensiunea textelor depaseste o presupusa limita impusa ii rog pe moderatori sa le scoata fara mare discutie.


Introducere

Toate cele povestite mai jos sint lucruri reale si traite ca experienta proprie. Cu toate acestea sint lucruri care se afla doar in memoria mea, care oricit de buna ar fi uneori ma mai tradeaza. Exista cu siguranta citeva inexactitati, exagerari si inadverdente fie involuntare, fie voite – datorate unui anume farmec al povestirii asa cum il vad eu. In nici un caz ceea ce scriu aici nu trebuie folosit de altcineva ca informatie primara pentru a repeta aceasta experienta – altfel spus, nu incercati asta acasa. Au trecut de atunci prea multi ani pentru ca orice informatie sa mai fie valabila. Luati-o doar ca o poveste – frumoasa, sau nu – dupa cum va indeamna propriul simt estetic.




De ce plecam de acasa
sau
cum sa-mi petrec sapte zile in tren


1. Pregatirile

Ce faci cind ai 27 de ani, esti in vacanta de vara intrucit esti profesor si mai ales esti in nebunul an 1993 ? O revolutie – sau ce fusese aia – abia se petrecuse, ai ceva bani ( nu esti insurat, fara copii si mai stai si cu parintii ), te maninca talpile sa vezi lumea care pina atunci iti fusese interzisa, asa ca te gindesti cam cinci minute si ajungi la o decizie : plec in China. De ce in China ? Pentru ca e cel mai departat punct de locul in care traiesti la care poti ajunge cu trenul. Am uitat sa spun ca trenul a fost – si a ramas - marea mea pasiune, inainte de avea carnet si masina.
Odata hotarirea luata, restul e simplu. He, he, pare simplu acum in fata tastaturii, cind am Internet de banda larga si pot afla orice despre orice punct al lumii. Sau in fine daca nu aflu informatii aflu pareri. Dar povestea se intimpla in 1993 cind nu prea stiam cum e cu lumea asta. Asa ca primul drum il fac la Ambasada Chinei unde mi se cere sa completez un formular pe vreo trei pagini, imi cer doua fotografii recente, biletele de avion in original si taxa de viza. La observatia mea ca vreau sa merg cu trenul, functionarul ramine interzis si isi suna superiorul – sau securistul de serviciu. Dupa trei minute de conversatie in dulcea Chineza Mandarin ma informeaza sa ii dau bataie : merge si cu biletele de tren.
Fireste, urmatorul drum il fac la Agentia CFR unde le cer un bilet dus intors Bucuresti – Beijing. Aceeasi reactie de neincredere, citeva telefoane date si casiera ma informeaza ca imi pot lua biletul abia peste o saptamina daca – si insista DACA - agentia din Rusia raspunde la telex in timp util. ( va mai amintiti ce e ala un telex ?? ) Plec acasa si incep sa-mi fac bagajele : citeva tricouri, un fel de punga din cirpa cu plastic la interior in care pun banii – 850 USD mari si lati dupa ce platesc biletul de tren si alte nimicuri. Sisteme de navigatie : o harta a Republicii Populare Chineze, scara 1 : 10.000.000 si un ghid de conversatie chinez- roman din 1984 . Agentia CFR e prompta si imi da biletul dupa 9 zile, in aceeasi zi ajung la ambasada unde fac prima gafa : la intrebarea pasa de functionar « unde vreti sa mergeti in China » eu raspund candid : « in Tibet « . Nu minteam, dar nici un raspuns diplomatic nu era stiind problemele ivite cu citeva saptamini in urma cind tocmai le dadusera tibetanilor citeva bastoane pe spate. Se mai dau citeva telefoane si iata pasaportul – verde, cu poza alb-negru mai stiti ? – cu viza chineza pe o luna.
Ma duc acasa, imi iau rucsacul – cu care aratam ca un zeppelin – si imi infomez parintii care ma vad iesind pe poarta. « Unde te duci ? « intreaba mama crezind ca plec intr-una din expeditiile mele in balta. “ In China “ ii raspund eu. “Ma intorc peste vreo luna”

3. Bucuresti – Moscova
sau fratii moldoveni nu te cred ca nu le aduci daruri

Trenul Bucuresti – Moscova pleaca din Bucuresti Nord la 23.00. Cusetele goale toate si imi zic ca daca tot drumul e asa mai bine stateam acasa si ma uitam la televizor. Noaptea trece usor, in tren dorm ca la mine acasa si astept dimineata ca sa trec granita. Dimineata nu se lasa asteptata si iata-ma la vama romana. Controleaza pasapoartele, unde mergeti , in China, drum bun, multumesc. Trenul pufaie si trece dincolo. Il opresc, si la fiecare usa se posteaza cite un politai inarmat, cu cite un ciine lup in lesa, pe amble parti ale trenului. Politaii intra in compartiment, pasaportul – il adulmeca, il pipaie pagina cu pagina, mai ca l-ar gusta. In sfirsit pun viza in el, iata-ma in republica sora. In timpul acesta vagonul se ridica usor de la pamint – se schimba osiile, ecartament diferit, stiti povestea. Intra in compartiment vamesii. De fapt un vames cu un politist gradat, ci Kalasnikovul dupa el. Incepe cu o voce mieroasa : « aveti ceva de declarat ? « Nu am ce sa declar. Imi da un formular pe care trebuie sa declar ce bunuri am, ce am avut si cam ce as avea de gind sa am, inclusiv banii. Aici am o sclipire de geniu : sint turist cinstit, nu fac contrabanda, ia sa declar eu toti banii. Ceea ce si fac, la precizie 847 USD iar ca obiecte de valoare un aparat foto Minolta si un walkman Sony . Ma pune sa semnez, baga declaratia in port-hart dupa care incepe circul. Desfac bagajul, piesa cu piesa. Inteapa cu o andrea foarte subtire tot ce nu se poate demonta : sacul de dormit, rucsacul, hainele. Se enerveaza vizibil ca nu gaseste nimic compromitator si cu un ton aproape amenintator imi spune : « Scoate banii, sa ii numaram » Si ii scot ce sa fac. Din portofel, din buzunar, din alt buzunar si mai ales din talpa sandalelor – da, puteti sa rideti – unde pusesem o parte din bani infasurati intr-o folie de plastic. Cind vede asta, vamesul miroase singe si se lumineaza la fata – din pacate pentru el nu pentru mult timp pentru ca in urma numaratorii ies exact 847 USD in diferite bancnote de 1, 5, 10 si 20 $. N-are ce face, isi ia militianul cu el, spune printre dinti « Drum bun » si ma lasa sa meditez la poduri de flori.
Dupa citeva ore de atirnat in aer, vagonul coboara pe pamint si porneste. Ajungem la Chisinau unde vagonul se umple de oameni care merg catre metropola Moscova dupa o bucata de piine mai dulce. Sint saraci si prietenosi carind dupa ei cantitati incredibile de bagaje. Compartimentul meu se umple urgent, paturile de sus se string, cele de jos devin banchete si sapte oameni isi disputa o portie tot mai scazuta de aer. Noroc ca nu au fantezia romanilor referitoare la curent si geamurile stau larg deschise. Dupa ceva timp se ajunge la granita cu Ucraina de care se trece rapid, fara mare bataie de cap si apoi la granita cu Rusia unde militienii si vamesii au acel inconfundabil aer de comisar sovietic. Cu toate astea nimeni nu se leaga de mine, iau viza de tranzit si nimic nu ma mai poate opri sa ajung la Moscova. Ceea ce se si intimpla, a doua zi dimineata cind ma uit pe geam si vad cum trenul se opreste incet – incet la unul din peroanele garii Kievaskaia. Cobor pe peron cu rucsacul in spate si nu ma simt deloc ca Ostap Bender.


4. Moscova I – parada nu o voi comanda eu

Am coborit din tren si am luat imediat contact cu « sufletul rus » altfel spus doi betivi care lalaiau la intrarea pe peron. Am aplicat rapid o regula de aur la calatoria in locuri in care n-am mai fost niciodata. Cit mai repede afara din zona de influenta a garii / autogarii / aeroportului. Cu cit esti mai departe cu atit lucrurile devin, hai sa zicem, mai normale. Am iesit din gara si am dat cu nasul in Hotel Turist unde am schimbat niste dolari in ruble, nu prea multi, ce sa fac cu prea multi bani doar pentru citeva ore. Ma inselam amarnic. Aveam sa constat pe propria piele adevarul istoric conform caruia pe ce pune mina Mama Moscova nu prea ii da drumul prea repede.
Problema pe care o aveam de rezolvat era – aparent – simpla. Eu ajunsesem in gara Kievskaia la ora 11.00 dimineata. La ora 23.00 pleca Transiberianul din gara Iaroslavskaia. Aveam la dispozitie 12 ore sa ma misc intre cele doua gari. La ghiseele garii engleza sau franceza nu erau la mare prêt dar am inteles Intourist. Biroul Intourist se afla peste drum de gara dar se pare ca era operat de baieti care sosisera in Moscova cu citeva ore inaintea mea. La intrebarea despre cum ajung la gara Iaroslavskaia mi-au indicat taxiurile din fata. Cum nu aveam bani de aruncat am localizat metroul si am cercetat putin o harta destul de in detaliu. Avea chiar ceea ce majoritatea hartilor de orientare din Bucurestiul de azi nu au : acel fascinant punct pe care scrie « You are here ». La ce bun e o harta daca nu stii unde te afli ? Am localizat un punct numit Iaroslavskaia – stiu sa citesc doar in chirilice, limba rusa habar n-am – si am intrat in metru. Intrarea e imensa. Metroul e imens. Dar isi face – sau isi facea treaba destul de bine. Semnalizat asa cum trebuie, statiile anuntate clar, si dispunerea liniilor intr-un cerc fac ca orice punct din Moscova sa fie atins cu mare usurinta. Mai putin gara Iaroslavskaia dupa cum aveam sa vad.
Ca sa fac dintr-o poveste lunga una scurta pot sa va spun ca in urmatoarele 8 ore a trebuit sa rezolv urmatoarea problema geografico / lingvistica :

Ipoteza : avem trei gari - Iaroslavskaia, Kazahstanskaia si Leningradskaia. Cele trei gari sint aproape identice ca dimensiuni, arhitectura si infatisare. Distanta intre ele e in jur de 500 de m. Nimeni nu vorbeste alta limba in afara de rusa iar un sofer de taxi iti cere 50 $ sa te duca la gara pe care o cauti ( care e la 500 m dar tu nu stii asta )
Intrebare : cit timp iti ia sa ajungi la gara care trebuie

Raspuns : bazat pe calcule – 30 minute. Bazat pe cruda experienta : 8 ore si asta dupa ce infrunti soferi de taxi, batrini cersetori, vinzatori de nimicuri, kazahi cu caciuli imense de oaie pe cap si halate vatuite la 30 grade, negri dubiosi si mai ales o banda de baieti cu haine de piele, cizme si lanturi pe care le zornaie agresiv catre tine. Dar daca n-ar fi toate acestea de ce am mai pleca de acasa ?

La ora 22.15 Transiberianul e tras la peron, doi conductori la fiecare vagon iti iau politicos biletul si te conduc la compartimentul tau. Ramin uimit cit de mare este si cit de confortabil. Sint patru paturi, suprapuse, intr-un spatiu de doua ori mai mare decit meschinele cusete din trenurile romanesti. Imi iau locul, descarc bagajul si ma intind pe pat, rasuflind usurat. In compartiment intra un chinez in virsta – grozav, incep sa cunosc oameni noi, bine ca am scapat de Moscova. Mai e o jumatate de ora pina ar trebui ca trenul sa plece dar conductorul intra cu biletul meu in mina si cu un cuvint care seamana cu « Problem « pe buze. Ce se intimplase ? Cam ce patise si Phileas Fogg in « Ocolul pamintului in 80 de zile « Gresisem cu o zi. Biletul meu era pentru 26 Iunie iar eu plecasem de acasa cu o zi mai devreme. Eram in 25 Iunie iar trenul meu pleca a doua zi. Cunosteam expresia « a cade cerul pe tine » dar nu experimentasem senzatia. Mi-am luat bagajele si in mare viteza am coborit pe peron. Aveam la dispozitie exact 24 de ore in cel mai periculos oras in care fusesem pina atunci sa imi pling de mila.

5. Moscova II – vrabiei chioare ii face Dumnezeu cuib

This post has been edited by jean_ange: 10 Mar 2007, 13:31