DaciaClub Logo

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Closed TopicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Detectoare, sfaturi cumparare si utilizare

GoGu
post 9 Jul 2008, 19:45
Post #1


Prea de la tara


Group: Moderatori
Posts: 2.029
Joined: 14 August 03
From: Iasi




Ce calitati trebuie sa indeplineasca un detector? Raspunsul standard este: sa fie sensibil si sa nu dea alerte false (prea multe smile.gif ).

Cu cat detectorul e mai bun (si mai scump...) aceste caracteristici se imbunatatesc (din pacate nu direct proportional cu pretul). Numarul de alerte false nu scade dramatic, insa vor scadea durata si intensitatea acestora. Sensibilitatea, in schimb, va fi mult mai buna la modelele de top.

De ce trebuie ca detectorul sa fie sensibil?

Pai, grosier vorbind, un radar isi face simtita prezenta prin unda directa (radarul e indreptat direct spre tine, in linie dreapta) sau prin unde reflectate (care nu ajung la detector direct din antena radarului, aici e vorba, printre altele, de radar pus cu spatele la tine sau de fotoradare, care prin definitie nu-ti ofera -in timp util- spre detectie unda directa), vezi si ilustratiile.
Daca la unda directa majoritatea detectoarelor se descurca (si aici sunt situatii si situatii), la unda reflectata situatia se inrautateste considerabil (iar in cazul fotoradarelor care au si putere f. mica pe deasupra treaba e chiar delicata). Detectoarele sensibile sunt capabile sa detecteze aceste reflexii in general in timp util (bineinteles ca nu se poate da o reteta fixa, intensitatea reflexiilor depinzand foarte mult de teren, de natura obiectelor din care se reflecta undele precum si de pozitia acestora).

Cum recunoastem un detector sensibil?

E mai greu... Aici trebuie luati in considerare producatorii consacrati, cu modele a caror performanta a fost testata de diverse organizatii specializate.
Parerea mea e ca Whistler face detectoare bune in clasa detectoarelor ieftine (varful lor actual de gama, Pro 78 -rev. C- oferind chiar performanta solida la un pret foarte bun) iar Beltronics + Escort si Valentine Research se lupta pentru suprematie in domeniu.
Mai sunt si alti producatori, dar produsele lor fie au performanta slaba/ inconsistenta (dar pretul poate fi mare pt. a induce iluzia calitatii), fie sunt netestate si nu doresc nimanui sa faca teste pe banii lui.

Cum se reduce numarul alertelor false?

Un detector sensibil are, ca revers al medaliei, dezavantajul ca e mai expus la alerte false (sensibilitatea sa crescuta face posibila detectia unor surse parazite pe care detectoarele mai putin sensibile nici nu le sesizeaza). Asta nu inseamna automat ca un detector cu multe alerte false e neaparat bun...
Aici intervine o alta caracteristica ce creste pretul: filtrarea. Acesta e procesul prin care (prin intermediul unui microprocesor si a unor algoritmi mai mult sau mai putin complecsi) detectorul discerne alertele valide de cele false. Din pacate nu exista algoritmi perfecti, asa ca eliminarea totala a alertelor false nu e posibila.
Detectoarele ieftine recurg la tehnici rudimentare de filtrare sau chiar nu au, astfel ca numarul si intensitatea alertelor false va fi mai mare.
Reversul medaliei e faptul ca algoritmii de filtrare cu cat sunt mai complecsi, cu atat consuma mai mult timp. La viteze mari, in timpul necesar filtrarii se parcurge o distanta mai mare, iar pana se hotaraste detectorul sa alerteze poate fi prea tarziu... Aici ajuta sensibilitatea crescuta, in sensul ca detectorul poate "simti" semnalul de la distanta mare, astfel incat distanta parcursa cat timp el analizeaza semnalul sa nu fie o problema.

Cum recunoastem un detector cu alerte false putine?

Pai, iarasi, un model superior al unui fabricant consacrat va fi o garantie a unor algoritmi de filtrare performanti.
Este foarte util ca detectorul sa aiba benzi selectabile (posibilitatea de a opri independent receptia unor benzi). Prin oprirea benzilor nefolositoare scapam automat si de alertele -evident false- ce ar fi aparut in acele benzi.

In RO se foloseste doar banda K, banda in care, din pacate, sunt si emitatoarele majoritatii usilor automate de supermarket, benzinarii etc., deci surse de alerte false (care in multe cazuri nici nu prea se pot filtra total).

Detectoarele mai ofera si unul sau mai multe moduri City care corespund unor algoritmi de filtrare mai drastici, destinati folosirii detectorului in orase, loc in care sursele de alerte false abunda.


OK, la supermarket sunt zeci de detectoare, care de care mai imbietoare. La ce sa ma uit?

Pai, in primul rand la supermarket rar se gasesc detectoare performante. De obicei aici se gasesc detectoare cel mult medii. Unele magazine de electronice vand si unele detectoare din clasa superioara. Detectoarele bune se gasesc la magazinele relativ specializate (ori pe la magazinele on-line).
Primul lucru de urmarit ar fi ca detectorul sa fie produs de o firma cu reputatie (si eventual sa faca parte din seria mai performanta, in cazul in care respectivul producator are mai multe "linii" de produse).
Ar mai fi de urmarit ca detectorul sa aiba benzi selectabile (sau, in cazul modelelor ieftine Whistler, 3 moduri City, modul City 2 permitand anularea benzii X, banda in care sunt multe alerte false).
Un alt indicator "ochiometric" (desi nu intotdeauna valabil) este greutatea detectorului. Daca un detector de top poate cantari peste 200g, unul modest are ~100g (sau chiar sub).

Ce mai trebuie stiut e ca acest tip de produs e inconjurat de o gramada de "texte" de marketing, care de care mai bombastice si mai de natura sa zapaceasca potentialul client. Baliverne de evitat:

- "12 benzi" (sau mai multe...). O minciuna ordinara. In lume sunt 5 "benzi" radar (daca socotim si Laserul). In Romania se foloseste doar 1 (una) banda radar plus un Laser (cel de la Sacel, la ora actuala). Restul sunt inventii sau fortari ale realitatii.

- "special pentru radarele din Romania" - o abureala, radarele din Romania nu au nimic special.

- afirmatii precum ca ar detecta benzi fantasmagorice: nK, Ka de nu stiu care, bla bla. Singura chestie reala si de folos ar fi la detectoarele cu "Ka narrow" care pot ingusta banda Ka pt. detectia unor radare dificile, in special in Europa. Din cate stiu eu doar Beltronics, Escort (la unele modele) si V1 au implementari "pe bune" ale acestei caracteristici.

- functii inutile (din pacate si detectoarele de top au inceput sa contina tot felul de gizmo-uri, dar nu pe prezenta acestor functii trebuie sa se bazeze alegerea detectorului): ecran color, busola samd. Banuiesc ca nu v-ar conveni sa aveti un detector prost dar cu o busola grozava si cu un display foarte fancy, vizibil noaptea la 10 masini in spate smile.gif

- "detecteaza radarul la 2-3 km" - Chiar asa, 2-3 km, indiferent de tipul de radar, pozitionare, teren si viteza de rulare?... blink.gif O tampenie.
Da, exista situatii (amintesc de discutia cu unda directa) cand pozitia, tipul de radar si terenul favorabile permit detectia de la asemenea distante. Insa, in multe cazuri distanta de detectie e influentata enorm de factorii amintiti mai sus.

- Ku band - banda Ku e folosita intr-adevar in Europa (in cateva tari), dar radarele in aceasta banda sunt rare (si, dupa stiinta mea, la ora actuala nu se mai produc radare in aceasta banda). Sunt extrem de mici sanse sa vedem asa ceva pe la noi.

Adica daca nu iau un detector de 1000 ron n-am facut nimic?

Din pacate performanta costa.
Bineinteles ca se pot folosi si detectoare mai ieftine, insa trebuie sa li se cunoasca limitarile (lucru valabil insa si la cele performante) si trebuie ajustata conduita functie de acest lucru. Cel mai bun detector in mainile unui utilizator neinstruit isi pierde mult din "valoare". Acest lucru e mai valabil la detectoarele ceva mai slabe. Omul e in primul rand cel ce conteaza mai mult la analizarea "terenului" si a potentialului de pericol.

Ca idee, exista detectoare (cum ar fi seria Vector de la Beltronics sau Seria Pro si o parte din seria XTR de la Whistler) la preturi relativ accesibile si care fac treaba buna.


--------------------
Renault Scenic 1.5dCi recolta 2012
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
GoGu
post 13 Jul 2008, 19:23
Post #2


Prea de la tara


Group: Moderatori
Posts: 2.029
Joined: 14 August 03
From: Iasi




Avem un detector, cum il utilizam? De ce bipaie, ca nu vad nici un radar?

Fara un minimum-minimorum de cunostiinte detectorul poate deveni o sursa de stres (pt. ca are obiceiul sa sune si la alte lucruri in afara radarelor...) sau frustrare (pt. ca poti "lua" un radar cu tot cu detector). Ce situatii pot aparea? Ce fac atunci cand alerteaza detectorul?

In momentul in care detectorul alerteaza (intr-o banda de interes -K-, daca nu sunt oprite celelalte), primul lucru ce trebuie facut f. rapid e reducerea vitezei si atribuirea alertei catre o sursa. Se vede vreo masina suspecta pe dreapta, cu spatele (fotoradar)? Vreun radar fix pe dreapta? Un trepied? Poate e de la usa automata a benzinariei? Poate e un radar cateva sute de metri mai incolo?

In figura de mai jos am extras cateva din situatiile cele mai uzuale:

situatii.JPG ( Size: 71.17k ) Number of downloads: 2083


1) radar din fata. Cea mai usoara situatie. Se detecteaza unda directa, distanta de detectie e maricica (bineinteles daca radarul e constant-on). De la alerta initiala se va observa cresterea graduala a puterii semnalului odata cu apropierea de sursa.

2)radar peste deal, din sens opus. Se detecteaza cu intermitente, la fiecare aparitie semnalul fiind tot mai puternic. Montarea cat mai sus a detectorului favorizeaza detectarea mai buna a acestui radar.

va urma


--------------------
Renault Scenic 1.5dCi recolta 2012
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+

Closed TopicTopic OptionsStart new topic


1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Lo-Fi Version  Harta site  Parteneri  Jocuri online  Curs Valutar  HRH Haine din lana merinos Time is now: 19th November 2018 - 05:17
Forum Renault Server hosting