DaciaClub Logo

Welcome Guest ( Log In | Register )

17 Pages < 1 2 3 4 > »  
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Diverse Stiri Interesante., tot felul

cipman
post 19 May 2005, 10:04
Post #31


Membru autentic


Group: Moderatori
Posts: 1.867
Joined: 3 March 05




Sunt dusi demult. Sunt cele mai mari sanse ca ei sa aiba deja ce le trebuie acolo sus iar acum vor doar patalama la mana ca se le poata folosi mai la vedere si sa stie si altii de frica, daca nu stiau pana acum.

Vorba cantecului (Vama Veche - Hotel California): "... americanii-s de vina, f**** in gura sa-i f**..."

In alta ordine de idei am auzit ca a mai murit un roman (pe la Constanta pe undeva) calcat pe trecerea de pietoni de un sergent sau ce era din armata americana. De data asta sa vad ce naiba de semn nu se mai vedea.


--------------------
Megane II.1 Estate Priv 1.6 16V 2005, gri D69, clima+scaune
Va rog, fara intrebari tehnice prin PM
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
galileo
post 19 May 2005, 11:34
Post #32


OZN Type-S


Group: Members
Posts: 623
Joined: 12 July 04
From: Bucuresti




am auzit si eu de asta cu americanul, dar tin minte ca am ramas cu impresia ca vina a fost a pietonului (poate ma insel), oricum americanul a oprit la accident si a acordat ajutor. nu iau aparararea nimanui...

acuma despre centuri, cine se urca la mine in masina e OBLIGAT sa poarte centura. cineva a comentat la un moment dat ca nu pune centura in spate si: "bine, pune-o putin sa iti arat ceva" si pe urma frana zdravana de la un 20-30 la ora. si dupa ce a recunoscut ca isi aduna dintii de pe scaunul din fata, n-a mai comentat smile.gif smile.gif


--------------------
Ex Renault Clio bicorp 2004 1.2i 16V
Honda Civic Type-S (cu toate "S"-urile rosii)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
pablo
post 20 May 2005, 00:27
Post #33


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.037
Joined: 10 December 04
From: ORADEA




PETROM LANSEAZĂ TOP PREMIUM 99+

• Top Premium 99+ - cea mai nouă benzină fără plumb de la Petrom
• Performanţele autovehiculelor sunt îmbunătăţite cu Top Premium 99+
• Arie extinsă de distribuţie a produsului şi preţ accesibil

Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, introduce un nou produs premium pe piaţa românescă – Top Premium 99+. Top Premium 99+ este o benzină cu cifra octanică mai mare de 99, concepută astfel încât să satisfacă cerinţele oricărui consumator, iar calităţile sale incontestabile se referă la îmbunătăţirea performanţelor maşinii: putere maximă, protecţie sporită a motorului şi un consum redus de carburant. Catalizatorul autovehiculului va fi protejat, deoarece Top Premium 99+ nu conţine componenţi fosforici. Top Premium 99+ respectă standardele de calitate româneşti şi europene, fiind un produs destinat vehiculelor care utilizează benzină fără plumb.

“Lansarea acestui produs “premium? este unul dintre efectele vizibile ale aplicării noilor strategii de marketing; cu investiţii semnificative în acest sector, Petrom este acum pregătit să impună standardele de calitate, siguranţă, încredere şi confort în domeniu?, a declarat dl. Tamas Mayer, Director Executiv al diviziei Marketing.

Pe piaţa românească, cerinţele consumatorilor s-au diversificat foarte mult. Petrom este pregătit să răspundă acestei cereri prin extinderea gamei de produse, şi, prin urmare, lansează pe piaţă un nou tip de carburant, benzina fără plumb Top Premium 99+.

Top Premium 99+ va fi disponibil în 236 de staţii amplasate pe întreg teritoriul României, în fiecare judeţ. Preţul maxim al benzinei Top Premium 99+ la data de 19.05.2005 este de 35.100 lei/litru (3,51 lei noi/litru).

“Clienţii noştri vor fi încântaţi de alegerea făcută; Top Premium 99+ este un produs de calitate superioară, cu cifra octanică mai mare de 99, oferit la un preţ rezonabil?, a mai declarat dl. Tamas Mayer.

sursa:comunicat de presa Petrom


--------------------
Renault Megane II Sedan Confort Expresion 1,6 16V (dec 2004,clima,jenti AL,ESP,etc)
Renault Clio Extreme 1,5 dCi 80 CP (iul 2005,tempomat)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cornel_t
post 20 May 2005, 07:06
Post #34


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.223
Joined: 12 November 04
From: Bucuresti




Facut un plin cu acest 99+ ... concluzii: merita. Consumul a ramas acelasi in schimb la turatii scazute se misca mai bine.


--------------------
Honda Accord 2.2 i-CTDi EX
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 20 May 2005, 09:17
Post #35


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures




E mai scumpa decat cea mai scumpa de la Shell Mol ... oare e mai buna ?


--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 20 May 2005, 11:35
Post #36


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti




QUOTE(cmandrei @ May 20 2005, 10:17 AM)
E mai scumpa decat cea mai scumpa de la Shell Mol ... oare e mai buna ?

La MOL aia de 98 e 37.000, deci merita incercata.


--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 20 May 2005, 11:44
Post #37


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures




Shell-ul nu a fost cumparat de Mol ? la shell cea mai scumpa am vazut ca este 35000.


--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 21 May 2005, 14:41
Post #38


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti




Cea mai scumpa supa din Marea Britanie

Daca v-ati saturat de supele preparate acasa, ieftine, dar consistente, puteti pleca la Londra. Un restaurant din capitala Angliei ofera clientilor supa din aripioare de rechin la pretul de 160 de euro.

Un restaurant chinezesc din Londra se mandreste cu un preparat foarte scump. Este vorba de o supa care costa 160 de euro. Ea poate fi numita, pe buna dreptate, cel mai costisitor preparat gastronomic din Marea Britanie, anunta AFP, citat de Mediafax. In medie, localul vinde doar doua portii pe luna.

LEGENDA. Supa se numeste "Buddha sare peste zid" laugh.gif , o denumire care are menirea de a interesa clientul si de a-l face sa cumpere "pretioasa" mancare. Intr-o veche legenda chinezeasca se spune ca Buddha a sarit peste un zid foarte inalt pentru a ajunge mai repede la aceasta supa. Exista insa o neconcordanta. Preparatul contine inotatoare de rechin, urechi de mare intregi, o specie rara de ciuperci japoneze, melci de Saint-Jaques uscati, jambon de Hunan, carne de porc si ghimbir. In acelasi timp, este cunoscut faptul ca Buddha era vegetarian.

MIGALA. "Cred ca supa isi merita pretul pentru ca daca incercati sa o gatiti acasa, pretul ingredientelor va fi similar. Nu avem prea mari venituri de pe urma acestui preparat", a declarat Bernard Yeoh, proprietarul restaurantului. Supa, "demna de un imparat", potrivit meniului, este servita in Asia in mod traditional la casatorii si aniversari. Bucatarul-sef Quoc Hung Ly respecta traditia veche de preparare a supei. Procesul este extrem de minutios, ingredientele sunt fierte sau gatite cu aburi intre patru si sapte ore fiecare. De aceea, "Buddha sare peste zid" laugh.gif trebuie comandat cu cinci zile in avans.

CALITATE. Restaurantul in care se prepara aceasta supa se numeste Kai, si are ca moto expresia "get Kai" huh.gif , care s-ar traduce "obtine calitate". In acest local chinezesc este un acvariu imens in care plutesc pesti exotici, insa acestia nu sunt pentru consum. Singura lor menire este de a relaxa clientii.

Pe langa aceasta delicatesa, meniul contine preparate clasice chinezesti: Abalone, Porc flambat, taitei, varza de Bruxelles, fasole. In 2003, acest local a fost numit cel mai bun restaurant cu specific chinezesc din Londra.

De sute de ani, chinezii mananca aripioare de rechin. In prezent, supa pregatita din acestea este cea mai populara mancare. Ele erau servite imparatilor chinezi, la cele mai mari sarbatori. Daca vi se ofera o farfurie cu supa intr-o familie chineza, inseamna ca sunteti un oaspete de onoare. Ingredientul principal al preparatului este ceea ce nu se gaseste in farfurie – carnea de pui. Puiul se fierbe ore in sir, apoi carnea este scoasa din apa. In acel bulion se pun restul ingredientelor, dintre care cel mai important este aripioara de rechin.

Sursa: Jurnalul National


--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 23 May 2005, 08:30
Post #39


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures






--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 23 May 2005, 08:35
Post #40


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures




Primul Razboi de pe teritoriul Romaniei ?

http://www.expres.ro/transilvania/?news_id=187013


--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 25 May 2005, 14:36
Post #41


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures






--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 31 May 2005, 15:45
Post #42


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti






--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
sorin
post 31 May 2005, 17:10
Post #43


pilot de renault


Group: Members
Posts: 918
Joined: 15 November 04
From: Lebbeke,Belgia




Ma gandeam eu ca intr-un fel sau altul vei recupera zilele de penalizare biggrin.gif
Asta e tare ohmy.gif
_________________
DIESEL POWER
M II Estate 1.9dCi
Clio 1.5dCi


--------------------
MEGANE 2 1,9dCi --ESTATE --octombrie 2004
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 1 Jun 2005, 01:32
Post #44


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures




Romanii au platit abonament radio la PSD
http://www.expres.ro/politica/?news_id=187687

Sute de edituri vin la Bookarest
http://www.expres.ro/divertisment/?news_id=187729


--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 2 Jun 2005, 10:35
Post #45


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures




Mai laso' in colo de treaba inca ...
http://www.expres.ro/topstory/?news_id=187767


--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 2 Jun 2005, 10:54
Post #46


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti




QUOTE(cmandrei @ Jun 2 2005, 11:35 AM)
Mai laso' in colo de treaba inca ...

Cheia misterului e in fraza: "La plecare, eu personal am primit de la unul dintre rapitori hirtie igienica. Poate si pentru ca tot timpul a fost o problema cu hirtia igienica."


--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
flotl
post 3 Jun 2005, 06:36
Post #47


Membru autentic


Group: Members
Posts: 538
Joined: 1 December 04
From: Tulcea






--------------------
Megane Sedan 1.5 dci 100 CP 2004 CP
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cmandrei
post 6 Jun 2005, 08:35
Post #48


NEWSMAN


Group: Moderatori
Posts: 11.070
Joined: 9 March 05
From: Bucuresti/Targu Mures




http://www.expres.ro/investigatii/?news_id=188083

huh

ziaristii rapiti
http://www.expres.ro/investigatii/?news_id=188248

Clio III produs in Turcia
http://www.renault.com/datamedia/doc/media...2_CP_X85_GB.pdf

Depozit piese auto Renault-Nissan-Dacia in Ungaria
http://www.renault.com/datamedia/doc/media...leaseMPR_GB.pdf

<ASA SE PARE>
Zilele de 29, 30 iunie si 1, 2, 3 iulie sunt zile nebancare.
In aceste zile bancile nu sunt deschise pentru public si nici bancomatele si POS-urile NU functioneaza. (faceti-va rezerve din timp)


--------------------
ex. Renault Clio Symbol 2001 Dynamique (1.4 8V 75 cp K7J-A7) - RO
33.722 km - 12.2004
178.691 km - 03.2013
Andrei
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
pablo
post 7 Jun 2005, 16:41
Post #49


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.037
Joined: 10 December 04
From: ORADEA




Piesele de schimb - cosmarul posesorului de masina
In ultimii ani, o data cu dezvoltarea pietei auto din Romania a inflorit un alt segment al industriei auto, si anume piata pieselor de schimb.

Daca in primii ani dupa 1989, cumpararea unei piese auto reprezenta un adevarat joc de noroc, intrucat nu existau magazine in Romania decat pentru cel mult consumabile gen - ulei, antigel sau cel mult niste filtre, in prezent totul este mult mai usor, cu conditia sa nu va aruncati la prima oferta care va iese in cale.

Prin anii 90, nu putini erau cei care apelau la cate o ruda din Germania sau Olanda sa le trimita o bucsa, un pivot, un far sau un semering. Altii se duceau pana acolo si faceau comisioane pentru toate cunostintele, oricum varianta paguboasa, ca sa nu mai vorbim ca garantia acelor piese era nula. Mai ramanea varianta piesei din cimitirul de masini, care este automat la mana a doua.

Dupa ce au aparut reprezentantele s-a ivit o noua problema: mitul piesei originale de la reprezentanta si falsitatea oricarei piese cumparate din afara reprezentantei.

Trebuie sa stiti ca, pe langa exemplele evidente, cum ar fi uleiul de motor care nu va purta niciodata numele unei marci de automobile gen VW, Ford, ci va fi Aral, Castrol, Mobil, exista o multitudine de piese care sunt produse de furnizori pentru companiile auto.

Asadar, daca aveti rabdare si nu intrati in panica, puteti economisi sume considerabile. Va voi da urmatorul exemplu, al unui automobil german recent:

Sa zicem ca aveti urmatoarele avarii: far, pompa de motorina, pivot inferior stanga, semnalizator lateral stanga, amortizor, parbriz. Va duceti la reprezentanta si le veti comanda, existand o singura varianta de piesa si producator si sunt singurele piese "originale". Foarte adevarat. Ceea ce nu va spune reprezentanta este ca "piesa originala" nu este produsa de VW, Ford sau Opel, ci de un generalist.

Mai concret:

far - produs de Bosch, Hella sau Valeo
pompa de motorina - LUK
pivot inferior stanga - Lucas TRW
semnalizator lateral stanga - ZKW, Hella
amortizor - Sachs, Monroe
parbriz - Splintex

Asadar, piesa este la fel de originala, dar, daca o veti comanda de la un magazin de piese auto acesta va va aduce piesa in ambalajul generalistului (Bosch, Valeo, LUK, Sachs, TRW, FEBI Bilstein, etc) si nu in cel al producatorului auto (VW, Ford, Opel).

De aici si dilema romanului: "Domne, nu e originala, nu e ca la reprezentanta. Nu scrie ORIGINAL GENUINE SPARE PARTS sau ORIGINAL TEILE". Nici nu are cum sa scrie, intrucat acesta este dreptul VW, Ford, Opel, etc. Dar VW, de exemplu, nu a innebunit sa isi faca fabrica de faruri, amortizoare, uleiuri, discuri de frana, geamuri sau pneuri, ci are contracte cu diversi producatori care lucreaza sub licenta. VW vine cu proiectul, cu ideea acelei piese, care intra in sarcina unui producator generalist.

Veti avea surpriza sa constatati ca acelasi produs in ambalaje diferite (generalist sau producator) are diferenta de pret de 2 milioane de lei. Ca regula cvasi-generala, piesa de producator, de reprezentanta, este mult mai scumpa decat cea cumparata de la un generalist, de la un supermarket auto, de pilda.

O alta problema: tara de fabricatie. Romanii nu reusesc sa inteleaga ca tara de fabricatie a unui produs nu are nici o legatura cu calitatea acelui produs, in cazul unei firme mari, intrucat aceasta foloseste doar spatiul, curentul ieftin, facilitatile fiscale si eventual forta de munca locala, care oricum are un rol minim, cel mult transport, supraveghere sau administratie, majoritatea proceselor fiind automatizate.

De aici alta "boala" romaneasca. Exemplu. "Amortizor SACHS pe care scrie Made in Poland? Nu e original". FALS. Este foarte original, numai ca producatorul nu mai vrea sa piarda bani aiurea in Germania sa se lupte cu legislatia mediului inconjurator. cand poate sa relocheze o industrie poluanta intr-o tara vecina. Nu tara unde este produsa piesa trebuie sa va intereseze, ci locul de unde o procurati.

Situatia se complica in cazul pieselor specifice, care se potrivesc pe putine modele, de unde si dezinteresul generalistului de a o produce. (Exemple: modele serie limitata, masini care nu au succes la public sau variante americane, editii speciale)

Cel mai mult se complica situatia in cazul urmator: daca un amortizor, o placuta de frana sau chiar o pompa de motorina se potriveste pe multe modele, o capota, o portiera sau un spoiler nu prea se pot schimba intre modele. Sunt sanse zero sa gasiti elemente de caroserie produse de generalisti. Acestea raman "crema" producatorului. Sanse mici sa gasiti un spoiler produs de o alta firma decat producatorul auto, decat daca este o piesa de tuning, oricum cu alte caracterisitici tehnice (fibra de sticla in loc de plastic ABS, PP, PS, etc.)

Asadar, nu uitati: VW, Ford, Opel, Peugeot, etc., nu isi produc singuri componentele, intrucat nu renteaza, asta e problema generalistilor, care furnizeaza "organele". Nu mai ascultati tot ce va zic reprezentantele, pentru ca sunt alte masti, aceeasi piesa.

sursa:http://www.baniinostri.ro/auto/auto_sfaturi.php?ContentID=9


--------------------
Renault Megane II Sedan Confort Expresion 1,6 16V (dec 2004,clima,jenti AL,ESP,etc)
Renault Clio Extreme 1,5 dCi 80 CP (iul 2005,tempomat)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Matei
post 13 Jun 2005, 21:29
Post #50


--M!--


Group: Members
Posts: 339
Joined: 21 May 05
From: Bucharest




poate unii dintre voi stiti stirea cu Horia Roman Patapievici, care a adormit la volan si s-a rasturnat cu masina, un Megane HB.
la stiri, Duminica, toata lumea era consternata de faptul ca nu s-au deschis air-bagurile (asa a zis politia). Luni seara, la obositor, au bagat o dezmintire, care spunea ca defapt s-au deschis, dar doar cele laterale, impactul fiind prin rasturnare in lateral.
ma surprinde cu cata rapiditate s-a dat stirea ca s-au deschis airbagurile laterale... oare reno o fi avut vre-un amestec..... ? rolleyes.gif rolleyes.gif


--------------------
Renault Megane Sedan II 2005, 1398 cmc
Fericit sau roman ?
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cornel_t
post 13 Jun 2005, 21:44
Post #51


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.223
Joined: 12 November 04
From: Bucuresti




Prostie omenesca pura a fost, de aia au zis ca nu s-au deschis airbags. Am vazut imagini cu masina si perdeaua de-a lungul geamurilor pe partea soferului era deschisa. Putea sa fie si alta marca nu neaparat Renault ca efectul ar fi fost acelasi.


--------------------
Honda Accord 2.2 i-CTDi EX
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
cipman
post 13 Jun 2005, 21:52
Post #52


Membru autentic


Group: Moderatori
Posts: 1.867
Joined: 3 March 05




Nu, n-a avut. Doar astia de stiri au fost tampiti de-a dreptu'. Si de-a stangu'. Eu am vazut reportajul din seara cu pricina si air-bag-urile laterale erau deschise. Se vedeau de la o posta. Cele frontale nu trebuiau sa se deschida la rasturnare. Tot de la o posta se vedea si prostia lor, a comentatorilor. Dar asta e old news.


--------------------
Megane II.1 Estate Priv 1.6 16V 2005, gri D69, clima+scaune
Va rog, fara intrebari tehnice prin PM
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Matei
post 13 Jun 2005, 22:06
Post #53


--M!--


Group: Members
Posts: 339
Joined: 21 May 05
From: Bucharest




dar oare s-au prins reporterii ca sunt idioti, sau a trimis reno un fax, ceva.... ??? unsure.gif

adica la masinile lor cu 5 stele'n'cap nu se deschid air-bagurile.... biggrin.gif biggrin.gif
va zic eu ca a fost de la flanse !!! laugh.gif laugh.gif


--------------------
Renault Megane Sedan II 2005, 1398 cmc
Fericit sau roman ?
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 17 Jun 2005, 10:43
Post #54


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti






--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 22 Jun 2005, 14:29
Post #55


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti




Ca pîinea caldă

Succesul înregistrat de Dacia Logan pe piaţa franceză, unde se vinde cu preţuri începînd de la 7.500 de euro, i-a luat prin surprindere şi pe nepregătite chiar şi pe cei de la Renault. Previziunile constructorului francez erau de 800 de bucăţi pe lună comercializate în Hexagon, dar ritmul actual este de 2.000. Maşinile care vor fi livrate înaintea lui noiembrie 2005 au fost comandate pînă pe 9 iunie. "Ne-au fost alocate 70 de automobile, care s-au vîndut în numai opt ore. Cotele fixate de Renault au fost depăşite. Nu am nici un Logan disponibil pînă la sfîrşitul lunii noiembrie", declara un concesionar parizian, citat de "Le Figaro". Majoritatea insistă să cumpere maşina expusă şi, bineînţeles, sînt refuzaţi.

„Penurie organizată?

Presa din Hexagon e de părere că tocmai constructorul vrea să stăvilească vînzările, pentru a nu destabiliza comercializarea celorlalte modele ale sale. "Penuria este organizată de Renault, iar aprovizionarea din România a fost tăiată pentru evitarea importului", este de părere Thierry Koenig, director comercial al site-ului www.autoies.com. "Renault nu vrea să inunde piaţa cu Logan, pentru că mulţi clienţi nu ar mai cumpăra vehicule de ocazie", declara un comerciant de automobile.
"Prudenţa celor de la Renault ţine şi de dorinţa de a nu destabiliza strategia grupului în Franţa. Succesul comportă un risc ridicat, dacă se va face pe cheltuiala Scenic sau Clio", scrie Le Figaro.

„Logan seduce?

Succesul e însemnat nu doar în oraşe, ci şi în zonele rurale, unde preţul redus i-a determinat pe posesorii unor modele vechi, precum Citroen BX, să dorească o înnoire. La ţară termenele de livrare sînt şi mai îndepărtate, cel puţin pînă în luna februarie a anului viitor. Logan seduce toate clasele sociale, adresîndu-se mai multor vîrste, de la cadrul superior care îşi doreşte o a treia maşină, pînă la capul unei familii tinere cu buget limitat.

Miza germană

Vinerea trecută au început vînzările şi în Germania, ţara principalilor concurenţi. Conform "Die Welt", în acest an vînzările trebuie să atingă 1.000 de bucăţi, iar în 2006 trebuie să ajungă la 3.000. Primele 200 de modele au fost livrate în Passau, fiind aduse pe Dunăre din România. De vineri pînă ieri s-au vîndut 23 de maşini. În Germania se ciocnesc două tendinţe. Prima, nemţii se feresc să se afişeze cu un automobil ieftin, pentru a nu da semnale negative despre statutul lor social. Pe de altă parte, "studenţii şi familiile tinere au început să prefere maşinile ieftine, datorită preţurilor în creştere la carburanţi şi a salariilor nu foarte mari", crede Albrecht Denninghoff de la HypoVereinsbank.

Sursa: GSP


--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 22 Jun 2005, 14:32
Post #56


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti




Chevrolet Spark în România

La Constanţa, a avut loc lansarea pe piaţa românească a modelului Chevrolet Spark (foto), practic noua generaţie, construită în Coreea, a cunoscutului Daewoo Matiz. Automobilul are designul restilizat la exterior şi complet înnoit în interior, unde calitatea materialelor şi a asamblării este cu mult superioară variantei produse în România. Sînt disponibile două motorizări, cu cilindree de 0,8 şi 1,0 litri, ce dezvoltă 52 şi, respectiv, 66 cai-putere. Consumul mediu este de 5,2 litri la sută pentru 0,8 şi de 5,6 litri la sută pentru 1,0. Echipat cu motorul de 0,8 litri, airbag, aer condiţionat, închidere centralizată şi geamuri electrice, Spark costă 5.800 de euro fără taxe (aproape 9.000 euro cu toate taxele). Este disponibilă şi o variantă mai slab accesorizată, la preţul de 5.176 euro (aproape 8.000 euro cu toate taxele), şi, în funcţie de versiune, se pot găsi ABS, airbaguri laterale, geamuri electrice spate.

Sursa: GSP

spark5xg.th.jpg


--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
pablo
post 23 Jun 2005, 17:30
Post #57


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.037
Joined: 10 December 04
From: ORADEA




Evadari pe turnanta dobanzilor
Mai intai a fost ING Bank, cu o oferta irezistibila pentru creditul ipotecar in lei (12%). A venit apoi randul ABN AMRO cu un nesperat 14% pentru creditul de consum in moneda nationala, stacheta coborata ulterior de CEC la 13%.

Banc Post nu s-a lasat mai prejos si a plusat : 7,5% pentru creditul ipotecar in valuta si 10,9% pentru cel in lei. E adevarat aceste dobanzi sensibil sub piata vor fi fixe doar timp de 1, respectiv 5 ani, fapt care ridica anumite semne de intrebare asupra atractivitatii acestor oferte dupa intervalul respectiv.

Mutarea a fost copiata repede de Unicredit : dobanda de 8% in euro. Nu poate decat sa ne bucure "canibalizarea" ofertelor bancare, cu atat mai mult cu cat nivelul dobanzilor practicate pentru imprumuturi in Romania aduce mai degraba a camatarie.

Sa nu uitam ca dobanzile active la lei depasesc uneori de 3 ori nivelul celor pasive iar un imprummut in valuta e de 2 ori mai scump in Romania decat in spatiul UE sau in SUA.

In momentul in care BNR a decis sa lase mai multa lichiditate in piata iar Finantele au redus drastic dobanzile, principalele banci s-au repezit sa taie la randul lor din randamentul depozitelor la termen.

Dobanzile la depozite nu au scazut insa in aceeasi proportie, ci in pas de melc. Cum era de asteptat impulsul scaderii dobanzilor vine dinspre "outsideri" si nu din partea bancilor cu cea mai mare cota de piata care s-au deprins sa traiasca bine mersi cu aceasta anomalie.

Nu ne ramane decat sa speram ca aceasta sarabanda a ofertelor si contraofertelor se va prelungi cat mai mult, pentru ca, cel putin in ceea ce priveste creditul in valuta, pana la niveluri de 3-5% la ipotecar si 5-7% la cel de consum, calea e lunga.

sursa:http://www.baniinostri.ro/fp/intrebare.php?ContentID=44

PS:Cind dobinzile vor fi de 5-7% atunci sa vezi ce de masini se vor lua in Romania


--------------------
Renault Megane II Sedan Confort Expresion 1,6 16V (dec 2004,clima,jenti AL,ESP,etc)
Renault Clio Extreme 1,5 dCi 80 CP (iul 2005,tempomat)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Lex Luthor
post 24 Jun 2005, 07:47
Post #58


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.136
Joined: 25 April 05




Renault si-a dublat vanzarile locale

Renault a vandut 10.000 de autovehicule pe piata romaneasca de la inceputul acestui an, nivel dublu fata de rezultatele raportate in perioada similara a anului trecut, potrivit unui comunicat al importatorului marcii Renault Romania.

Cresterea vanzarilor a fost efectul reducerii impozitului pe venit, intaririi semnificative a monedei nationale si programului de innoire a parcului auto.

Din totalul vanzarilor, peste 1.000 de unitati au fost autovehicule comerciale, cererea fiind, si in acest caz, dubla fata de prima jumatate a anului 2004, informeaza Mediafax. Veniturile producatorului francez rezultate din vanzarea de autoturisme si autoutilitare au depasit, astfel, 100 de milioane de euro, Renault adjudecandu-si o cota de 20% din piata vehiculelor de import.

Cea mai mare cerere a fost inregistrata pentru modelul Clio Symbol - 3.500 de unitati, respectiv pentru familia Megane - 3.000 de unitati. Renault isi va diversifica in acest an oferta de modele destinata pietei romanesti, prin lansarea noilor modele Modus, Megane Sport, Grand Scenic si Vel Satis.

Renault Nissan Romania, importatorul marcilor Renault si Nissan, si-a propus pentru acest an un obiectiv de vanzari de 15.000 de autovehicule, in crestere cu circa 11% fata de nivelul atins in anul 2004, de 13.500 de unitati, potrivit estimarilor din luna aprilie ale companiei.

Averea, 24 iun 2005


--------------------
---- ---- ----
---
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
raducu68
post 27 Jun 2005, 09:57
Post #59


Membru Demisionat


Group: Banned
Posts: 676
Joined: 17 February 05
From: Bucuresti






--------------------
Renault Megane 2 Sedan 2005 Privilege
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
pablo
post 27 Jun 2005, 11:52
Post #60


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.037
Joined: 10 December 04
From: ORADEA




Loganmania a cuprins rapid Europa de Vest

Dupa numai o saptamana de comercializare, in Hexagon vehiculul Dacia a devenit vedeta

Mult-asteptata intrare a unui vehicul produs in Romania pe pietele din Europa Occidentala s-a produs. Incepand din 9 iunie, modelul Logan se comercializeaza in nu mai putin de 415 show-room-uri din Franta, iar din 16 iunie, 82 de concesionari spanioli au expus vehiculul pentru vanzare. La numai o zi dupa aceea, germanii au putut si ei sa achizitioneze noua Dacia.

de Robert Stan

Destinata in special pietelor din estul continentului european, unde modelul a avut rezultate surprinzator de bune, Dacia Logan a primit rapid misiunea de a cuceri inimile exclusivistilor cumparatori de masini din Vest. Timid, dar sigur, masina produsa la Mioveni a atras privirile multor cumparatori care au deja intentia de a achizitiona "masina de 5.000 de euro" cu pret real de 7.500.

Francezii sunt bulversati

Anuntata de cateva luni, sosirea modelului Logan in Hexagon a fost subiect de discutie in multe publicatii si emisiuni televizate. Francezii au comentat in fel si chip indrazneala celor de la Renault de a aduce austerul vehicul Dacia pe o piata obisnuita cu vehicule superdotate.

Argumentele pro si contra sunt la ordinea zilei. In timp ce unii spun ca Renault va suferi un esec in primul rand din cauza folosirii unui brand aproape necunoscut in Franta si pentru ca masina este mult sub standardele impuse de alti constructori, altii, precum jurnalistii cotidianului "Le Monde", spun ca Logan va atrage multi clienti satui de complexitatea sistemelor electronice de pe alte vehicule, dar, mai ales, ii va seduce pe cei cu venituri sub medie prin pretul sau inimaginabil pana acum.

"Tariful de baza cerut de Renault, 7.500 de euro, este mai mic cu 400 de euro decat cel al modelului Lada 110, cu 700 de euro sub cel pentru Fiat Panda sau un Citroen C1 si cu aproximativ 1.500 de euro mai mic decat pretul unui Renault Twingo."

Volumul imens de informatie care a cazut pe capul cumparatorilor din Hexagon a provocat un aflux neasteptat de vizitatori la concesionarii Renault-Dacia.

De altfel, unii jurnalisti au interpretat lansarea Logan ca pe un eveniment social de amploare.

Starniti de rezultatul negativ al referedumului privind Constitutia UE, ziaristii de la "France Soir" sustin ca cei care au votat impotriva din teama de a-si pierde locurile de munca in fata celor din Est vor fi, culmea, chiar principalii clienti ai noului model.

In opinia cotidianului, Renault are dificila sarcina de a demonstra muncitorilor francezi ca vehiculul este ieftin si fiabil, numai bun pentru cei cu venituri modeste, asigurandu-i totodata ca achizitionarea unui vehicul produs in Europa de Est nu va afecta numarul locurilor de munca din uzinele sale din Franta.

Cuplul Renault - Dacia a reinventat masina populara

Principalii clienti ai Daciei Logan vor fi familiile cu o singura masina, tinerii care achizitionau pana acum vehicule second-hand, batranii pentru care sistemele electronice sunt un nonsens si cei cu venituri mici.

Aceasta este parerea celor de la "Le Monde". Practic, Renault a pus in miscare un sistem asemanator celui care a facut din vestitul 2CV un bestseller in Franta, din Trabant sursa de distractie dar si de simpatie in Germania de Est si, mai presus de toate, pare ca grupul francez va "fura" nemtilor de la Volkswagen chiar numele: "Masina populara".

Logan poate fi pentru vest-europeni o adevarata revelatie. Un raport calitate/pret greu de egalat, o garantie de trei ani pe care nici chiar masinile produse sub marca Renault nu o au, o simplitate reconfortanta si un spatiu interior greu de egalat chiar si de vehicule de lux ca VelSatis sau Peugeot 607, acestea sunt atuurile pe care cuplul Renault-Dacia le arunca in fata concurentei.

Atat de iubita "masina populara" care facea furori cu cateva zeci de ani in urma in Europa pare sa fi renascut sub forma noului Logan.

Ziua Z in Franta

Pe 9 iunie, francezii au vazut pentru prima data pe viu Dacia Logan.

Multimea pestrita prezenta la concesionarii marcii romanesti a fost filmata din toate unghiurile de posturile tv, iar reporterii au cautat sa transmita telespectatorilor cat mai multe reactii.

Cat din interesul televiziunilor franceze a fost imprimat de dorinta publicului si cat a fost "stimulat" de Departamentul de marketing al celor de la Renault este greu de spus, insa pe micile ecrane din Franta au aparut imagini aproape idilice in care clientii erau sedusi pe loc de masina produsa in Romania.

Cert este ca, dupa cum ne-a comunicat biroul de presa al celor de la Dacia, "numarul comenzilor pentru Logan in Franta se ridica in prezent la 2.200, in prima zi de comercializare fiind inregistrate aproximativ 300 de contracte".

In ciuda reactiilor majoritar pozitive au existat, asa cum era de asteptat, si unele declaratii care au pus sub semnul intrebarii eventualul succes de piata al modelului. Printre cumparatorii francezi de Logan au fost, in prima zi de comercializare, si contestatari.

Fara sa comenteze in vreun fel prestatiile masinii, un domn, care nu a dorit sa isi spuna numele, a declarat fara drept de apel: "E trist ca am ajuns sa cumparam aceleasi masini ca si romanii".

Ne permitem sa nu comentam aceasta reactie, insa sentimentele francezilor pentru romani au fost inca o data demonstrate.

O alta problema asupra careia presa franceza a avut ceva de obiectat este legata de numarul de masini pe care producatorul roman le poate pune la dispozitia clientilor din Europa Occidentala.

Conform ziarului "Le Parisien", reteaua de dealeri Renault-Dacia din Franta are alocat pentru acest an numai 1.500 de unitati, iar pentru cel urmator 5.000.

Pentru toate pietele din Vest, sunt prevazute vanzari de aproximativ 50.000 unitati/an.

Analistii cotidianului sustin ca, in ciuda faptului ca Renault nu mizeaza pe pietele occidentale, aceste cifre sunt foarte mici iar cumparatorii ar putea fi nevoiti sa astepte luni bune pentru sosirea vehiculului comandat.

Un alt efect al subaprecierii pietei ar putea fi dezvoltarea unui comert paralel cu vehicule Dacia realizat de firme care cumpara masini direct din Romania si le revand apoi in Franta.

Importuri paralele

Intarzierea cu care Logan a fost lansat pe piata franceza, precum si marja mica de profit pe care concesionarii autorizati o pot obtine au nastere importurilor paralele.

In data de 20 mai, un intreprinzator din nordul Frantei, Auto Centrale, a vandut primele patru modele Dacia. Cu trei saptamani inainte de lansarea oficiala, Logan a fost comandat in show-room-ul respectivului concesionar intr-un numar de 39 de exemplare.

"Am planificat un singur camion, insa am avut nevoie de trei pentru a face fata cererii", a declarat Jean-Michel Sueur, directorul Auto Centrale.

O situatie similara a fost intalnita si in Belgia cu cateva luni in urma. Dealerul auto Cardoen a vandut cateva unitati importate direct din Romania obtinand un profit mult mai mare decat cele 5% pe care pot conta dealerii oficiali.

Piata second hand in alerta

In toate tarile care incep in acest an comercializarea modelului Dacia Logan firmele care vand masini second-hand au inceput sa-si ia masuri de precautie. Aparitia unui vehicul nou care are un pret mai mic decat al unei masini uzate poate avea efecte greu de acceptat de comerciantii de pe piata vehiculelor de ocazie.

Conform analistilor este de asteptat ca preturile masinilor uzate sa scada brusc iar profiturile detinatorilor de parcuri cu astfel de vehicule sa devina minime.

O situatie chiar mai dificila este cea a concesionarilor Renault care au si activitati pe piata second-hand. Pentru acestia, sistemul buy-back devine neinteresant avand in vedere ca masina veche cu care raman dupa tranzactie va fi foarte greu de vandut.

In acest caz, cei de la Renault se pot astepta la scaderi destul de importante ale vanzarilor pentru ca dealerii vor refuza multi dintre clientii care ar dori sa renunte la masina veche pentru un model nou al producatorului francez.

Strategii de marketing

Departamentul de marketing al grupului Renault a primit, o data cu lansarea modelului Logan, o sarcina extrem de dificila. Specialistii francezi trebuie sa pozitioneze noua Dacia in mintea cumparatorilor astfel incat sa nu afecteze vanzarile celorlalte modele ale grupului.

De asemenea, ei sunt obligati sa le explice concesionarilor de ce marja de profit a vehiculului produs in Romania trebuie sa fie de maximum 5% in timp ce la alte masini aceasta se situeaza la mai mult de 10%.

Avand in vedere tintele de vanzari modeste, Renault a prevazut si un buget de publicitate extrem de redus. Practic, pentru Dacia Logan sunt prevazute investitii in promovare de numai 150 euro/masina, in timp ce pentru un model vandut sub marca Renault, cheluielile sunt de aproximativ 450 euro/masina.

"Nu ne putem permite sa avem aceeasi agresivitate comerciala la Logan ca si la alte modele proprii", spune Jan Ptacek, director de marketing pentru Logan in Franta.

Departamentul condus de Ptacek este constient ca nu poate impune noua Dacia in fata unor concurenti pentru ca acestia nu exista. Nici o alta masina noua nu costa mai putin de 8.000 de euro.

Din aceste motive, strategia de marketing trebuie sa fie simpla, ieftina si sa protejeze celelalte vehicule Renault, chiar si cele second hand, salvand astfel concesionarii care vand masini de ocazie.

Tensiune la Pitesti

In timp ce francezii sunt ocupati cu pozitionarea pe piata a modelului Logan, directorii uzinei de la Pitesti sunt presati sa mareasca productia pentru a face fata cererii.

Prim-ministrul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, a declarat la conferinta Auto CEE 2005, desfasurata in urma cu cateva zile: "Saptamana trecuta am avut o discutie cu domnul Fourmont si l-am intrebat cum merg afacerile. Mi-a raspuns foarte trist: "Suntem suparati". Eram extrem de nemultumit pentru ca, daca unii din cei mai mari investitori din Romania sunt suparati, inseamna ca au probleme. Insa domnul Fourmont a continuat: "Nu avem suficiente masini cat ne cere piata"".

Potrivit datelor prezentate la Auto CEE, conducerea firmei pitestene estimeaza pentru acest an un volum al vanzarilor de peste 161.000 autovehicule, fata de circa 100.000 de unitati in 2004.

Pentru urmatorii ani se are in vedere continuarea trendului ascendent al vanzarilor, cu aproximativ 200.000 de masini in 2006, 250.000 autovehicule in 2007 si 300.000 masini in 2008, jumatate din productie urmand sa fie exportata.

Pentru acest an, se estimeaza un export de circa 55.000 modele Logan, fata de numai 19.000 uniati Logan si Solenza in 2004.

Aceste cifre pot fi sustinute numai prin extinderea capacitatilor de productie, uzina de langa Pitesti avand nevoie de investitii importante.

Pe langa cele 700 de milioane de euro investite pana acum, Renault pare dispus sa mai aloce 300 de milioane pentru a nu avea probleme cu livrarile.

Neasteptatul succes la modelului Logan impune insa ca aceste investitii sa fie mult mai rapide decat se planificase iar platforma de la Mioveni sa fie extinsa pe o suprafata mult mai mare.

Toate aceste elemente dau batai de cap sefilor de la Pitesti, multi dintre analistii din vest considerand ca Renault a inghitit un peste mare pe care il va digera cu greu.

Evenimentul cel mai asteptat in lumea auto din Franta

"Lansarea Logan a fost, indiscutabil, evenimentul cel mai asteptat in lumea auto din Franta in acest an. Practic, toata media franceza a reflectat "sosirea" Logan in show-room-uri, iar pe 9 iunie jurnalele principalelor canale de televiziune franceze au inclus reportaje pe acest subiect. Afluenta publicului in show-room-uri vorbeste de la sine de interesul suscitat de acest model."
Jean-Michel Sicre, Director Executiv Comercial Dacia

sursa:http://www.baniinostri.ro/stiri/article.php?ContentID=666

PS:Sa nu va prind ca mai ziceti ceva rau de Logan biggrin.gif


--------------------
Renault Megane II Sedan Confort Expresion 1,6 16V (dec 2004,clima,jenti AL,ESP,etc)
Renault Clio Extreme 1,5 dCi 80 CP (iul 2005,tempomat)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+

17 Pages < 1 2 3 4 > » 
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic


2 User(s) are reading this topic (2 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

ETask
Lo-Fi Version  Harta site  Parteneri  Jocuri online  Curs Valutar  HRH Haine din lana merinos Time is now: 21st September 2018 - 02:06
Forum Renault Server hosting