Outline · [ Standard ] · Linear+ Să ne amintim de... filmul "RALIUL" (1984)

Să ne amintim de... Filmul “Raliul”, din 1984 O mărturie a unor timpuri în care automobilismul Românesc îşi recâştiga locul în lume, prin eforturile unor oameni dedicaţi şi sufletişti. Dupa sportivii de clasă internaţională din perioada interbelică, sporturile cu motor au intrat intr-un con de umbră. În anii ’20-’30, au existat în automobilism oameni de excepţie, ca Ernest Urdăreanu, câştigător al Raliului San Remo 1929; Petre Cristea, câştigător al Raliului Monte Carlo 1936 şi recordman pe Nürburgring în 1939 (record depăşit abia în 1953 de Stirling Moss), considerat cel mai mare campion Român de automobilism din toate timpurile; Jean Calcianu, inginer şi pilot de curse (a lucrat pentru armata franceză, îmbunătăţind tancurile în anii ’30, a devenit inginer şi pilot de încercare la Bugatti (!!!), câștigător a numeroase competiții şi deţinător al unor recorduri valabile şi astăzi, ca Bucureşti-Brașov în 90m54s, şi asta pe drumurile din 1939, cu şiruri de căruțe şi piatră cubică pe alocuri – iar şoseaua Bucureşti-Ploieşti avea două benzi…); apoi Gheorghe Nadu, Bâzu Cantacuzino, prinţul Bibescu (primul Român care a traversat Africa în automobil, cu mașina sa înmatriculată 0 B, "zero București")... În motociclism, recordmeni ca Theodor Săulescu (primul preşedinte al Moto Clubului Român), Marin Moraru, Nicolae Ionescu-Cristea, Ştefan Bonciulescu (caştigătorul a numeroase competiții internaționale în care a reprezentat România şi deţinătorul unor recorduri încă în vigoare, ca recordul absolut al cursei Feleac), considerat a fi cel mai mare campion Român de motociclism din toate timpurile. În anii ’60 sporturile cu motor au început treptat să revină în actualitate, iar cursele auto şi moto să fie “resuscitate” în ochii publicului. Odată cu apariţia mărcii Dacia, au apărut şi piloți valoroşi, ca Eugen Ionescu-Cristea (fiul domnului mai sus-menţionat), Nicu Grigoraş (al cărui prototip Dacia Turbo încă este un subiect de dezbateri fervente), Ionel Mălăuţ, Ștefan Vasile, şi multi alţii. Dacia a ocupat locul 1 în Raliul Portugaliei, a urcat pe podium în Raliul Acropole (prin Ştefan Vasile şi Ovidiu Scobai), ambele etape în WRC (în 1985), şi a câştigat “Tour d’Europe 1978” cu echipa de uzină, în faţa unor mărci ca Bmw, Mercedes, Alfa-Romeo, Volkswagen, Porsche, Opel, Toyota, venite cu echipele de uzină respective (!!!). O performanţă extraordinară, care a impus Dacia ca marcă pe mapamond. Din echipă făceau atunci parte Iancovici, Scobai, Zărnescu, Olteanu şi Vezeanu. Nu în ultimul rând, Aro M461 a câştigat de-a lungul timpului competiţii internaţionale în faţa unor mărci ca Land Rover (ca fapt divers, un Aro M461 apare şi într-un episod din seria “Indiana Jones”, ca “maşina ruşilor”). Aro-urile 10.4 erau comercializate cu succes în Canada ca “Dacia Duster” (parcă am mai auzit undeva numele...?). Mulţi oameni de stat din țări africane şi arabe ”pretine” aveau maşini oficiale Aro 244 echipate “lux”. În anii “monştrilor” de grupa B, de peste 500CP, care au sfârșit prin a fi eliminaţi din cauza incidentelor tragice, oamenii de automobilism din România făceau ce puteau cu maşinile Dacia de grupa 2. Maşina Dacia premiată în Raliul Acropole şi care a câştigat Raliul Portugaliei era “împinsă” până la 75 CP la aproape 8000rpm. Pe lângă Daciile 1100 / Renault 8 (unele din cele mai “venerate” modele de curse ale anilor ’60), cu motoraşele Cléon de 1108cmc, şi Daciile 1300 cu cei 1289cmc, au apărut motoarele Dacia de 1400 (1397cmc), care, în combinaţie cu carburatoarele Carfil IRM 2A (cu difuzor mărit la 27mm), au echipat modelele Dacia 1410 ale anilor ’80. În acei ani se preconiza şi fabricarea sub licenţă a Renault-urilor 17, 18 şi 20 - care s-a rezumat la importarea câtorva R20 pentru protipendada comunistă... Pentru Dacia Sport a fost prevăzut iniţial un motor V6 de 2000cmc, al cărui prototip vopsit în galben încă mai zace prin subsolurile Universităţii Braşov, folosit ca material didactic. Însă economia adusă în sapă de lemn nu a permis decat acelaşi motor 76x77 de 1397cmc, care ducea Dacia Sport… cam la aceleaşi performanţe ca ale unei Dacia 1410. Ei, ceva mai bune, că era mai uşoară, totuşi… Cert este că departamentul “Dacia competiţii” era un atelier bine echipat, care strânsese o mână de oameni foarte talentaţi şi devotaţi, ceea ce a permis obţinerea performanţelor amintite. După 1990, s-a creat Dacia Nova, cu motor de 1557cmc (79x83,6 - încă nu se ştie de ce nu 79x84, ca motorul de pe R12G – probabil din originalitate cu orice preţ), care în varianta de competiţii era echipat cu două carburatoare Dell’Orto DHLA40, axă cu came cu timpi lungi şi ridicare mai mare, supape mărite, etc). Odată cu reluarea colaborării cu Renault, departamentul Dacia competiţii a fost treptat dat uitării. A mai ajutat alergătorii independenţi cu componente şi piese, apoi a rămas doar… un exponat de muzeu. În ‘99, ultima oară când am căutat la ei nişte piese, bătea vântul pe acolo - mai erau doar un inginer (mai mereu absent), şi… secretara. Însă vremurile frumoase, care au rămas în mintea şi sufletul amatorilor de automobilism şi competiţii, îşi merită cu prisosinţă locul în istoria sportului din România. Un document de mare valoare, şi un film artistic deosebit, este şi “Raliul”, din 1984. Apar în el imagini reale din Raliul Dunării 1983, care era înscris în calendarul Campionatului European de Raliuri, şi care strângea mulţi campioni străini valoroşi, ca Röhrl, Ferjancz, Ciubrikov (ultimii doi, cu coechipierii lor, Tandari şi, respectiv, Kazankov, apar şi în acest film). În distribuţia filmului îl găsim pe Eugen Ionescu-Cristea (pilotul şi proprietarul maşinuței de raliu Fiat Sport, pe care o vedem în film ca “aparţinând echipajului italiencelor”, cu care face câteva derapaje controlate, şi un tête-à-queue tipic pentru maşinile cu “totul la spate”), care apare în rolul şoferului maşinii de asistenţă Dacia – break-ul superlung galben (cu jante Gotti pe acoperiş), o altă invenţie Dacia autohtonă, şi echipajul Vasile-Scobai (care aproape sigur sunt în Dacia neagră cu dungi roşii şi galbene, cu farurile interioare obturate). Ovidiu Scobai este și consultant tehnic al filmului. Din mărcile de maşini străine regăsim Lada 1500, Lada 1200, Opel Commodore, FSO Polonez 2000, Polski Fiat 125, Trabant-ul de grupa 2 (filmat doar din lateral, o secundă), Oltcit Club, Škoda 130 RS de 130 de cai (urmaşa lui 110 Rallye), Porsche 911, şi primele Renault 5 Turbo, care aveau la bază… acelaşi motor (mai degrabă aceeaşi cilindree…) de 1397cmc ca al Daciei Sport. Însă aveau putere “ceva” mai mare datorită turbinei, ajungând de la 120CP la mașinile de serie, până la 380 de cai la maşinile echipei de uzină Renault. Despre actorii din film, Diana Gheorghian (soţia lui Mircea Baniciu la acea dată), o frumuseţe autohonă de excepţie şi o foarte bună actriţă, care, deşi nu avea permis de conducere (nici astăzi nu e necesar pentru competiţii), a condus maşina în toate “dublele”. (Dra seamănă teribil cu Hugh Grant, poate sunt rude îndepărtate - dacă prinţul Charles are bunică Româncă, mai ştii…). Apoi marele Constantin Diplan, o prezenţă deosebită, aflat la punctul de culme al maturităţii artistice. Îl regăsim pe Adrian Păduraru, din “Declaraţie de dragoste”, pe Monica Ghiuţă (“Monique Aghiuță”…!?), pe “băiatul rău cu farmec personal” al acelor ani, Răzvan Popa (a apărut şi în “Al patrulea gard lângă debarcader” într-un rol similar), Ştefan Sileanu (foarte cunoscut pentru rolurile din filmele istorice). Nu în ultimul rând, coloana sonoră beneficiază de muzica de excepție a regretatului Florin Bogardo, interpretată de soția sa, Stela Enache, o voce extraordinară, cu un timbru inconfundabil. Recunoaștem și "muzica" motorului de Dacia fără tobe de evacuare, un sunet "sport" foarte viguros. “Raliul” este un film-document foarte bine realizat, revăzut de fiecare dată cu aceeaşi plăcere, după peste trei decenii de la premieră. Revedem în el Daciile noastre dragi, în care am copilărit, care ne-au învăţat mecanică, şi cu care, în multe generaţii, am construit România. Şi care au ajuns astăzi printre cele mai bune și de încredere maşini din lume. Să-mi fie iertată colocvialitatea, însă pot spune cu mâna pe inimă că în pofida puţinului care ni l-au lăsat conflictele mondiale şi măgăriile liftelor străine care le-au dezlănţuit, noi, Românii, ne-am păstrat mintea limpede şi am ştiut să facem din rahat bici. Dumnezeu nu ne-a uitat, a văzut cât ne-am iubit Daciuţele şi, iată, astăzi chiar avem de ce să fim mândri. Drumuri sigure şi frumoase, dragi colegi de forum. Imagini găsite pe net: https://mega.nz/#!Xg4kjYJR!qJKc6IgF...Nt55l2VMNQWJNn4 http://uptobox.com/sac03jlt7pw7 This post has been edited by address: 17 Mar 2017, 14:43

Să ne amintim de...

Filmul “Raliul”, din 1984

O mărturie a unor timpuri în care automobilismul Românesc îşi recâştiga locul în lume, prin eforturile unor oameni dedicaţi şi sufletişti.
Dupa sportivii de clasă internaţională din perioada interbelică, sporturile cu motor au intrat intr-un con de umbră.
În anii ’20-’30, au existat în automobilism oameni de excepţie, ca Ernest Urdăreanu, câştigător al Raliului San Remo 1929; Petre Cristea, câştigător al Raliului Monte Carlo 1936 şi recordman pe Nürburgring în 1939 (record depăşit abia în 1953 de Stirling Moss), considerat cel mai mare campion Român de automobilism din toate timpurile; Jean Calcianu, inginer şi pilot de curse (a lucrat pentru armata franceză, îmbunătăţind tancurile în anii ’30, a devenit inginer şi pilot de încercare la Bugatti (!!!), câștigător a numeroase competiții şi deţinător al unor recorduri valabile şi astăzi, ca Bucureşti-Brașov în 90m54s, şi asta pe drumurile din 1939, cu şiruri de căruțe şi piatră cubică pe alocuri – iar şoseaua Bucureşti-Ploieşti avea două benzi…); apoi Gheorghe Nadu, Bâzu Cantacuzino, prinţul Bibescu (primul Român care a traversat Africa în automobil, cu mașina sa înmatriculată 0 B, "zero București")...
În motociclism, recordmeni ca Theodor Săulescu (primul preşedinte al Moto Clubului Român), Marin Moraru, Nicolae Ionescu-Cristea, Ştefan Bonciulescu (caştigătorul a numeroase competiții internaționale în care a reprezentat România şi deţinătorul unor recorduri încă în vigoare, ca recordul absolut al cursei Feleac), considerat a fi cel mai mare campion Român de motociclism din toate timpurile.
În anii ’60 sporturile cu motor au început treptat să revină în actualitate, iar cursele auto şi moto să fie “resuscitate” în ochii publicului. Odată cu apariţia mărcii Dacia, au apărut şi piloți valoroşi, ca Eugen Ionescu-Cristea (fiul domnului mai sus-menţionat), Nicu Grigoraş (al cărui prototip Dacia Turbo încă este un subiect de dezbateri fervente), Ionel Mălăuţ, Ștefan Vasile, şi multi alţii.
Dacia a ocupat locul 1 în Raliul Portugaliei, a urcat pe podium în Raliul Acropole (prin Ştefan Vasile şi Ovidiu Scobai), ambele etape în WRC (în 1985), şi a câştigat “Tour d’Europe 1978” cu echipa de uzină, în faţa unor mărci ca Bmw, Mercedes, Alfa-Romeo, Volkswagen, Porsche, Opel, Toyota, venite cu echipele de uzină respective (!!!). O performanţă extraordinară, care a impus Dacia ca marcă pe mapamond. Din echipă făceau atunci parte Iancovici, Scobai, Zărnescu, Olteanu şi Vezeanu.
Nu în ultimul rând, Aro M461 a câştigat de-a lungul timpului competiţii internaţionale în faţa unor mărci ca Land Rover (ca fapt divers, un Aro M461 apare şi într-un episod din seria “Indiana Jones”, ca “maşina ruşilor”). Aro-urile 10.4 erau comercializate cu succes în Canada ca “Dacia Duster” (parcă am mai auzit undeva numele...?). Mulţi oameni de stat din țări africane şi arabe ”pretine” aveau maşini oficiale Aro 244 echipate “lux”.
În anii “monştrilor” de grupa B, de peste 500CP, care au sfârșit prin a fi eliminaţi din cauza incidentelor tragice, oamenii de automobilism din România făceau ce puteau cu maşinile Dacia de grupa 2. Maşina Dacia premiată în Raliul Acropole şi care a câştigat Raliul Portugaliei era “împinsă” până la 75 CP la aproape 8000rpm. Pe lângă Daciile 1100 / Renault 8 (unele din cele mai “venerate” modele de curse ale anilor ’60), cu motoraşele Cléon de 1108cmc, şi Daciile 1300 cu cei 1289cmc, au apărut motoarele Dacia de 1400 (1397cmc), care, în combinaţie cu carburatoarele Carfil IRM 2A (cu difuzor mărit la 27mm), au echipat modelele Dacia 1410 ale anilor ’80. În acei ani se preconiza şi fabricarea sub licenţă a Renault-urilor 17, 18 şi 20 - care s-a rezumat la importarea câtorva R20 pentru protipendada comunistă... Pentru Dacia Sport a fost prevăzut iniţial un motor V6 de 2000cmc, al cărui prototip vopsit în galben încă mai zace prin subsolurile Universităţii Braşov, folosit ca material didactic. Însă economia adusă în sapă de lemn nu a permis decat acelaşi motor 76x77 de 1397cmc, care ducea Dacia Sport… cam la aceleaşi performanţe ca ale unei Dacia 1410. Ei, ceva mai bune, că era mai uşoară, totuşi…
Cert este că departamentul “Dacia competiţii” era un atelier bine echipat, care strânsese o mână de oameni foarte talentaţi şi devotaţi, ceea ce a permis obţinerea performanţelor amintite. După 1990, s-a creat Dacia Nova, cu motor de 1557cmc (79x83,6 - încă nu se ştie de ce nu 79x84, ca motorul de pe R12G – probabil din originalitate cu orice preţ), care în varianta de competiţii era echipat cu două carburatoare Dell’Orto DHLA40, axă cu came cu timpi lungi şi ridicare mai mare, supape mărite, etc).
Odată cu reluarea colaborării cu Renault, departamentul Dacia competiţii a fost treptat dat uitării. A mai ajutat alergătorii independenţi cu componente şi piese, apoi a rămas doar… un exponat de muzeu. În ‘99, ultima oară când am căutat la ei nişte piese, bătea vântul pe acolo - mai erau doar un inginer (mai mereu absent), şi… secretara.
Însă vremurile frumoase, care au rămas în mintea şi sufletul amatorilor de automobilism şi competiţii, îşi merită cu prisosinţă locul în istoria sportului din România.
Un document de mare valoare, şi un film artistic deosebit, este şi “Raliul”, din 1984. Apar în el imagini reale din Raliul Dunării 1983, care era înscris în calendarul Campionatului European de Raliuri, şi care strângea mulţi campioni străini valoroşi, ca Röhrl, Ferjancz, Ciubrikov (ultimii doi, cu coechipierii lor, Tandari şi, respectiv, Kazankov, apar şi în acest film).
În distribuţia filmului îl găsim pe Eugen Ionescu-Cristea (pilotul şi proprietarul maşinuței de raliu Fiat Sport, pe care o vedem în film ca “aparţinând echipajului italiencelor”, cu care face câteva derapaje controlate, şi un tête-à-queue tipic pentru maşinile cu “totul la spate”), care apare în rolul şoferului maşinii de asistenţă Dacia – break-ul superlung galben (cu jante Gotti pe acoperiş), o altă invenţie Dacia autohtonă, şi echipajul Vasile-Scobai (care aproape sigur sunt în Dacia neagră cu dungi roşii şi galbene, cu farurile interioare obturate). Ovidiu Scobai este și consultant tehnic al filmului.
Din mărcile de maşini străine regăsim Lada 1500, Lada 1200, Opel Commodore, FSO Polonez 2000, Polski Fiat 125, Trabant-ul de grupa 2 (filmat doar din lateral, o secundă), Oltcit Club, Škoda 130 RS de 130 de cai (urmaşa lui 110 Rallye), Porsche 911, şi primele Renault 5 Turbo, care aveau la bază… acelaşi motor (mai degrabă aceeaşi cilindree…) de 1397cmc ca al Daciei Sport. Însă aveau putere “ceva” mai mare datorită turbinei, ajungând de la 120CP la mașinile de serie, până la 380 de cai la maşinile echipei de uzină Renault.
Despre actorii din film, Diana Gheorghian (soţia lui Mircea Baniciu la acea dată), o frumuseţe autohonă de excepţie şi o foarte bună actriţă, care, deşi nu avea permis de conducere (nici astăzi nu e necesar pentru competiţii), a condus maşina în toate “dublele”. (Dra seamănă teribil cu Hugh Grant, poate sunt rude îndepărtate - dacă prinţul Charles are bunică Româncă, mai ştii…). Apoi marele Constantin Diplan, o prezenţă deosebită, aflat la punctul de culme al maturităţii artistice. Îl regăsim pe Adrian Păduraru, din “Declaraţie de dragoste”, pe Monica Ghiuţă (“Monique Aghiuță”…!?), pe “băiatul rău cu farmec personal” al acelor ani, Răzvan Popa (a apărut şi în “Al patrulea gard lângă debarcader” într-un rol similar), Ştefan Sileanu (foarte cunoscut pentru rolurile din filmele istorice). Nu în ultimul rând, coloana sonoră beneficiază de muzica de excepție a regretatului Florin Bogardo, interpretată de soția sa, Stela Enache, o voce extraordinară, cu un timbru inconfundabil. Recunoaștem și "muzica" motorului de Dacia fără tobe de evacuare, un sunet "sport" foarte viguros.
“Raliul” este un film-document foarte bine realizat, revăzut de fiecare dată cu aceeaşi plăcere, după peste trei decenii de la premieră.
Revedem în el Daciile noastre dragi, în care am copilărit, care ne-au învăţat mecanică, şi cu care, în multe generaţii, am construit România. Şi care au ajuns astăzi printre cele mai bune și de încredere maşini din lume. Să-mi fie iertată colocvialitatea, însă pot spune cu mâna pe inimă că în pofida puţinului care ni l-au lăsat conflictele mondiale şi măgăriile liftelor străine care le-au dezlănţuit, noi, Românii, ne-am păstrat mintea limpede şi am ştiut să facem din rahat bici. Dumnezeu nu ne-a uitat, a văzut cât ne-am iubit Daciuţele şi, iată, astăzi chiar avem de ce să fim mândri.
Drumuri sigure şi frumoase, dragi colegi de forum.

Imagini găsite pe net:
https://mega.nz/#!Xg4kjYJR!qJKc6IgF...Nt55l2VMNQWJNn4
http://uptobox.com/sac03jlt7pw7

This post has been edited by address: 17 Mar 2017, 14:43

era o carte cu pusti care se apuca de karting si isi modifica motoarele cu tot felul de chestii ingenioase. mi se pare ca Eugen Cristea e personaj in ea - am citit-o cand eram plod.

va suna cunoscut? isi aduce aminte cineva cum se numea?

Da, "Marele Premiu" se numeste cartea, scrisa de Chiril Tricolici.

This post has been edited by Cristi T: 17 Mar 2017, 12:19

E de ras sau de plans?

Sa amintim si de "Mitrea Cocor" si "Un suris in plina vara". Filme mari. Aproape doua ore.

LE: am citit totuşi şi vreau să retrag remarca răutăcioasă pe care am făcut-o. Filmul se găseşte şi pe youtube. Mi-a plăcut, deşi transpare şi un pic de propagandă.

This post has been edited by marksman: 17 Mar 2017, 21:54

Cand eram prin scoala generala ne-au dat ca premiu la sfarsit de an niste benzi desenate romanesti cu ARO10 care concura intr-un raliu; mai mi-aduc aminte de o scena in care s-a oprit motorul ca avea benzina putina si nu mai tragea din rezervor apoi au ramas impotmoliti si au folosit "gratarele de aluminiu" si sacii de dormit . Bineinteles ca au rupt sacii de dormit si noaptea urmatoarea au trebuit sa se inveleasca cu gratarele de aluminiu.
Apoi mi-aduc aminte de o carte cu o aventura cu o rulota pe la munte, care avea si calitatea de a pluti...

Eu stiu o poveste si mai faina. Un cuplu din Petrosani stabilit in Africa de Sud au decis sa revina acasa. Dar cu masina...

Au traversat toata Africa de la Sud la Nord, noptile le-au dormit intr-un cort pe care-l montau pe o platforma de pe cupola masinii (un SUV). Masina o vad frecvent si acum, au inregistrat-o pe RO, dar mai este inscriptionata cu traseul urmat si toate tarile strabatute.

La vremea respectiva au tinut si un jurnal de calatorie pe care-l publicau intr-un ziar local, dar talentul narativ nu a fost chiar punctul lor forte.

http://revistacutezatorii.blogspot.ro/2010/05/raliul.html

am gasit benzle desenate.
moment de rememorare.