altisone sa nu ma uiti cu cd-u ala, si una bucata pelerina de ploaie alba te rog .

In clipa asta scriu CD-ul (si pentru Corrado) si ai sa ai si fasul

Intrarea in traseu ma gandesc sa fie cea propusa de Hefe (prin Zamora). Unde vom termina depinde de noi, de cum ne miscam. Poate fi Posada sau Comarnic sau Campina, ne hotaram la fata locului.

Deci cati pleaca cu masina si cati cu trenul?

Am vorbit cu Lucman si ar fi o propunere sa venim cu masinile, cine are suporti. Lasam 1-2 masini (depinde cati vom veni cu masini) in Comarnic, pentru a ne intoace seara cu soferii si a recupera restul masinilor din Busteni.
Dimineata vom baga la portbagaj biclele din masinile lasate la Comarnic.
Pana acum cu masinile ar fi asa:
1. Masina Lucman (Lucman + Casper)
2. Masina VladG (VladG + corrado83)

Ne vom reuni cu totii la Busteni.

Mai vine de la Valcea claudiuxyz, cu masina.

got it. welcome back lucman

Soferii, la 7:15, gata de plecare, Benzinaria Petrom de la Miorita.
In Comarnic mai trebuie sa aranjam bicle, etc si n-as vrea sa astepte dupa noi cei care vin cu trenul.

Hai ca v-ati stricat...

Hmm...interesant. Deci vin si eu cu masina.

Las', bre, ca daca erau 20 de bicle in vagonul ala nu prea stiu cum incapeau.
Avem destul timp pe traseu sa facem ce ne place.

Doc, vb si cu Lucman, eventual sa mai ia al treilea suport, caci intre Comarnic si Busteni vom avea 5 bicle in masina la el, asta pp ca vii singur in masina.

Doc vine cu noi in masina. O sa mai am un suport pe masina.
Vlad, avand in vedere antecedentele eu zic sa ne intalnim la 6.30 la Miorita. Asa o sa avem timp sa transbordam, sa parcam frumos si sa ii asteptam pe copii in gara.

12 Jun 2009, 18:36:
Maine avem cer partial noros si max 18 grade. Pe creasta o sa avem vant si max 12 grade. Aveti grija sa luati haine de schimb.

ok, 6:30.

Fetili... eu mi-am bulit pompa, vine vre-unu mai dotat?
Si a lui Visu are defectu stricat...

Eu am pentru cursiera. Nu cred ca te coafeaza.

Am luat eu. Valva Presta + valva de masina.

Ptr cei care vin cu masina, haideti sa fim punctuali, caci nimeni nu va fi fericit sa se scoale cu noaptea in cap si sa piarda apoi timpul dupa cei ce n-au ajuns la timp.
Cei cu trenul n-au de ales...

Merci Vlad, tocmai incepeam sa ma ingrijorez caci Corrado nu raspunde la telefon si nu am numarul lui Casper.

Ai auzit Doc? O sa poti dormi in masina dupa aceea.

Eu cred ca am fost mereu punctual. Hmm..mi-ati dat planurile peste cap. Trebuie sa ma gandesc si la un schimb de haine acum.

Mâncãm ceva?!

si bagam si o bere

Bai, tu sa-mi dai tricoul, sa nu-l faci carpa de sters pe jos

Deja am mancat, am dormit si acum ies in oras. Restul ati ajuns intregi?

Da, pana in gara... De acolo nu stiu, eu am ajuns bine acasa.
A FOST EXTRAORDINAR! Multumesc baieti!

EDIT: Si, ne lipim si noi de un FTP pt poze?

Doc a adormit la Campina si s-a trezit in fata casei. Ca de obicei.
A fost super tura.

"Suntem toti aici? - Nu ma, mai e vis-a-vis, tre' sa-l asteptam"

Multumesc pentru iesire. Maine ma ocup si de univega care e praf dupa cazatura.

LE: si totusi cine a ajuns primu' la destinatie? ) vizu'

Cred c-al treilea...
Dar daca nu m-ati fi ateptat de atatea ori, nu v-ati fi plictisit in gara?
Totul a fost calculat

A fost o tura de placere si e normal sa mergem grupati. Nu toti avem antrenament si fizic pe masura, dar daca o facem de placere nu mai conteaza nimic altceva.



13 Jun 2009, 23:34:
Bicicleta mea a facut fata cu brio la bolovanii de pe drum. Jentile sunt intacte dar am facut pana pe Dn1.
A fost o eroina. Si eu pe langa ea dupa 6 luni de stat in casa.

Si nici bicle pt ce am facut azi.
Oricum... chiar daca as fi avut bicla buna, foi si pinioane adecvate, tot asa cred c-as fi urcat. sunt prea gras, prea batran si cu genunchiul prea in piuneze ca sa ma risc altfel. Treaba e ca m-am gandit de vreo doua ori sa ma intorc, dar nu-s genul care sa dea inapoi pt nimic in lume. Totul pana la capat

Si cam cand te-ai gandit sa te intorci? La coborarea de la posada?

Oricum popasurile alea le-am fi facut la fel pentru ca eram terminati. Faptul ca ai ramas tu in urma a fost doar o scuza.

Nu, cand a inceput primul urcus periculos, ala cand am iesit din padure...
Oricum am ceva in plan, sa vad daca am bani de pus in aplicare.
Chestia e ca m-am gandit la o demultiplicare hoata... special pt urcusuri d-astea.

Bre, da' poze nu puneti? Ca stau cu ochii ca pe butelie

PS: @vis-a-vis: am mai intrebat si eu pe topicul despre biciclete despre cum pot pune un pinion mai mare decat cel mai mare actual (28 dinti), poate un 34...

Ia da id-ul de mess, ca am scris ca la nebuni si mi s-a oprit calculatoru'

14 Jun 2009, 00:11:
De fapt o sa scriu maine iar, ca poate mai e lume interesata.

Mi-am propus sa ma trezesc la 5 ca sa am timp pentru toate tabieturile pana la 5.45 cand trebuia sa ma intalnesc cu Doc. La 5.22 am facut ochisori si mi-am dat seama ca abia mai am timp sa pun motorina (sa nu ma astepte Doc in statie). Imi beau cafeaua, iau rucsacul, pun bicicleta pe masina, imi uit casca acasa, pun motorina, iau vigneta si e deja 5.50. Doc nu zice nimic. Atunci ma trazneste ideea ca doarme bustean in patutul lui.
Pun mana pe telefon si imi raspunde cu o voce pierduta in spatiu:
- Aaaaa, trebuia sa fiu la Big.
Eram cat pe ce sa ii spun ca il las acasa, dar mi-am amintit ca asa face de fiecare data. Drept urmare ii mai dau 15 minute si imi indrept atentia catre al doilea personaj de ridicat, Casper:
-Buna dimineata, esti gata?
-Hmmm,
Dormea bineinteles.
Il dau jos din pat, putin spalat pe ochisori, fara haleala, fara haime groase, doar el si pantalonii lui scurti.
Il recuperam si pe primul adormit dintr-o benzinarie si purcedem la intalnirea cu Vladg si Corrado.
Cum pornim la drum Doc se aseaza mai bine in spate si se pune pe sforait, spre disperarea lui Casper ce statea in fata si facea conversatie cu mine ca sa ma tina treaz. De fapt ma bodoganea ca l-am scos din scutece nemancat, nespalat si cu ghiozdanul gol.
Cu multa garatie ocolim toate radarele fixe si ii dam bataie sa ajungem in Busteni inaintea trenului. Cu 3 bicle deasupra si o barca de Symbol e cam greu sa iei curbe fara tangaj ca pe mare agitata, asa ca mergem incet si cu responsabilitate.
Primq oprire o facem la Mcdonald ca sa umflam matu' cu carbohidrati si lipide. Doar mergem pe munte, nu?
Pe la 8.30 lasam masina lui Vladg in Comarnic si incepem sa bagam in Symbol 5 persoane, 5 biciclete si bagajul aferent. Ne gandeam sa facem asta cu masina lui Vlad dar ne-am dat seama ca ar fi explodat cu mult inainte sa apucam a incastra toate biclele si personajele.
La 9 eram in Busteni si incercam sa ne descarceram din Symbol. Atenti sa nu isi puna rotile de la unul la altul, vlad si corrado au inceput reconstructia.
Pe la 9.30 sunam de control sa vedemce fac baietii in tren, stiind ca trebui sa ajunga peste 8 minute. Nu erau nici in Comarnic.
Dupa o ora de asteptare apar si vajnicii temerari ai cailor feroase si neprietenoase romane si purcedem la catarat.
Avand in vedere ca din septembrie nu am msi pus piciorul sau roata pe la munte, am inceput printr-o pauza de reajustare a moraluluo cazut zdravan la pamant, dupa ce am obosit dupa 10 m.
Am dat afara si tutunul din plamani si parca incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca mai avem 10 km de catarat.
Dupa 100 m ma luara iar gandurile negre dar mi-am revenit dupa ce mi-am adus aminte ca am 20 de kile de slana pe mine plus un rucsac de 8 kile, plus o bicla de 15, plus.... Si vlad isi cauta sa cu 200 de grame mai usoara. Daca el care e in forma si cu 30 kile mai usor poate eu de ce da nu pot.
Si urcam, si urcam, si nu se mai termina in puii mei urcusul. Asteptand bine meritatul coboras, ma gandeam la altele, ma uitam la copacei, mai adimram peisajul poate uit de chin. Abia cand am inceput sa ma mai obisnuiesc si mi-a revenit suflul ce il aveam pe transalpina am inceput sa impingem la biciclete pe un drum de bolovani.
Daca raman prea in urma ma injura astia, daca merg mai repede or sa creada ca pot sa trag, asa ca am luat-o batraneste, cu toiagul in mana stanga si bicla in dreapta, regretand ca ny mi-am luat betele de tura din masina.
Dupa ce am mai vomitat de vreo 10 ori tutunul acumulat pe plamani am ajuns in golul alpin, unde am descoperit ploaia, frigul si vantul de creasta.
Toti imi ziceau ca am rucsacul greu dar sus pe creasta aveam cu ce sa ma imbrac, spre deosebire de Casper ce isi expunea oasele vantului. Ii dau si lui o pereche de pantaloni si cobtinuam periplul intre 2 fronturi noroase ce amenintau sa borasca ploaia peste noi.
Pietre, bolovani, placi de gresie naturala si vant. Pauze dese, nori, sete, vant in plete, cazaturi, tot tacamul. Bicla protesteaza dar nu se preda. Suratele ei mtb ii aratau cum sar peste pietre si santuri dar nu este impresionata. E deja bunica lor, fabricata in 90 din cel mai bun otel CrMo italian de la Bianchi si le priveste cu detasarea data de batranete pe suratele ei mai tinere cum sar ca niste caprite. Tot acolo ajungem ne spuneam noi in gand.
Coborarea se face pe bolovani si noroaie imposibile. Daca la urcaree am avut push bike, acum eram la pull bike din plin.
Dupa ce evitam un caine prea zelos si ne noroim un pic, ajungem in Comarnic cu 10 minute de plecarea trenului, iar noi mergem sa recuperam agregatul din Busteni.
Frumos, pacat ca s-a terminat!

Astea sunt o parte din cele facute de mine, scuze de calitate dar nu era scula aparatul

14 Jun 2009, 09:51:

Bai, imi placea mai mult poza aia zambitoare, luata din fata, ca nu se vede burta

Vrei s-o editez si s-o inlocuiesc cu una prelucrata-n photoshop?

Ce-mi aduc aminte, in plus fata de ce s-a spus deja:
Lume multa, am fost 13 in tura asta.
Traseu destul de dificil din cauza pietrelor mari si instabile si de aici si destul de multe cazaturi, din fericire niciuna grava.
Claudiu si-a mai usurat nitel bicla, ca a pierdut un surub de la frana de fata - singura care-i tinea cat de cat si apoi intorcea pe toate partile bicla sa gaseasca un surub pe care sa-l foloseasca in loc.
Ploaia a stat mereu sa porneasca si chiar ne-a udat cu cativa stropi in creasta, din fericire doar cativa.
Stefan a luat o cazatura destul de nasoala, dar mai mult s-a resimti bicla decat el.
Altisone e foarte sprinten, s-a dat cu bicla peste cap dar n-a pupat pamantul, a sarit peste ea si continua sa alerge la vale.
Robert tragea ca racheta, dar la coborarea pe pietre a reusit si el vreo 2 busituri, asa ca a mutat bandajul de pe genunchiul stang pe cel drept.
Visu s-a gandit sa-si lucreze nitel si alti muschi si a luat o pozitie amenintatoare pentru musuroaiele de cartita, se vede si in poza lui Altisone.
S-a glumit tot drumul, o atmosfera foarte placuta.

Peste 2 saptamani: Petrosani-Cheile Butii-Herculane (traseu de 2 zile, cu trenul). Revin cu detalii.

Cateva poze mai jos. Toate, la dimensiune originala, aici.

Je n-a cazut deloc, chiar daca era sa ma duc la un moment dat intr-o rapa, plus ca faceam trial pe pietroaie, pe urma ati prins cu toti curaj

Eu am fost cat pe ce sa ma dau peste cap, iar din cauza SPD-urilor m-am aplecat-culcat vreo 30 cm pe un mal de pamant.
Filmuletele sunt slabute, cred ca o sa arunc la gunoi camera aia. Sa vad daca merita vreunul pus pe transfer.

N-o dai in rate?

Doua performante am avut si eu la tura asta: cazatura cea mai artistica si lantul cel mai curat.
N-a zis nimeni ca scaparam de ploaie, dar ca a trebuit sa induram frigu' si vantu ala puternic. Io aveam doar doua bluze pe mine.

Nu v-ati saturat de poze? Luati de aici:



LE:

Ai scris inaintea mea.

Si inca ceva ce m-a mirat: Cum dracu' de n-a facut nimeni pana pe pietroaiele alea?

Lasa Cristi ca ne-ai dat emotii mai mari ca ciobanescul ala inainte sa fac acrobatia cu bicla cand nu mai veneai... Ma uitam sa vin dupa tine, ma gandeam ca sunt obosit si trebuie sa o iau in sus . Bine ca a fost totul bine pana la urma si extrem de frumos!

Edit: Stefan, si eu am fost surprins de faza cu gumele, mai ales ca eu de exemplu aveam niste gume ieftine, DURO, dar drept e ca nici nu le-am desumflat deloc, erau beton...

VladG, sa nu se usureze bicla de o componenta importanta,de mine, ca sa vezi ce usoara este dupa, minus 80 kg.
Adaug poze, si impreuna cu pozele celorlalti, iese o imagine de ansamblu a evadarii in natura:

Saracu Claudiu, devenise tinta glumelor. cand se apropia pe la vre-o suta de metri, urlau astia: "Pune frana acolo, ca te opresti la noi!" Bineinteles ca vocea reprezentativa din "astia" o detinea Casperica. Care prinsese glas dupa frigul de sus cand spunea bancul cu ecou

Doar v-am pacalit, nu ati vazut voi ce fum scoteam din cauciucuri cand nu ma vedea nimeni.

E seara de vineri 12, 13 fiind rezervat sambetei ce va fi urmat, zi in care aveam sa fac cea mai tare calatorie cu bicicleta de pana acum.
Suna telefonul. C-o voce stinsa, Lucman imi da informatii cum ca avem declinatie 700 de metri in vreo 10 kilometri de traseu.
Il imbarbatez si-i zic ca eu am sa imping bicicleta pana sus si tot merg.

Fac bagajul, pun ca de obicei mai multe chestii decat mi-ar trebui, dar nu se stie niciodata de ce ai nevoie pe drum si ma bag intr-un final in pat, dupa care adorm destul de repede. Ma trezesc in jur de 5:30, fara ajutor din partea telefonului cu alarma incorporata. Dupa ce bag in rucsac si sticla cu gheata, care s-a dovedit a fi aproximativ inutila pe parcursul traseului si casoletele cu hrana, ma scobor incetisor pe scari, cu bicla de coarne privind la cauciucurile-i imense, achizitionate si montate special pentru acest eveniment.
Ies dintre blocuri in traficul ca si inexistent... dau o forja de doi kilometri pe tot bulevardul si ma gandesc s-o las totusi mai moale, ca deja mi se pusesera crampe si era destul de devreme ca sa nu ajung la timp in gara.
Intru in gara, il sun pe Altis sa-l intreb daca a ajuns deja, dar era departe inca. Ma pune sa iau bilete la trenul de Comarnic, vagonul de biciclete.
Cum in excursia asta am plecat fara sa stiu absolut nimic, bineinteles ca n-am stiut pana unde sa iau bilet. L-am sunat din nou ca sa-mi confirme unde ne dam jos, sub ochii casieritei mult prea draguta si rabdatoare pentru un functionar de stat (mai e CFR-ul al statului?).
Bun, apare si Altis cu o costumatie de balerin si ne indreptam spre peronul 10 unde am inteles ca era intalnirea.
Bicicletele aliniate pe gardulet, cu o cursiera drept cap de coloana.
Hait! Ce face asta ma?
Ne salutam, dam mana ne prezentam in fuga.
Mai discutam putin, pana se vede ultimul vagon al trenului nostru aparand.
Luam bicicletele de ghidoane si ne indreptam agale catre vagonul 5.
Cum trenul era lung cat o zi de post, ne suim intr-un final pe biciclete si pedalam cateva sute de metri pana la vagonul cu pricina.
Urcam pe rand atelajele si le asezam in rastel.
Eu, placut surprins de asemenea tehnologie, cum nu mai vazuse neam de neamu' meu si nu credeam c-o sa vad asa ceva in tarisoara noastra draga, asez prima roata la locul ei. Le ingramadim pe toate intr-o parte, ca sa lasam loc pentru a ne putea aseza si pe locurile din jur.
Doar ca, planul meu se da repede peste cap, vagonul umplandu-se de biciclete si stapanii lor, dintre care si trei stapane, una dintre ele atrangand privirile si chiar obiectivele camerelor (vezi pozele lui Altis).
Buuun. Dupa ce asezam toate bicicletele, intercalandu-le una printre celelalte. Ne gasim si locuri in compartiment.
Pana la urma ne lamurim mai mult sau mai putin care "e cu noi" si care nu... si incepe Mezuþu (care de fapt era Meduzzu de pe ciclism.ro si eu asa retinusem ca-si zice pana sa citesc iar acum cum e de fapt) sa ne explice cam cum va fi traseul si ce va implica el.
Era vorba de o portiune relativ usoara, care s-ar fi putut parcurge pe bicicleta, dupa care portiune sanatoasa de "impinge-bicla". Ei i-au zis "push-bike", dar eu vreau sa folosesc aceasta formula prutesciana.
Drumul e parcurs repejor in ritm de accelerat pana pe la Comarnic.
Prilej pentru fumatori de a se alinia pe peron si a trage repede din sulurile vicioase.
Dupa vreo 10 minute ne-am dat seama ca se grabisera degeaba, linia fiind in renovare, trenul poposind in aceasta gara mai mult de juma' de ora. Baietii cu masinile sunau disperati sa ne intrebe pe unde am mai ajuns, noi ramanand pe loc, timp in care ei deja erau gata de drum.
Pleaca trnul intr-un final, la Sinaia cam aceeasi poveste, doar ca mai scurta... cam asa, pe la jumatate.
Masinistii sunau disperati, ii mancau calcaiele de un urcus.
Ajungem noi intr-un final la locul prestabilit... si anume gara Busteni, doar cu o intarziere de vreo ora. Coboram toate bicicletele si ne deplasam grup catre ceilalti. De aici se despart vreo doua grupuri, care nu mergeau cu noi. Facem contorizarea celor ramasi. 13 insi pe data de 13 iunie, dornici sa cucereasca Baicului.
Plecam decisi, inclusiv eu trecem de bariera si de trafic si urcam rapid macadamul de dupa statiune.
La umbra padurii dese, unii dintre noi "dau calu' la apa" si plecam mai departe.
Rampele devin din ce in ce mai abrupte iar raportul bicicletei mele de 1:1 devine neputincios in fata celor 120 de kile plus materialul de concurs. Asa ca, ma gandesc la faptul ca n-ar trebui sa fortez genunchiul inainte sa ajung macar sus si purced la "impinge bicla"
Ajung grupul sprintar, care s-a bifurcat la prim intersectie. Profit de adunarea oitelor ratacite si nu fac pauza. Merg tot inainte cu pas masurat.
Astia nu mai apareau, mi-era deja ca drumul era celalalt si au luat-o p-acolo. Dar imi zic ca se catadicsea careva sa-mi dea un telefon.
Apar in cele din urma sprinterii grupului si trec repejor pe langa. Ma uit la fiecare in parte... foaia mica, pinionul mare. Asta pentru un MB, inseamna o ratie de 32:22 sau chiar un "megarange" de 34:22, adica 1,45 si respectiv 1,54. Pe romaneste, dai de 3 ori din pedale, ca sa se invarta de 2 ori roata... roata care are o lungime a circumferintei de aproximativ 2 inmultit cu pi( 3,14) inmultit cu raza (26"/2 ~ 33 cm), adicatelea vreo 207 cm. Cu alte cuvinte, dai juma' de pedala, te duci un metru.
Imi accept soarta ca n-am cum sa pot ruca cu o roata de 29" si un raport de 1 si imi continui agale mersul.
Trece si Lucman fortand si ciclocrosul cu roti late de 37, dar si pe el.
Altis merge in acelasi ritm pe langa el, dar mult mai lejer...
Cand iesim din padure, rampa devine abrupta. Putini se-ncumeta s-o urce calare. Pana la primul popas, simt cum mi se inmoaie cataligele.
Aici e momentul in care ma gandesc sa fac cale-ntoarsa sa nu-i mai tin pe toti dupa mine. Dar vazand ca la fiecare popas, sunt din ce in ce mai istoviti si eu intrandu-mi in ritm, ajung mereu destul de relaxat, imi zic ca merita valea de dupa, tot acest urcus.
Popasurile sunt din ce in ce mai dese, ciclistii din ce in ce mai rasfirati. Unii se vad departe cum pedaleaza... sunt in forma. Mai sunt intrerupti doar de singurul vehicul de pe traseu, un camion care trece cuminte pe langa noi.
Caldura placuta ce ne-a insotit pana acum, dispare odata cu primul nor mai decis, iar vantul se inteteste, instaland un frigulet, placut pentru unii (cel putin mie nu mi-a fost deloc frig pe tot parcursul traseului) si nesuferit pentru altii, care mai la maieu, care mai la doua bluze, care echipat pentru frigul de Siberia, avand sa dea si altora niste toale cat sa termine un banc fara tremurat din barba.
Ne hotaram sa facem popasul cel mare. Vremea e rece, toti sunt zgribuliti si isi mai iau pe ei de prin rucsace sau de la cei mai prevazatori. Toata lumea se hraneste, hidrateaza si energizeaza. Se pleaca cu forte proaspete pana la prima stana... care stana in exces de zel si de simt al proprietatii, baricadeaza drumul cu doua randuri de porti. Cainii cat niste vitei, retinuti doar de stapanii lor, care s-au dovedit a fi totusi de bun simt si de gardurile rare din barne, ne fac sa strangem randurile. Ultimul inchide poarta.
Rutina, mers pe bicicleta la unii sau pe jos la majoritatea, presarata cu popasuri dese, pana sus. Care sus, parca nu mai aparea odata de dupa povarnisuri.
La fiecare oprire admiram peisajul. Nici nu-ti vine sa crezi ca la cativa kilometri mai la vale, e plin de turisti de weekend, care daca printr-un miracol ar iesi de pe DN1, s-ar rataci.
Imi mai umplu plamanii de orasan poluat, cu aer tare, nu fara sa tusesc precum un fumator inrait si imi continui mersul ritmat.
Dupa ce rampa se domoleste, in saua muntelui, ma chinui de vreo zece ori sa ma asez in sa. De la vand, de la frig de la mersul pe jos, zona lombara refuza sa functioneze macar la parametrul minim. cu chiu cu vai reusesc sa dau cateva pedale si incet, incet, ma incalzesc. Muschii participanti la pedalat sunt destul de odihniti, drept pentru care trec prin sa, aproape numai in aceasta postura.
Trec doua fete din sens opus, ma uit nedumerit la ele si poposesc in sanul grupului codas. Este ultimul popas de dinaintea coborarii propriu zise. La vale, balastul isi spune cuvantul si chiar nici micile grupari de pietre, nu ma fac sa-mi potolesc avantul.
Ajung primul la grupul cel mare, cu Casper dupa mine, care s-a tinut tare.
Grupul se intregeste pe masura ce apar toti, prilej pentru poze de grup.
Valea din fata ne face sa ne relaxam. Doar un grup de pietre ne mai potoleste avantul. Grupul se opreste nenuntat si componentii se strang sa se uite ca la urs. O prefumoasa Univega zace cu coarnelei de-acum strambe, pe pietrele ranjinde. Calaretul isi pipaie incheieturile, dar nu e zgariat decat pe ici pe colo, ca niste urme de barbierit neindemanatic. Urmeaza un urcus domol, insotit de picuri mici si reci. Toata lumea se echipeaza si pregateste de ce-i mai rau. Cel mai spectaculos e ritualul lui VladG de montare a poncho-ului impermeabil din dotare... unii musafiri de camping, ar fi fost invidiosi... Sperietura nu tine mult, se pare ca un nor razlet a tinut sa ne salute cu cativa stropi. Mai incolo urmand dezechiparea a cel putin jumatate de grup. Dupa cateva urcusuri si coborasuri, urmeaza calvarul. Pietre, bolovani mai bine zis, pe toata latimea drumului. Unii se ambitioneaza sa coboare in sa, respectiv eu, printre ele... sub privirile spectatorilor care asteptau ca balena sa esueze...
Continuam drumul virajat si puternic pietruit, cu franele stranse. Activam muschi nefolositi pana, respectiv ai antebratului, treiceps, deltoizi, trapez... Unii mai se dau peste cap, altii mai cad pe o parte. Eu mentin un ritm lejer, zguduit fiind de fiecare bolovan. Ghidonul sarind in toate partile. E drept ca am lasat cauciucurile destul de tari... mai bine sa ma chinui putin, decat sa fac vreo pana.
Grupul se departeaza dar se ivesc primele case.
Ma gandesc ca nu suntem departe.
Drumul isi schimba putin structura, pietroiele se mai raresc, intre ele aparand paman intarit, care are si roul de liant. Cei cu suspensie zburda pe pamantul denivelat, eu imi continui mersul rutinat si atent.
Urmeaza si ultima rampa, pe care ma ambtionez s-o urc in sa si reusesc. Drumul s-a imbunatatit vizibil. Sunt peitre tasate si mult mai mici. Ne dam drumul toti la vale.
Se ating viteze ametitoare. Dupa cativa kilometri nu mai incerc sa tin ritmul, picioarele-mi sunt obosite si nu mai pot sa stau in pedale... asa ca ma las in sa si cobor lejer, pe frane.
E clar, bicicleta asta nu-i facuta pentru asa ceva. Imi confirma si VladG care ma asteapta impreuna cu Altis si Meduzzu, prilej sa vedem la plecare, cea mai spectaculoasa acrobatie... un soi de trecere de la contratimp, la sprint cu lansare peste ghidon. Daca nu stiai ca nu e vreun concurs de gen in desfasurare, ai fi pariat ca miscarea a fost indelung pregatita si studiata cu multe ore de antrenament si julituri, inainte de a iesi de o asemenea perfectiune. Singura afectata fiind saua bicicletei, care acum se lasase intr-o parte, precum o bereta de vanatori de munte.
Dupa colt, ne asteapta niste colti... ranjiti ai unui catelandru ciobanesc, inalt cat o roata de MB. Altis ia atitudine si pune in aplicare cele invatate de la dresor.
Eu astept ca dihania sa ma ia pe la spate... dar se razgandeste.
Se aud zgomote de roti in viteza pe sosea, semn ca suntem aproape de DN1. Opresc sa golesc vezica. Mai dupreaza foarte putin, pana ce tot grupul iese in sosea si ca loviti de streche, ne dam toti drumul la vale. Incerc sa merg la plasa dar fara sa dau din pedale, depasesc vreo doua cramponate. Bidiviul turmentat de sub mine se trezeste la viata si depaseste rand pe rand aproape toate bicicletele din grup, chiar si o motocicleta cu atas.
Ajungem in gara si ne rasfiram care spre gara, care spre masini, care spre buticurile cu bere.
Dupa ce luam bilete, ne relaxam pe bancile din gara in asteptarea trenului.
Se fac pronosticuri cam pe unde s-ar opri vagonul de biciclete. Ramanem la ideea ca ar fi spre coada. Majoritatea stam pe peron, doar doi insi sunt gata de start, s-o zbugheasca catre coada trenului. Sprinteaza ei viguros pana ce dau de vagonul cu pricina, a carui viteza inca era destul de mare, prilej de cale intoarsa, la fel de repede. Pedalam printre ce-i cativa calatori ramasi pe peron. Urcam bicicletele in tren intr-un ritm cazon si le instalam pe rastele. Trenul aproape gol, prilej de bucurie.
Vine si nasul, incepand precum Ceausescu sa dea indicatii. Ii taiem macaroana si ii aratam ca stim despre ce e vorba.
Mai vorbim, mai ne plimbam, unii mai si mananca... sticla cu gheata purtata pe munti, abia acum fiind dezvirginata. In mijlocul ei trona si dupa 12 ore, un sloi de gheata, dovada clara ca sus n-a fost asa de cald.
Ajunsi in Bucuresti, transbordam bicicletele, de data asta mai calm. Las cu greu din mana bicicleta lui Hefe, nestiind ca e a lui si ce vrea de fapt.
Altis ne paraseste repede si trece pe un peron mai putin populat. Ii urmez exemplul, dar mai incolo cu doua peroane.
Merg pedaland prin gara. Unii se mai uita ciudat la mine. Pana acasa, pedalat lejer si fara nimic spectaculos... doar amurgul ce se transforma in noapte, incheie aceasta zi perfecta.

Ba da.


Bravo, visule, frumos scris!

Foarte frumoasa povestirea si calatoria... Felicitari! Foarte misto si pozele

Eu am facut o entorsa vineri (la fotbal, nu de la bicla), pt mine urmeaza inca 1-2 sapt de stat prin casa (dupa alte 2 de la varsatul de vant) cand ma refac bag antrenament sa pot aparea si eu la o eventuala tura pe undeva

Cu asa povestire noi nici nu mai are sa deschidem gura... Ieri m-am simtit foarte bine, chiar am fost in forma. Cu o saptamana inainte cand am facut o tura la Cheia am fost praf, codasul turmei, insa weekendul asta se pare ca mi-am mai revenit. A fost bun si antrenamentul de miercuri dimineata in padure la Cernica.

Imi pare rau insa ca nu am avut cu cine sa tin pasul asa cum mi-am dorit, Lucman se pare ca a avut probleme cu kg in plus, Vlad chiar daca era cel mai antrenat dintre noi a avut probleme cu mansoane, Robert incepator pe spd-uri, Casper a murit de frig impreuna cu Corado, Hefe a intrat in ritm cu cei din grup.
Totusi tura asta mi-a facut pofta de iesit la munte cu bicicleta, asa ca sunt dispus sa mai ies cateva weekend-uri din Bucuresti.

Felicitari tuturor pentru aceasta iesire. Sper sa ma alatur si eu pe viitor acestor "expeditii".

Nu sunt deloc atletic, deci o sa ma misc mai incet, nu de alta, dar privelistea din pozele de mai sus merita sa fie atent observata.


ps: am un mic magellan care sper sa faca fata terenului accidentat.

[attachmentid=1627531416]