E vineri si trag tare la munca. Daca termin azi tot ce am de facut, sambata am liber. Pe la orele opt ale serii termin. Sunt frant... Ajung acasa si dupa ce incerc sa incropesc o iesire pentru sambata fac un dus ies la o bere. Doar Catalin este disponibil si dispus sa mearga undeva. Planul ar fi sa ne intalnim cu Axinte si colegii lui sa facem
traseul mediu Surmont. Ajung tarziu acasa, adorm repede.
Ma trezesc pe la orele cinci ale diminetii. E cald si nu mai imi vine somnul. Astept sa se trezeasca si Catalin. Pregatesc bicicleta si rucsacul si plec increzator la masina. Nu vrea sa porneasca. Bateria e moarta. Are tot dreptul, e de cand am luat masina, in 2005. Aduc bateria sus si o pun pe redresor. O fi oare vreun semn sa nu plec de acasa? Sa fiu totusi prevazator...
Ii zis si lui Catalin ca n-am ca nu porneste masina ca n-are cum. Se ofera sa vina dupa mine. Ne urmarim pe Latitude si ne intalnim (eu cu bicicleta, el cu masina) aproape de gradina zoologica... Mare ti-e tehnologia ta
Imbarcam si bicicleta mea si plecam spre munte. E deja tarziu, Axinte si gasca lui sunt deja la Azuga.
Ma uit la Catalin, el la mine si ne intrebam ce facem. Hai la Lutu Rosu...
Trecem prin Ploiesti si luam cate doi cheeseburgheri de la Mac... n-avem pachet la noi. Plecam si facem dreapta spre Campina, iesim apoi spre Brebu. Gasim "loc de parcare" in fata unui cabinet stomatologic. Dam biclele jos si ne echipam. O luam catinel inainte si vine prima panta. Tare la vale, frana, ca in stanga e drumul. O alee pietruita cu rampa mare. Primul push-bike... si nici n-am plecat bine.
Satul e destul de mare, magazinele-s inchise. Eu vreau apa, sa-mi umplu perfuzia din rucsac. Gasim un magazin spre iesire. Pe langa apa, mai iau si patru ciocolate cu rom, doua croisante si o punga de covrigei de Buzau. Sa fie acolo...
Ne asteapta o portiune asfaltata. Coboram din Brebu pe niste serpentinesi ne gandim ce greu o sa fie o sa fie la intoarcere pe o portiune asemanatoare la urcat.
Iesim in drumul care leaga Campina de Valea Doftanei. Acum mi se pare cunoscut. Doar asfaltul parca-i mai bun acum. Urcam, dar rampa este lina. Am o scadere de glicemie si oprim sa mananc ceva. Dispare primul senvis, cativa covrigei si o ciocolata cu rom. Parca imi mai revin. Opreste un BMW touring din care coboara un ochelarist, genul programatorului IT. Coboara si nevasta-sa si apoi copilul care are o urgenta. Mama si copilul se indeparteaza spre raul din dreapta iar barbatul vine spre noi si ne intreaba de imprejurimi, ce se poate vedea pe aici. Ii zic ca barajul si apoi in Valea Doftanei sa faca stanga spre Secaria ca-n dreapta se vad muntii Baiului. Daca merge inainte ajunge spre Brasov. Pleaca destul de dezorientat si ne uram drum bun. Plecam si noi usurel, ca mai avem de mers o gramada. Cand in peisaj apare barajul Paltinu, incepe urcusul cu adevarat. Pana aici ni se parea racoare, acum cautam umbra. Ajungem la baraj. Sunt cateva masini si fotografi de ocazie. Admiram putin lucrarea si incriptiile si plecam mai departe. Drumul este intr-o panta variabila, o placere la pedalat. Ajungem in Valea Doftanei. Aici sunt pana si carciumi deschise. Ne faceam griji ca iesim din Brebu si nu mai gasim apa...
Facem dreapta la un moment dat si dupa ce trecem podetul, incepe o rampa cu pietris, push-bike din nou... Ne oprim la umbra unui copac si atacam al doilea si ultimul cheeseburger. Iesim usor din sat intr-ul loc despadurit, urmarind liniile electrice. Firele zbarnaie spunandu-ne ca nu ne-am departat de "civilizatie". Mai pe biciclete, mai pe langa, urcam pana se mai domoleste usor rampa.
Soarele este cand si cand acoperit de nori. E bine ca nu e foarte cald.
Vedem venind dinspre dreapta un camion 4x4 plin cu lemne. Este inmatriculat la primarie precum scuterele. O luam pe drumul pe unde a venit si nu e bine. Bineinteles ca era cel din stanga cu rampa mai mare
Eu incerc sa urc pedaland. Merge, dar usor, ca-s multe denivelari si pietre.
Se aud motoare de sus. Apare o "veverita". Adica un Suzuki Samurai in jargonul fanaticilor 4x4. Se opreste-n dreptul nostru, ne salutam cu pasagerii si schimbam doua vorbe. Ne interesam daca mai e de urcat. Evident ca mai e. Suntem intrebati pe unde vrem s-o luam. Stim doar ca trebuie sa ajungem in Bertea. Aici Vlad era bun, ca el stie toate denumirile
Mai apare o "veverita" dupa ce ne uram drum bun si plecam fiecare in treaba noastra. Dupa un petec de padure, apar niste pajisti ingradite.
Se vede un drum ce duce pe culmea din fata noastra. P-acolo trebuie s-o luam... si ce sus trebuie s-ajungem. Apa se duce repejor, cautam izvoare. E apa pe drum, o balta langa el in iarba, dar plina de broscute si mormoloci. Se aude un susur dar nu vad izvorul. E undeva mai in dreapta, jos sub o piatra. Curge intr-un soi de cutie de lemn, ca un caus de unde sa poti lua apa. Pleosc, sare o broasca in el. Bleah, nu mai beau apa de aici
Nici Catalin nu risca, chiar daca-i mai insetat ca mine. Caii de pe culme o iau la vale spre noi. Terenul e abrupt si merg de parca-s sontorogi. Au ei (de fapt ele, ca-s 4 iepe) traseul lor. Se opresc la izvor si s-adapa. Ne uitam cu jind.
Ne oprim si admiram durmul pe unde am venit. De sus se aude vorba. Sunt "adunatorii" de afine. E plin DN1 de ei. Au cosurile goale, de fapt doar cate o unealta de cules. E ca o cutie cu un gratar dedesubt care se termina ca un pieptene. Ii intrebam daca mai e de urcat... Evident ca mai e...
Trecem si pe langa cea mai de sus pajiste imprejmuita. Aici se coseste de zor. Suntem zariti abia dupa ce trecem. Drumul de umple de vite. Majoritatea se departeaza din calea noastra, numai una sta ca vaca-n drum. Vreau sa-i fac o poza de aproape si cand sa declansez se hoataraste s-o zbugheasca intr-o parte...
Intrebam pogoniciul daca e vreun izvor pe drum. Primim raspuns ca mai la vale.
Se termina si scurta vale si nu gasim niciun izvor. Drumul e pe o pajiste imensa si e plin de niste plante. Parca nu e locul lor aici, par venite de la tropice.
Iesim iar intr-un drum care urca. E rupt rau pe alocuri si luam bicicletele de coarne. Rampa se domoleste. In stanga e padure si vantul fosneste printre copaci. Coboram pana intr-un loc care pare familiar. E un saivan in dreapta. Seamana cu cel in care ne-am adapostit in aprilie anul trecut de ninsoare. Si urcusul asta din dreapta pare identic cu cel de anul trecut. Ne asezam un pic ca-i racoare aici in padure. Simt o prezenta undeva in vale printre copaci. Un caine maroniu in ton cu mediul ambiant. Se misca ca un... (cu o strabatere rece pe sira spinarii) lup. Deja vad scenariul cu ceilalti membri ai haitei aparand de te miri unde. Il intreb pe Catalin daca ala-i lup sau mi se pare. Confirma si el netulburat. M-aude vorbind si se sperie, dar nu pleaca infricosat, ci departandu-se usor, uitandu-se pervers inspre noi. Cutitul meu e acasa, macar faceam si eu cateva pagube in caz de ceva
Il zoresc pe Catalin s-o luam din loc. El nu e asa patruns de moment, poate de oboseala, foame, sete... Imi zice ca e e locul animalelor acolo, nu al nostru si oricum le-am calcat teritoriul. De urs sa nu dam totusi
O luam cumva la vale, dar nu e pe acolo drumul. Drumul e cel de pe urcus, unde si sa impingi bicicleta la deal e greu. Totusi parca nu mi s-a parut asa de lung si greu ca data trecuta. E drept ca atunci ne viscolea pe portiunea asta si erau cam 2°C
Ajunsi sus mai luam cate o buturuga sub fund si verificam traseul.
Eu stiu ca era inainte peste culme, dar androidul imi zice ca e spre stana din vale.
E plin de animale aici. Cai peste tot, dar se dau din drum, porci si vaci... Hop si un caine care latra tolanit langa un copac. Uite si trei ciobani. Stam de vorba cu ei si ii intrebam de drum si izvoare. Ne pricopsim cu o cana rece de apa. Are iz de zer probabil, dar nu mai conteaza. Povestim de intalnirea noastra cu lupul si starnim doar zambete. Cel mai tanar dintre ei se intalnise cu patru exemplare un pic mai devreme. Ne asigura ca sunt speriosi si nu ataca. Multumim de primire si ne bucuram de coborarea prin iarba. Iesim iar in drum. E coborare abrupta dar parca nu e aceeasi de anul trecut. Putem cobori in sa dar cu eforturi mari si franele tinute la maxim. Unele portiuni sunt imposibil de trecut si coboram pe langa biciclete. E vreun englezism si pentru asta?
Cand panta se mai domoleste, drumul incepe sa fie brazdat de firicele de apa. De-a latul drumului se formeaza balti. Vlade, unde esti sa-ti murdaresti bicla?
Eu trec prin vreo trei-patru si la urmatorul ma infing adanc in noroi. Bicicleta ramane verticala, eu aproape sar de pe ea intr-o parte. Fir-ar... nici la coborare nu-i usor. Tot pe langa biciclete... Ne intersectam cu un paraias ce curge peste drum. Suntem obositi si insetati. Ne spalam si bem apa. Ne umplem bidoanele. Telefoanele nu prea mai au baterie. Catalin il inchide pe al lui preventiv. Plecam mai departe...
Coboram mai pe biciclete, mai pe langa in portiunile noroioase. Se aude un latrat. E un caine, dar nu singur. E langa o turma de oi si ne bagam in vorba cu ciobanii. Daca vrem s-o luam spre Bertea ar trebui sa facem stanga la cruce. Multumim si plecam mai departe. Dam de cruce dar traseul ne ghideaza spre inainte. Pana acum a facut-o bine, asa ca-l ascultam. E un singur drum spre inainte si spre dreapta. Dar incepe sa urce si inainte e munte, nicidecum vale. Androidul isi da ultima suflare si de acum ne bazam pe i-phone-ul lui Catalin. Aparem departe de drum. Ar fi trebuit s-o luam cumva in stanga. Dar nu-i nici urma de drum, doar santuri sapate de torenti. Mergem pe langa ele. Ajungem in cele din urma la un drum pietruit care ne duce si el spre dreapta. Nu e bine, hai inapoi. Urmam drumul dar in sens invers. Urcam tot ce am coborat, dar macar suntem pe drumul bun.
La un moment dat drumul e rupt la propriu. E despartit de un hau de trei metri adancime. Jos sunt tuburile prin care probabil a trecut candva paraul de jos. Traversam ocolind mult prin stanga. Drumul e acum plin de pietre, dar macar nu e ca prin padure, fara niciun drum. Intr-un final dam si de prima asezare in dreptul caruia e un om, un cal si un copac tras de cal. Mai jos e si un caine cu chef de alergat. Il las in urma sa-l alerge si pe Catalin. Ne dam drumul la vale. Franez. E o fantana aici. Bem iar apa si ne umplem bidoanele. Pare ca mai e putin de urcat. Chiar n-a fost mult si coboram repejor. O dacie papuc trage greu la deal din sens opus.
Dau drumul franelor si cobor in viteza. La ivirea asfaltului fac si o mica saritura, in semn de bucurie. Ne oprim sa studiem ce mai zice i-phonul. Ar trebui s-o luam in dreapta pe undeva, dar cand sa ne dumirim, isi da si el duhul. Lasa c-o luam prin Alunis. Intrebam si par a mai fi mai mult de douazeci de kilometri pana-n Brebu. Si mai avem o portiune de urcat. Ne bucuram de coborarea pe asfalt. Urmeaza un mic urcus si apoi coborari si urcusuri line. Ne oprim sa ridicam seile si sa dam drumul la stopuri si farul lui Catalin. E aproape ora noua si noi tot pe drum. Catalin imi da cheia de la si incerc sa ajung mai repede la masina. Ce vorbesti, frate. La intrarea in Pietriceaua incepe un urcus criminal. Mi se taie maioneza si abandonez bicicleta pe dreapta drumului. Scot ultimii covrigei din traista, moment in care apare si farul lui Catalin. Mancam covrigeii si luam biclele de coarne. Parca nu se mai termina urcusul asta criminal. Ajungem cu greu sus si dupa ce facem dreapta, imediat stanga si la vale. Coborarea ar fi superba daca nu ar fi atat de intuneric. Ma gandesc la farul pierdut in delta... Mergem amandoi in urma farului lui Catalin. Curentul e puternic si ni se face frig... Ne punem problema unde am lasat masina, ca acum ne intoarcem pe alta parte in Brebu. Dar totul e risipit la intrare cand observam in dreapta primul urcus unde am impins bicicletele. E plin de lume care trag spre discoteca. In departare se zareste si masina. Gata, nu mai ne pasa... suntem ca si acasa.
Catalin vrea sa mancam ceva la Sinaia... Nu-l refuz. Ajungem La Schiori intr-un tarziu si abia apoi plecam acasa. Pe drum imi cad ochii-n gura de somn. Mi-e imposibil sa stau treaz. Deja ma doare gatul de cate ori am atipit si mi-a cazut capul
Ajung pe la doua acasa, imi iau la revedere de la Catalin si ma opresc direct in dus. Il urmaresc pe Latitude si cand mai are doua zeci de km pana acasa adorm iremediabil cu telefonul in mana... Nu regret nimic, a fost o zi pe cinste, totul a fost extrem, de greu, de frumos...
