Plaja românească este pe cale de dispariție. Dacă autoritățile nu intervin cât mai repede, peste 22 de ani vom mai avea doar o bucată mică de plajă. "Există studii care arată că în ultimii 35 de ani au dispărut 2.400 de hectare de plajă, iar dacă nu se intervine cât mai repede, peste 22 de ani România va rămâne cu foarte puțină zonă costieră", a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului și Pădurilor (MMP).
Zona costieră a României are o lungime de 244 de kilometri și se află în administrarea Administrației Naționale Apele Române, din subordinea MMP. Potrivit unui studiu realizat în 2004 de specialiști ai Direcției Apele Române Dobrogea-Litoral, retragerea medie a falezelor este estimată la aproximativ jumătate de metru pe an, procesul fiind intermitent, iar cordoanele litorale se caracterizează printr-un deficit sedimentar accentuat, ceea ce duce la o eroziune continuă a acestora.
Valurile și curenții marini joacă un rol important în procesul de eroziune costieră, potrivit specialiștilor. La acestea se adaugă îndepărtarea materialului de pe plajă în mod legal sau mai puțin legal (utilizarea nisipului în construcții, folosirea materialului cochilifer de pe plajă la producerea industrială a hranei pentru animale etc.).
În aproape zece ani, plaja din dreptul Taberei Internaționale Eforie s-a retras cu 40 de metri, partea nordică a plajei Neptun s-a retras cu 24 de metri, iar în câțiva ani plaja Venus-Saturn s-a retras cu 36 de metri. Specialiștii au apreciat că, din cauza schimbărilor climatice globale și a ridicării generale a nivelului mării, precum și a condițiilor geo-ecologice regionale pe termen mediu, procesul de eroziune a litoralului românesc va fi cel puțin la fel de activ ca în ultimele două decenii.
Potrivit specialiștilor de mediu, pe ansamblul litoralului românesc se apreciază că România pierde aproximativ 83 de hectare pe an din teritoriul național, impactul major manifestându-se asupra plajelor turistice. Aceste procese de eroziune au dus la situația în care zone de plaje care inițial au avut lungimi de zeci de metri au fost reduse la câțiva metri sau au fost complet distruse, în unele zone apa mării ajungând la fundația unor construcții hoteliere.
Specialiștii consideră că printre cauzele care au condus la producerea acestui fenomen se numără scăderea cantității de aluviuni descărcate în Marea Neagră, ca urmare a amenajărilor hidrotehnice realizate în bazinul Dunării, pe fluviu și în delta acestuia, precum și devierea sedimentelor transportate în lungul țărmului, ca urmare a unor modificări ale curenților marini, cauzate de construcțiile portuare și de cele situate de-a lungul coastei.
Ministerul Mediului spune că sunt fonduri pentru refacerea costieră, dar până acum nu au fost accesate. "Ne aflăm în mare întârziere, deși există fonduri aprobate încă din 2007, în cadrul POS Mediu, pentru proiecte de refacere a acestei zone. La sfârșitul lunii aprilie am semnat un ordin privind aplicația de finanțare pentru a pregăti proiectul de investiții «Reducerea Eroziunii Costiere» din cadrul Axei 5, domeniul de intervenție 2. Pentru acest domeniu de intervenție sunt alocate 134 de milioane de euro, din care contribuția UE reprezintă circa 114 milioane de euro", a mai spus Borbely.
Mamaia și Eforie Nord, în pericol
Lucrările de protecție și reabilitare a întregii zone costiere sunt estimate la 316 milioane de euro, potrivit unui studiu, finanțat în întregime de Guvernul japonez prin JICA, realizat în perioada 2005-2007. Trebuie intervenit cu prioritate în zonele Mamaia Sud și Eforie Nord. Lucrările ce urmau a fi realizate constau în reabilitarea celor 1.500 de metri de diguri, aducerea a 3,2 milioane de metri cubi de nisip, realizarea a 6.700 de metri de jetele (dig de secțiune mică, construit la gura unui fluviu) și epiuri (dig de piatră sau nuiele), precum și realizarea unor recifi articifiali (stânci).
Conform proiectului Romanian Coasterosion, întocmit de Black& Witch - SUA, o soluție de succes în combaterea eroziunii costiere constă în suplimentarea cantității de nisip disponibilă în curentul care asigură transportul de-a lungul coastei și astfel să fie asigurat materialul necesar depunerii și reabilitării plajelor. Au fost identificate două soluții antierozionale: transportul nisipului de la Sulina la Sfântu Gheorghe și renisiparea plajei de la Portița de la Periboina.
Sursajurnalul.ro