Discutia a pornit pe aria Logan, pe topicul de jante, dar m-am gandit ca reconditionarea nu prea cadreaza cu discutiile despre modele, asa ca am facut un topic separat despre reconditionare. Stiu ca mai sunt forumisti care au facut asemenea operatiuni, i-as ruga sa posteze si ei aici ca sa putem strange informatia la un loc.
Deocamdata am finalizat doar reconditionarea capacelor jantelor de Opel pe care mi le-am luat pentru iarna. Daca trece testul timpului vor urma si jantele.
Treaba a decurs cam asa:
- problemele lor veneau de la emblemele de Opel din plastic care au fost prinse cu pini in 4 gauri. Mai aveau si o gaura in centru care trebuia umpluta. Datorita acestor gauri aluminiul se corodase pe sub vopsea (face un fel de sare alba) rezultand un aspect oribil.
- Prima oara am folosit o substanta "paint remover" pentru a scoate vopseaua si grundul vechi fara sa dau la smirghel sa-mi sara ochii. Rezultatul a fost de-a dreptul SF, in 15 minute aveam aluminiul curat. Aceasta substanta a intrat pe lista mea de favorite definitiv.
[attachmentid=1627673940]
-Am purces la smirgheluirea zonelor oxidate, este destul de greu pentru ca oxidul de aluminiu este foarte dur (smirghelul se face din asa ceva)
- Apoi am folosit Bison Epoxy metal (mersi Hellcat) pentru umplerea gaurilor. Am folosit versiunea pasta, la baton, e mai greu de convins sa intre in gauri mici, dar eu trebuia sa le umplu pe cele mari intai. Mai exista si o versiune mai lichida, buna pentru gaurele, zgarieturi etc.
- A urmat o gramada de slefuire (am si dat ca Pacala) pana am ajuns cu el la nivel. Se face exact ca la chitul auto, doar ca este mai greu.
[attachmentid=1627673942]
- A urmat apoi grund - Duplicolor Rust protective primer - a fost singurul pe care l-am gasit. De la inceput m-am tot gandit ce grund sa folosesc, aluminiul este mai pretentios, teoretic se foloseste asa numitul "etching primer" apoi un sealent pe baza de epoxy. In conditii de amator este cam SF, la noi vanzatorii de vopsele se uita cam chioras cand te duci cu asa ceva la ei. Grundul l-am dat in 4 straturi, l-am lasat sa se usuce o zi si apoi am mai slefuit la el cu smirghel P1200 + apa. Pana n-am fost absolut multumit de suprafata nu l-am lasat, apoi am mai dat un strat.
[attachmentid=1627673943]
- Am trecut la vopsea, argintiu de jante, data pe indelete, 4 straturi in total, cu pauze de 10 min intre ele. Aici trebuie sa fiti atenti sa nu curga dar sa si acopere calumea.
- Dupa 30 de minute de la ultimul strat de vopsea am inceput cu lacul incolor - Nigrin Klaarlack - cel Dupli nu mi-a placut niciodata, unu pentru ca are presiunea cam mica in tub si se fasaie ciudat, doi pentru ca are alt tip de diluant ca vopseaua. Uneori da reactii ciudate in contact cu vopseaua. Mare atentie la aspectul asta, sa aveti materiale compatibile. Au urmat 5 straturi de lac, cat mai bine dat pe muchii si pe suprafata.
[attachmentid=1627673944]
- Am dat 5 straturi pentru ca am vrut sa mai experimentez o tehnica invatata de pe Discovery - American Hotrods si anume "wet sanding". Toata lumea cred ca a vazut ca vopseaua si implicit lacul incolor au, dupa aplicare o textura brobonata, coaja de portocala. Este mai evidenta sau mai putin functie de mana fiecaruia la aplicare, functie de temperatura etc. Prin aceasta tehnica vopseaua este uniformizata putand produce un luciu deosebit, de Hotrod american
So, am folosit smirghel P2000 de mana si P2000 de masina de slefuit (asta este mai fin ) cu apa pana am matuit toata suprafata (nu se mai vedea nici o gropita). Apoi am folosit un polish de glaze - Farecla mirror glaze - pentru a-i reda luciul. Aici mai am de muncit pentru ca piesa este mica si nu se poate face decat manual, o sa pun si o poza cu luciul final.
Toata cheia succesului sta in grund, daca ala s-a prins bine de aluminiu finisarea va fi de durata, altfel....
La vara continuam cu jantele.