Cutremur înainate de startul oficial al celei de a 3-a ediții din America de SudÎn dimineața zilei de 1 ianuarie, într-o zonă semideșertică din provincia Santiago del Estero s-a produs un cutremur de 6,9 grade pe scara Richter. Aflați încă în Buenos Aires, unde la ora locală 14:30 s-a dat startul oficial în ediția din 2011 a Personal Dakar Argentina – Chile, concurenții nu au simțit cutremurul, acesta fiind localizat la 960 de km de capitala Argentinei. Totuși, până la briefingul programat la ora 10:00 am nu se știa exact dacă s-au pierdut vieți în urma acestui cutremur sau dacă au existat importante pagube materiale. Peste tot plana întrebarea dacă traseul Dakar-ului va fi schimbat. Potrivit traseului inițial al raliului, concurenții urmează să ajungă în provincia unde s-a produs cutremurul pe 3 ianuarie, când este programată etapa Cordoba – San Miguel de Tucuman.
454 de vehicule la start
Bulevardul 9 Iulie din Buenos Aires a devenit locația tradițională pentru startul festiv al aventurii din America de Sud. Astăzi, toate cele 454 de vehicule înscrise în concurs (182 moto, 38 quad, 157 mașini, 73 camioane), cu 92 mai multe comparativ cu ediția din 2010, au plecat din parcul închis unde au stat după verificările administrative către orașul Victoria. Cel mai important moment al acestei etape de legătură, care măsoară 377 de km, a fost oprirea pe Bulevardul 9 Iulie. Aici, sute de mii de oameni i-au încurajat pe concurenții care timp de două săptămâni vor încerca să își depășească limitele, într-un eveniment ce a fost numit de Ruben Faria (pilotul de trenă al lui Cyril Despres) cea mai mare coridă din lume.
Pe podiumul de start al Dakar-ului a fost prezent, pentru a doua oară de la mutarea Dakar-ului în America Latină, și steagul României. Emanuel – Mani Gyenes și Marcel Butuza sunt cei doi piloți români care concurează în acest an la categoria moto. Cei doi și-au propus în primul rând să termine raliul și să revină în România sănătoși, după ce în 2009 au fost nevoiți să abandoneze din cauza unor accidentări suferite chiar în a doua probă specială. Dar, pentru că sunt oameni care se clasează pe podiumuri când concurează la etape din Campionatul Mondial de Rally-Raid, nu pot să nu se gândească și la rezultat. Mani speră să termine în primii 25 la general și să se claseze în primii 10 la categoria SuperProducție motoare peste 450 cmc. Marcel, care - până acum - din cauza unor probleme tehnice sau a unor accidentări nu a reușit să ajungă la finișul nici unui Dakar, este convins că dacă va fi ferit de astfel de probleme se va afla în primii 50 de concurenți la finalul celor 5.007 km de probă specială.
Ziua de 2 ianuarie începe pentru motocicliști în jurul orei 4
Etapa Victoria – Cordoba măsoară în total 758 de km, concurenții având de străbătut o legătură de 566 de km până la startul pe proba specială, care pentru cei de la categoriile auto și camioane va măsura 222 km,
în timp ce pentru motocicliști și pentru piloții de la quad va avea 192 de km.
Prima motocicletă va pleca din bivuacul stabilit lângă orașul Victoria la ora 04:20 am, în timp ce prima mașină este programată să înceapă etapa la 06:48 am, iar primul camion la 09:11 am.
http://tv.eurosport.ro/storynews_sto2602411.shtml2 Jan 2011, 12:38:Imagini de la start:
Robbie Gordon s-a dat in spectacol. Sa vedem daca si-n cursa va fi la fel de sprintar
2 Jan 2011, 19:18:Prima etapa de la 21:15 pe Eurosport.
2 Jan 2011, 20:23:http://tv.eurosport.ro/tv-videos_vid159467.shtml