Atentie, postare kilometrica, dacis-style.
Inainte de '89, propaganda comunista. Si maistrul de la primul si singurul job comunist. Desi ar trebui sa-i fiu recunoscator, pentru ca ura fata de el m-a motivat suficient ca sa iau la facultate.
Marksmane, ridmailips: un sut in cur = un pas inainte. Cum zice si venerabilul, te misti si gasesti alt job, n-ai timp de boceala.
Io-s TCM-ist dupa diploma, primul job capitalist a fost de suplinitor la o scoala de la tara, unde eu si cu o alta navetista (profa de matematica) eram singurii care chiar incercam sa-i invatam pe copiii aia ceva. Directoarea (localnica) se purta in scoala aia ca pe mosia proprie, elevii erau tratati chiar ca negri pe plantatie. Profa' de biologie purta permanent o legatura de chei de un kil cu care le dadea in cap copiilor care-i treceau calea. Educatia fizica era facuta cu fiica directoarei, care nu stia nici sa mearga cum trebuie, d-apai sa faca gimnastica sau vreun sport. Desenul si muzica, tot cu aceeasi fiinta cu aspect uman. Eu le predam fizica, chimie si franceza. La asta invatam lectia de cu seara, radea nevasta-mea cu gura pana la urechi cand ziceam "bonjurcomantapeltiu mai loaza?". Cu regret recunosc ca din fizica si chimia pe care le-am predat-o eu n-au priceput absolut nimic si tot cam atat au si retinut. In anul urmator, am avansat. Am prins un post la o scoala generala din oras. Fizica, chimie si engleza. Alta viata, la engleza pot sa spun ca ma descurc chiar OK, faceam lectii interactive, roluri, arta, ce sa mai vorbim. Aici mi-aduc aminte de un baistruc care m-a intrebat: "Dom' profesor, cum se zice in engleza la DUDE?". Bai, n-auzi? Dintre toate fructele din lumea asta, el ma-ntreaba de DUDE
Peste un an, inca o treapta mai sus: liceu industrial. Aci' eram cu specialitati la scoala profesionala (rezistenta materialelor, desen tehnic, fiabilitate etc) si engleza la vreo trei clase de liceu. La profesionala era un chin, aia erau lemn la orice. Prelucratori prin aschiere care nu stiau sa citeasca un desen simplu de bara filetata. Whatever.
Daca salariul ar fi fost decent, as fi ramas cu draga inima in invatamant. Imi placea sa lucrez cu copiii, ma duceam cu drag la ore, incercam sa-i citesc, sa-i inteleg. Ma vedeam pe mine in aia mai nazdravani.
Pe urma am avut sansa de a primi un job in industrie, la un serviciu de export. Nu facusem comert in viata mea, dar totul se invata. In afara de un sef betiv si cretin, totul a fost OK. Salariul era cam triplu fata de invatamant. Dupa doi ani, conducerea uzinei s-a schimbat iar pe mine m-au avansat sef de serviciu Import. Ei ar fi vrut sa ma dea afara, dar ma ocupam de o chestiune pe care n-o mai pricepea nimeni pe atunci in uzina: o actiune anti-dumping a UE impotriva Romaniei si Cehiei, in care trebuiau facute raportari trimestriale. Actiunea asta, de care m-am ocupat personal timp de zece ani si indiferenta celor de la Centrul de Calcul m-au obligat sa invat baze de date si un pic de programare (chestie care mi-a adus si ceva banuti de pe RentACoder). Noul meu sef, director comercial, imi spunea in fiecare dimineata, la sedinta operativa, ca ma baga in puscarie. Pana m-am saturat, am prins un interviu la alta fabrica, m-am prezentat si am schimbat jobul, chiar daca si salariul a scazut (nu mai aveam functie). Zece luni am lucrat acolo, dar nu mi-a placut nici o zi. Totul era tern si monoton, iar eu eram obisnuit cu actiune, adrenalina ca la vechiul job. Dupa zece luni, fabrica unde fusesem s-a privatizat cu o companie austriaca, iar patronul m-a sunat personal sa ma intrebe daca nu vreau sa ma intorc impreuna cu vechea conducere. Am zis DA fara sa clipesc. Pentru ca meseria de "troubleshooter" nu exista in COR, m-au facut asistentul directorului general. Toata munca de secretariat o facea secretara, io urmaream problemele din productie, puneam bazele mailului in companie si invatam retelistica de-mi sareau capacele. Dupa patru ani mi-au dat in primire departamentul IT.
Asa ca dupa 89 n-am avut nici un stres