Salut!
Am deschis acest topic pentru a vă cere și asculta sfaturile in legătură cu proiectul meu de restaurare, reînvierea unei bătrâne dacii. Cred că sunt mulți aici cu mult mai multă experiență decât mine, oameni la care pot găsi informații și indicații spre o bună desfășurare a restaurarii.
Gata cu vorba, să trecem la fapte. În prezent, Dacia în cauză(un 1310 din 86') este pe butuci, dezmembrată până la ultimul șurub. De câteva luni am început căutare pieselor de caroserie(în principal ușile și capotele - țin neapărat să fie ca cele de pe mașina originală), dar până la acest moment am găsit foarte puține elemente care să fie în stare bună și la un preț acceptabil. Am văzut ca multe alte piese de caroserie se găsesc și noi, motiv pentru care am considerat că ar trebui să mă concentrez pe căutarea elementelor de care am vorbit înainte.
Cum aș vrea să arate în final proiectul?
As vrea să iasă o Dacie care să păstreze mare parte din aspectul original, dar să dea mai mult spre sport decât spre old-timer. Pentru început, as vrea ca motorul să rămână cel de Dacie de 1.3 sau, eventual, să îl schimb cu un 1.4/1.6. Lăsăm pentru mai încolo proiectele interesante.
Cum m-ati putea ajuta?
As fi recunoscător dacă mi-ați oferi vreo sursă(olx-ul și lajumate le forjez bine de ceva timp) de la care aș putea face rost de ceva uși sau capote in stare bună? De asemenea, orice sfat general, încurajare, înjurătura(în limita bunului simț ) e bine venit.
Mersi ca ți-ai luat din timp să citești până aici! O zi cat mai mișto să ai