Postarea care urmează nu are de-a face prea multe cu Dacia Club. Desigur, administratorii forumului o pot șterge dacă așa consideră de cuviință.
Are de-a face totuși cu Călătoriile, chiar dacă cea despre care voi scrie este neobișnuit de lungă. Deși am citit cu regularitate, am avut foarte puține contribuții pe acest forum. S-ar putea ca unii dintre voi să-și mai amintească povestea călătoriei în China făcută în 1993 cu Transiberianul. Povestea care urmează este în multe feluri o continuare a acelei aventuri.
Deși e scrisă la persoana întâi am vrut să adaug și o formă cât de cât literară, nu doar o înșiruire seacă de fapte. Nu știu cât de bine am reușit, voi îmi veți spune asta. Am împărțit povestea în nouă părți, din care voi posta inițial primele două. Dacă vi se par interesante, le voi scrie și posta și pe următoarele.
Unele detalii sunt omise, altele sunt exagerate, numele unor persoane sau locuri sunt schimbate dar în rest este purul adevăr. Sau cel puțin, acel adevăr care a reușit să treacă de propria mea imaginație.
I. Ideea
Era aproape prânzul și email-ul nu mai venea. Îl așteptam de luni de zile și se încăpățâna să nu vină.
Mesajul acela, care în mintea mea căpătase niște proprietăți aproape magice. Care printr-un miracol, de unul singur, urma să îmi rezolve toate problemele. Pentru că slavă Domnului, de probleme nu duceam lipsă.
O firmă care scârțâia din toate încheieturile, datorii la câteva bănci, un partener de afaceri care nu mai dădea înapoi banii împrumutați, mărgele înșirate pe un fir pe care indiferent cum îl răsuceam, părea să nu ducă nicăieri. Copilul care creștea văzând cu ochii, Nevasta bugetară cu un salariu aproape modest și apropiata aniversare a vârstei de 52 de ani nu contribuiau deloc la o stare de spirit optimistă.
Doar Mesajul ar fi schimbat lucrurile. Mesajul cuiva care sa îmi trimită o cerere de ofertă pentru produsele pe care firma le vindea ar fi fost salvarea. Firul de paie de care m-aș fi agățat înainte sa mă înec.
Dar mesajul nu mai venea, nici în ziua aceea. Era sfârșit de Iulie, concediile erau in toi și investitiile cadeau către un minim. N-avea cine să scrie mesajul acela și oricum era prea cald pentru asta.
Când aștepti ceva ce nu mai vine, doar rutina îți poate păstra mintea limpede. Și eram bun la asta.
Mă trezeam dimineața devreme, căutam Mesajul, făceam o curățenie obsesivă în toată casa, spălam vasele rămase din ziua din urmă, rutină. Periam apoi Internetul în toate direcțiile, în cautarea celei mai mici informații care m-ar fi adus mai aproape de Măria Sa Clientul. Dădeam câteva telefoane, schimbând politețuri cu oameni pe care abia dacă știam cum îi cheamă, sperând ca el va fi cel care mâine îmi va trimite mesajul.
După prânz, știam ca lucrurile încetinesc și ca nu-mi mai rămâne pentru restul zilei decât să verific obsesiv e-mail-ul. Prima dată pe telefon și a doua oara pe laptop, cine știe, poate ca s-a întâmplat ceva și Mesajul chiar a venit dar n-am reușit eu să-l văd.
Mai era puțin și trebuia sa vină Nevasta de la muncă. Era una din acele zile, trecuse ceva timp de la ultima ceartă pe motivul lipsei banilor. Trebuia să se întâmple, azi-mâine, era ceva periodic și era lucrul care mă măcina cel mai tare. Nu lipsa banilor în sine ci certurile care porneau de aici.
Așa că mi-am urmat rutina. Citeam câteva forumuri, două-trei bloguri, mă târam printre stupizeniile Internetului. Și spre final, citesc un articol pe un site de semi-umor. Un american povestește cum s-a angajat în China, unde predă limba Engleză într-o școala. Descrie plin de umor avantajele și dezavantajele unei asemenea întreprinderi. Termin de citit articolul și atunci, dintre toate momentele, vine Mesajul. Dar nu cel pe care îl așteptam, ci unul venit direct de la steaua mea norocoasa.
Nu mă gândesc prea mult și caut: “Physics Teacher in China”. Când Atotputernicul Google îmi returnează câteva sute de pagini cu rezultate, respirația mi se taie iar lumina incandescentă a acelui sfârsit de Iulie mi se pare mult mai frumoasă.
II. Cautarea
Am uitat să spun până acum ceva important. Sunt profesor de Fizică, mai bine zis am fost. Cu definitivatul luat cu mult timp în urmă și spre mirarea mea, chiar cu câțiva ani de experiență. Dacă primul sentiment a fost de fericire, al doilea a fost de panică. Ce mai știam eu din Fizică ? Ultimii ani îi petrecusem facând și învățând cu totul alte lucruri. Dar pâna la urma, mi-am zis atunci, s-ar putea sa fie ca mersul pe bicicletă, nu-l uiți niciodată. Poate chiar merită încercat.
Au urmat câteva zile de căutări. Căutam informații, detalii, forumuri unde oameni care făcuseră sau făceau așa ceva, vorbeau despre asta. Învățam o mulțime de lucruri fascinante, la care nu mă gândisem niciodată. Și cu cât citeam mai mult, cu atât mai mult perspectivele păreau mai optimiste.
N-am vorbit cu nimeni despre ideea și căutarile mele. Vroiam sa pot spune “Uite ce am făcut” nu “Uite ce vreau să fac”. Până și certurile cu Nevasta erau acum mai ușoare, aveam un as prețios pe care îl țineam in mânecă.
Apoi am început să caut anunțuri de angajare. Erau zeci, care mai de care mai promițătoare. Atât de promițătoare încât începusem să ma îndoiesc că ar fi și reale. Pe atunci a început să îmi fie frică. O frică difuză, adâncă, ca atunci când ești la mare înălțime și te gândești: “ Ce-ar fi dacă?..”. Pentru că planul meu cam asta presupunea - să mă arunc în cap de la o foarte mare înălțime.
Cu familia urma să fie ușor, sau cel puțin așa credeam atunci. Copilul e mare, foarte curând urmează oricum să plece de acasă. Cu Nevasta sunt căsătorit de douăzeci și patru de ani, am trecut prin multe, o să trecem și prin asta. Fizica, cu chiu cu vai, o să mi-o aduc aminte. Problema era - dacă mă duc la mama dracului și acolo găsesc doar o iluzie, sau mai rău, o țeapă? Atunci mi-am zis că fie ce-o fi, am să risc. Oricum, altă șansă de a ieși din rahatul în care mă aflam nu aveam. Cel puțin nu în viitorul apropiat.
Așa că am facut un CV și am început să îl trimit către zeci de anunțuri de angajare. După cîteva ore am început să primesc răspunsuri. A doua zi am început să dau interviuri pe Skype. Era foarte cald, mă îmbrăcam în pantaloni scurți, cu cămașă și cu cravată și vorbeam pe Skype câteva minute cu angajatori. După al treilea interviu, i-am spus Nevestei ce aveam de gând. Eram sigur că cineva mă va angaja până la urmă. Mi-a spus “Du-te, nu fii fraier. E o experiență unică”. Copilul a fost puțin trist, dar și ea m-a încurajat.
La exact o săptămână după ce imi venise ideea asta, am primit contractul pe mail. Condițiile erau prea bune pentru a fii adevărate. L-am printat, l-am semnat, l-am scanat și l-am trimis pe mail. La trei zile după aceea primeam prin DHL originalul semnat. Eram oficial profesor de Fizică în China.
Full Version: După douăzeci și cinci de ani
Mai bagă...
Eu imi aduc aminte de povestea cu China si de povestile cu detectivi si limba aramaica.
Mai scrie-ne, te rog!
Mai scrie-ne, te rog!
Bine ai venit inapoi, eu unul ma bucur ca ai ales daciaclub pentru asta. Am asteptat multa vreme finalul de la cealalta poveste. Poate asta e, sau poate e doar continuarea... O sa vedem.
Da-i bice! 
Bun venit. Asteptam si restul partilor din poveste
Bine ai revenit!
QUOTE(jean_ange @ 6 Oct 2017, 17:39)
Dacă vi se par interesante, le voi scrie și posta și pe următoarele.
Dacă ?
Spor la scris, in cazul ăsta.
@jean_ange
Bine ai revenit. Astept si io continuarea povestii.
Bine ai revenit. Astept si io continuarea povestii.
Uelcam bec ! Astept continuarea ! Pliz !
Până acum e mai mult decât interesant!Dă-i bătaie în continuare!
Welcome back!
mai pune ca asta e prea putin... si am citit prea repede!
Next !
Hai cu continuarea!!! 
Dacă e consecvent, continuarea va fi peste 7 ani. 
Glumesc! Sper!
Oricum, am citit prima postare a topicului și m-a trimis imediat spre celelalte. Interesantă experiența asiatică dar, peste toate, narațiunea în sine are "quelque chose". Pur literar, firește!
Mă aliniez și eu, cuminte, la coada celor ce așteaptă continuarea!
Glumesc! Sper!
Oricum, am citit prima postare a topicului și m-a trimis imediat spre celelalte. Interesantă experiența asiatică dar, peste toate, narațiunea în sine are "quelque chose". Pur literar, firește!
Mă aliniez și eu, cuminte, la coada celor ce așteaptă continuarea!
suna excelent!
Eu asteptam Mesajul tot cam cum povestesti tu aici. Doar ca mesajul era de la reno.ro ca ai mai postat in topicul cu calatoria in China.
Eu astept continuarea de aici cu mare interes.
Eu asteptam Mesajul tot cam cum povestesti tu aici. Doar ca mesajul era de la reno.ro ca ai mai postat in topicul cu calatoria in China.
Eu astept continuarea de aici cu mare interes.
Abia azi am "descoperit" topicul. Intr-un fel, norocul meu, am mai putin de asteptat dupa continuare ...
Inceputul e promitator.
Inceputul e promitator.
Fa o pagina de f###book sau un web ceva ca sa poti scoate ceva bani din trafic. Povestile bune trebuiesc popularizate dincolo de granitele forumurilor. Va amintiti de celebrul...Gabii si Nebunu' lui.
Super ca ai revenit!
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.