Sunday Bloody Sunday
Posted on October 27, 2013. Filed under: Idei personale |

Vi s-a intimplat vreodata sa stati lejer intr-un vagon de metrou, citind ceva, si dintr-o data sa va dea singele pe nas? Mie mi s-a intimplat deunazi, dupa o stare febrila pe care am reprimat-o cu citeva aspirine. Sa va zic cum e.

Intotdeauna in astfel de momente, daca poti trece putin peste deranjamentul momentului si examina reactiile celorlalti, o sa faci constatari din cele mai interesante. Prima reactie, aproape universala, e de repulsie. Lumea are un gest de dezgust, sau, in cel mai bun caz, de “hai, domne, lasa-ne cu astea!” Sau “give me a break”, de la caz la caz, de la tara la tara. A doua reactie e de curiozitate; majoritatea alora care s-au incruntat la tine inainte sint totusi interesati daca mai traiesti si, eventual, daca nu ti-au explodat plaminii. Nu e compasiune ci pur interes. Esti un exemplar in suferinta a carui priveliste suscita judecati comparative care-l fac pe individ sa se simta bine (stiti voi, de genul “bine ca nu-s in locul lui!”) Chiar si cei dezgustati profund tot te cerceteaza printre gene ori printre degetele rasfirate. Ai devenit, evident, un punct de atractie.

Cel de-al treilea rind de reactii e dictat in totalitate de bunul simt al individului. Unii te examineaza atent si daca se conving ca nu faci nimic interesant (nu te panichezi, nu te agiti, probabil nici nu risipesti suficient singe incit sa devii un caz extrem) se reintorc la preocuparile dinainte. Devin, cum s-ar spune, indiferenti. Altii se simt constrinsi sa te intrebe daca n-ai nevoie de ajutor. Astia – dar nu toti! – sint bine-crescutii. La unii poate nu e buna-crestere, ci chiar un resort intim asemanator empatiei. La altii e pur interes; fie vor sa intre in vorba cu tine si sa afle de ce suferi, fie vor sa-si dea importanta ca au intervenit intru ameliorarea situatiei. Nu stiu daca, efectiv, sint multe de facut in imprejurarea respectiva. Dar intrebarea vine, invariabil. Si, de ce sa n-o recunoastem, parca te face si pe tine sa te simti ceva mai bine. Nu mai esti singur. Pentru ca sa te simti mai bine ajunge si un simulacru de solidaritate. Toate singuratatile din lume cauta, constient sau nu, sa se vindece de ele insele.

Una peste alta, ajungi in statie si cobori. Cu nasul pe sus, evident. In urma ta se deruleaza un al patrulea rind de reactii. Astea, deja, variaza de la un popor la altul. Aici nu mai e angajata umanitatea in genere, ci rasa. Imi imaginez, ca atare, ca in Est reactia numarul patru e mai animata, mai variata, mai antrenanta. In America e mai plata. E vorba de discutiile care incep in urma ta. Unele sint compatimitoare altele, fireste, critice. Ai murdarit podeaua, ai speriat lumea. Ai tulburat un echilibru despre care n-aveai idee ca exista inainte. Dar lumea e convinsa ca exista. Iar tu, mergind, te intrebi in mintea ta: daca acest mitic echilibru exista, unde dracu o fi stind, domnule? Ca nu e usor de interceptat. Unde o fi si cam cu ce pret l-ai putea importa si tu, macar pentru o zi, macar pentru o dupa-amiaza? Macar pentru o iluminare, macar pentru un voiaj initiatic.

Cu trenul.



Restul pe proletaru.com