Outline · [ Standard ] · Linear+ Despre pensii..., atunci bine.

De la Catavencu citire: Cu faţa lui de chelner năuc, ministrul Muncii spune, fără voia lui, un adevăr: pensia e, în România, un joc piramidal. E un film care a mai rulat, din genul horror financiar, cunoscut în lumea largă ca “Schema Ponzi”. În rolul escrocului joacă statul român. În celelalte, poporul. Regia e asigurată de guvern, scenariul e moştenit de la iluminiştii francezi iar colectarea e făcută cu cascadorii de la fisc. Pe scurt, pensia e nevoia obsesivă de Caritas, Safi, FNI, pe care popoarele pretutindeni o simt dintr-o pornire organică, indescifrabilă raţional, dar foarte folositoare pentru cashflow-ul guvernării. Pensia de stat Mai pe larg, pensia e o indulgenţă laică, adică o frică individuală, care îl împinge pe om să mute responsabilitatea personală în mîinile altcuiva, ale statului. Ne temem că vom muri de foame la bătrîneţe şi atunci cumpăram iluzia unui bine garantat. Număi că garantul, adică statul în acest caz, e un tîlhar. E un tîlhar, înainte de toate, pentru că el dă o altă destinaţie conjuncturală banilor. Nu-i depozitează într-un fond care lucrează pentru tine, viitorul pensionar, ci acoperă cu ei nevoile de moment ale unui dscurs politic. Dovadă că din contribuţiile de pînă acum s-a ales praful, stau zecile şi viitoarele zeci de miliarde împrumutate de la FMI. În al doilea rînd, statul e un tîlhar pentru că îţi înapoiază, invariabil, DOAR o parte din ceea ce i-ai dat să-ţi păstreze, restul urmînd ca tu să-l pierzi murind înainte de concurenţa sumei. Speranţa medie la viaţă în România e, acceptînd calculele aiuristice ale INS, 73 de ani. Asta înseamnă că, în mare, jumătate din populaţie moare mai devreme şi primeşte, deci, pensie, doar 8 ani. Hai zece. Dar, pentru amărîtele ale de vizite ale poştaşului, aceeaşi jumătate a populaţiei a plătit 40-45 de ani. În traducere, termenii contractului cu statul suna aşa: tu dă-mi mie nişte bani pe parcursul întregii tale vieţi active, iar la sfîrşit, dacă n-am noroc să mori mai devreme de a apuca să primeşti ceva, eu o să încep să-ţi dau cu ţîrîita înapoi, în condiţii pe care eu îmi permit să le modific oricînd. Statul, după cum a arătat deja, poate micşora pensiile, le poate întîrzia sau poate lua orice măsuri de natură să provoace, unor bătrîni slăbiţi de boală şi de ani, infarct, accident vascular cerebral sau moarte lentă de inaniţie. În al treilea rînd, statul este tîlhar pentru că, pe parcursul contractului de pensie, îşi ia toată libertatea de a-şi ucide prematur partenerul, supunîndu-l, cu creativitate, la toate năpastele economice şi medicale prin proasta gestionare a ţării. În fine, în acest contract nu există nicăieri scris că, în cazul că supravieţuieşti pensionării, poţi lua deodată tot capitalul vărsat de tine în buzunarele statului într-o viaţă de muncă. Pensiile la privat Acest lucru e scris însă în contractul cu pensiile private. Dacă însă îţi trece prin cap s-o faci, se întîmplă două lucruri: plăteşti pentru asta o amendă substanţială şi, apoi, primeşti EXACT diferenţa faţă de capitalul depus. Cu alte cuvinte, pensia privată nu se angajează să te întreţină pînă la moarte, aşa cum promite (fără acoperire, e drept) pensia de stat. Nu. I-ai dat nişte bani o viaţă, ea îi ţine, îi foloseşte şi apoi ţi-i dă, jumuliţi de taxe, comisioane de management, grevaţi de falimentul nuştiucărui fond de investiţii, afectaţi de inflaţie şi devalorizare, înapoi. În cazul pensiei private ai avantajul că plăteşti mai mult şi şansa de a pierde deodată toţi banii în cazul în care experţii n-au invenstit cum trebuie economiile cîtorva milioane de depunători. De ce, aşadar, să le dai altora banii de pensie? De ce să nu ţi-i gestionezi tu, pur şi simplu? De ce să nu-i duci la bancă, unde ai dobîndă, unde ai acces instantaneu la ei şi unde îi ai sub ochi în permanenţă? De ce? De frică. Frica privată şi frica instituţională te împing să joci în acest biznis păgubos. Nu e cale de ieşire din el şi nici vreo speranţă de profit. Singurul fel în care te poţi răzbuna e să mori cît încă mai poţi munci. Astfel, banii pe care ţi-i iau degeaba vor fi mai puţini. This post has been edited by garlic_dog: 5 Mar 2011, 18:22

De la Catavencu citire:

Cu faţa lui de chelner năuc, ministrul Muncii spune, fără voia lui, un adevăr: pensia e, în România, un joc piramidal. E un film care a mai rulat, din genul horror financiar, cunoscut în lumea largă ca “Schema Ponzi”. În rolul escrocului joacă statul român. În celelalte, poporul. Regia e asigurată de guvern, scenariul e moştenit de la iluminiştii francezi iar colectarea e făcută cu cascadorii de la fisc. Pe scurt, pensia e nevoia obsesivă de Caritas, Safi, FNI, pe care popoarele pretutindeni o simt dintr-o pornire organică, indescifrabilă raţional, dar foarte folositoare pentru cashflow-ul guvernării.

Pensia de stat

Mai pe larg, pensia e o indulgenţă laică, adică o frică individuală, care îl împinge pe om să mute responsabilitatea personală în mîinile altcuiva, ale statului. Ne temem că vom muri de foame la bătrîneţe şi atunci cumpăram iluzia unui bine garantat. Număi că garantul, adică statul în acest caz, e un tîlhar. E un tîlhar, înainte de toate, pentru că el dă o altă destinaţie conjuncturală banilor. Nu-i depozitează într-un fond care lucrează pentru tine, viitorul pensionar, ci acoperă cu ei nevoile de moment ale unui dscurs politic. Dovadă că din contribuţiile de pînă acum s-a ales praful, stau zecile şi viitoarele zeci de miliarde împrumutate de la FMI. În al doilea rînd, statul e un tîlhar pentru că îţi înapoiază, invariabil, DOAR o parte din ceea ce i-ai dat să-ţi păstreze, restul urmînd ca tu să-l pierzi murind înainte de concurenţa sumei. Speranţa medie la viaţă în România e, acceptînd calculele aiuristice ale INS, 73 de ani. Asta înseamnă că, în mare, jumătate din populaţie moare mai devreme şi primeşte, deci, pensie, doar 8 ani. Hai zece. Dar, pentru amărîtele ale de vizite ale poştaşului, aceeaşi jumătate a populaţiei a plătit 40-45 de ani.

În traducere, termenii contractului cu statul suna aşa: tu dă-mi mie nişte bani pe parcursul întregii tale vieţi active, iar la sfîrşit, dacă n-am noroc să mori mai devreme de a apuca să primeşti ceva, eu o să încep să-ţi dau cu ţîrîita înapoi, în condiţii pe care eu îmi permit să le modific oricînd. Statul, după cum a arătat deja, poate micşora pensiile, le poate întîrzia sau poate lua orice măsuri de natură să provoace, unor bătrîni slăbiţi de boală şi de ani, infarct, accident vascular cerebral sau moarte lentă de inaniţie.

În al treilea rînd, statul este tîlhar pentru că, pe parcursul contractului de pensie, îşi ia toată libertatea de a-şi ucide prematur partenerul, supunîndu-l, cu creativitate, la toate năpastele economice şi medicale prin proasta gestionare a ţării.

În fine, în acest contract nu există nicăieri scris că, în cazul că supravieţuieşti pensionării, poţi lua deodată tot capitalul vărsat de tine în buzunarele statului într-o viaţă de muncă.

Pensiile la privat

Acest lucru e scris însă în contractul cu pensiile private. Dacă însă îţi trece prin cap s-o faci, se întîmplă două lucruri: plăteşti pentru asta o amendă substanţială şi, apoi, primeşti EXACT diferenţa faţă de capitalul depus. Cu alte cuvinte, pensia privată nu se angajează să te întreţină pînă la moarte, aşa cum promite (fără acoperire, e drept) pensia de stat. Nu. I-ai dat nişte bani o viaţă, ea îi ţine, îi foloseşte şi apoi ţi-i dă, jumuliţi de taxe, comisioane de management, grevaţi de falimentul nuştiucărui fond de investiţii, afectaţi de inflaţie şi devalorizare, înapoi.

În cazul pensiei private ai avantajul că plăteşti mai mult şi şansa de a pierde deodată toţi banii în cazul în care experţii n-au invenstit cum trebuie economiile cîtorva milioane de depunători.

De ce, aşadar, să le dai altora banii de pensie? De ce să nu ţi-i gestionezi tu, pur şi simplu? De ce să nu-i duci la bancă, unde ai dobîndă, unde ai acces instantaneu la ei şi unde îi ai sub ochi în permanenţă? De ce? De frică.

Frica privată şi frica instituţională te împing să joci în acest biznis păgubos. Nu e cale de ieşire din el şi nici vreo speranţă de profit. Singurul fel în care te poţi răzbuna e să mori cît încă mai poţi munci. Astfel, banii pe care ţi-i iau degeaba vor fi mai puţini.

This post has been edited by garlic_dog: 5 Mar 2011, 18:22

Vreo poza cu vreun camion vechi nu mai ai?

Vreo poza cu vreun camion vechi nu mai ai?

Nu. Le-am vandut pe toate.

Cu creieru' ce-ai facut?

Prelua-mi-ai ratele!*


* folclor bancar

Cu creieru' ce-ai facut?

Cu ce???

Prelua-mi-ai ratele!*
* folclor bancar

Hai sa facem schimb

Io am rate lesesti si se stie ca alea clocesc de 3 ori pe an, deci v-am facut!

Deci recunosc