Outline · [ Standard ] · Linear+ De ce plecam de acasa, ghid de petrecut sapte zile in tren

^^

^^

Mai vreeeeeem!!!

Sa nu fi patit ca in celebrul banc cu Transsiberianul !

Pentru cine nu il stie :

Dupa vreo trei zile de mers , pe la miezul noptii , transsiberianul opreste undeva intr-o mica gara din Siberia . Noapte , frig , viscol ...
Calatorii incep sa inghete de frig... Brrrr... Unul mai indaznet trage geamul si intreaba : -Tavarisci konduktor . nu mai plecam ?
- Moment , schimbam locomotiva !
Mai trece o ora , iarasi intrebarea :
- Tavarisci konduktor , nu mai plecam ?
- Moment , schimbam locomativa !
Dupa inca doua ore si alte doua intrebari , calatorul , un pic iritat intreaba :
-Nu plecam ?
-Moment , schimbam locomotiva !
-Dar de ce dureaza asa mult ?
-Pai o schimbam ...pe vodca !

La scris trebuie si inspiratie ! Apropo , in cele doua sacose nu era si o sticla mica de doi litri de Krepkaia ?

Please.............!

Hai, hai cu continuarea, ca suntem la fel de nerabdatori cum erai tu inainte sa pleci de acasa!

Vrem episodul următor, şi un moderator care să alipească bucaţile de poveste...

This post has been edited by Catalin Marinarul: 13 Mar 2007, 18:28

Are talent baiatu', imi place cum nareaza.

da da...vrem continuarea..super

Adevarata sau nu povestea; persoana aceasta chiar detine o inclinatie narativa aparte si daca a trait experientza asta cu atat mai mult ar trebui apreciata aceasta poveste! Asteptam cu interes continuarea...mie personal mi-a placut foarte mult pana acum

P.S. Multumim ca ne arati ca viata poate fi cu mult mai frumoasa si interesanta daca nu te limitezi la a merge la scoala apoi la serviciu, la a pune bazele unei familii, constructia unei case, etc...

Cat se poate de corect.
Eu as completa ca cel mai inteligent mod de a cheltui banii este sa te duci sa vezi lumea.
Odata, un mos mi-a zis: "ba, da-le dracu' de case, masini, averi, du-te sa vezi lumea si o sa fii mult mai castigat" Cata dreptate avea, ca in groapa nu ne ducem cu ce agonisim, ci cu amintirile pe care le aveam.
Iar ceea ce a facut colegul nostru, asta insemana adevarata calatorie, nu excursiile oraganizate, care seamana cu o plimbare a puscariasilor prin curtea inchisorii.
Tot respectul si asteptam continuarea.

Vrem continuarea....

Vrem sa plece trenul din gara.......................!!!

Continua, nu ne lasa cu sufletul la gura.

Sa nu fi patit ca in celebrul banc cu Transsiberianul !

Pentru cine nu il stie :

Dupa vreo trei zile de mers , pe la miezul noptii , transsiberianul opreste undeva intr-o mica gara din Siberia . Noapte , frig , viscol ...
Calatorii incep sa inghete de frig... Brrrr... Unul mai indaznet trage geamul si intreaba : -Tavarisci konduktor . nu mai plecam ?
- Moment , schimbam locomotiva !
Mai trece o ora , iarasi intrebarea :
- Tavarisci konduktor , nu mai plecam ?
- Moment , schimbam locomativa !
Dupa inca doua ore si alte doua intrebari , calatorul , un pic iritat intreaba :
-Nu plecam ?
-Moment , schimbam locomotiva !
-Dar de ce dureaza asa mult ?
-Pai o schimbam ...pe vodca !

La scris trebuie si inspiratie ! Apropo , in cele doua sacose nu era si o sticla mica de doi litri de Krepkaia ?

In sacose nu era vodca. Dar ca in orice povestire / informatie / calatorie ce se desfasoara despre sau in Rusia apare imediat si vodca. Nu ca un cliseu ci ca o realitate ce intareste un cliseu.

Adevarata sau nu povestea; persoana aceasta chiar detine o inclinatie narativa aparte si daca a trait experientza asta cu atat mai mult ar trebui apreciata aceasta poveste! Asteptam cu interes continuarea...mie personal mi-a placut foarte mult pana acum

Calatoria este strict adevarata - am si dovezi . Dar dupa cum am spus si la inceput povestea mai sufera de :
inadverdente : datorita trecerii timpului si deteriorarii amintirilor. Mi-a luat ceva timp - si cautari - sa imi aduc aminte datele exacte.
inexactitati : datorate mai ales calitatii - asa cum o vad eu, fireste - cautate pentru povestire.
In rest iti multumesc - la fel ca si celorlalti - pentru aprecieri.

Din nou, multumesc tuturor pentru aprecierile facute. Din pacate merge greu cu scrisul in perioada aceasta. Sper sa pun cam doua pagini odata la doua zile. A doua problema ar fi dimensiunea pe care o capata povestirea aceasta. Am cautat si am gasit mai multe insemnari pe care le-am facut in perioada aceea si mi-am adus aminte de cite lucruri s-au petrecut in timpul acestei calatorii - intimplari pe care le uitasem cind am inceput sa scriu. Daca voi continua in aceeasi nota povestirea va creste la dimensuni mult mai mari decit cele proiectate initial.
Daca observati ca pelteaua se intinde va rog sa ma aduceti la realitate. La urma urmei acesta este un forum de calatorii - mai precis informatii din calatorii - si nu unul de literatura de calatorie.

Am sa incerc miine seara (Joi ) sa mai postez o bucata.

This post has been edited by jean_ange: 14 Mar 2007, 17:44

imi place

Superba povestire. Poze din calatorie mai ai? Astept cu interes continuarea

Nu inteleg de ce unii se indoiesc ca povestea nu ar fi adevarata? In fond ce interes ar avea sa minta??

si chiar daca nu ar fi adevarata..... tot misto ramane ...... asteptam cu nerabdare continuarea

Adevarata, neadevarata mie imi place! Si astept continuarea!

am facut o corectie referitoare la distanta si timp. Din pacate, din insemnarile mele reieseau valorile de mai sus. Consumul de alcool in exces si hartile cu scara prea mica dauneaza grav sanatatii si exactitatii relatarilor de calatorie.


Moscova – Beijing sau 9001 km in 150 de ore

Extras dintr-un fel de jurnal :

Duminica 27 Iunie 1993, ora 23.10

« Am trecut fluviul Obi asa ca geografic si oficial sint in Siberia. Tinuturi imense. Se vad lacuri, paduri, fluvii pina la orizont. Merg de atita timp si nici un sat sau alt fel de asezare umana. Au inceput sa apara brazii. Afara miroase grozav a rasina si e foarte frig. Mergem spre Nord si asta se vede. Soarele a apus pe la ora 21.00 dar la 23.30 era inca lumina. E fascinant si infricosator in acelasi timp. Ma gindesam ce ar fi daca m-as trezi afara, in pantaloni scurti si in tricou, fara bani, fara acte fara nimic. Ar fi momente tare grele, cu siguranta. Dar daca ma gindesc bine, asta imi mareste senzatia de confort din tren »


Ziua I – Duminica 27 Iunie 1993

In sfirsit am reusit sa plec din Moscova. Sint in vagonul 5, locul 20 si nu pot spune ca nu eram multumit. Prima senzatie pe care am avut-o a fost aceea de confort. Dupa nebunia din Moscova aveam in sfirsit un pat al meu si numai al meu si eram sigur de el pentru o intreaga saptamina. Cabina era foarte mare cu patru paturi largi si cu un fel de dulap in care iti puneai bagajele. Imediat dupa ce trenul a plecat am baut o bere pe care o luasem cu mine si m-am culcat imediat. Nici macar tovarasii din compartiment nu am vut timp sa ii cunosc. Am dormit fara incetare toata noaptea – am simtit ca trenul a oprit intr-o singura statie – a doua zi aflam ca fusese Kirov.
Abia dimineata am inceput sa explorez putin locurile. In primul rind vagonul era plin si daca ai claustrofobie, mai bine stai acasa. Erau in primul rind o multime de chinezi. Intrau si ieseau fara incetare din compartimentele lor avind un aer oarecum misterios fara sa te lase sa vezi ce era inauntru. Erau rusi – nu foarte multi, citiva mongoli – sau mai bine zis mongoloizi – urma sa aflu ca sint buriati. Mai erau citiva vestici plus eu – singurul din partea mea de lume. I-am cunoscut si pe cei cu care urma sa impart timpul in urmatoarea saptamina : un olandez care se numea Ewald si-inca-ceva ( un nume generic pentru cei care nu inteleg avalasa de consoane din olandeza ) , un chinez in virsta si un chinez mai tinerel, cu ochelari care tinea neaparat sa vorbeasca cu mine. Faptul ca nu intelegeam chineza iar el nu stia engleza nu parea sa constituie un impediment prea mare pentru el atit timp cit dupa ce spunea ceva, incepea sa rida. Ewald era un olandez grasut, mai tinar ca mine, care terminase facultatea in Olanda si acum isi facea calatoria rituala prin Asia. Ne-am imprietenit rapid si am facut o buna parte din drum impreuna.
La un capat al vagonului se afla toaleta si un dus iar la capatul celalalt nelipsitul samovar, adica o instalatie bizara al carei rol era sa furnizeze non stop apa clocotita oricui avea nevoie. Nu stiam atunci cit de mare nevoie urma sa am de apa aceea pretioasa.
In jur nu se vedea mare lucru – cu binecunoscuta lor secretomanie de-a lungul caii ferate plantasera o perdea compacta de arbusti – daca ati fost cu trenul prin Bulgaria stiti despre ce vorbesc. Vremea era mohorita si numai buna de somn asa ca am recuperat toata oboseala din Moscova.


Ziua II – Luni 28 Iunie 1993

Am dormit iarasi foarte bine. Ieri am descoperit motivul comportamentului misterios al chinezilor. Seara, dupa ce toata lumea s-a linistit din foiala si a inceput sa intre in cusete s-au deschis pe rind cele trei usi de la cusetele ocupate de chinezi. Eram pe hol si fumam cind uitindu-ma in lungul culoarului am jurat ca nu mai exagerez cu berea cite zile oi avea. In mijlocul culoarului se aflau cam douazeci de catelusi, nu mai mari de o luna – doua care alergau cit ii tineau picioarele. Erau toate rasele – si erau de rasa -, toate culorile si dimensiunile. Nu-mi venea sa cred, dar dupa ce au inceput sa se gudure in jurul meu si am luat doi in brate mi-am dat seama ca nu era nimic in neregula cu berea mea. Dupa ce i-au lasat cam 10 minute sa alerge, cei doi chinezi aflati strategic la capetele culoarului au condus turma inapoi in cusetele din care iesisera. Abia a doua zi am aflat ca asistam la o mostra de ingeniozitate comerciala. Politica de natalitate restrictiva din China se aplica si asupra animalelor de companie, in special ciinilor. Adevarul este ca totusi sapte – opt milioane de ciini ar reprezenta un cosmar edilitar pentru primarul oricarui oras din lume. Asa ca in China – si mai ales in Beijing – statutul social se masura printre altele si in ciini pentru care trebuia sa platesti impozite imense si mai ales trebuia sa il cumperi cu sume pornind de la 7-800 $. Asa ca, au aparut citiva chinezi intreprinzatori care cumparau sapte opt ciini pe nimic din Moscova, traiau o saptamina cu ei intr-un compartiment de 4 mp, plateau o mica avere vamesilor si conductorilor si ii vindeau cu preturi astronomice celor care isi permiteau sa ii cumpere in Beijing. Mai usor era parca cu rulmenti si cascaval la turci, nu credeti ?
Am trecut fluviul Obi asa ca geografic si oficial sint in Siberia.

Ziua III – Marti 29 Iunie 1993


Am palavragit toata ziua cu Ewald. In compartimentul de linga noi se afla Brian, un canadian impreuna cu Sarah din Noua Zeelanda. Au impreuna mari si lati 2200 de dolari cu care au degind sa traverseze China, sa treaca in Vietnam, Thailanda si de acolo inapoi in Canada. Am intrat in vorba cu ei si mai trece timpul. De altfel aceasta e marea problema : sa faci sa iti treaca timpul. Stai intins in pat, mai dormi, mai iesi sa fumezi. Trenul opreste in medie cam de doua ori pe zi si toata lumea asteapta asta ca pe un eveniment. Conductorul ne-a avertizat – printr-o multime de semne – ca in gari sa avem mare grija cind trecem liniile. Garniturile trenurilor de marfa sint imense – am vazut si trei locomotive cu poate 150 de vagoane – si se misca foarte incet. Daca te-ai nimerit pe peronul celalalt cind trece un astfel de mamult, trenul tau poate foarte bine sa plece fara sa te mai astepte. Am trecut astazi de Novosibirsk si apoi de Krasnoiarsk si a aparut o problema : fusele orare. Se shimba atit de incet dar sigur mergind catre Est incit am intrat intr-o mare confuzie. Ceasurile garilor arata toate ora Moscovei asa ca am inceput sa nu mai stiu cind trebuie sa dorm si cind nu. Peisajul e acelasi : padure, padure, padure. Singura schimbare este ca au inceput sa apara dealuri. Am traversat inca un fluviu : Enisei. Chinezii joaca tot timpul carti si rid in hohote. Daca rid de joc sau de stupizii europeni care ii chibiteaza fara sa inteleaga nimic, asta nu o voi afla vreodata.


Ziua IV – Miercuri 30 Iunie 1993

Afara a inceput sa fie frig. Trecem printr-o padure imensa de brazi acoperiti de ceata. Nu e ceva foarte placut. Ne apropiem de Irkutsk si Lacul Baikal. Astazi mi s-a terminat mincarea. Mult mai repede decit am apreciat eu. Se pare ca din lipsa de ocupatie am mincat mai mult decit calculasem. La prima vedere nu pare o tragedie – la a doua e un adevarat dezastru. Dupa ce am descoperit ca nu mai am ce minca mi-am zis ca pot sa maninc la restaurant in timpul care mi-a tamas. Am mers la vagonul restaurant si am fost informat ca pot fi servit cu patru feluri : vodca, vodca, piine si paste uscate. Am inceput cu paste, puse intr-o farfurie peste care am turnat apa fierbinte de la samovar. Dupa care am continuat cu vodca. Si iarasi cu vodca. Era pacat, tinind cont cit de multa aveau in depozitul acela. Noaptea trecuta am vazut Steaua Polara in cea mai inalta pozitie pe care am vazut-o vreodata. Miine am sa vad lacul Baikal.

Din ce în ce mai captivantă povestirea...Poţi condimenta cu ceva poze?

super tare, deabia astept continuarea

SUPERB. sa nu lasi povestea neterminata. si cand o termini, sa ne mai incanti si cu altele

Numai Sven Hassel scria in genul asta. SUPERB.
Parerea mea.

Hehe, Sven Hassel, ce vremuri... de cand caut sa cumpar din nou cartile lui si nu le gasesc.
Foarte frumoasa povestirea, abia astept urmarea.

Da, foarte frumoasa povestirea...da cam scurta.
Asteptam urmatorul episod!

super interesant !! Ce rau imi pare ca imi lipseste curajul de a incepe o calatorie de genul asta

Mai vrem mai vremmm

Calatoria mea cea mai lunga cu trenul a durat ca timp 14 ore , in 3 ianuarie 1980 , intre Roman si Bucuresti ( era oarece viscol si ne-am inzapezit de trei ori) , deh , iarna nu-i ca vara , nici Moldova nu-i Siberia , dar stiu cum au trecut orele alea , asa ca imi inchipui cum trec atatea zile in tren ...