| Logan/Sandero III - FAQ / Întrebări puse Frecvent
De ce motorul pornește când desfac centura sau deschid ușa? Abia s-a oprit! Motorul re-pornește când deschizi centura sau ușa ca măsură de siguranță împotriva descărcării bateriei atunci când șoferul pleacă din mașină și uită consumatori porniți - ei ar consuma din baterie atunci când motorul e introdus în Stand-By de către sistemul Stop-Start.
Cum să fac să nu se mai oprească motorul în intersecții de către Stop-Start? Mă enervează la culme! Pedala de ambreiaj trebuie apăsată extrem de puțin ca să-i indici sistemului să nu oprească motorul atunci când nu vrei asta. E chestie de obișnuință. Și nu, NU se uzează ambreiajul dacă apeși foarte puțin pedala.
Cred ca se uzează mult electomotorul de la atâta frecus făcut de Stop-Start! Temerile tale sunt nefondate, demarorul este adaptat la acest regim. Sistemul se folosește de vreo 10 ani în lume și nu se plânge nimeni de uzură exagerată.
Consider ca Start&Stop scurteaza viata unui motor! Și face praf și bateria! În 2 ani îți trebuie alta! Din fericire NU se scurtează nici o viață a nimănui, nici a motorului, nici a bateriei sau mai știu eu ce... De ce? Pentru că motoarele folosite la micro-Hibride Euro6 sunt aproape toate cu frecare redusă (Spray Bore Coating / Mirror Bore Coating) și au mase mobile ușoare (inclusiv B4D 65cp și H4D 90/100 de pe Logan și Sandero III). Pentru că uleiul e special conceput să asigure ungere când motorul pornește des iar pompa de ulei e cu capacitate variabilă (VDOP). Din această cauză NU VĂ JUCAȚI CU ULEIURI CARE NU CORESPUND NORMEI RN17!!!!!! Pentru că un demaror dedicat Stop-Start învârte motorul mai încet - astfel se reduce uzura pinionului și a volantei care apare imediat după ce motorul a pornit (la decuplarea demarorului). Pentru că demarorul este decuplat electro-mecanic de la volantă înainte de a fi decuplat electric, iarăși reducând uzura lui și a pinionului + a volantei. Asta reduce și consumul de curent din baterie necesar pentru Re-Start. De asemenea, acționarea demarorului este în strânsă legătură cu poziția pistoanelor în cilindru - astfel încât injecția de combustibil poate avea loc foarte devreme, pentru că calculatorul de injecție știe care piston este la mijlocul cursei - rezultând o durată de pornire foarte scurtă - sunt sigur că ați observat că motorul Re-Pornește MULT mai repede decât atunci când îl porniți zi de zi, normal. Iată explicația de ce. Bateria nu este uzată mai mult de Stop-Start pentru că ea stă 99% din timp la un nivel de încărcare de 70-80% - adică exact în zona de durabilitate maximă - iar zona de 80-100% e folosită doar pentru recuperarea energiei la frânare și apoi acea energie stocată este eliberată către demaror în efectuarea Re-Startului. Încărcarea bateriei este inteligentă (pilotată), tensiunea de încărcare nu e fixă, ci VARIABILĂ, de la 12V la 15,7V. Pentru că alternatorul e decuplat de motor, reducând astfel sarcina asupra lui la pornire/re-start/în funcționare, alternatorul funcționând doar când nivelul de încărcare al bateriei necesită un ciclu de încărcare (da, încărcarea nu are loc permanent) sau șoferul frânează sau motorul e în frână de motor. Din aceste cauze, un sistem Stop-Start nu produce o uzură suplimentară unui motor, pentru că tot sistemul a fost astfel conceput încât să nu afecteze durabilitatea mașinii.
Un tip ce a lucrat la Dacia a afirmat că din fabrică în motor pun 0w20 Shell! Eu am cumpărat Castrol 5w30 ca să completez uleiul degeaba??? Mă îndoiesc sincer că motoarele Dacia-Renault ar avea nevoie în România de ulei tip 0w20 - în țările nordice ce ulei mai pun dacă într-o zonă temperată pun 0w20??? Nu suntem nici aproape de cercul polar, motorul nu este foarte puternic și nici nu e cu injecție directă ca să justifice un ulei 0w20... În plus, de ce ar pune în fabrică un tip (presupus 0w20) și apoi tot restul vieții motorului ALT tip (5W30)? Nu are sens... DAR, motorul este compatibil atât cu norma RN17FE (care necesită ulei tip 0W20, la temperaturi de la -15 la -30) cât și cu norma RN17 (care necesită ulei tip 5W30 pentru temperaturi de -15 până la -25 și tip 0W40 la temperaturi de -30); Acum, întrebarea de un milion de lei este..., dacă în fabrică cică se pune 0W20 și în service găsești doar 5W30 de unde știe mecanicul să NU completeze cu 5W30 peste 0W20? Răspunsul este: nu știe, el pune 5W30 pentru că și fabrica pune tot 5W30.
De ce la mașinile după ianuarie 2021 a fost scos sunetul de întâmpinare și opțiunea eco drive din media display sau media nav? Ambele caracteristici au fost dezactivate din fabrică pentru că: - Welcome Sound se comportă ciudat uneori - nu face nimic sau se declanșează aiurea; - Driving Eco are de asemena probleme de raportate în conjuncție cu motorul ECO-G - de aceea meniul Driving Eco a rămas valabil doar pe motoarele cu Benzină (fără GPL);
Am mașină cu motor ECO-G 100 și vreau să-i fac plinul cu Benzină. E vreo problemă cu asta? Dacă nu ai de gând să faci drumuri foarte lungi și să consumi aproape TOATĂ benzina NU îți recomand să faci plinul de benzină, pentru că benzina are prostul obicei să se "învechească" în timp și să îți facă probleme la pornire sau când vrei să o consumi și e "veche" - CE FEL DE PROBLEME?: tremurături, șocuri, ralanti instabil, lipsă de putere fără motiv sau chiar opriri inexplicabile ale motorului. După ce pui benzină proaspătă brusc motorul parcă e altul..., zici că e nou...
Încerc să ascult muzica din Spotify prin Android Auto dar pe Media Nav/Display îmi afișează un ecran negru - pe telefon merge. De ce? Ca Spotfy sa mearga via Android Auto aplicația trebuie sa aiba activă permisiunea de "pornire automata" pe telefon. Intrați în Settings - "App permissions - All permissions - Run At Startup - OK pentru Spotify, restart la telefon și apoi trebuie să ruleze Spotify și pe Media Nav/Display.
Cât timp se poate păstra nefolosită benzina în rezervor, având în vedere ca mergem preponderent pe GPL, fără ca benzina să se ”strice”? În teorie, după 3-6 luni benzina își cam pierde proprietățile. Plus că etanolul din benzină mărește viteza de degradare și "atrage" apa în combustibil. De exemplu, unii fabricanți de PHEV contorizează timpul scurs de la ultima alimentare cu benzină și dacă a trecut 6 luni de atunci te forțează să o consumi - adică nu mai comută în mod EV până nu o consumi și faci o nouă alimentare cu benzină.
Ce versiune de iGo este integrată în Media Nav? Versiunea de iGo OEM din firmware-ul 6.0.8.3 pentru Media Nav este iGo Primo 9.12.179.778780 - versiune care a fost creată prin anul 2017-2018;
Care sunt versiunile de firmware pentru Media Nav/Display? - 6.0.8.2 - doar pentru Media Display (din Oct 2020 - Sept 2021???; - 6.0.8.3.1039_r2 creat pe 13-08-2020 (din Oct 2020 - Sept 2021); - 6.0.8.4 disponibil temporar doar în Mai 2021 - apoi retras de la update (aparent rezolva niște bug-uri de recepție Radio); - 6.0.9.4 instalat din fabrică pe mașinile din Sept 2021 - nu se știe dacă/când va fi oferit ca update pentru 6.0.8.2/6.0.8.3/6.0.8.4;
Dacă scade mult nivelul de ulei are mașina martor ceva de atenționare? Din păcate motorul nu are sondă de nivel ulei... Doar senzor de presiune ulei, dar ăsta nu te salvează decât în caz de pierdere catastrofică - dacă motorul pierde ulei prin părțile superioare senzorul de presiune ulei e foarte posibil să nu sesizeaze...
This post has been edited by DFA: 5 Nov 2021, 17:50 |