Outline · [ Standard ] · Linear+ De ce plecam de acasa, ghid de petrecut sapte zile in tren

Povestirea acesta imi aduce aminte de vremurile cand asteptam cu infrigurare revista Anticipatia pentru a citi continuarea unor romane publicate in foileton. Citind, ma cuprinde fiorul ce-l simteam atunci cand ma duceam la chioscuri si ma rugam sa mai gasesc revista, deoarece se epuiza in cateva ore. Acum, de cateva ori pe zi, verific postul pentru a prinde cat mai repede continuarea. Multumiri pentru bucuria ce ne-o produci.

Povestirea acesta imi aduce aminte de vremurile cand asteptam cu infrigurare revista Anticipatia pentru a citi continuarea unor romane publicate in foileton. Citind, ma cuprinde fiorul ce-l simteam atunci cand ma duceam la chioscuri si ma rugam sa mai gasesc revista, deoarece se epuiza in cateva ore.
Acum, de cateva ori pe zi, verific postul pentru a prinde cat mai repede continuarea.
Multumiri pentru bucuria ce ne-o produci.

inca asteptam ........

...si inca mai asteptam......nu poti s-o faci sub forma unui serial care sa apara, de exemplu , joia?

Tot mai asteptaaaaaaaaaaaam...

Eu zic sa-l lasam sa scrie cand poate si sa nu-l mai stresam aiurea.

asa este dar e bine sa stie ca suntem multi care urmarim cu interes subiectul

In primul rind imi cer scuze pentru intirziere. Din pacate, dupa cum am spus la inceputul acestei povestiri, mai am si alte lucruri de facut. Nu la fel de placute ca scrisul dar necesare. In al doilea rind povestea in forma ei anuntata "Ghid de petrecut sapte zile in tren" care sa spuna cele intimplate in cele sapte zile in Transiberian, s-a terminat. Daca vreti si continuarea, adica toata calatoria care a urmat in China, inclusiv drumul de intoarcere, va stau la dispozitie. Va cer doar putina rabdare la trecerea de la un episod la altul.

Ziua V – Joi 1 Iulie 1993


De dimineata m-a trezit Ewald – am ajuns in Irkutsk. Ca si in celelalte orase am vazut doar gara – nu o priveliste tocmai placuta. E ciudat afara – e foarte cald si deja nimeni nu mai stie ce ora este de fapt. Toata lumea e afectata de tiritul acesta continuu catre Est. O portie de paste uscate inmuiate in apa fierbinte rezolva partial problema mincarii. Din pacate nu pot trai inca doua zile cu vodca si piine – chiar daca mi-ar place. Plecam din Irkutsk si se pare ca ne apropiem de Baikal. Peisajul e acelasi ca in ultimele cinci zile : paduri de rasinoase pina la orizont. Se pare insa ca am inceput sa urcam, in Irkutsk s-au pus doua locomotive. Incepe sa se manifeste o stare oarecum neurotica – un fel de « cabin fever ». Toti fara exceptie isi doresc sa ajungem odata in Beijing. Din pacate apar si tot felul de teorii infricosatoare : « E aproape imposibil sa gasesti o camera intr-un hotel «, « Preturile au crescut de trei ori fata de anul trecut » « Guvernul limiteaza circulatia prin multe locuri in orase si prin tara » Zvonurile apar parca din senin si sint discutate si ras-discutate pina la epuizare, fiecare isi aduce aportul in a dezvolta scenarii cit mai tragice. Chinezii sint singurii care se simt de minune si rid in permanenta. Mai ales cei care stau in compartimentele cu catei. Dar acestia cred ca rid pentru ca pot sa respire pe hol o gura de aer curat. Nici nu vreau sa ma gindesc cum e la ei in compartimente. Am ajuns in jurul prinzului intr-o portiune foarte accidentata in care trenul merge foarte incet. Atit de incet incit citiva localnici – Dumnezeu stie de unde, pentru ca in jur cit vezi cu ochii nu se vede nici o asezare – au pus la cel o mica afacere. Dumnezeu are iar grija de mine ! Linga linia ferata sint cam 20 de persoane care vind mincare celor din vagoanele in miscare. Placinta de peste, peste prajit, niste clatite umplute cu orez si borcane de 200 g umplute cu ceva negru. Rusii si chinezii din vagon stiu despre ce e vorba si sint primii care sar la ferestre : borcanele sint cu caviar si se vind cu preturi ridicole. Se pare ca trenul care trece de doua ori pe saptamina transporta singurii clienti ai celor care vind asa ca piata lor este foarte limitata, de unde si preturile mici. In plus, tranzactiile pot fi facute in acea jumatate de ora cind trenul se misca cu 20 km / h iar selectia naturala isi spune cuvintul : doar cei ageri si puternici isi pot vinde marfa. Rezultatul e ca in scurt timp vagonul miroase ingrozitor a peste. Trecem pe linga lacul Baikal – se intinde pina la orizont si cu usurinta poti crede ca este o mare – mincind caviar cu biscuiti. M-am umflat cu peste si caviar, mai am rezerve si pentru miine si viata e iarasi frumoasa. Am inceput sa am un sentiment tare ciudat. Mi-as dori ca acest mers cu trenul sa nu se mai termine. Am un sentiment de siguranta, senzatia ca nu am nici o grija, nici o problema. Mi-e oarecum teama de momentul cind va trebui sa cobor si sa o iau de la capat cu hoteluri, taxiuri, oameni necunoscuti si locuri in care n-am fost niciodata. Aici este cald si bine sau racoare cind afara e cald, mincare se gaseste, ii cunosc pe toti din jurul meu, ma uit pe geam, dorm daca vreau, citesc daca vreau sau scriu sau fac oricealtceva vreau sa fac in timp ce trenul isi face treaba si ma duce mai departe.
Simt totusi ca reveria asta trebuie sa inceteze si incerc sa fac un plan pentru mai departe. Ewald are o carte, un ghid de calatorie – Lonely Planet pentru China – in care sint date cu foarte mare precizie informatii despre China. L-am citit din scoarta in scoarta si cred ca am reusit sa pun cap la cap citeva informatii si sa fac un traseu – cel putin preliminar. Am sa stau in Beijing citeva zile si apoi am sa merg in Xi’an – orasul armatei din teracota. De acolo am sa incerc sa ajung in Chengdu – care este poarta catre Tibet – pentru a ajunge in Lhasa. Mai departe – Dumnezeu cu mila. Am incercat sa scot din ghid distante, adrese de hoteluri, orarul trenurilor, preturi si lucruri din astea – sint sigur ca or sa-mi foloseasca.
Dupa amiaza am ajuns in Ulan-Ude – asta este capitala Republicii Buriate. Oamenii sint mongoloizi – la sud se afla de fapt Mongolia – iar orasul e la fel de urit ca si celelalte prin care am trecut. Dupa Ulan – Ude peisajul se schimba – trecem printre niste dealuri scunde acoperite doar cu iarba care se intind tocmai pina la orizont. Am trecut peste fluviul Selenga si dupa cum se vede pe harta vom trece foarte curind si peste Amur. Cred ca miine spre prinz voi trece granita in China – asta da, este o schimbare.
Azi am aflat cu siguranta cum il cheama pe chinezul tinar din compartiment : Qin Hong Yu. Mi-a scris numele in chineza in carnetelul meu – nu trebuie sa mai spun ca ridea incontinuu.


Extras din jurnalul original : “ Azi I-am invatat pe Qin si Ewald sa joace septic. Am jucat citeva miini si nu m-am putut opri sa nu ma gindesc la absurdul situatiei – un chinez, un olandez si un roman jucind septic undeva la nord de Mongolia. Inca nu imi e dor de casa »


Ziua VI – Vineri 2 Iulie 1993 – dupa Harbin

E seara si a fost o zi plina – si marturisesc ca mai plina decit mi-as fi dorit. Noaptea trecuta a fost linistita. Sau cit de linistita poate fi o noapte cu Ewald si Qin intrcindu-se care sforaie mai tare. Dimineata am ajuns in Zabaikalsk - orasul de la granita rusa cu China. Am asteptat noua ore in locul acela uitat de Dumnezeu, intr-o gara rupta parca din filmul Calauza al lui Tarkovski. In piata din fata garii se afla un tanc pe post de monument – mindria orasului. In rest era praf, caldura, mizerie si agitatie. Tot felul de indivizi trageau de tine literalmente, incercind sa te faca sa cumperi ceva de la ei, chinezi incarcati cu bagaje imense pe care le tirau dupa ei cu ostentatie incurcau drumul, in general o impresie de capatul lumii, ceea ce si era de fapt. Am stat cu Brian si cu Ewald si am cascat gura la toata agitatia aceea si am ascultat ce povestea Sayan. Sayan era un tadjik – sau asa sustinea cel putin – care era in Zabailkalsk cu afaceri – sau asa credea el - si merita sa auzi importanta cu care spunea asta si care astepta prin gara vorbitori de limba Engleza pentru a-si exersa pronuntia. Se pare ca a fi businessman in Zabaikalsk nu este o activitate care sa te solicite prea mult intrucit dupa trei ore de palavrageala continua a trebuit sa ne luam la revedere de la Sayan – mai mult fortat - si sa ne refugiem intr-un ungher al garii de unde n-am mai iesit pina la plecarea trenului. A fost prima data cind am realizat ca sintem in Orient si ca Timpul are cu totul alt inteles decit cel care eram obisnuiti sa il dam. Dupa cele noua ore in care osiile trenului au fost schimbate – China are alt ecartament decit Rusia si daca nu ma insel este diferit si de cel european – am pornit catre granita. Prin vama rusa am trecut in viteza fara mari complicatii si usor – usor am trecut prin cei aproape 10 km de transee, sirma ghimpata si alte lucruri pe care le banuiam infricosatoare in amurgul care incepuse sa se lase. Inca o ora de mers ca melcul, de opriri in plin cimp si de asteptare am ajuns in sfirsit in China.
La granita am facut cunostinta pentru prima data cu comunismul cu fata umana ( NOTA : facusem asta din ’90 deja dar asta a fost doar o figura de stil. ) Inainte de vama Qin m-a rugat sa declar ca masina lui de scris este de fapt a mea – el ar fi trebuit sa dea o multime de declaratii si explicatii pentru asta. Vamesii au venit insotiti de politisti, au cercetat cu atentie mare vizele din pasaport dupa care bagajele : o vamesa m-a pus sa desfac rucsacul si a inceput sa scotoceasca. In clipa in care a gasit o punga cu seringi de unica folosinta si alta de medicamente s-a uitat la mine iar eu am vazut in ochii ei cele douasprezece arme ale unui pluton de executie – credea ca am / folosesc / vind droguri iar in China nu se glumeste cu asta. Nici ea nu a glumit cind impreuna cu alti doi colegi vamesi secondati de un militian cu arma in mina au cautat bagajul meu fir cu fir. Din pacate pentru ei nu au gasit nimic altceva asa ca au confiscat fara alta explicatie seringile si medicamentele, au trintit pe pasaport viza de intrare si au mormait dezamagiti printre dinti « Welcome to China » Nu stiu ce s-a intimplat in compartimentele cu catei dar dupa zgomotele ce se auzeau de acolo se pare ca au cazut destul de greu la o intelegere. Dar s-au inteles pina la urma pentru ca in scurt timp trenul a pornit si o maree de chinezi a pornit sa se miste pe culoar. Qin mi-a explicat ca toti chinezii – satui de paste cu apa fierbinte – se incolonasera sa ajunga la vagonul restaurant. Se schimbase si era chinezesc. Cu mincare. Cu mincare chinezeasca. Ne-am facut – eu si Ewald – loc cu coatele pina acolo si dupa o ora simteam ca plesnesc. Era prima masa adevarata dupa o saptamina de stare de foame semi-permananta. Asa urma sa aflu cum e mincarea in China : complet diferita de ceea ce stiam ca mincare chinezesca acasa, adica mult mai buna incomparabil mai multa si prostesc de ieftina. Din fericire, am avut un talent inascut de a minca cu betisoarele asa ca asta nu a fost o problema – pentru foarte multi era o problema, nu gaseai o furculita in China sa dai cu tunul – dar am vazut pe cineva, un european care era imaginea vie a frustrarii : avea citeva farfurii pe jumatate goale in fata lui iar jumatatea de mincare se afla pe el, pe scaun , pe linga scaun si in general cam peste tot. Saracul om s-a resemnat in a minca cu mina, dar ce nu face omul cind ii este foame.
Este ultima noapte pe care o petrec in tren. Era si timpul sa ajung. Miine dimineata, daca totul este bine, sint in Beijing

Ziua VII – Simbata 3 Iulie 1993

M-am trezit foarte de dimineata si ma uit pe geam. Seamana foarte mult cu Dobrogea. Saracia in schimb e mult mai mare. Dealuri cu porumb cit vezi cu ochii, chiar si in pante de 60 – 70 grade – la o asemenea populatie nu iti permiti sa irosesti nici un petec de pamint. Casele sint mici, facute din pamint acoperite cu paie. La vagonul restaurant am descoperit berea chinezesca TsingTao la sticle de 0.66 l – e grozava. Ne apropiem de Beijing si abia astept sa continui calatoria aceasta. De fapt daca ma gindesc bine abia acum incepe.

Si din nou mi-am luat portia de lectura preferata. BRAVO !

Frumos si interesant...ca de obicei!

Frumos! Vrem şi restul aventurii, când ai timp...

super fain.....

Te rugam sa continui .... daca vrei punem o vorba buna la moderator sa schimbe titlul topicului in Aventuri in China sau cum doresti... dar continua. E super. Vrem continuarea...

Super, supercaptivant... te rugam sa continui... poate ca ar fi bine sa scrii o carte, cred ca ar avea succes.

We want more !

Felicitari, ai stofa de scriitor, te rugam sa continui

Si eu sunt printre cei care cred ca o carte ar avea un succes nebun.

Idee! Idee! Fa-ti un blog! Posteaza regulat, nu neaparat atat de mult continut odata, 2-3 posturi mai scurte pe saptamana sunt perfecte. Si dupa ce scrii tot ce iti aduci aminte, poti sa mai faci o trecere si o corectura pe material si publici o carte. Eu ma inscriu de acum!

astept si eu continuarea!

foarte misto povestirile astept continuarea cu sufletul la gura

O recomandare despre cum sa fac un blog aveti?
Ca as vrea si eu sa tin un jurnal online despre calatoriile mele.

Dizzy, vezi aici.

Superfaina povestea, felicitari pentru aventura!

Cu aceasta ocazie mi-am amintit de circuitul din 2001 cu un abonament INTERRAIL prin Europa, pana la Lisabona. Pentru mine a fost o super experienta de viata atat pentru locurile vizitate cat si pentru personajele si situatiile intalnite in tren. Iar asta a fost numai o fractiune de experienta fata de calatoria ta in China.

This post has been edited by yO_: 26 Mar 2007, 11:13

Superb ...astazi am descoperit topicul si deja abia astept continuarea

Felicitari, cand ai timp, te rugam sa mai continui.

maine este joi.....deci speram la o noua aparitie?

Acum am descoperit topic-ul si mie se pare SUPERB . Tine-o tot asa jean_ange!!!!

This post has been edited by zapata: 28 Mar 2007, 12:49

Daaaa, da...maineeee sunt calare pe refresh pe pagina asta!

Multumesc tuturor pentru aprecieri si incurajari. Din pacate saptamina aceasta mi-a fost practic imposibil sa pun doua rinduri la un loc. Ca sa nu va mai fac sa pierdeti timpul pentru a urmari urmatoarea postare pot sa va anunt ca aceasta va fi Joi viitoare, 05 / 04 - si va fi una mai lunga - sper. Pina atunci la revedere tuturor.