| 29 decembrie 2003. Un tren matinal si inghetat bocna ne poarta printr-un tunel de un alb laptos, obositor, catre pintecul iernii celei de pe urma. "Dom’ conductor, e Rapid, bre, ce dracu’, avem minus cinci grade acilea!", "Pai cite vreti s-aveti, ba, daca afara e minus 10?!" De-atita alb scrijelit pe geamuri prind sa ne doara ochii si raminem asa, cu ei deschisi, fara sa visam, fara sa ne mai aducem aminte. Dupa Cernavoda ma dezmeticesc: zapada se taiase intr-o bordura de fierbinteala, ca maioneza, ceata se risipise printr-un vazduh plingacios, pamint reavan, aburos, parcele de verde nefiresc. In Gara Constanta e deja toamna. Doar indicatiile ferme ale directorului Ungureanu, de la Petromar, ne conving ca inca n-am luat-o razna de frig. Ciprian Chirvasiu Se-ntuneca de-a binelea cind pasim la bordul lui "Perseu", un remorcher de 2.200 de tone, burdusit cu plase uriase din rafie umplute cu barita, cu cisterne de apa si motorina, cu alimente. "Perseu" are un frate geaman, "Licorn", cu care isi alterneaza misiunile. Ambele vase au fost comandate de rusi, care au si uitat sa le mai cumpere. Suntem poftiti intr-o cabina pe care scrie "Armator", tapetata in pinza, curata bec, cu frigider, televizor, video, casetofon si baie. Pe la ora 18:00 ridicam ancora. Valuri de pina la doi metri, vintul sufla cu 12 km/ora. Vom naviga 45 de mile (circa 90 km) vreme de aproape cinci ceasuri. Notez pe orbecaite, la cabina comandei se sting toate luminile. Ramin doar irizarile radarelor si aparatelor de navigatie, citite cu voce tare de mogildetele cu fesuri care se agita in jurul timonei. Florin Nastase, seful de echipaj, ne da pe mina lui nea Gabi Prisacaru, bucatarul. Mincam o friptura cu cimbru, garnisita cu cartofi taranesti. Sala de mese, ornata de Craciun. Un televizor Ð stirile. La masa de alaturi Ð un ins robust, cu cioc brumat, bodogane si injura politica. Nu bagam de seama ca vaporul intra in tangaj decit cind ne ridicam si friptura ni se intepeneste in cosul pieptului. La 15 mile de Platforma Centrala inaintam cu 10 noduri, printr-un tub de intuneric, spre niciunde. Mai bintuim prin burta vaporului, ne minunam in fata celor doua motoare si a celor trei generatoare de curent, sigur, ne caznim sa pricepem cite ceva, dar afara parca e mai placut, urcam iarasi spre comanda si incremenim: Las Vegasul, ticule, rasarise pe verticala din botul vaporului!!! Un oras, luminat "a giorno", sub flamura unei flacari care iese din apa, cu felinare, strazi, blocuri, conducte, trepidind, hurind, adulmecindu-ne. In stinga si-n dreapta Ð locotenentii asezarii, niste comune care pilpiie complice. Fix 11 noaptea. Doua odgoane umede ne suiera pe linga urechi, "vedeti ca o sa vina colivia, stati in picioare, nu-n cenzurat, la mijloc puneti bagajele, va tineti de plasa, zice baiatul care ne insoteste, si imbracati vestele de salvare". Colivie care se pravaleste alaturi, in clipa urmatoare. Colivia groazei "Repede, hai repede", port pufoaica, abia ma-ncape vesta, colivia Ð un colac mai mare, imbracat in prelata portocalie, de sub fundul caruia pleaca trei fisii din plasa de sirma, in virf cu un cirlig, prins de altul, la capatul unui cablu, aninat de ciocul unei macarale, "haide, gata!", cu virful bocancilor pe marginea cercului, ma agat in joaca de ochiurile plasei si, in citeva secunde, ne leganam la 30 de metri deasupra haului, cu nimicul in spate, mi se reteaza picioarele, undeva, jos, doar o patura de pescarusi carnivori, imi transpira palmele, le simt cum aluneca usor, Bogdan, colegul meu, fotoreporterul, cu aparatele de git, pare destins ca-ntr-un montagne russe, spune ceva, dau sa strig si "buna seara, bine-ati venit pe la noi", barbatul uscat si desirat, Don Quijote cu salopeta si casca, sunt sigur ca e arhanghelul care a primit ordin sa-mi poarte sufletul pe lumea cealalta. Dupa doua zile am auzit ca era maistrul Savoiu, seful serviciului Siguranta. Fost maior in armata, pilot pe elicoptere, atins de restructurari. Lupul minar Intendentul Dan Bodaescu, un tinar agreabil, ne conduce printr-un labirint de scari metalice cu balustrade unsuroase ("ne cerem scuze, asa e la noi") printre pompe, cabluri, o mataraie de tuburi. Traversam o pasarela aruncata peste prapastia lichida, m-apuca iar tremuriciul, trecem, ni se explica, dinspre C1, adica modulul energetic, spre C2, adica modulul social. Altfel spus, de la locul de munca spre casa. Un paralelipiped imens, din tabla vopsita in alb, intepat cu gemulete de vapor. Nu mai terminam de urcat treptele inguste, cu perforatii, sudate pe flancurile exterioare, sub care vuieste piftia aia intunericita! La stinga, o usa, slava Domnului!, ma scutur pe un culoar strimt, mozicat, din care se intra in cabine. Penultima, pe stinga, numarul 2, citesc pe usa: "In caz de abandon, se vor folosi barca nr. 1, pluta nr. 2 sau nr. 4", curaj, gaina!, imi zic, inauntru o caldura ca-n pacatele femeii. Ceva intre garsoniera si cuseta de accelerat. Cuier, o aeroterma cit o valiza, dulap, frigider, masa, scaune, doua paturi suprapuse, baie cu de toate. Planuim sa facem un dus, dar Dan ne cheama la masa. Este trecut de miezul noptii. In prag ne abordeaza un domn energic, marunt, cu sprincene stufoase: "Va salut. Doctorul Dumitrascu. Daca n-aveti vizita medicala nu e bine. O s-o facem miine, cu protectia muncii, pofta buna". Sala de mese si bucataria aduc a cantina studenteasca. Un brad impodobit, curatenie sclipitoare, un calendar ortodox, o poza cu "Niagara Ð SUA". Linga tejgheaua de zinc, doua icoane cu Maica Domnului si o candela, tintuite pe un panou de afisaj, alaturi de "Declaratia privind politica in domeniul calitatii". Pe altul Ð o foita cu intentia sindicatului de a da un milion o suta, prima de Craciun. "Vi i-a dat?", l-am intrebat dupa citeva zile pe un nene cu care am stat la masa. "{titi cum ii zice lupului stilizat de pe sigla Petrom? Lupul minar. De ce? Fiindca ne-a mincat si mielul, si porcul." Doi metri deasupra "valului secular" Ne ghiftuim iarasi: alta friptura cu cimbru, muraturi, fructe, piine de casa. Il descoasem pe intendent, vrem sa stim totul dintr-o suflare, Dan ne raspunde rabdator si amuzat. Daca vremea va fi la fel de buna, miine, la ora 7, va porni incoace nava de pasageri "Phoenix", cu schimbul. Un schimb inseamna doua saptamini. {i el se va duce acasa de Revelion. Afara e cald, fiindca marea e calda. Sub noi masoara 54 de metri adincime. Platforma asta Centrala sta pe niste picioare de fier, batute in rocile tari de pe fundul marii. Suspendata deasupra apei la 12 metri, cu doi mai multi decit "valul secolului", inregistrat in decembrie 1991, si care masura 10. "Comunele" din jur sunt fie platforme de exploatare si foraj, fie jacket-uri, adica locuri fixe, unde s-a forat si de unde, acum, se extrag constant titeiul si gazele naturale. Pe Marea Neagra mai lucreaza doar trei. Veterana "Gloria" exploateaza zacamintul Sinoe, "Jupiter" si "Prometeu" se ocupa de foraje. "Saturn" se afla la Constanta, pentru reparatii. "Atlas" are contracte in Grecia, iar "Orizont" si "Fortuna" Ð in Golful Persic. Prin conducte, pe Platforma Centrala se string si se prelucreaza titeiul si gazele. De aici, prin alte conducte culcate pe fundul marii se pompeaza catre Terminalul Midia. Aha, vesti bune: pare simplu! {i vestea proasta: nu vom putea pleca pina saptamina viitoare, cu urmatorul schimb. Facem cite un dus si adormim cu hubloul larg deschis, sub miorlaiturile pescarusilor. Locul unde se greseste o singura data 30 decembrie 2003. Deschidem ochii si suntem convinsi ca am gresit iar anotimpul. Soarele se lafaie ca un pasa pe divan, asteptam sa ajunga la noi zumzetul plajei cu turisti. Bine ca mi-am luat caciula de cazac, doua perechi de manusi, izmene chinezesti. Il strig pe Bogdan din capatul holului si mi se atrage atentia ca nu e frumos ce fac. Inteleg instantaneu ca Platforma este un spatiu special, unde, in acelasi timp, se munceste si se doarme 24 de ore din 24. Aici oamenii au umbre de carne, sosii. Muncesc si dorm cu rindul. Dupa micul dejun (meniu la alegere, cafea, ceai, lapte, iaurt din belsug) facem cunostinta cu inginerul Iosif Radu, seful de platforma. Inalt catre doi metri, intr-un combinezon albastru, incheiat pina la git, umple cabina-birou cu o autoritate blinda. Ras la singe, privire limpede si patrunzatoare. Tipul de om pasionat pina-n plasele de meseria lui. {tie tot. }ine sub control tot: muncitori, gaze, titei, suruburi, tevi, hirtii, rapoarte. Vorbeste despre "Ecocen Lebada Est", cel mai mare zacamint de gaze din tara, dat in folosinta luna trecuta, cam cum vorbesc poetii despre ultima lor carte. Promitem sa ne revedem mai tirziu, caci ne smulge din reveria Ecocenului dispecerul Adrian Chiselef sa ne faca protectia muncii, la club. Clubul: o incapere cit doua cabine, cu lambriuri de lemn pina sus, cu spoturi in tavan, un coltar, o masuta joasa, televizor, video, receiver pentru antena de satelit. Safety briefing, o intreaga procedura. Deci, in afara de chestia cu barcile si plutele, alarma de incendiu se compune din sunete intrerupte, cea de abandon Ð dintr-un singur sunet, prelung. Bocanci avem, sa tinem la indemina vestele de salvare, sa primim casti. Putem fuma doar in zona "Sudori". Unde sudorii sudeaza. Sau linga scrumierele de pe holul C2. Pe Platforma, greseala e de un fel: singura si ultima. Hai noroc si-un praz verde, "semnati aici". Apare si doctorul cu doua foi. Dificultati ca sa-mi amintesc cind am facut ultimul control medical. Nu-mi vine sa-l uluiesc marturisind ca aproape cu 17 ani in urma, asa ca ma uluiesc pe mine scriind ca in urma cu doua luni. Marea neliniste Ne punem castile, coborim citeva niveluri. Pe o latura-un vestiar, cu bocancii aliniati ca la cazarma. Imprejur, o masa de ping-pong, o sala de forta, o alta masa de biliard. Din loc in loc, cite o usa metalica. Doctorul ni le deschide pe rind. Meteo. 10 grade Celsius, vintul bate cu 6-7 metri pe secunda. Dan Profor, tehnicianul de serviciu, spune ca este cel mai inaintat punct meteo din larg si singura statie din Marea Neagra. Laboratorul chimic: un hatis de boluri, eprubete si retorte. Chimistul Gelu Curt face analize care vizeaza tratarea apei, a titeiului si uscarea gazelor. Serviciul Siguranta. Il revad pe arhanghelul Savoiu, schimbam citeva cuvinte de protocol. Ne precipitam insa catre iesire: dinspre una dintre platformele autoelevatoare se apropie "Phoenix", cu schimbul. Vizavi, pe crestetul din stinga al uzinei, imbracati "civil", s-au cocotat cei care urmeaza sa plece. N-am crezut ca o sa vad vreodata atitia oameni bucurosi sa urce pe instrumentul acela de tortura. Aceleasi manevre ca noaptea trecuta, aceleasi parime umede, trecute printre babale, tintuite apoi pe mosoarele vinciurilor, si colivia incepe naveta. Coboara cite patru, urca patru. Cei care coboara rid, desprind cite o mina, o flutura, simt un gol in stomac. Cei care urca fac si ei zimbre, vin la serviciu. Tropaim peste pasarela, in sus, pe treptele acelea zgircit de inguste. Urcam, alta pasarela orizontala, care coteste brusc la dreapta. Ma apropii de colt si acela, nemernicul, ma hipnotizeaza: picioarele mi se reteaza din solduri, ma crispez, transpir instantaneu, doar sa nu ametesc complet!, ma prind de ceva. Colivia imi trece prin fata ca un cosmar portocaliu, niste sube imi fac cu mina, cred ca le zimbesc, de dupa colt apare doctorul, pricepe, "nu priviti in jos, haideti, incet", serpuiesc cu degetele pe ce apuc, ma lipesc cu spatele de perete si fac pe grozavul: "he, he!". Criza de adaptare "Mai urcam?" Urcam, cum sa nu! La dispeceratul care se ocupa cu furnizarea energiei electrice pentru Platforma, un domn amabil, caruia nu am mai fost in stare sa-i scriu numele (deoarece tocmai ma tineam de caiet) ne arata TDMT-urile, adica un soi de celule de generator, ne istoriseste despre 0,4 kilowati care fac, parca, 380 de volti, despre serviciile turbo, despre generatoarele de interventie. Degeaba, gleznele mele nu-l mai asculta. Intram intr-o sala unde, pe niste monitoare cit o tabla, se urmareste fluxul de productie. Un alt domn ne explica, iar eu sunt de acord. In principiu. Nu ma preocupa decit faptul ca, daca tot ne-am cocotat acolo, urmeaza sa si coborim. Deci coborim. Cu cit mai jos, cu atit mai bine. Urcusul catre cabine mi se pare o plimbare pe Corso. Ma arunc, precum Rambo, prin intrarea holului si ma opresc cu fruntea in chiuveta. La cinci minute, luam prinzul cu domnul Radu si cu doctorul Dumitrascu. As vrea sa continuam discutia, dar ceva nu merge: ma plesneste o mahmureala ciudata, ma ia amorteala, cred ca am o problema. Surprinzator, Bogdan reclama aceleasi simptome. "Presiunea, domnilor, si criza de adaptare", zice doctorul. Catre seara, il prindem pe inginerul Radu, il invitam la noi in cabina. {eful cel mare Incep sa ma dumiresc. In mod obisnuit, pe platforma lucreaza opt angajati ai GPM, 39 de mecanici si electricieni ai RIG SERVICE SA, 29 de angajati ai Petromar si doi meteorologi. Inainte de 1989 s-a adus de la Mangalia jacket-ul. Apoi, doua macarale plutitoare rusesti au batut pilonii de sustinere, deasupra carora s-au ridicat structurile modulare suprapuse. Pe locul batrinei "Gloria", care si-a vazut de treaba ceva mai incolo. In 1995, prima instalatie a Platformei Centrale a fost pusa in functiune. "Am auzit ca baietii au salarii destul de mici." "In comparatie cu cele de afara, da. Un muncitor primeste aici, in medie, 5-6 milioane de lei pe luna. Dupa ce adauga sporurile, ajunge la 10-12 milioane brut. Ceea ce nu mai este chiar atit de putin." "De ce ati ales sa lucrati in conditiile acestea, departe de casa?" "Functia pe care o am reprezinta virful in meseria noastra. Pot sa renunt acum?" Suntem leat si, culmea, e nascut la citeva dealuri de satul meu. Are doi baieti, unul de 14, altul de 10 ani. In mai 1987, de pe "Gloria" intra in exploatare primul zacamint, "Lebada Est". In februarie 1990 pune prima data piciorul pe o platforma. In 1992 lucreaza la echipari de sonde si reparatii capitale, apoi devine sef de sectie. In 1996 este avansat sef al Platformei Centrale. Pina in 2000 conduce concomitent si activitatile de pe "Gloria". "Domnule reporter, nu e usor! Parem oameni normali, dar nu suntem. Fiindca ne petrecem jumatate din viata pe mare, sistemul nostru de relatii sociale are de suferit. Incet, ne pierdem prietenii. E drept, ne facem altii aici, dar nu e tocmai acelasi lucru. Multi avem, prematur, probleme de sanatate. Se ajunge la drame in familie, la divorturi. Stresul face ravagii. Dumneavoastra stiti ca va aflati in cel mai periculos loc din Rominia? Suntem mindri ca am dat drumul instalatiei de comprimare si de uscare a gazelor, dar asta a inzecit gradul de risc!" Banuiam eu. Poate din pricina asta, toti sunt activati de o constiinciozitate naturala. Se trezesc cind trebuie, fac exact ce trebuie, nu beau, nu se cearta, fumeaza unde trebuie, dorm cit trebuie, se hranesc cu masura. Aici, in mijlocul marii, moartea tine tactul vietii. Doctorul "Nu-mi luati mie interviu, ca sunt vorba lunga!" N-am banuit cita dreptate avea. Marius Dumitrascu este buzoian, are 48 de ani si un flacau de 23. Face parte din prima generatie de absolventi ai Facultatii de Medicina Militara, sectia Medicina navala. Au fost 20. NAVROM i-a angajat pe 17 dintre ei. Un deceniu pre si postrevolutionar a lucrat ca medic pe vapoare. Pina nu demult, pe platforme erau angajati doar asistenti. Dar pe platforme au inceput sa moara oameni, din pricina lipsei de asistenta medicala calificata. In 1995 este unul dintre cei trei medici acceptati spre a primi detasare, ca inlocuitori de concediu pentru asistentii de pe platforme. A fost angajat prin concurs. Este pasionat de electroacupunctura si de filozofie. Sotia sa este asistenta la spitalul din Buzau. Atit. Sunt singurele date biografice pe care i le pot smulge. In rest, doctorul este o eterna poveste. Mic, brunet, repezit, cu un snop de sprinceana rasarit la intersectia cu nasul, perpetuu indatoritor, grijuliu la extrem. De cind ne-a luat in paza si aparare, nu ne lipseste nimic. Ne da desteptarea, ne prepara cafeaua, ne scutura scrumiera, inchide usile, sa nu stam in curent, ne poarta pretutindeni, ne aduce prajiturele la "five o’clock", se ofera sa faca pe dactilograful, e sincer preocupat sa nu scapam nici o masa. Intre aceste activitati vitale, pune diagnostice, panseaza, imparte pilule, completeaza fise, face vizite, dar, cu deosebire, povesteste fara istovire, analizeaza, arunca ipoteze. Nareaza cinematografic, cu background-uri istorice, cu decoruri, dialoguri, gesturi, atitudini. Dam piept cu hule, ne incenzuratm sub tangaje, trecem prin vamile de pe aeroporturile arabesti, cumparam carti si nimicuri prin bazarele Orientului, vedem moartea cu ochii in trei "iminente de naufragiu", aflam la Port Said despre fuga lui Ceausescu. Locuieste in Infirmerie, o cabina dubla, fara lumina naturala. Se faleste ca s-a batut si a reusit sa convinga ca apa adusa cu tancurile pe platforme trebuie filtrata. In primul rind cea de gatit, nu in ultimul rind cea de spalat. Cauzele imbolnavirilor pe platforme: incarcatura electrostatica, variatiile de presiune atmosferica, vibratiile, zgomotul, munca in aer liber, pe vint, pe frig, pe canicula. Boli frecvente: raceli, pareze, paralizii, nevralgii de trigemeni, toata gama de afectiuni ale coloanei vertebrale, dureri articulare, depresii, gastrite. Basca manifestarile sindromului de adaptare si accidentele de munca. Gata! Revenim in Taiwan. Zabovim in Hong Kong. Intram, printre mimi, la British Museum. S-a nascut sub o zodie de apa, deci nu putea sa respire fara mare. A citit o carte despre rasariturile pe Mediterana si atunci, pe loc, a luat hotarirea sa traiasca in larg, ca sa fie liber. Dar, din cite m-am prins eu, doctorul e grav bolnav. Sufera de singuratate. Boala lui Marius Dumitrascu e una rara, incurabila si a ajuns in faza acuta: el iubeste, luminos si definitiv, oamenii. Meniul lui Adrian Nastase 31 decembrie 2003. Dorm sub dus, incep sa functionez la micul dejun. Doctorul imi face o supradoza de cafea filtru si, de pe la prinz, ma apuc de scris. Bogdan smulge aparatul si dispare deasupra, pe heliport, sa pindeasca pescarusii. Se anunta ploaie si furtuna, bate un vint cu muchii. Iau o pauza si doctorul ma invita sa vad cambuza, frigiderele-depozit ale Platformei. Usi masive, metalice, de seif, care etanseaza si izoleaza termic. O incapere pentru produsele uscate. Alta Ð pentru mezeluri, alta Ð pentru carne, alta Ð pentru conservaraie. Profit de ocazie si stau de vorba cu bucatarii. {eful are un nume faimos, Adrian Nastase, 39 de ani, si o fetita, in virsta de 8 ani. A facut scoala de bucatari a IHR, din Eforie Nord, a lucrat pe la Restaurantul Bellona, la Cazino. Din 1988 s-a angajat pe tancurile petroliere. Pe Platforma a ajuns acum 7 ani. Echipa lui arunca "pe front" cinci bucatari si trei oameni de deservire la fiecare schimb. El este cel care intocmeste necesarul de hrana pentru o saptamina si da comanda la tarm. Imi lamureste taina piinii cea toate zilele proaspata: se face aici. Mai ales, este atent sa aiba in permanenta rezerva de faina pentru cazuri de criza. Fiindca ii stie pe toti, mai ales este atent sa prepare meniuri diferentiate, sa-i multumeasca. Sa le gateasca de regim celor care au nevoie. Sa le gateasca de post celor care se roaga. Sa se incadreze in baremul de 4.000-5.000 de calorii pe zi. Cert e ca reuseste sa prepare mincaruri mai gustoase decit in multe restaurante bucurestene, din centru. Dar iata ce le-a pregatit Adrian Nastase petrolistilor de pe Marea Neagra, pentru masa de Revelion: muschi de vita impanat, rulada de porc, pui si curcani umpluti, salau pane, sarmale, gratare de porc, vita si pui, salata de boeuf, toba, caltabosi, mezeluri, cirnati, tort, salata de fructe, pateuri, saleuri, cozonaci, fursecuri, sucuri, cafea. Pentru a doua zi, placinta cu brinza si ciorba de burta. Hei, mai are cineva de comentat ceva, daca Adrian Nastase vrea sa ajunga presedintele Rominiei?! Revelion cu vrabiile Scriu ca un apucat pina la ora 21:00, cind seful cel mare ma cheama la cantina, ca incepe. Imi pun tinuta de gala Ð ciorapi de lina, ultimul tricou curat Ð zic ca nu merge cu casca si cobor. Masa festiva Ð un sir de mese nefestive, puse cap la cap. Pe dinsele Ð lista citata, aranjata pe platouri. Deci bufet suedez, cum ar veni. Altminteri, cantina obisnuita. Petrolistii se string pe la celelalte, zumzaind cite-o gluma. Cu deosebire insa tac si se uita la noi ca la injectie. "Divertisii", pe Antena 1. Mai hihiim, sa destindem atmosfera. {eful toasteaza cu suc din fructe de padure, burdusim farfuriile. Pe la 22:30 ma bag in seama luind interviuri: numele, prenumele, virsta, aveti copii, regretati ca nu sunteti linga familie, ginduri de Anul Nou etc., etc. E clar ca n-au chef de piruetele mele stupide. Imi raspund cu nu si cu da. Sunt ingrijorati de privatizarea Petromar. Se tem sa nu ramina pe drumuri. La 23:20, sala e aproape pustie. Citeva vrabii ciugulesc niste resturi de tort. "Gata Revelionul?" "Pai ce credeati ca o sa fie?, imi raspunde unul dintre ingineri. Oamenii se duc sa se culce, in zori intra la schimb. Pina pe la 4:00, se perinda si cei de la C1, maninca, se-ntorc la treaba, asa a fost mereu." Luam cafelele si ne invitam in cabina doctorului. Simt ca, alaturi, in club, unde s-a strins staff-ul, se pune ceva la cale. O sampanica, o votcuta, acolo. Intr-adevar, cu 5 minute inainte de 2004, suntem poftiti. Pun radarele sa detecteze vreo sticla de sticla. Zadarnic, numai clondire de plastic. Nu-mi vine sa cred: sunt desurubate ceremonios, dam pe Rominia 1, sucul de portocale spumega in cupe, 17, 16, 15, emotii mari, 6, 5, 4, oare o sa si ciocnim?, 1, 0, ei da, chiar ciocnim si ne veselim, la multi ani, multa, multa sanatate, sa facem o poza. Bogdan rateaza sansa carierei lui: sa ma imortalizeze in singura noapte de Revelion, de dupa clasa a VII-a, cind tin in mina un pahar cu limonada si am irisii limpezi. Dupa o jumatate de ora, coborim din nou la cantina. Un om la o masa. Vrabiile abia se mai tirasc prin aer. Felicitam bucatarii, unul mai tinar il intreaba din priviri pe Adrian Nastase daca are voie sa ne cinsteasca, primeste OK-ul, se strecoara in cambuza (in sfirsit niste cetateni de nadejde ai patriei!) si revine cu trei cutii de nectar. Il dam pe git, facem o scurta incursiune prin modulul energetic, aceeasi petrolisti pe care i-am intilnit si la masa festiva, cercetind manometre, cu chei franceze in miini, cu ciocane, rotind cite un ventil. Dau sa le mai zic chestia aia cu ginduri la cumpana dintre ani, dar le vad muschii zvicnind sub salopete si renunt la timp. La ora 2:00 mai trag o dusca de cafea si adorm balonat de vitamine. Visez, evident, numai colace de salvare portocalii. Drogul 1 ianuarie 2004. In urma orgiei de azi-noapte, mijim pe la prinz. O zi obisnuita de munca: incepem cu ciorba de burta, incheiem cu o cafea, la "spitalul" doctorului Dumitrascu. Nici vorba de furtuna, cineva spune ca s-ar putea sa vina un vapor, ne intristam si-mi aduc aminte de vorbele inginerului Radu: "Dupa ce va obisnuiti, totul devine un drog". Asa este. O asemenea comunitate linistita in ordinea ei nu vom mai intilni curind, cafeaua cu doctorul mi-a intrat in reflexe. Cine o sa ne mai dea sa mincam atit, Bogdane? Cind o sa mai motaim noi cit ne prinde bine? Acestea sunt motivele colective. Am si unul personal: doar secventa coboririi cu colivia terorista imi umple bocancii cu apa si-mi spulbera dorul de casa. Colegul meu fotografiaza vreo sase ceasuri, eu scriu pina la salata de fructe, cind am revelatia ca trebuie totusi sa incetez. In consecinta, dragi cititori, v-am relatat si am ramas la fata locului. |
Dansind cu lupii de mare, pe Platforma
5 Jan 2004, 16:06
