DaciaClub Logo

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> RETROMOBIL CLUB ROMÂNIA - "Americanele pe podium", În nr 255 al revistei auto retro Gazoline, mai 2018

address
post 3 Jun 2018, 11:20
Post #1


..... Dacia 13OO (1972) .....


Group: Members
Posts: 595
Joined: 19 May 12




RETROMOBIL CLUB ROMÂNIA

“Americanele pe podium”

(In numarul 255 al revistei auto retro Gazoline, mai 2018)

Cei 21 de membri fondatori ai Retromobil Club România sunt actori majori ai lumii automobilelor de epoca. Din 1998 asociatia centralizeaza, organizeaza intalniri, concursuri si raliuri. Mizeaza deasemenea pe crearea unui Muzeu. Explicam.
(Text si foto: Rodolphe Goupil)

Esplanada Bucharest Mall, in jurul orei 10. Grabesc pasul pentru a profita cat mai mult de eveniment. Bogdan Coconoiu, presedintele Retromobil Club Romania, m-a invitat sa ma alatur trupelor adunate pe pavaj. Cam 30 de membri din cei 2000 ai aociatiei au venit sa expuna masini americane, dar si cateva din Europa occidentala si din Est. O masina franceza deschide balul: un Renault 16 alb, urmat de o Dacia 1100, versiunea Românească a Renault-ului 8. Sunt impreuna cu un Moskvici rusesc. Intru pe poarta principala, primit de un elegant serviciu de ordine. Românce dragute, imbracate potrivit, animeaza locul. Pornesc in explorarea expozitiei, in timp ce o Broscuta ce arboreaza cu mandrie drapelul national isi face aparitia in cadru. Vizitatorii cei mai matinali se grupeaza deja in spatele barierelor, pentru a admira o colectie foarte eclectica. Genul feminin nu ezita in a multiplica cliseele, ca aceasta tanara Româncă ce radiaza in fata unui Corvette cabriolet model C1, bleu turcoaz. In centru, emblematicul Chevrolet cu motor V8, din 1959, este o minunata evocare a priceperii Românești in domeniul restaurarii. Pe pavaj, un cameraman il filmeaza din toate unghiurile. Ceva mai departe, o Marilyn Monroe locala, cu rochie lunga mulata, pozeaza in fata unui Auburn. Vizitatorii nu isi ascund placerea de a admira elegantul star al zilei sub luminile flash-urilor foto.
“Concursul de eleganta care se tine la Sinaia, in luna iunie, in cadrul caruia se organizeaza o frumoasa plimbare in Carpati, constituie marele nostru rendez-vous annual. In 2016, 34 de echipaje au fost prezente”, imi explica Bogdan, care mi s-a alaturat pentru a vedea spectacolul. A venit in compania fiului sau, la bordul vehiculului provenit din colectia sa personala: un Buick Special 1938 culoare bordeaux, pus in miscare de un motor de 5700 cmc, cu 110 CP sub capota. Mecanica este minunata si merge rotund. “Membrii nostri sunt repartizati pe intregul teritoriu. In cadrul Paradei Retro a Primaverii, organizam in acelasi moment, in 27 de orase ale tarii, pe parcursul a trei ore, o manifestare unica in lume. Ideea consta in prezentarea unei masini originale si a uneia restaurate pe parcursul intalnirii”, imi explica Bogdan. Clubul a fost creat in 1999 de un grup de 21 de persoane, si are inregistrate in jur de 2000 de autovehicule. “Avem ca obiectiv punerea in contact a membrilor acestei importante comunitati de colectionari.” In viitorul apropiat, biroul director are ambitia de a deschide un muzeu in bucuresti, in parteneriat cu ministerul de resort. “Vom expune vehiculele intr-un vechi imobil din 1948, dedicat comercializarii masinilor de epoca, pe o suprafata de 12.000 mp.” Istoria automobilismului Românesc va fi pusa la loc de onoare, la fel si marile nume ale competitiilor, ca Petre Cristea. Un omagiu va fi adus acestui pilot castigator al Raliului Monte Carlo in 1936. “Obiecte si masini care i-au apartinut vor fi prezentate cu ocazia acestei expozitii permanente.” In cadrul acestui proiect, un loc extins va fi acosrdat pedagogiei. O biblioteca va reuni primele reviste auto Românești. “Studentii Politehnicii vor participa activ la evolutia muzeului”, insista Bogdan, intrerupt de un colectionar fericit sa-i arate, prin intermediul telefonului portabil, ultima sa achizitie. “Avem foarte multe legaturi cu tarile vecine. In 2003 ne-am alaturat FIVA, iar clubul s-a dezvoltat rapid, asumandu-si responsabilitatea autentificarii vehiculelor din teritoriu”, precizeaza presedintele, care dispare apoi pentru putin. In acest rastimp, dau nas in nas cu un taur. Sau mai degraba un Eldorado negru deghizat in stil bovin texan. Apartine lui Nica Radu, care pozeaza pentru ocazie. “Totul a inceput gratie tatalui meu, in anii ’80, cand avea un Renault Gordini. Am crescut cu aceasta masina. Asa am luat microbul colectiei”, imi spune arhitectul designer in fata Oldsmobile-ului sau Cutlass din 1979, pe care l-a expus deasemenea. El si fratele sau nu se focalizeaza doar pe americane. Fiat-urile sunt bine reprezentate, de un model Sirius 600 din 1963, de un Topolino 500 din 1936, un Fiat 2800 din 1938 si o berlina Fiat 1100 din 1937. “Colectia am inceput cu adevarat in 2008. Am apreciat intotdeauna americanele pentru confortul lor. Visul meu e constituit din doua masini. Un Studebaker Hawk si un Facel Vega”, imi pocesteste Nica, care lucreaza in acest moment la Cadillac-ul sau Eldorado, finalizat in proportie de 90%, si la un Corvette C1, din primele serii. Bogdan Coconoiu este fericitul proprietar al unui Aero Roadster din 1937, al unui Steyr 100 cabriolet, austriac, din 1935, si al unei Lancia Fulvia din 1971. Un model 1.3 S cumparat ca atare, cu vopseaua originala. “Ca multi Români, sunt foarte atasat de productia locala. Un Aro M461 din 1974 completeaza panoplia.”
Proiectele clubului sunt multiple, ca organizarea de expozitii si cea a sapte raliuri de regularitate in fiecare an. “In 1998 am pornit de la zero, iar astazi ne extindem, cu dorinta de a deveni cunoscuti pe plan mondial”, conclude presedintele, adunand echipa sa de oameni fini pentru o fotografie de familie.

Contact:
Retromobil Club România
Bdul Regina Elisabeta nr. 45, et.1, camera 16, București
Tel.: 0744.491.125
Web: www.retromobil.ro
E-mail: office_automobilia@yahoo.com

GAZO_5.2018_RCR_1.jpg ( Size: 1.63mb ) Number of downloads: 129


GAZO_5.2018_RCR_2.jpg ( Size: 2.93mb ) Number of downloads: 134


GAZO_5.2018_RCR_3.jpg ( Size: 3.02mb ) Number of downloads: 121


.

This post has been edited by address: 3 Jun 2018, 11:23


--------------------
Dacia 1300 1972 - B01XYZ
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
tunderbird
post 4 Jul 2018, 15:08
Post #2


tunzator de iarba & atacator de integritatzuri


Group: Members
Posts: 3.193
Joined: 26 October 04
From: Bucuresti




Troaca mea este intr-o poza din revista Gazoline! Multumesc! smile.gif


--------------------
Dacia Dacia 1100 - '69, '70 ; 1300 - '70,'81 ; 1310cli - 2000 - B 13 ABC
Renault Twingo 1,2 16V - 2001
Renault Laguna Concorde 1,6 16V - 1999

Cocoșul e mai frumos ca vulturul, numai că nu poate zbura!
(N. Iorga)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic


1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Lo-Fi Version  Harta site  Parteneri  Jocuri online  Curs Valutar  HRH Haine din lana merinos Time is now: 10th November 2024 - 19:51
Forum Renault