DaciaClub Logo

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Apartamentele OTV put de nu-i adevărat!, by Academia Catavencu

bz_26_zzz
post 8 Aug 2009, 14:55
Post #1


Membru autentic


Group: Members
Posts: 646
Joined: 15 March 07
From: Buzau / Bucuresti




Senzațional din nou! Miercuri seară mi-am vizitat un prieten. De curînd, el și-a cumpărat un apartament în „complexul rezidențial“ al fraților Negoiță din Popești-Leordeni. Plănuiserăm să ne uităm la Poli-Șahtior și să rămîn peste noapte la el. Mai senzațional este că la telefon omul a fost sincer: „Băi, să știi că la noi pute de-afară! N-o să putem deschide geamurile și n-am nici aer condiționat“. Nu-i nimic, mi-am zis. Doar n-o sta omul într-o hazna.

Undeva în cîmp, la zece kilometri de ultimul rînd de blocuri din București (verificat pe kilometrajul mașinii), se văd construcțiile înalte și drepte. Am parcurs ultimii metri, înainte de intrarea în complex, flancat de utilaje și barăci în repaus.
Publicitate

Portarul de la barieră a apăsat pe buton și m-a lăsat să intru fără să-mi pună întrebări. Imediat ce am deschis portiera, m-a învăluit mirosul. Puternic și chimic. E acel miros năprasnic care, pe șosea, în mașină, naște nevinovata întrebare: s-a bășit careva?

În scara blocului era o mizerie timpurie, semn că noii locatari s-au acomodat rapid. La cîteva luni de la inaugurare, blocul dădea semne de oboseală pe interior. În lift, becurile lipseau. De la primele schimburi de impresii, am aflat că nu s-a dat drumul la gaz, deci nu merge centrala. Prietenul meu, care la început era încîntat de achiziție, căuta deja să-l închirieze. Cînd a cumpărat apartamentul i s-a spus că va locui într-un orășel cu toate facilitățile. Se vor deschide magazine, grădinițe, școli și parcuri. De cîteva luni a rămas totul în aer. În aerul irespirabil din zonă. Din cauza crizei, în locul mall-ului promis stă un schelet din beton abandonat între buruieni. Singurele instituții funcționale din împrejurimi sînt groapa de gunoi Glina și societatea Protan, cel mai mare incinerator de animale din țară. Fericiții plătitori de rate din complexul rezidențial aproape că văd movilele de hoituri de la balcon. În fine, ne-am luat cu vorba și, de la fumat, aerul devenise greu de respirat. Uitasem de avertismentul de a nu aerisi și am deschis fereastra. Instantaneu, m-a lovit un perete de duhoare. Nodul mare din gît m-a trimis la baie, să vomit. Prietenul meu urla la mine disperat să închid geamul, ținîndu-se cu mîna de nas. Senzațional!

După ce ne-am mai revenit, ne-am chinuit să reparăm greșeala, înlocuind putoarea cu mult fum de țigară. La un moment dat, s-a luat lumina. Îl compătimeam. Am mai stat cu lanterna, rîzînd ca proștii de minunatele condiții. Am adormit în beznă, cu mirosul în haine. A doua zi urmau meciurile Steaua-Motherwell și Vaslui-Omonia. De dragul fotbalului și al unui apartament liber în care ne puteam simți bine, am zis să repetăm experimentul.


Intră în scenă Dan Diaconescu

Am ajuns la poarta complexului pe înserat, cu berile pentru următorul meci. De data asta, portarul nu a mai ridicat bariera. „Îmi pare rău, e control în seara asta, nu pot să vă las dacă nu stați aici.“ Cu greu, am pătruns în incintă și nu mică mi-a fost mirarea să văd că nu era nici un control. Era doar șareta de transmisiuni în direct a OTV-ului. Credeam că cetățenii disperați au chemat televiziunea poporului, să vadă toată țara ce țeapă și-au luat de la frații Negoiță. Domnul Dan Diaconescu însuși se afla acolo. Rolls-Royce-ul lui de vraci al sărăciei ședea impecabil, în parcare, pe trei locuri.


Ajunși la televizor, am dat repede pe OTV, unde, senzațional, Dan Diaconescu împărțea apartamente. Se făceau probe la uși, se deschideau ferestre, se admirau întrerupătoarele și prizele. Totul era sută la sută adevărat. Complexul rezidențial își primea marii cîștigători. „Iată că, încet-încet, se umple parcarea de mașinile telespectatorilor OTV“, spunea domnul Dan în direct. În paralel, prietenul meu îmi spunea că un loc de parcare la subsol costă patru mii de euro. Domnul Dan face cinste doar cu un loc în fața blocului. Începeam să înțeleg de ce era atît de scrupulos portarul și, mai ales, de ce de data asta era lumină în lift. Am urmărit toată seara delirul de la OTV, cu ferestrele închise, evident. Pe toată durata show-ului, Dan Diaconescu nu a pomenit o clipă despre mirosuri și nici despre coordonatele complexului imobiliar unde împarte apartamentele. Între timp, începuse ploaia și atmosfera se mai răcorise. Am profitat și am ieșit pe terasă, uzi leoarcă, numai să-l vedem pe domnul Dan oglindindu-se în geamurile blocului de vizavi. În acel moment se afla chiar deasupra noastră și plănuia cu niște cîștigători cum să transforme un apartament de două camere într-unul de trei. „Iată că, senzațional, telespectatorii OTV sînt foarte inventivi.“ Fiind după cîteva beri, ne-am luat inima-n dinți și am început să urlăm în direct de la terasă: „Domnu’ Dan, put apartamentele, dom’le!“. Oare ne-ați auzit la televizor?

Domnul Dan a terminat de dat case de lux pe la ora 1, în timp ce spunea: „Să vedeți ce repede se ajunge de aici la Piața Romană“. Normal! La 1 noaptea, și cu Dacia 1100 faci opt minute, nu trebuie să ai Rolls-Royce ca să fii rapid. A doua zi dimineață am vrut să mă spăl pe ochi, dar, senzațional, puțea și apa! Iar becurile din lifturi dispăruseră, odată cu terminarea vizitei domnului Dan. La următoarea împărțire de apartamente, poate apar la loc.


Ce este emisiunea 100% Adevărat?

Dacă îl asculți pe Diaconescu, oferta emisiunii miroase a petale de trandafiri: săptămînal, se dau trei apartamente în valoare de 100.000 de euro fiecare și trei autoturisme Mercedes C Classe în valoare de 60.000 de euro bucata. Wow! Dar, pentru ca un spectator să poată participa la concurs, trebuie să își facă un abonament la publicația online www.sutalasutaadevarat.ro, cotizînd prin apeluri telefonice de 3,5 euro. Conform ziarului Adevărul, firma Videoprod Industries, care deține această publicație online, este și organizatorul emisiunii. Compania a fost înființată în luna mai a acestui an și este deținută de o căsuță poștală pe nume RTMB Production LLP. Dar nu asta e important, ci ceea ce îi așteaptă pe cîștigători la final: oricît de frumos ar fi vopsită emisiunea, leopardul din căsuța poștală e mort, leșul miroase și urmează să fie procesat curînd de Protan.

Cît costă apartamentele de 100.000 de euro din Confort City pe care le promite Dan Diaconescu?
Ne-am băgat nasul prin ofertele de pe site-ul Domus Stil, firma fraților Negoiță. Cel mai scump apartament, cel de 3 camere, la care capeți cadou și o mașină, costă 79.000 de euro, plus TVA. Teoretic, acesta ar putea fi apartamentul de 100.000. Dar, de fapt, cîștigătorii primesc și apartamente de două camere, care se găsesc la prețuri între 59 și 62 de mii de euro.
L-am sunat pe Ionuț Negoiță, care ne-a declarat: „Firma Videoprod Industries a cumpărat 15-18 apartamente. S-a discutat de un preț mai bun decît cel de pe piață. Discount-ul e în jur de 15-20%. Pe măsură ce emisiunea avansează, or să mai cumpere și alte apartamente, dar nu vă pot spune despre cîte e vorba.“


P.S. Academia Catavencu

This post has been edited by bz_26_zzz: 8 Aug 2009, 14:58


Attached thumbnail(s)
ff57650f543d4e3edda20c977f198ca1.jpg ( Size: 73.6k ) Number of downloads: 840
dbce1171895d2546da476c200407a73a.jpg ( Size: 94.2k ) Number of downloads: 897


--------------------
Audi Q7 2014
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Merced
post 8 Aug 2009, 15:37
Post #2


No fear. No limit. No equal.


Group: Members
Posts: 8.281
Joined: 24 June 07




Nu trebuie compatimiti cei care au primit ca premiu un apartament d-asta, ci amaratii care s-au sacrificat, au facut credit pe toata viata si s-au ales cu asa ceva...
Eu cand treceam prin zona aia simteam duhoarea de la o posta, asta acum cativa ani. Groapa de gunoi de la Glina in principal, parca mai era inca ceva.
Eu unul nu vad placerea de a locui 10 km de un oras tot intr-un bloc, asta nici fara mirosuri neplacute, si fara sa mai iau in calcul ca drumurile se aglomereaza zilnic si faci cine stie cat pana la munca. Da' poate-s eu mai depasit in gandire.


--------------------
Ford Ka 2012 1.2 benzina 69 cai Titanium
it's a kind of peace.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Alydor
post 8 Aug 2009, 16:12
Post #3


Pressar


Group: Members
Posts: 2.771
Joined: 12 March 06




@Merced - Eu nu stau in brasov. Stau la 14 km de brasov, 18 Km pana la munca. Oricum fac mai putin (deocamdata) de acasa pana la munca decat alti colegi care locuiesc in brasov. Si crede-ma ca seara e mai placut sa stai in curte la o bere rece , decat in brasov pe o terasa. E drept ca stau la casa si zona nu este bantuita de mirosuri...


Suma respectelor, Alydor


--------------------
- - -
Igo8 - C520
Primo - Samsung Galaxy Mega 5.8 Duos

Cine nu poate da exemple da sfaturi..
When everything fails, RTFM!
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
argon
post 8 Aug 2009, 16:22
Post #4


Mesaj semiautomat


Group: Members
Posts: 33.671
Joined: 15 August 05




pai ai zis singur, stai la casa...ti-ar fi placut sa stai la bloc la 14 km de Brasov? nu cred..


--------------------
Renault Laguna 2007 - 2.0 DCI 16v 180
Fara turbo, viata e pustiu.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
giany911
post 8 Aug 2009, 17:08
Post #5


Aproape util


Group: Members
Posts: 143
Joined: 7 June 07
From: Bucuresti




Ahaha, stau destul de aproape de zona aia, in Salajan. Complexul ala rezidential se afla la capatul Splaiului. Cand mai trec pe acolo cu masina imi inchid geamurile. Prefer sa stau in 50 de grade decat sa merg cu ele deschise! Chiar ma gandeam acum 1 an, cand cladirile alea erau in constructie, cine dracu' se muta la groapa de gunoi! Iata ca s-au gasit fraieri.

QUOTE(Merced @ 8 Aug 2009, 15:37)
Eu cand treceam prin zona aia simteam duhoarea de la o posta, asta acum cativa ani. Groapa de gunoi de la Glina in principal, parca mai era inca ceva.
*



Chiar pe colt ( Splaiul Unirii / CB ) se afla Protanul ala. Eu pana acum credeam ca e abator, acum am aflat ca e incinerator. Oricum mirosul ... e insuportabil.

This post has been edited by giany911: 8 Aug 2009, 17:10


--------------------
Dacia Berlina 2000
Chevrolet Aveo 1.4 16v
Cel care intreaba este prost pentru 5 minute, dar cel care nu intreaba ramâne prost pentru totdeauna.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
skija
post 8 Aug 2009, 18:42
Post #6


proud not to be american


Group: Members
Posts: 513
Joined: 5 January 05
From: Bucharest/Buzau




eu sunt acu' in cautare de apartament.. am fost in locatia asta la o vizionare... apartamentele (2 si 3 camere) arata binisor pe interior.. eu am fost pe la pranz.. nu mirosea deloc... dar mi-a zis cineva ca intre 22.00 si 23.00 e nebunie.. lucreaza "prodanu" ilegal.. Nu exista spatii verzi in interior, nu exista un loc de joaca ptr. puradeii.. nimic... So.. ziua nu miroase...
Astia ziceau ca fac pod peste Dambovita in dreptul complexului, si se reapuca de constructia mall-lului in 2011. Tot atunci se vor mai face 60 de blocuri, inspre Bucuresti... peste 2011 ani, o sa-mi iau si eu apartament in zona...

in concluzie: in afara vopsit gardu, inauntru.. negoita..asta.. leopardu'... un fel de "e frumos, da' nu prea..."



PS: ap. de 3 camere e super meserias.. mare si luminos.. da'...



LE: ar fi interesant de facut un topic "lipicios" despre ansamblurile rezidentiale noi... poate mai are lumea info despre una alta... zic si io...

This post has been edited by skija: 8 Aug 2009, 18:44


--------------------
LOGAN MCV 1.5dci 2007 - BZ 80 SKJ
decat o viata Cioran, mai bine o zi Van-Damme...
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
koldun
post 8 Aug 2009, 20:35
Post #7


un om


Group: Members
Posts: 763
Joined: 1 November 07
From: CT




QUOTE(skija @ 8 Aug 2009, 18:42)
... So.. ziua nu miroase...

*


Cred ca batea vantul dinspre tine spre Area51...! ph34r.gif


--------------------
Renault Captur TCe 0.9 2016
Oh, I’m in no condition to drive! Wait a minute... I don’t have to listen to myself, I’m drunk...!
Homer Simpson
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
vis-a-vis
post 8 Aug 2009, 20:47
Post #8


DaciaClubber


Group: Members
Posts: 7.893
Joined: 20 June 05
From: Bucuresti




Ca om care a avut de-a face cu santierul vreun an de zile, nu m-as muta intr-un apartament bloc d-asta nou nici daca mi l-ar face cineva cadou.
Oricat ar fi de bun supraveghetorul, santieristii n-au nicio treaba cu ce-nseamna constructiile. Sunt oameni simplii de la tara, care vin sa faca un ban. Poate nici nu au terminat 4 clase... si dintre astia, pe multi chiar nu-i duce capu'.


--------------------
Dacia Logan MCV 1.5 DCi
Life is a journey, not a destination.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
bolidu
post 9 Aug 2009, 00:08
Post #9


Pai daca n-am ?!


Group: Members
Posts: 2.068
Joined: 1 July 06
From: Medgidalas




Asa ca mai bine ne da cate un mertz` si in ala nu pute a nimic si esti mult mai castigat. Te plimbi cu el pana aproape de 10000 cand tre` sa ii faci revizia si il vinzi si iti iei o garsoniera adevarata intr-un oras altul decat bucale sau iti deschizi o afacere sau stai in chefuri si paranghelii 3 ani sau orice altceva. Nu !?


--------------------
Solenza Confort 2005 Opel Astra Coupe - CT-XX-CMF
Daca te lasi de fumat, de baut si de femei, nu traiesti mai mult, doar ti se pare ca timpul trece prea incet.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Tossi
post 9 Aug 2009, 08:54
Post #10


Membru autentic


Group: Members
Posts: 969
Joined: 25 April 06
From: Bucuresti




Si eu am trecut pe acolo si tind sa cred ca mirosul nu vine de la Protan ci de la raul Dambovita sau statia de epurare de acolo, au fost la un moment dat niste reportaje la TV despre aceste mirosuri care se resimteau pana la 30-40 km departare, pe cursul acestui rau.


--------------------
Renault Megane 1.5 dci 2004 - B6SSSS
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Merced
post 9 Aug 2009, 09:22
Post #11


No fear. No limit. No equal.


Group: Members
Posts: 8.281
Joined: 24 June 07




QUOTE(Alydor @ 8 Aug 2009, 16:12)
@Merced - Eu nu stau in brasov. Stau la 14 km de brasov, 18 Km pana la munca. Oricum fac mai putin (deocamdata) de acasa pana la munca decat alti colegi care locuiesc in brasov. Si crede-ma ca seara e mai placut sa stai in curte la o bere rece , decat in brasov pe o terasa. E drept ca stau la casa si zona nu este bantuita de mirosuri...
Suma respectelor, Alydor
*



Pai una la mana, nu stai la bloc cum a zis si argon, deci ferice de tine si doi la mana e alt oras. Unde de bine de rau circulatia e alta decat in Bucuresti. Asa si eu as putea sta la vreo 10 km de oras si daca as lucra la ~2km de intrarea pe care as folosi-o as ajunge la munca inaintea unora care vin din capatul celalalt al orasului. smile.gif
Dar sa dai o galagie de bani pentru un apartament in mijlocul campului chiar mi se pare o investitie proasta.
Oricum blocurile nu se mai fac cum erau odata. Am stat cateva luni la un var in garsoniera lui ANL din cartierul Constantin Brancusi de langa Drumul Taberei. Finisaje de cacao, multe probleme minore lasate nerezolvate, de la electrice la structurale, totul numai rigips si izolatie, se auzeau gemete de la trei apartamente distanta(ca doua erau sigur nelocuite) noaptea. Marele avantaj era ca o garsoniera d-aia e al dracu' de spatioasa. Bucataria mai mare decat a matusa-mii in Drumul Taberei lejer, baia era mare, avea ditai holu' pentru o garsoniera iar camera principala putea lejer fi transformata in doua cu putina imaginatie.
Si pentru ca am citit si comentariile la adresa articolului pe site-ul celor de la Catavencu, in care se mai vorbea si de marele hotel al fratilor Negoita, spun eu eu doua cuvinte ca am ajuns si p-acolo. Tras la sorti de la servici pentru un meeting organizat de un importator, cazare gratis doua zile, toate conditiile.
Hotelul pe cat de bine arata inauntru la prima vedere, pe atat de prost e finisat. In baie scurgerea din pardoseala era cel mai inalt punct de acolo. Usa de la dus deja nu se mai inchidea bine, asa ca toata apa care curgea p-acolo ajungea pe hol, intrand pe sub usa. Nu mai zic de privelistea de la etaj, lacul ala sumbru, dupaia alte blocuri in departare, toata zona dimprejur o mizerie totala.
Sau cartelele cu care deschideai usa, ca daca eram vreun ciorditor in viata cred ca plecam blindat de acolo. Pentru ca se beleau de doua ori pe zi si angajatii erau sigur obisnuiti cu asta, pur si simplu cereai la receptie alta, ziceai doar camera si atat, nu te intreba nimeni cine esti, nu-ti cerea buletinu' sa vada daca esti cine trebuie, nimic.
Oricum erau sanse mari sa nu mearga nici noua cartela.
Daca marele hotel e asa, ma intreb cum o fi complexu' asta "rezidential" construit si intretinut, ca teoretic ar trebui sa fie mai rau.


--------------------
Ford Ka 2012 1.2 benzina 69 cai Titanium
it's a kind of peace.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
mchey
post 9 Aug 2009, 11:08
Post #12


Membru


Group: Members
Posts: 149
Joined: 10 March 08




Foarte tare povestea ta smile.gif) Domnu’ Dan, put apartamentele, dom’le! =))


--------------------
Dacia Solenza 2005
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
koldun
post 9 Aug 2009, 11:38
Post #13


un om


Group: Members
Posts: 763
Joined: 1 November 07
From: CT




QUOTE(Merced @ 9 Aug 2009, 09:22)
... In baie scurgerea din pardoseala era cel mai inalt punct de acolo. Usa de la dus deja nu se mai inchidea bine, asa ca toata apa care curgea p-acolo ajungea pe hol, intrand pe sub usa....
*

V
V
V
QUOTE(vis-a-vis @ 8 Aug 2009, 20:47)
...Oricat ar fi de bun supraveghetorul, santieristii n-au nicio treaba cu ce-nseamna constructiile.... si dintre astia, pe multi chiar nu-i duce capu'.
*




Se leaga, nu? wink.gif

Poate sunt asa de spatioase tocmai in ideea ca va trebui sa le izolezi (fonic si termic) la un moment dat si trebuie sa iti si ramana ceva spatiu dupa aia. Deci e posibil sa ajungi la aproximativ aceiasi suprafata cu cele vechi. wink.gif

Hai, succese!


--------------------
Renault Captur TCe 0.9 2016
Oh, I’m in no condition to drive! Wait a minute... I don’t have to listen to myself, I’m drunk...!
Homer Simpson
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
GoGu
post 9 Aug 2009, 21:35
Post #14


Prea de la tara


Group: Moderatori
Posts: 1.970
Joined: 14 August 03
From: Iasi




QUOTE(Merced @ 9 Aug 2009, 09:22)

Oricum blocurile nu se mai fac cum erau odata.
*



Da' ce, inainte se faceau bine?


--------------------
Renault Scenic 1.5dCi recolta 2012
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Merced
post 9 Aug 2009, 22:11
Post #15


No fear. No limit. No equal.


Group: Members
Posts: 8.281
Joined: 24 June 07




Uite eu stau intr-un bloc facut prin 1986. Apartamente spatioase, decomandat, doua bai cu doua cazi, pentru vremea aia era super. Dar cat am stat de renovari luna trecuta am fost, din considerente financiare, salahor la zugravul respectiv, l-am ajutat cu tot ce mi-a stat in puteri si am vazut si eu despre ce e vorba. De exemplu prin dormitoare si sufragerie aveam peretii "batuti" cu calciu d-ala, cum se purta atunci. Mai vopsisem vreo doua dormitoare in "regim propriu" cu lavabila peste, iesise ok, dar acum daca ma apucasem oricum de o treaba am racait tot pana la placa/tencuiala.
Ce am constatat. Pai una la mana blocul e facut din placi de beton deja aduse. Da' mai nasol e ca sunt pereti dintre camere la care s-au folosit doua placi. Si ramane o distanta intre ele. Degeaba am pus banda d-aia de rigips in sufragerie, ca nici n-au trecut doua zile si a aparut o crapatura fina de sus pana jos. In alta alta camera si mai tare. Nu le-a ajuns placa si au bagat bca-uri d-alea sparte. Acolo am pus, dupa patania din sufragerie si dupa experienta anterioara(mai fusese zugravit acolo si era plin de crapaturi peretele in nici o saptamana dupa) plasa pe tot peretele, vreo doi metri patrati. Pana acum pare sa tina, insa n-a bagat nici zugravu' mana in foc si nici eu nu bag.
Asta e un exemplu de bloc facut in graba, pe final de era comunista, unde s-a tot carpit ce s-a putut, s-a furat cat s-a putut dar, si aici e un mare dar, n-a costat nici la vremea respectiva o galagie de bani acel apartament.
Sa facem un fel de legatura. O Dacie in 1989 era ~70.000 de lei. Apartamentul din cate am vazut eu prin acte l-a achitat taica-meu inainte de revolutie si a fost vreo 240.000 de lei. Deci cam pretul a trei masini jumate. De fapt trei Dacii jumate. Sa zicem ca acum un Logan dotat chiar ok duce undeva la 12.000 de euro, un pic mai putin.
Dar cu ~40.000 de euro nici nu stiu daca gasesti garsoniera intr-un bloc nou, daramite apartament cu patru camere de ~80mp.
Sper ca intelegi la ce ma refer. Se faceau prost si atunci, desi sincer cretinisme d-astea cu scurgerea mai inalta decat toata podeaua din baie n-am vazut inca in apartamentele ceausiste, iti mai crapa un perete, se mai umfla o faianta ori o gresie dar nici nu costa o foarte mare avere, asta daca te manca undeva sa-l cumperi, cand puteai foarte bine sa stai in chirie pe o suma foarte decenta in comparatie cu ziua de azi. Si la o eventuala vanzare nici nu-ti facea nimeni reclama, ca vai doamne ce lux este, se cam stia dinainte care e faza.
Acuma te duci la un rahat de chiosc pe la un targ de imobiliare, vezi un rahat de macheta cu tot complexul care o sa se construiasca, zici ca e vreo super investitie, te rupi de bani, te indatorezi ca idiotu' la banca pe 20 de ani si cand ajungi acolo te trezesti ca iti ploua in casa, nu poti deschide usa ca mori de putori, ca din diverse cauze se renunta la construirea intregului complex idilic din macheta aia si ajungi sa stai la marginea orasului, inconjurat de hale, fabrici si uzine intr-un rahat de apartament pe care ai dat mai mult de 100.000 de euro.
Pai e bine asa?


--------------------
Ford Ka 2012 1.2 benzina 69 cai Titanium
it's a kind of peace.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
AR-18-MOS
post 9 Aug 2009, 22:29
Post #16


( -_・) ︻デ═一


Group: Members
Posts: 6.616
Joined: 19 August 07
From: Niedersachsen




QUOTE(Merced @ 9 Aug 2009, 22:11)
Apartamente spatioase...

apartament cu patru camere de ~80mp.

*


Nu stiu cat de spatios pot fi cele 4 camere, daca unde locuiesc eu, la 90mp si 3 camere care mi se par destul de mici.


--------------------
BMW 730Ld '07 High Executive - AR - -
M-Benz C350CDI 7G-Tronic '12 Avantgarde
M-Benz E350CDI 9G-Tronic+ 4Matic & Airmatic
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Merced
post 9 Aug 2009, 22:36
Post #17


No fear. No limit. No equal.


Group: Members
Posts: 8.281
Joined: 24 June 07




Mi se pare absolut ok pe langa ce am vazut in multele case prin care am fost. Ori am retinut eu gresit suprafata, si o fi mai mult. huh.gif
Vorbeam de Drumul Taberei intr-un post anterior, are matusa-mea un apartament in zona aia tot de 4 camere si are bucataria de maxim 6 metri patrati, un singur balcon tot apartamentul, un veceu de servici de 1,5 metri patrati, un hol prin care n-are loc decat o singura persoana si mai e si decomandat.
E o diferenta sa ai trei balcoane, doua bai aproape identice ca si suprafata, debara cu usa de vreo 3.5mp si hol larg prin care sa accesezi toate camerele fara sa treci dintr-una in alta. Asta are 17.5 mp, stiu ca atata parchet laminat a intrat in el.

This post has been edited by Merced: 9 Aug 2009, 22:37


--------------------
Ford Ka 2012 1.2 benzina 69 cai Titanium
it's a kind of peace.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic


1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Lo-Fi Version  Harta site  Parteneri  Jocuri online  Curs Valutar  HRH Haine din lana merinos Time is now: 22nd July 2025 - 01:37
Forum Renault