Outline · [ Standard ] · Linear+ Copiii, creepy

Interesant cum un copil nebun din metro ???? Explica ca eu, cel in cauza, chiar nu inteleg. nebun? Si ce legatura are metro? This post has been edited by St: 8 Jan 2006, 14:56

Interesant cum un copil nebun din metro

????
Explica ca eu, cel in cauza, chiar nu inteleg.

nebun?

Si ce legatura are metro?

This post has been edited by St: 8 Jan 2006, 14:56

Scuze, era MImage..."nebun" era o expresie care se vroia amuzanta, nu ca acel copil avea vre-o problema psihica

Aha, sa zicem ca m-am prins. Si pana la ce legatura are metro?

Domnii care fac filozofie acum sunt aia subgeniali  care acum 20 de ani innebuneau parintii cu DE CE ?

Da!

Aha, pai si mama natura din ce s-a facut?   (adica cine-i mama lu' mama natura)?

WTF cares cine-i mama lu mama natura?
Eventual o intrebare corecta ar fi daca nu cumva are mai multe surori! Care sa fie tot atat dee...lucioase!
(Da Georgica, stiu!)

Sau..aaaa....voi despre ce mama natura vorbeati aici?

Eu ii raspund nepoticii mele ceva de genul:
- Fiindca nu e buna de mancat! Si oamenii nu mananca deloc carne de om!

DE CE?

bion, in urma cu 2 decenii aveam aproape 12 anisori. Imi place sa cred ca la virsta aia nu MAI puneam intrebari atit de cretine.
In alta ordine de idei, imi aduc aminte ca aveam vreo 5 sau 6 ani si asteptam cu taica-miu autobuzul 68 (shaishopt), sa ajungem de la Athene in Drumul taberei. Ei bine, nu stiu ce-mi violeaza mie creierul involtat si pun intrebarea "cum se scrie numarul SHAISH". A incercat taica-miu sa dreaga busuiocu' cu niste raspunsuri viabile care puteau inchide gura unui cretin ce pune pe tapet o asemenea intrebare, dar...eu NU! Mie sa-mi zica cum se scrie cifra "shaish"! A mai incercat asta vreo doua variante de raspuns, niciuna nefiind cea corecta, dupa care a incercat un /ignore. N-a tinut intrucit am inceput sa oracai si sa fac ca toti indienii ca mie sa-mi zica cum se scrie cifra "shaish". Bineinteles ca situatia s-a rezolvat pe cale amiabila, prin aplicarea a doua spituri in moalele curului, moment in care intrebarile cretine s-au transformat in oracait isteric de scurta durata. Cert e ca in momentul in care mi-am asumat primul spit, parca toata statia de autobuz a gemut inecata in placere" ASA! BINE! ARDE-L!"

DE CE?

bion, in urma cu 2 decenii aveam aproape 12 anisori. Imi place sa cred ca la virsta aia nu MAI puneam intrebari atit de cretine.
" ASA! BINE! ARDE-L!"

Replica mea era mai generala si nu socotisem varsta celor in cauza.Nu stiu de ce o iei asa de personal.Mi se pare hilar in ce a degenerat topicul .Toti copii pun uneori intrebari stupide sau incuietoare-unii saracii depasesc limitele si raman toata viata asa-la ei ma refeream si li se potriveste" ASA! BINE! ARDE-L!"
Sa auzim de bine (unii ar intreba DE CE?)

Sa recunoastem ca uneori copii pun si intrebari foarte destepte si de bun simt. Si sa mai recunoastem ca in unele situatii si tu ca parinte nu prea poti/nu ai chef sa ii raspunzi, chiar si la intrebarile legitime si firesti. Si atunci se ajunge la "du-te la mata si lasa-ma", expedieri care in general ii afecteaza pe copchii. Oricum, cea mai tare intrebare pe care am auzit-o este "Ce e culoarea albastra". Ce poti sa raspunzi fara sa fi penibil la asa ceva?

De aceea nu-mi plac mie copii mici. Ei trebuie tinuti din scurt Domne ca altfel ti se urca in cap. Si oricum in tara in care fiecare e bun la toate iti trebuie mare tarie sa-ti altoiesti copilul cand e cazul daca esti in public....


Pana una jos palaria ptr parintii care si-au crescut copii asa cum trebuie. Am vazut la prima o fetita de 7 ani asa de responsabila si inteligenta de m-a lasat knock out! Bravo parintilor!
Ptr restul : la gara ! Nu mai populati planeta de toate progeniturile nascute dintr-o ingnoranta de o noapte ...

Copiii din ziua de azi sunt mult prea rasfatati. Sunt satul de plansete si urele prin metrou / autobuz / magazine / etc. Am fost si eu copil si daca indrazneam sa plang putin pe strada imi luam pedeapsa secolului. Nu e bine, copiii trebuie educati cu foarte mult bun simt altfel cresc si ajung din aia care dau peste tine pe strada si nu isi cer scuze

De aceea nu-mi plac mie copii mici. Ei trebuie tinuti din scurt Domne ca altfel ti se urca in cap. Si oricum in tara in care fiecare e bun la toate iti trebuie mare tarie sa-ti altoiesti copilul cand e cazul daca esti in public....
Pana una jos palaria ptr parintii care si-au crescut copii asa cum trebuie. Am vazut la prima o fetita de 7 ani asa de responsabila si inteligenta de m-a lasat knock out! Bravo parintilor!
Ptr restul : la gara ! Nu mai populati planeta de toate progeniturile nascute dintr-o ingnoranta de o noapte ...

Presupun ca nu ai copii daca vorbesti asa. Si eu strambam din nas (inainte de a fi tata) cand vedeam copii (sa spunem) rai, prost educati etc. Cand vedeam prieteni care isi luau copii in brate sa nu mai planga imi spuneam ca eu nu o sa fac asa ceva (il las sa planga pana nu mai poate). Dar s-au schimbat multe de atunci. Cu fiica-mea ma cert mai toata ziua (si are doar 2 ani), o pedepsim . Si am ajuns la o concluzie ... degeaba ma cert, degeaba o pedepsesc tot asa face. Singura metoda care merge... ii confisc jucarii . Cu altoitul in public si cu restul afirmatiilor ... mai vorbim cand o sa ai copii. Eu nu pot sa va dau decat un sfat (la cei care nu au copii) .... NU VA DATI CU PAREAREA pana nu va aflati in situatia de a fi parinti.

Pentru initiatorul topicului... este absolut normal sa puna intrebari si sa aiba pretentia sa afle si raspunsurile. Fiica-mea este in faza in care spune mai toata ziua "de ce". Si incercam pe cat posibil sa-i raspundem. E o chestie care nu ma deranjeaza absolut deloc. Imi face chiar placere sa-i raspund si sa ne jucam cu "intrebarile si raspunsurile".

This post has been edited by CosminM: 9 Jan 2006, 10:22

Ptr restul : la gara ! Nu mai populati planeta de toate progeniturile nascute dintr-o ingnoranta de o noapte ...

Stimati forumisti. Calariti-va nevestele doar in urma unei planificari riguroase si dupa o matura chibzuinta. Mai multa responsabilitate.

LE Eu ma recunosc vinovat dar ma voi indrepta cu varsta

This post has been edited by apunake: 9 Jan 2006, 12:45

Scuze, sa inteleg ca tu-ti calaresti nevasta numai cind vreti sa faceti copii ?

Ne facem de cap, d-asta ma recunosc vinovat

Anul trecut am participat la traditionala "operatie" asupra godacului de craciun, la tara, situatie in care fi-miu (cu varsta de 3 ani atunci) a mai tras cu ochiul cate putin si s-a cam prins ce si cum. La vremea aia el tocmai savura povestea celor trei purcelusi, pe care o tot asculta de pe caseta.

La cateva ore dupa treaba, stateam cu el pe genunchi la taclale ca intre barbati, si la un moment dat, fara nici o legatura cu ce vorbeam noi, ma intreaba foarte ingrijorat: "Tati, da' o sa ma tai si pe mine cum l-ai taiat pe purcel ? "

Mi-a trebuit ceva timp sa imi revin din soc. Apoi i-am bagat varianta aia cu Dumnezeu care a facut animalele ca sa fie taiate de oameni si sa pape, inclusiv el (poate nu o sa vrea sa fie vegetarian). Cert e ca m-a facut sa ma simt ca un murderer, si imi e tot mai greu sa mai particip la astfel de "proceduri".

Cat despre alte intrebari "speciale", deja am receptionat prea multe ca sa mai fiu atat de entuziasmat si sa le si retin. Este o sursa permanenta de intrebari sau afirmatii amuzante sau socante.

Eu nu cred ca ala mic din MegaImage (sper sa nu fi fost fi-miu) era neaparat obraznic sau needucat. E varsta la care incearca si ei sa inteleaga lumea. Lucruri care pentru noi sunt banale, sau "by default", pt ei sunt noi si vor sa le afle si sa le inteleaga. Ca adulti ne este greu chiar si sa identificam cate lucruri am asimilat deja, cate reactii au devenit aproape instinctuale si pentru care nu mai cautam explicatii. Noroc cu ei ca ne mai putem raporta la "tabula rasa".

Stiintific e greu sa explici de ce nu poti manca o portie de creier pane de om daca e suficient de bine gatit ca sa nu aiba nus' ce virusi. Care e motivul rational pentru care nu o facem ? Faptul ca ni se ridica parul in cap doar imaginandu-ne asa ceva tine mai degraba de instinct decat de ratiune.
Faza asta imi aminteste de o emisiune vazuta recent pe Reality TV cu nus' ce concurs unde concurentii erau obligati sa savureze niste delicatese locale de prin Cambodgia parca, delicatese care erau diverse insecte mari si paroase, varietatea de astfel de feluri gastronomice fiind consistenta in regiune. Mi s-a parut un test de nesuportat, pe care eu unul l-as fi abandonat din capul locului. Dar concurentii astia au avut vointa si au mancat niste chestii din alea. Brrrr!

Imi mai amintesc si un documentar despre unele din ultimele triburi de canibali, si care se lasasera de sportul asta pentru ca au reusit sa se infesteze in masa de la un cadavru bolnav. Concluzia lor era ceva legat de nu stiu ce spirite suparate sau rele care ii imbonavisera si le si cam decimase tribul. Altfel ei vedeau asta ca fiind un fel de preamarire a celui mort si de preluare a virtutilor acestuia.

Bleah. Creepy indeed!

Se pare ca la astia mici nu se manifesta instincte din astea, asa ca aparent unele par sa tina totusi de educatie. Noi trebuie sa le explicam deci ce se face si ce nu se face.

Poate ar trebui sa le explicam si ca oamenii se mananca de fapt intre ei, dar nu la propriu si nu pe fata.

Auzi AND, chiar cu riscul de a ma plasa in categoria celor carora le e destinat postul tau (ala mai lung) (aici am glumit, evident ) ), nu cumva gaina apare odata cu oul ?

alex sb, mi-ai luat vorba din gura.

Evolutionist vorbind, raspunsul la intrebarea "cine a aparut mai intai, oul sau gaina?" este: s-au dezvoltat in paralel!
De ce: pentru ca adn-ul si arn-ul, cele care au dus la aparitia fiintelor vii (unicelulare mai intai) s-au dezvoltat in paralel. Cum-necum, inca nu se stie exact. Adn-ul are nevoie de arn pentru a exista, si invers. Asta acum. Inainte... sunt tot felul de teorii. Astfel ca mai intai nu a fost nici gaina, nici oul. Ele au venit treptat in existenta, si provin amandoua dintr-o celula vie primitiva.

Cum poti sa ii raspunzi copilului:

1. Cine a aparut mai intai, oul sau gaina?
R: Gaina a avut demult de tot niste parinti mici, mici - cat o celula*. Acei parinti nu faceau oua. La un moment dat, cand au crescut mai mari si au inceput sa semene cu o gaina, au inceput sa faca ceva asemanator oualor. Asadar, gaina a aparut prima.

Acest raspuns ar trebui sa fie suficient.

*Daca copilul nu stie ce e aia o celula, aratati-i pe manuta lui un punctisor, si spuneti-i ca acel punctisor este deja mai mare ca o celula. Si ca asa cum suntem noi facuti din multe punctisoare, si parintii de demult ai gainii erau mici-mici.


2. De ce nu avem voie sa mancam creier de om?
R: Pentru ca ne-am imbolnavi. Creierul de animale nu ne face rau. Creierul de om, da.
R2: Pentru ca asta este rau. Trebuie sa respectam viata altor oameni, si asta presupune si faptul de a nu le manca creierul.
R3: Pentru ca asta este rau. Avem voie sa mancam doar fructe, legume si unele animale. Nu e normal sa mancam creier - sau orice altceva - de om.

3: Ce e culoarea albastra?
R: E culoarea pe care o vezi pe cer, in ochii (cuiva cunoscut), la mare, etc.
Suplimentar: Dar de ce e albastra?
R: Pentru ca asa bate lumina pe acele obiecte care sunt albastre.
Suplimentar: Dar de ce?
R:Lumina soarelui, din jurul nostru, este compusa din mii de culori. O vaza albastra ia doar partea albastra din lumina. Cand stingi lumina, o mai vezi albastra? Nu. Nu o vezi deloc, sau pare neagra. Cand aprinzi lumina, vaza preia partea albastra a luminii, si noua ni se pare albastra
Suplimentar: Dar de ce?
R: Pentru ca asa a facut Dumnezeu lucrurile (alt: asa sunt lucrurile in natura). Fiecare lucru din jurul nostru ii "fura" luminii o culoare.
Suplimentar: Dar de ce?
R: Ca sa nu fie toate lucrurile la fel. Sa fie variate si frumoase
Suplimentar: Dar de ce?
R: Ca sa nu ne plictisim. Daca totul in jurul tau ar fi (insert culoare care nu ii place, de ex, negru) negru, ti-ar mai placea?
Suplimentar: Dar de ce?
R: Una zdravana dupa ceafa si un spit in fund.


Cea mai tulburatoare intrebare pusa mie de o nepotica, care tocmai intelesese cum sta treaba cu oul si gaina:

I: Dar de ce cresc puiii?
R:
R (tatal ei, privind peste gard): Ca sa-i mancam noi, de-aia!

Nepotica a fost foarte satisfacuta de acest raspuns.

3: Ce e culoarea albastra?
R: E culoarea pe care o vezi pe cer, in ochii (cuiva cunoscut), la mare, etc.
Suplimentar: Dar de ce e albastra?
R: Pentru ca asa bate lumina pe acele obiecte care sunt albastre.
Suplimentar: Dar de ce?
R:Lumina soarelui, din jurul nostru, este compusa din mii de culori. O vaza albastra ia doar partea albastra din lumina. Cand stingi lumina, o mai vezi albastra? Nu. Nu o vezi deloc, sau pare neagra. Cand aprinzi lumina, vaza preia partea albastra a luminii, si noua ni se pare albastra
Suplimentar: Dar de ce?
........
Suplimentar: Dar de ce?
R: Una zdravana dupa ceafa si un spit in fund.

WRONG.... Eu, dupa un nr. rezonabil de "de ce"-uri raspund scurt: "pentru ca da!".... ! Asta-i inchide gura pt o perioada rezonabila....

Citesc ce scrieti voi aicia si in mod ciudat, in loc sa ma sperie, ma face sa-mi doresc sa creasca fi-miu mai repede pana la varsta cand pot comunica cu el si-i pot explica tot ce vrea sa afle. Sper sa nu-mi moara elanu pana atunci. Cert e ca acum, de cand sunt tata, mi se par ciudate perceptiile astea de genul asteia a lui Vlad, ca e creepy ca un copil pune intrebari atat de amanuntite. Io zic ca e bine, e semn de inteligenta ca este curios despre lumea din jur si vrea sa afle cat mai multe, ar fi neplacut sa taca confuz si sa nu-l intereseze nimic, nu?

Metoda de inchis gura la "de ce"-uri consecutive:
- Da' de ce intrebi?

A vazut cineva de aici filmuletul in care un copil cum vedea ca este filmat se tavalea pe jos si plangea ..cand dispareai din raza lui vizuala briusc se oprea, se ridica, venea ca sa-l vezi si iarasi circ pe jos oracaia ca toate cele.

Vorba unei colege: il lasam sa planga pana facea temperatura! Pe bune...

Lexy, plansul "la comanda" tradeaza de fapt un comportament invatat inca din primele luni. In care parintii raspund la orice oracait al bebelusului.

Problema e urmatoarea: daca acest comportament din partea parintilor se continua si dupa ce copilul a iesit din starea de bebelus neajutorat, copilul va sti ca daca oracaie obtine ce vrea. Este arma lui: zgomotul infernal.

Una este sa linistesti cu binisorul un copil care plange cu motiv, alta este sa reactionezi ca un idiot la plansul unui copil-rege (acei copii, tot mai multi astazi, care fac din parintii lor niste sclavi pe care ii invart pe degete dupa cum vor).

Copiii se obisnuiesc foarte greu cu frustrarile. Comportamentul unor parinti inteligenti presupune dialogul cu copilul in cazul unei frustrari (i.e. nu ii ia jucaria pe care o doreste copilul), nu ignorarea lui sau raspunsul imediat la planset cu satisfacerea dorintei copilului.

Cei mai enervanti parinti sunt aceia care isi lasa copiii sa urle degeaba, fara sa faca nimic.

Dimpotriva, daca din primele luni de viata copilul a invatat ca primeste ce ii trebuie cand plange cu motiv, si ca nu primeste ce vrea cand plange fara motiv, ba chiar ca va fi pedepsit, la 2-4 anisori va fi mult mai docil.

Am deja zeci de exemple in jur, atat in familie cat si la prietenii cu copii.
Copiii sunt relativ la fel, desi au personalitati diferite.
Modul - sau halul, dupa caz - in care raspund parintii la necesitatile lor face diferenta.

Daca parintele copilului pe care l-ai vazut tu l-ar fi luat de brat si, coborandu-se la nivelul lui, ar fi incercat sa dialogheze cu el, astfel incat copilului sa ii intre bine in cap de ce nu ii indeplineste dorinta, atunci probabil ca plansetul ar fi incetat. Daca nu ar fi incetat, parintele ii putea spune calm ca il va pedepsi daca continua. Daca continua, atunci putea sa-l si bata. Si copilul va sti de ce e batut. Nu pentru ca tat-su sau ma-sa avea nervi, ci pentru ca a incalcat o limita.

Sunt mai multe de spus. Daca aveti un copil care urla pana se invineteste, este bine sa cedati la inceput si sa-i luati ce doreste, dar numai dupa ce ati obtinut si voi ceva de la el. NU incetatul plansului, caci atunci santajul functioneaza. Ci un "te rog frumos". Spuneti-i motivele pentru care nu doriti sa-i impliniti dorinta, si conditiile in care i-o impliniti. Dar nu legati cumpararea de incetatul din plans. Incetatul din plans se face automat. Dimpotriva, legati cumpararea mai intai de ceva simplu - de cerutul frumos. Apoi a doua oara cand se intampla, ridicati stacheta: trebuie sa articuleze motivele pentru care isi doreste jucarica.
A treia oara deja pun pariu ca nu va mai plange, doar va scheuna, moment in care trebuie sa dialogati cu el. De fiecare data spuneti-i de ce nu doriti sa ii cumparati jucaria si de ce i-o veti cumpara pana la urma.

A patra oara nu i-o cumparati, amanandu-l pentru alta zi. Treptat va veti dresa copilul. E mai usor sa dresezi un copil decat un caine.

Etc.

Eu nu am nimic impotriva copiiilor.
Am insa totul impotriva parintilor care zic: "aaa, pai tu nu stii, si nu ai de ce sa vorbesti, ca nu ai copii. Si copilul meu este diferit, la el nu merge cutare sau cutare lucru".

Bullshit - copiii se educa de secole prin aceleasi metode. Sau, dimpotriva, se scapa din mana prin aceleasi metode.

Alegerea e la indemana parintilor, nu copiii sunt de vina.

Da maddan, problema cu "tu nu ai de ce sa vorbesti" e un pic diferita... toti suntem tari la teorie da' uneori practica ne omoara
Sigur ca ai dreptate, da' suntem oameni, avem slabiciuni, pe care copii se pricep incredibil de bine sa le exploateze. Si se invata repede si sa se adapteze - la tata merge asa, la mama merge asa, la bunica asa etc.
Si nu uita - chiar daca stiu foarte bine regulile, copii mici le forteaza mai tot timpul - asta e modalitatea lor de a vedea cat de departe pot impinge limita. Si chiar daca esti tare in teorie, esti si tu om, uneori esti obosit, nervos, agasat, si nu mai ai chef sa raspunzi "ca la carte"

Ai dreptate. Numai ca parintii care nu inteleg de ce au probleme cu copiii lor de obicei sunt tot timpul obositi, nervosi, agasati, si nu mai au chef sa raspunda "ca la carte".

Sunt tare curios cati dintre voi (cei care au postat in acest topic) sunt parinti , deci au ceva experienta si nu vorbesc din carti, din emisiuni vazute la tv, etc. Ashu sunt perfect de acord cu ce spui si iti doresc sa nu-ti moara elanul ca ar fi tare pacat. Daca o sa-ti faca placere si nu o sa fi foarte obosit sa comunici cu copilul tau este ok.

Este absolut obligatorie comunicarea cu piticul! Asa ii "intariti" inteligenta si-i formati cultura! Si trebuie facuta incontinuu!!!
Cum naiba sa te plictisesti? Pai de ce l-ai mai facut? Nu pentru el muncesti? Nu pentru el construiesti tot felul de vise?
Cine nu are inca pitic, o sa ramana mut de uimire cate lucruri pricepe cu mult inainte de a vorbi!!!
Si inca una, daca nu comunicati cu piticul, o sa aveti un pitic timorat si tantalau! Si ma indoiesc ca vrea cineva asta!
E foarte adevarat ca vii obosit si nervos acasa. Dar trebuie sa te gandesti ca piticania nu are nici o vina! Nu te poti razbuna pe el! Cand ai intrat in casa, lasi problemele la usa. Stai linistit, pana dimineata nu ti le fura nimeni!

Sunt tare curios cati dintre voi (cei care au postat in acest topic) sunt parinti , deci au ceva experienta  si nu vorbesc din carti, din emisiuni vazute la tv, etc. ....

Nu fii rautacios Cosmin, experienta unora reiese din toti porii ... vorbelor lor. Iete ce zice maddan

Lexy, plansul "la comanda" tradeaza de fapt un comportament invatat inca din primele luni. In care parintii raspund la orice oracait al bebelusului.

.....

Treptat va veti dresa copilul. E mai usor sa dresezi un copil decat un caine.

.....

Scuze maddan nu e ceva personal, dar e prea exemplificatoare atitudinea ta

Inteleg ca ai capatat deja "alergie" fata de cei care iti tot spun (probabil) ca una e teoria si alta e practica, si ca pana nu ai copii nu ai cum sa intelegi cu ce se mananca asta .

Dar totusi, te-ai gandit vreodata ca s-ar putrea ca aia multi si insistenti sa nu fie organizati de cineva ca sa te streseze pe tine ci doar sa observe cat de evident eronata e abordarea ta, si sa aiba dreptate pur si simplu ?

Daca s-ar dresa copiii ar fi superb (probabil, sau pur teoretic). Asta daca singurul sau principalul tel al unui parinte ar fi sa faca din copilul lui un simplu robotel care sa raspunda la toate comenzile.
Te-ai gandit ca un copil trebuie sa fie si copil, si ca in afara de cum raspunde la nu stiu ce comanda iti umple sufletul de bucurie atunci cand il vezi fericit? Sau cum ar fi copilul tau robotel care sa fie foarte serios, corect si extrem de ascultator (ceea ce ar denota o lipsa de personalitate pe de o parte), dar sa nu stie sa zambeasca sau sa rada din tot sufletul...

Un copil e mult mai mult, e o copie a multor trasaturi si obiceiuri native ale parintilor. Iti vezi in el o gramada de defecte si de calitati (dupa caz) si te vezi pe tine insati cand erai ca el si iti doresti in primul rand sa ii fie lui bine, si tu treci undeva mai jos in top.

E mai mult decat normal sa ai reactii deci la plansul bebelusului tau, chiar si dupa ce nu mai este bebelus, si scopul tau principal nu este sa scapi tu de stres ci sa scape el inainte de tine.

Un copil nu e un "pet" si nu e ceva care s-ar incadra in nici un fel de teorii sau standarde., asa cum fiecare dintre noi este altfel (poate tocmai ca nu suntem crescuti de roboti, in mod identic sau dupa canoane comune pana la raspunsurile la intrebari ciudate ale copiilor).

Ca si noi toti copii sunt foarte diferiti, unii reactioneaza la spituri in fund intr-un fel, altii in alt fel, asta daca se ajunge la apostrofari fizice.

Eu unul sunt surprins sa observ cat de intelegator imi e odrasla cand vrea el, e chiar impresionant. Dar sunt la fel de surprins si de momentele in care nimic nu este cum zic eu.
Crede-ma ca e mult mai complicat, in ultima instanta copilul devine o copie a felului de a fii a celor din jur, si in primul rand al parintilor.
Inainte de orice fel de bici, exemplul personal si lista de preocupari si de valori ale celor din jur au rolul principal in formarea copilului. La catei e cu totul altceva si poate tocmai faptul ca sunt mai putin inteligenti decat copiii, ii face mai usor de "dresat".

P.S. Maddan, nu am nimic personal cu tine, dimpotriva chiar iti apreciez istetimea si opiniile postate in general, insa pe subiectul asta pari putin pe langa realitate si de asta am vrut sa punctez. Cel putin comparatia caine-copil este mai mult decat aberanta, tinde spre deranjant chiar. Insa nu vreau sa te condam pentru ca nu esti de condamnat. Si eu am fost "fara obligatii", ca sa spun asa, si am trecut prin fazele in care fratii mei (am un frate si o sora, ambii mai mari) au avut primii copii. Erau "bolnavi"! Se defectasera cu totul! Nu mai puteai schimba o vorba cu ei, toata ziua vorbeau de ala mic in sus si ala mic in jos si erau extaziati ca s-a strambat al mic nus' cum. Ma enervau la culme si mi se pareau mai mult decat ridicoli. Dar in primul rand m-a socat schimbarea lor, pentru ca inainte de a avea copii obisnuiau sa fie oameni "normali". Am trait insa si eu la randul meu o astfel de schimbare. Crede-ma ca starea de parinte induce schimbari radicale in scara de valori si in comportament. E destul de probabil ca si tu sa traiesti o stare si o schimbare in sensul asta, evitand insa sa fii prea ridicol in comportamentul de zi cu zi fata de cei ce nu sunt chiar in aceeasi stare (asa cum am incercat si eu), pentru ca sunt convins ca simti deja potentialul de ridicol. Asa ca, pana una alta sa nu fim prea radicali nici parintii si nici burlacii, ca sa zic asa. Trebuie doar sa intelegem ca exista parinti care au momente in care isi rasfata copii, si o fac constient, nu pentru ca nu stiu sa ii creasca sau nu ii intereseaza viitorul lor, si exista totodata burlaci care nu inteleg cum sunt copiii si sunt foarte intransigenti in ce ii priveste.
Dar inainte de asta exista copii de toate felurile, asa cum si noi adultii avem comportamente foarte diferite. Sa ii spui altcuiva cum sa isi creasca copiii e inainte de toate o oarecare agresiune pentru ca (exceptand situatiile unor oameni indoielnici) principala preocupare a unui parinte este tocmai copilul lui.

Sa ii spui cuiva cum, cand, sau daca sa faca copii e chiar mai mult de atat (aviz Lexy). Gradina Domnului e variata, asa sunt oamenii. Lumea are nevoie si de prosti, macar cat sa te poti simti bine prin comparatie, nu ?
Exista si oameni nascuti din slabiciuni de moment, din neatentie, deh, sau alte erori de "pilotaj" sau timing, sau chiar oameni nascuti ca urmare a unor defecte de fabricatie (Cum era in bancul ala: Compania Durex va anunta cu regret ca nasterea dvs. a fost un accident!)

Multe se pot spune, incet incet capatam aere de bunici sfatosi. O fi de la ai mici

Ma enervau la culme si mi se pareau mai mult decat ridicoli

Pai asa si sunt

Eu stiu cum am fost educat, si de felul meu sunt mai cerebral. Nu zic sa nu-ti rasfeti copilul. Dar sa nu fie o regula. Ori se pare ca astazi este regula. Dimpotriva, parintii mai stricti sunt priviti cu ura si cu suspiciune.

Si cand cei din jur incearca sa-i explice unui parinte ca are o fiara dezlantuita, nu un copil, iar el zambeste tamp si zice idolatru: asa face el, uite, dragutul de el! - ce sa spui?

Am folosit cuvantul "dresat" - mea culpa. Educat suna mai bine. Dar daca observi contextul, ma refeream la acei copii care fac crize si cu care "nimeni nu se poate intelege". Care au un comportament animalic.
Ei bine, nu-i asa. "Cineva" trebuie sa se inteleaga si cu ei, si sa-i ridice la stadiul de om. Neglijarea lor a dus acolo, si ceva trebuie sa-i aduca inapoi.

Am avut in grija copiii multora. E adevarat, pentru perioade scurte de timp. Nu am avut niciodata probleme in a comunica cu ei.

Dar, asa cum spui tu, probabil ca n-am habar de ce e aia sa ai copil, si te asigur ca nici nu voi avea vreodata, caci nu am in plan nici unul. . Nu voi fi in continuare de acord cu impartirea in doua tabere: voi n-aveti si noi avem! Si vice-versa.
Toti am fost copii, si poate ca unii dintre noi am invatat de la parinti ce inseamna educatia. Asta este o experienta care nu se uita, cel putin la mine.
Deci no offense, n-am fost parinte, dar am fost copil si stiu foarte bine ce asteptam de la parintii mei si ce am primit. Si care erau si stilurile de a "comunica". Stiluri care se regasesc si astazi la copiii pe care ii vad.

Marea varietate de situatii este cea care creeaza astfel de discutii. Concluziile care se bazeaza pe generalizari, in cele mai multe cazuri contin erori, mai mari sau mai mici functie de gradul de generalizare.

Exista copii mai bine sau mai putin bine educati, exista parinti mai buni sau mai rai educatori, si exista nesimtire si uscaturi, in orice colectivitate.

Ce vreau eu sa sustin este insa ca nu exista retete general valabile si ca a trage concluzii sau a incerca sa creezi sabloane legate de asta nu e ceva eficient. "Ce i-as face eu aluia mic daca mi-ar face asa!". Asta este o atitudine frecventa, dar am senzatia ca tinde spre un fel de razbunare, sau chiar tendinta de dominare sau cine mai stie ce, sau poate include si putina frustrare a unei etape in care acel cineva nu avea dreptul sa "sufle" fiind in situatie similara copilului. Multe pot fi cauzele unei astfel de porniri, in fapt insa e treaba fiecaruia sa se ocupe de copilul sau, si el decide cum o face, chiar daca o face prost.

In fond asa e natura umana in general, daca sunt trei tipi intr-un loc si unul a gasit o chestie interesanta de reparat, desfacut, sau orice ar arata putina indemanare (poate si un joc pe calculator) se iau la intrecere care sa o faca si au mereu de comentat ca cel care a facut-o nu a facut-o destul de bine. Spiritul asta de competitie se poate manifesta si in domeniul educarii copiilor, nu ? Eu as face-o mult mai bine!

Lumea e frumoasa tocmai pentru ca e variata. Insa asta implica si faptul ca o sa vedem si oameni "frumosi" dar si oameni fara bun simt, indiferent de varsta lor.

Sunt de acord insa ca e esentiala eficienta si modul in care comunici cu cei mici, ca in orice relatie umana de altfel. Dar nu cred ca exista o reteta absoluta si permanenta pentru evitarea situatiilor de "criza", sa spunem. Copiii in permanenta cauta sa inteleaga si sa testeze tot ce ii inconjoara, si aici se include si limitele rabdarii si poate chiar docilitatea unor parinti prea toleranti. Ca atare, cel putin o data orice copil va face urat in supermarket de pilda, sau in alt loc aglomerat, unde stie ca parintele va avea oarece retineri in a tipa la el sau a il lua de urechi daca sare peste cal. Dar daca asteptarile lui nu se implinesc si e urecheat nitel in public probabil ca nu va repeta neparat experienta sau macar nu o va repeta preferential in locuri publice.

Pana la urma omul, asa cum e el instinctual, nu a fost neaparat conceput sa convietuiasca cu atatea si atatea reguli, legi, conventii sociale, etc. Educatia apreciata de cei din jur (societate) nu este decat o masura a respectarii unui intreg set de constrangeri, de toate felurile. Nu toti se adapteaza usor la ele, si pe parcursul adaptarii, in copilarie,sau poate si dupa, parca tot exista tendinta sa mai uiti de unele reguli din cand in cand. Esential ramane principiul general de a nu il deranja pe cel din jur, si asta tine de bunul simt (pana la urma tot un set de conventii si reguli).
Totusi, un copil care nu face si cateva nazbatii parca nu e chiar un copil intreg. Eu sper ca si dupa ce o sa albesc complet in cap sa mai fiu in stare sa mai fac cate o ghidusie.

E adevarat ca un copil care simte prea multa slabiciune poate ajunge sa nu mai poata fi stapanit. Dar in cealalta extrema, oare trebuie el sa fie stapanit absolut? In ce masura trebuie sa existe totusi autoritatea ?
Uneori legatura sufleteasca intre copil si parinte e puternica si reciproca, si un copil nu trebuie neaparat urecheat ca sa inteleaga ca a facut ceva rau. Faptul ca simte supararea parintelui si i se explica ce a facut rau, poate conta mult mai mult decat un conflict cu tipete sau urecheli sau mai stiu eu ce (lucruri care pot deveni si ele prea frecvente, banale si lipsite de efect in ultima instanta). De altfel agresiunile de orice natura pe care le suporta fara sa le inteleaga cauza sau rostul ii pot face mai mult rau, pentru ca greseala o poate repeta daca nu intelege ca e greseala, in schimb va fi speriat si timorat de o posibila noua reactie agresiva a ta, inexplicabila pentru el. Comunicarea este indispensabila in orice situatie, chiar si atunci cand esti la limita rabdarii, pentru ca asta nu se poate evita in campania de testari/curiozitati, al carui subiect poti fi.

Oricum intre atatea optiuni si posibilitati, ca in orice lucru de pe lumea asta trebuie gasit un echilibru pe care sa il aplici functie de caracterul copilului si de conjunctura, si de ce nu functie de felul tau de a fi. Un parinte foarte indulgent are in mod unilateral recunoscut probleme cu produsul sau finit, in materie de progenituri. Pe de alta parte nici un parinte foarte sever nu va avea neaparat cel mai bun rezultat in ansamblu. Rezultatul e oricum variabil in marje largi si il vedem pe strada zi de zi.

E greu sa stapanesti comportamentul oamenilor, si copiii sunt si ei oameni. Rolul de "modelator", nu este in nici un caz unul simplu. Oricum in rolul asta fiecare parinte isi alege modul in care o va face, si asta implica si unde se va situa pe scara dintre indulgenta si intransigenta, cu tot ce pot implica ele.

E prea mult de vorbit si destul de putin palpabil sa vorbesti asa in general.

Am observat ca daca ii explici copchilului (si al meu, si al altora - nepoti, etc.) ca ar fi cazul sa termine cu sirul de DE CE-uri si ii si argumentezi cu ceva ce el poate sa inteleaga, ai destul de mult succes. Dar sunt doua chichite: prima sa nimeresti argumentarea potrivita si a doua sa reusesti sa i-o comunici in mod corect. De exemplu daca spui "Iti explic maine, dar acum sunt foarte obosit ca am venit de la serviciu si nu ma pot concentra" a avut ca raspuns "Bine, dar sa te joci la calculator nu e obositor, odihneste-te. Maaaaaaamaaaaaaaa, spune-i lu' tata sa se duca sa se odihneasca ca e obosit".

Totusi, cand ma gandesc ce copil ingrozitor eram, parca devin brusc mai intelegator.