DaciaClub Logo

Welcome Guest ( Log In | Register )

 
Reply to this topicStart new topicStart Poll

Outline · [ Standard ] · Linear+

> Singura fabrică de ATV-uri din Europa, se deschide în România

vis-a-vis
post 11 Sep 2007, 18:55
Post #1


DaciaClubber


Group: Members
Posts: 7.893
Joined: 20 June 05
From: Bucuresti




Unitatea de producție presupune o investiție de 50 milioane de euro și va fi amplasată cel mai probabil la Giurgiu

România ar putea fi de anul viitor singura țară europeană în care se vor produce ATV-urile marca Polaris, dar și celelalte modele de autovehicule utilitare. Firma-mamă din SUA a decis în urmă cu două săptămâni, cu ocazia summit-ului ce a avut loc în Antalya, deschiderea în țara noastră a singurei unități de producție din Europa.

"Polaris va deschide în România, la sfârșitul anului viitor sau cel mai târziu la începutul anului 2009, prima sa unitate de producție din Europa. Locația va fi, cel mai probabil, Giurgiu, datorită faptului că vom deservi și piețele din Bulgaria, Croația, Serbia sau Kosovo și avem astfel nevoie de Portul Constanța. Anunțul oficial privind această intenție va fi făcut la sfârșitul lunii octombrie", a declarat pentru "Adevărul" Bogdan Gheorghiu, director Polaris pe România, Bulgaria și Republica Moldova.

Originar din SUA, Polaris se poziționează pe locul secund în ierarhia mondială a producătorilor de ATV-uri, cu o cotă de piață de 22%. "Polaris ar putea deveni astfel al treilea mare producător mondial din industria autohtonă a autovehiculelor, după Renault-Pitești și Ford-Craiova, care deschide în România o fabrică locală ce va deservi întregul continent european", a mai spus oficialul companiei.

Producție de 60.000 de ATV-uri pe an

Investiția în unitatea de producție din România va fi, potrivit oficialului companiei, de aproximativ 50 milioane de euro, iar producția din primul an se va ridica la aproximativ 60.000 de ATV-uri. "În primă fază, vom face în fabrica din România doar ansamblarea componentelor.

Investiția se va ridica la circa 50 milioane de euro, iar numărul ATV-urilor ce vor fi ansamblate în țara noastră va fi de aproximativ 60.000 de unități pe an. Pe lângă acestea vom ansambla și alte vehicule utilitare pe care le avem în portofoliu", ne-a precizat directorul Polaris România.

Investiția semnificativă anunțată de reprezentantul firmei americane pare neobișnuită, ținând cont de faptul că cel puțin piața românească este una insuficient dezvoltată în acest moment. "Este într-adevăr o piață de nișă, dar ne bazăm pe potențialul foarte mare de dezvoltare", apreciază Bogdan Gheorghiu, spunând că fabrica din România va fi proiectată încă de la bun început în vederea dublării capacității de producție la un moment dat.

"Ne bazăm pe toate piețele europene, pe care va trebui să le aprovizionăm din România. Și vorbim de circa 28.000 de ATV-uri, cât a reprezentat anul trecut piața Polaris din Franța, 28.000 - în Germania, 19.000 - Spania, alte 17.000 - piața italiană, dar și 15.000 în țările scandinave. Nu putem uita nici Ungaria, unde am avut anul trecut vânzări de circa 4.600 de ATV-uri. Așadar, fabrica din România nu va asigura necesarul doar al pieței autohtone, sau al celei din Bulgaria, ci va deservi toate piețele Uniunii Europene", a explicat reprezentantul firmei americane în România.

Dacă în acest moment, cel mai ieftin ATV marca Polaris comercializat în România costă peste 7.000 de euro (fără TVA), există șanse mari ca prețul acestuia să scadă cu circa 30%.

ATV-ul produs în România, cu 30% mai ieftin

"Odată ce produsul va fi realizat în România, costul va scădea automat cu 10%, cât reprezintă taxele vamale. Eliminarea costurilor de transport, dar și diminuarea celor cu forța de muncă vor duce și ele la scăderea costurilor totale de producție. Fapt ce s-ar putea traduce într-o diminuare a prețului final cu până la 30%", a explicat Gheorghiu.

La un preț mult mai mic comparativ cu cel al produselor importate din SUA, ar putea fi comercializate și utilitarele Polaris UV Ranger. "Acestea costă în România aproximativ 13.000 de euro. Dacă vor fi produse aici, prețul va scădea însă la 7.000 de euro", a spus Gheorghiu, apreciind că fabrica din România va avea în primul an aproximativ 400-500 de angajați, număr ce va crește până la 800, în următorii doi ani.

De ce România?

Întrebat fiind de ce compania-mamă a ales țara noastră pentru deschiderea singurei unități de producție din Europa, oficialul a spus că România a fost aleasă datorită potențialului de dezvoltare pe care îl prezintă, dar și grație poziției geografice. "În acest moment, România este considerată, alături de Bulgaria, cea mai potrivită locație de dezvoltare din Europa.

Cel mai mare plus al țării noastre este însă poziționarea geografică, respectiv ușurința cu care ajung mărfurile, prin Portul Constanța, dar și costurile mai reduse. În țările europene occidentale, costurile sunt mult mai mari. Giurgiu ne oferă astfel o infrastructură bună și costuri mici", a explicat Bogdan Gheorghiu, precizându-ne că Turcia a fost până nu de mult un candidat serios în ceea ce privește locația viitoarei fabrici Polaris.

"Ținând cont de faptul că noi vizăm piețele UE și autovehiculele trebuie omologate conform cerințelor europene, s-a decis la nivelul conducerii că locația trebuie aleasă totuși într-o țară membră a Uniunii", a precizat reprezentantul companiei.

Producție de 1,2 milioane unități pe an, la nivel mondial

La nivel mondial, Polaris se află pe locul doi, după Honda, în materie de producție de ATV-uri, cu o producție anuală ce depășește nivelul de 1,2 milioane de unități. Cota de piață de 22% a firmei americane este devansată doar de Honda, care înregistrează vânzări anuale de 1,31 milioane unități pe an și deține o cotă de piață de 23,8%.

Pe locul trei și patru în ierarhia mondială a producătorilor de ATV-uri se află Yamaha, cu vânzări totale ce depășesc nivelul de un milion de unități/an, respectiv Suzuki, cu 780.000 de unități/an. 80% din producția de ATV-uri Polaris se comercializează în America, compania deținând în acest moment unități de producție doar în SUA și Taiwan. Compania a fost înființată în 1951 și este cotată la bursă.

Anul trecut, aceasta a avut o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de euro. Polaris este recunoscut pe plan internațional drept inventatorul ATV-ului și al snow-mobilului și este singurul producător de ATV-uri care aprovizionează armata SUA, oriunde s-ar afla aceasta în lume.

sursa


--------------------
Dacia Logan MCV 1.5 DCi
Life is a journey, not a destination.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
pastrama
post 11 Sep 2007, 18:56
Post #2


scursura umana


Group: Members
Posts: 2.603
Joined: 18 August 05
From: Ct




Asta ne mai lipsea.


--------------------
Tedei - -
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
YO4RLP
post 11 Sep 2007, 21:14
Post #3


membru radioactiv


Group: Members
Posts: 331
Joined: 20 December 05
From: Galați




De ce? Asta înseamnă noi locuri de muncă. În plus, în ultima vreme, oricine investește serios în turism cumpără și câteva ATV-uri.


--------------------
Dacia SuperNova Confort 2002 - GL-06-EAF
Cine vrea, găsește posibilitați; cine nu vrea, găsește scuze.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
AlexC
post 11 Sep 2007, 22:51
Post #4


Vrum Vruuum


Group: Members
Posts: 1.651
Joined: 22 May 05
From: Bucuresti




bravo lor! Cand o sa am casa la munte o sa imi iau si eu un ATV d-asta american facut la Giurgiu wink.gif


--------------------
Renault Laguna III Privilege 2.0dci CVA 150CP
Butoanele ne fac viata mai frumoasa :)
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Ov
post 12 Sep 2007, 08:39
Post #5


Academician doctor inginer, savant de renume mondial


Group: Moderatori
Posts: 7.526
Joined: 11 November 03
From: Bucuresti




vai de urechile noastre


--------------------
Dacia 1300 1972
when life gives you lemon, make lemonade
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Solon
post 12 Sep 2007, 08:49
Post #6


Membru autentic


Group: Members
Posts: 7.034
Joined: 16 December 04
From: Bucuresti




Urechile noastre vor fi deranjate oricum, indiferent daca ATV-urile sunt produse la noi sau nu.


--------------------
3 japoneze 2 nemtoaice si cam atat
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
crising
post 12 Sep 2007, 08:50
Post #7


Membru autentic


Group: Members
Posts: 787
Joined: 16 December 06
From: Danube Delta Gates




Nu e singura fabrica de ATV-uri din Romania. ATV-uri se asambleaza si la Brasov din cate stiu eu la aceeasi fabrica unde se asambleaza bicicletele si motoscuterele First Bike. Corect ar fi fost ca fiind singura fabrica Polaris in Europa.


--------------------
Mazda 6 2011 Combi 2.0 - TL31...
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Teo-01
post 24 Sep 2007, 19:53
Post #8


Membru incepator


Group: Members
Posts: 65
Joined: 22 March 07




Corect ar fi sa fie si mai eftine daca se fabrica in romania dar asta vom vedea


--------------------
Dacia Logan Laureate 2007 - GALATI
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
ady85btz
post 24 Sep 2007, 23:01
Post #9


Membru onorific


Group: Members
Posts: 3.803
Joined: 16 March 06
From: Bucuresti




e clar... daca se fabrica in romania...dupa prima saptaman de la utilizare o sa-i cada "ghidonu" radmasa.gif


--------------------
Kia Cee'd ~the BEST~ 1.4T 16V
"The Power to Surprise"™
Ex- Dacia Logan Ambition 1.5 dCi
Ex- Dacia 1310 Sport
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Shush
post 24 Sep 2007, 23:32
Post #10


٩(Ś̯Ś)۶


Group: Members
Posts: 2.117
Joined: 30 January 07
From: Brasov




Mai degraba o sa fie optional laugh.gif


--------------------
Seat Leon 2008 Reference 1.6 - Bv-29-Trei Litere
Yamaha YZF-R125 2009 - Bv-88-Aceleasi Trei Litere
ex Dacia Logan 2005 Laureate 1.4
If a vegetarian eats vegetables, what does a humanitarian eat ?
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Slider
post 25 Sep 2007, 05:55
Post #11


Membru autentic


Group: Members
Posts: 1.279
Joined: 5 December 03
From: Cernavoda




Si or sa fie Altfel de TV-uri...nu? la fel de fiabile...s.a.m.d....


--------------------
LOGAN Ambiance - CT-xx-xxx
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
mihai5
post 25 Sep 2007, 07:53
Post #12


Membru


Group: Members
Posts: 107
Joined: 2 September 04
From: Craiova






--------------------
Renault Megane II Sedan 2005-1.6 16V - DJ-06-
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
radian
post 25 Sep 2007, 20:18
Post #13


gandeste pozitiv: nu spera si nu ai teama...


Group: Members
Posts: 1.273
Joined: 17 January 05
From: petrosani




QUOTE(vis-a-vis @ 11 Sep 2007, 18:55)
...  România ar putea fi de anul viitor singura țară europeană în care se vor produce ATV-urile marca Polaris...


Sa fi matale sanatos, in Romania se produc ATVuri de mai multi ani. Toti chinezii care au fabrici de biciclete in Romania au si linii de ATVuri (DHS, Mountain Bike, Richie bike, si care or mai fi...).

This post has been edited by radian: 25 Sep 2007, 20:19


--------------------
dacia logan ambition 2005 - HD 06 LDM
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
A l e x
post 26 Sep 2007, 11:28
Post #14


Showing the fangs of rage


Group: Moderatori
Posts: 5.413
Joined: 28 May 06




Cum ma, nicio tara din Europa nu producea ATV-uri ? Cum naiba...


--------------------
. . .
No remorse, no repent.
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
alexh
post 28 Sep 2007, 19:56
Post #15


Membru incepator


Group: Members
Posts: 91
Joined: 26 August 05
From: Bucuresti




cum zice si alex, mi-e greu de crezut asta. poate se produc foarte multe in asia


--------------------
Renault Megane Sedan 2.1 2004 - 1,5 dCi - 82 CP stock - 101 CP OBDtuning
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
radian
post 28 Sep 2007, 21:26
Post #16


gandeste pozitiv: nu spera si nu ai teama...


Group: Members
Posts: 1.273
Joined: 17 January 05
From: petrosani




Este mai rentabil sa le importi sub forma de piese componente si sa faci asamblarea aici decat sa importi produsul finit. Gandeste-te numai la transport, cat volum ocupa un produs finit si cat ocupa piesele.


--------------------
dacia logan ambition 2005 - HD 06 LDM
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
SUPERCAR
post 28 Sep 2007, 21:32
Post #17


Membru autentic


Group: Members
Posts: 624
Joined: 6 June 05
From: Constanta




nu cred ca nu e nici o fabrica in toata europa care sa nu faca ATV-uri...imposibil


--------------------
Dacia Logan 1.5 dCI Martie 2007 Euro4 - 70CP@90CP - CT 82 PWR
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Shush
post 28 Sep 2007, 21:55
Post #18


٩(Ś̯Ś)۶


Group: Members
Posts: 2.117
Joined: 30 January 07
From: Brasov




Titlul e gresit, este vorba de singura fabrica de ATV-uri Polaris din Europa !


--------------------
Seat Leon 2008 Reference 1.6 - Bv-29-Trei Litere
Yamaha YZF-R125 2009 - Bv-88-Aceleasi Trei Litere
ex Dacia Logan 2005 Laureate 1.4
If a vegetarian eats vegetables, what does a humanitarian eat ?
User is offlineGalerie FotoPM
Go to the top of the page
+
Reply to this topicTopic OptionsStart new topic


1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:
 

Lo-Fi Version  Harta site  Parteneri  Jocuri online  Curs Valutar  HRH Haine din lana merinos Time is now: 22nd July 2025 - 01:37
Forum Renault