A fost o vreme cand nu ma gandeam ca eu voi fi vreodata sofer si voi avea masina mea. Pe vremea aia sa iau metroul sau tramvaiul mi se parea floare la ureche. Cel mai lung drum era pana la sala de antrenament. Cochetam mai mult cu ideea de scuter si apoi de motocicleta. Ma gandeam ca daca o sa am nevoie de masina, sa i-o cer p-a lu' tata de cate ori am nevoie. Dar cum orice om tine la lucrurile sale, asa si tatal meu scrasnea din dinti de fiecare data cand ii ceream masina si bineinteles, nu plecam nicaieri neinsotit de el.
Satul de mers cu tramvaiul cate 17 statii, mai ales iarna prin frig si cum unchi-miu murise (chiar de ziua mea de majorat) si lasase mostenire familiei, dacia lui 1210, m-am gandit ca roscata sa ramana a mea, platind fiecarui membru partea.
Apuca-te si strange fiecare leut, nu mai iesi cu baietii la bere... ba chiar mergi si fara bilet, baga totul la ciorap. Ma achit pe rand de fiecare si ma aleg cu masina pe care pur si simplu am invatat soferie.
Dupa ce a stat mai mult timp intr-o curte, pe pamant si sub cerul liber, am inceput resuscitarea. Schimbat toate garniturile, consumabile noi, cauciucuri, etc., etc.. A urmat apoi vopsitul, schimbat fetele de usi, husele si mai apoi marele chin cu adaptarea bordului de CN cu toate accesoriile. Dupa un timp am inceput sa iau piese originale (sau mai bine zis, de calitate) de la Hobby-Sport, un magazin unde acum e hotel Caro.
Am strans cu aceasta ocazie in portbagaj, planetare pe rulment, bielete, bucse... si cam tot ce inseamna articulatie. Ma gandeam sa le pun dar nu gasisem timp liber decat pentru planetare, pentru ca datorita stilului meu agresiv de mers, am rupt o planetara si am fost nevoit sa o schimb.
Asa ca am plecat cu roscata intr-un tur al Romaniei si cand am ajuns la Herculane, un potop de ploaie a facut ca placa de presiune sa cedeze.
Pe timpul ala sevice-urile erau rare si mai ales sambata nu gaseai vreunul deschis. Cu toata bunavointa si nebunia... chiar nu eram pregatit sa dau cutia jos si sa schimb ambreiajul. Am intrebat de service, era unul inchis la mama dracu', dar cineva ma indruma catre pompierii din statiune, stiind ca ei se mai ocupa cu asa ceva, in lipsa de incendii. Dupa ce am gasit un kit nou de ambreiaj cu placa si disc, s-a purces la demontat. Daca tot aveam portbagajul plin cu piese, am profitat de ocazie si am schimbat tot ce aveam pe acolo. Baieti faini pompierii, mi-au cerut bani de nimic, au facut treaba mai bine decat am vazut intr-un service si cand le-am dat peste cam 50% din ce mi-au cerut, nu stiau ce sa mai zica.
Ce sa mai zic, amintiri frumoase. Curse noaptea prin Bucuresti, fum din cauciucuri... derapaje pe zapada. A suportat cu stoicism toate refularile mele.
Tot cu ea am avut un accident serios pe bulevard, la fosta berarie Gambrinus. Din vina mea, am trecut pe rosu, parca-mi luase Dumnezeu mintile. Era soare, ud pe jos si un troleibuz in fata semaforului. Bine ca n-aveam viteza, sau poate ca era mai bine sa fi avut, ca as fi trecut prin fata tuturor. Cert e ca i-am facut fata praf. Dupa luni de zile, am reusit s-o repar undeva prin Pitesti, dar nimic n-a mai fost la fel. De atunci am jurat ca n-o sa mai bag bani intr-o masina. Usor-usor am abandonat-o, mi-au trecut prin mana alte masini. Am cumparat, am vandut... dar de roscata mi-era greu sa ma despart. Am facut rost si de o caroserie mai buna, cu gandul sa transplantez totul pe ea... dar am realizat ca nu are rost... n-ar mai fi fost ea, ar fi fost alta.
Am lasat-o sa imbatraneasca in parcare, pana cand oameni fara suflet au devastat-o. I-am gasit geamurile sparte si parbrizul. Asa ca m-am decis ca azi sa-i fac inmormantarea in curtea REMAT-ului.
Adio prima mea iubita pe 4 roti. Iti voi fi vesnic recunoscator pentru ce am invatat cu si de la tine.