Deoarece in vara asta copilul ne-a umplut de varsat, nevasta si cu mine ne-am petrecut mai mult timp ca de obicei in fata televizorului. Asta desigur in clipele in care puteam sa ridicam capul de pe perna si sa facem un astfel de efort. Asa am aflat si noi ca in lume si in tara bintuie criza. Ne-am uitat unul la altul, ne-am numarat banii si am incercat sa luam o decizie. Siria si Iordania ies din discutie automat. Masina e in leasing, astia cer o multime de acte, e departe si trebuie si copilul sa inceapa scoala in curind. Paradisul nostru secret din Turcia ( si nu, nici sub totura nu voi spune unde se afla ) e mai aproape. Am dat si un telefon iar pretul e acelasi, 18 euro dubla pe noapte. Dar pe 22 August incepe Ramadan-ul si nu vreau sa ma risc. Or fi turcii europenizati dar nu vreau sa beau o bere doar dupa apusul Soarelui. Optiunile clasice fiind epuizate incercam un brainstorming pentru idei noi. Si ideea, simpla ca orice idee geniala, vine de la sine. Date fiind lipsa banilor, isteria cu criza de la televizor, inceputul anului scolar si calendarul lunar musulman avem o singura optiune – turism in Romania, la rude si neamuri.
Marti dimineata nevasta pregateste bagajul. Am aceeasi senzatie ca ne-am cumparat o noua casa si ne mutam. Protestele mele sint de forma, oricum sint inutile. Ma gindesc cu putina nostalgie la vremea cind strabateam jumatate din lume cu un rucsack in spate si incarc portbagajul si bancheta din spate. Genti, cutii, sacose si un recipient bizar despre care aflu ca e o lada frigorifica. In ea se afla sandwich-uri, sucuri, apa, bere si Dumnezeu mai stie ce. Nevasta ia in serios povestea asta cu criza si vrea economii la singe. Copilul isi pupa pentru ultima data cei doi catei, eu dau un ultim sut celor doua pisici, nevasta verifica pentru ultima data daca ferestrele casei sint inchise si am plecat.
Calarasi – Drajna – Slobozia e usor. Drumul nou, marcat corect, fara fitosi si vitezomani. Nevasta face un inventar al lucrurilor pe care le-am luat la noi – asta explica tacerea prelungita in care intra, copilul se uita pe geam. Ocolim Slobozia pe centura si ne lansam catre Buzau. Drumul mai prost, plin de tractoare. Toata lumea are o ocupatie pe acolo – vinde pepeni. Pepeni mari, pepeni mici, pepenoaice, pepeni galbeni. Nu avem nevoie, ii salutam din mers si mergem mai departe. Satele sint pierdute in cimp si totul pare de o saracie lucie. In zare se vad muntii si ne apropiem de Buzau. Ocolim orasul pe centura, Politia la datorie cu radare. Intram sub pod, trecem de giratoriu si directia Brasov. GPS-ul are setata destinatia Berca si pina acum s-a comportat bine. Orientarea nu e o problema, am mai fost pe drumurile astea de citeva zeci de ori. Caldura trece de 34 de grade dar nu o simtim decit atunci cind deschid geamul ca sa fumez. Nevasta protesteaza, copilul la fel dar viciul e puternic. Pun aerul la 18 grade si mergem mai departe. Verific GPS-ul si vad ca a luat-o prin balarii. Imi spune sa ma intorc inapoi in Buzau, desi stiu sigur ca sint pe drumul cel bun. Trag pe dreapta si ma uit pe harta. Nu dau nici un GPS pe o harta buna si se vede ca si de data aceasta am dreptate. Merg bine, doar GPS-ul face pe smecherul si imi da un drum despre care crede el ca e mai bun. Il ignor si urmez harta. Ajungem la podul peste riul Buzau pe care GPS-ul nu il stie si il traversam. Apare si primul indicator, timid : „ Vulcanii noroiosi”. Gata, daca sint indicatoare, problema orientarii e rezolvata. Drumul e in lucru si in curind totul e invaluit intr-un nor de praf. Gata cu fumatul, daca deschid geamul ma omoara nevasta. Traversam un sat paralizat de praf si caldura. Apare un semafor pus de cei de la drumuri. Chiar linga el e un indicator. E o scindura, pe care scrie cu creta. Arata catre o ripa care se strecoara pe linga doua case paraginite. Nu am incredere in indicatoare de felul asta. Oricind un baiat cu capul plin de tuica poate sa te trimite pe cine stie ce coclauri. Opresc masina, trag pe dreapta si nevasta intreaba un localnic. Sper sa nu fie chiar cel care s-a jucat cu indicatorul. Localnicul confirma ca asta e directia. Cobor in ripa, urc o coasta si am ajuns din nou la drum. Satul nu mai e, l-am lasat in urma. Mergem printre dealuri acoperite cu iarba uscata care dau impresia de capat de lume. Sintem singuri, alte masini nu mai sint, in nici o directie. In mijlocul drumului apare o groapa imensa in asfalt. Linga groapa, doi copii mucosi si arsi de Soare. Spiritul practic in toata splendoarea lui. Copii stiu ca vrind – nevrind orice masina merge incet ca sa treaca de groapa. Incetinesc si eu si copii isi freaca burta cu palmele. Deschid geamul si le dau cite un leu. Unul dintre ei, mai curajos – sau poate mai infometat – ne spune : „ Ceva de mincare nu aveti ?” . Nevasta vrea sa oprim sa ii hranim, copilul vrea sa ii luam cu noi acasa. Pornesc masina, o sa consideram optiunile pe care le avem la intoarcere. Mai mergem vreo zece minute si am ajuns. Vulcanii noroiosi. O parcare meschina pentru vreo cinci masini si o dugheana pusa la intrare. Un barbos vinde bilete. 3 RON adulti, 1 RON copiii. Platim si intram. Barbosul ne avertizeaza sa nu fumam si sa nu atingem noroiul care este toxic. Natura ramine frumoasa oricit de meschini s-ar stradui oamenii sa fie. Peisajul este selenar. Daca americanii s-ar fi gindit sa puna aici in scena aselenizarea nu i-ar fi trecut nimanui prin minte sa o puna la indoiala. O suprafat de pamint de citeva hectare pe care nu creste nici un fir de iarba. Conuri de noroi, de la citiva centimetri la citiva metri din care ies gaze si un noroi aproape lichid. Starea de nepamintesc e amplificata de caldura care pare ca iese din toate tiparele meteorologice. Ma simt ca un fremen si ma astept ca din clipa in clipa sa iasa din pamint un vierme de noroi. Facem pozele de rigoare si o luam catre iesire. Experienta a fost coplesitoare si a meritat fiecare efort pe care l-am facut ca sa ajungem aici. Imi trece prin minte cum ar fi sa stam aici intr-o zi ploioasa, cu tot noroiul acela din jur. Nu ma gindesc prea mult la asta si anunt plecarea. La iesire, nevasta si copilul vor sa ia suveniruri de la dugheana barbosului. N-au ce sa ia. Niste reproduceri de vulcani din celuloza, vopsite cu o vopsea proasta. Imi aduc aminte de americanii care vind cenusa de la eruptia vulcanului St.Helen in sticlute de 10 grame, cu 15 $ sticluta. Il salutam pe barbos, ii multumim si plecam. Nevasta cotrobaieste prin portbagaj si prin bizarul recipient albastru. Cei doi copii ne asteapta la groapa din asfalt si nevasta le da o sacosa cu de-ale gurii. Am facut si pomana, Dumnezeu e cu noi, ne continuam drumul. Refacem traseul in sens invers si intr-o jumatate de ora sintem iar in lumea civilizata, pe E85.
Trecem repede de Rimnicul Sarat - drept pe strada principala. Intram in provincia europeana Vrancea unde toata lumea vinde struguri pe marginea drumului. Nevasta vrea sa oprim sa luam struguri de masa. Ii explic ca nimeni nu pune in Vrancea struguri de masa – ar fi o pierdere de vreme. De ce ai pune struguri de masa cind poti pune struguri din care faci vin ? Trecem Milcovul si am ajuns in Moldova. Ocolim Focsaniul pe centura, vedem celebrul indicator cu „Focsani Sud” la dreapta, „Focsani Sud” la stinga. Geografie e in continuare o enigma prin partile astea. Trecem prin polul saraciei din Marasesti si iata-ne in Adjud. Acolo facem la stinga si am parasit E85. Destinatia e Darmanesti, judetul Bacau. Satele sint mai rasarite, drumul e bun si apar dealurile impadurite. Nevasta are veleitati agricole si imi spune ca porumbul e uscat. Eu ii spun ca nu-i nimic, luam malai daca de trebuie de la supermarket. Nevasta se enerveaza, eu ii spun ca oricum n-am de gind sa cumpar pamint in Bacau si sa pun porumb. Nevasta se enerveaza si mai tare. Ii spun ca inainte de a ajunge la Darmanesti am de gind sa facem un picnic cu ce a luat in lada minune si se calmeaza. Cu totii admiram peisajul. Trecem de Onesti, apoi de Tirgu Ocna. Pe dreapta e o sonda cu un afis care ne spune ca este prima exploatare industriala a petrolului din Romania. Valea Trotusului e frumoasa si ne uitam la apa care straluceste in Soare. Ajungem in Darmanesti si undeva pe la mijlocul comunei o luam la stinga, spre rafinarie. Casele sint frumoase, ingrijite, pline de flori. Se vade ca sint oameni gospodari. Trecem de rafinarie si in dreapta se face un drum ingust, asfaltat. O luam pe acolo si in 10 minute sintem sus, la baraj. E pazit de jandarmi si nu poti sa mergi pe acolo. Un hotel e in constructie, asa cum era si acum trei ani cind am fost ultima oara pe aici. Are o pozitie fantastica, dar din pacate cel care il face nu prea mai are bani. Tragem pe dreapta, intr-o poiana din care se vede lacul. Gasim zona cu cele mai putine PET-uri si nevasta desface lada albastra. Buna idee a mai avut. Dupa tot drumul, putina mincare luata de acasa e binevenita. Injumatatim continutul lazii, stam intinsi putin in iarba si plecam mai departe. Destinatia e Comanesti, judetul Bacau, Pensiunea Soimul. Au acolo cea mai buna mincare din partea asta a Carpatilor.
Rezervasem camera si bine facusem. In primul rind ca am avut unde dormi in noaptea aceea. In al doilea rind ca pentru rezervari primeai o reducere de 15%. Trei persoane, camera dubla 100 RON pe noapte. Pina aici e bine. De trei ani de cind nu fusesem acolo lucrurile se schimbasera. In bine. Un corp nou de constructie, camere largi, curate. Iarba si flori cit vezi cu ochii, ce mai – visul orasanului. Un dus rapid si fuga la terasa. Mincarea pe care o fac acolo era singurul motiv care ma determinase sa ma abat din drum. Si m-am convins ca in trei ani nu coborisera standardele. Medalion de vinat n-au. Nu-i nimic. Au muschiulet de vita in sos de vin, strachina voinicului, pastrav cu mamaliga, doua sute de palinca, o carafa de vin. Copilul ia un tiramisu facut acolo la pozitie, eu o suta de coniac cu care ma retrag in foisorul din parcul aflat in spate. 100 RON nota, 15 bacsis – azi sint generos. Toata lumea simte ca plesneste asa ca ne retragem in liniste si dormim pina a doua zi de dimineata.
La 8.00 trezirea. Aerul e curat si rece, tocmai bun sa-l otravim cu tigari si cafea. Un mic dejun local – oua ochiuri cu cirnati de casa. Toata mincarea aici are proportii pantagruelice. Gata, am mincat pentru o saptamina, imbarcarea. Punem motorina la Petrom, iau ziarul si chiar sintem gata de drum. La intrarea in Comanesti, la dreapta pe sub pod, spre Moinesti. Drumul bun, dar apar carutele. Incep sa cred ca au o lege speciala pe aici in ce priveste carutele. Nevasta admira dealurile pline cu capite de fin, copilul cinta. Ocolim Moinestiul pe varianta, mergem spre Targu Neamt. Mai cu GPS-ul, mai cu harta, ne descurcam. Intram in Moldova profunda si e frumos. Copilul vede alti copii care se duc cu vacile la pascut si incercam o mica lectie de viata. Copilul pare ca intelege. Si-ar dori sa aibe o vacuta si sa nu mai mearga la scoala, dar totusi intelege. Ne uitam iar pe harta si alegem numai drumuri secundare. Vrem sa vedem peisaje nu asfalt. Avem nenumarate ocazii pentru asta. Drumul in apropiere de Targu Neamt dateaza din primul Razboi Mondial. Craterele din el pot fi produse doar de obuze. Mergem cu 30 km pe ora si pare mult. Masina protesteaza, nevasta protesteaza. Copilul e incintat. Urmez GPS-ul, apoi indicatoarele si intram in Humulesti. Iata si arhetipul copilariei noastre. Casa memoriala Ion Creanga. Intrarea e sufocata de vinzatori de prostii, dar asa e peste tot. 3 RON adulti, 1 RON copii, 15 RON taxa de fotografiat. Platim constiincios biletele si intram in plin basm. E buna si literatura la ceva. Casa e mica si frumoasa. Erau oameni care traiau asa cum ar trebui sa se traiasca. Nimic in plus nimic in minus. Lemn, pamint, putina piatra. In interior e racoare. Nevasta lacrimeaza, eu sint emotionat, nu stiu de ce. Copilul pare impresionat. Capra cu trei iezi se amesteca cu Harap Alb si toti se duc cu Nica la scaldat. E hrana pentru imaginarul colectiv al celor trecuti de o oarecare virsta. Facem poze si mergem. Nevasta cumpara covrigi si ii rontaim pina in Targu Neamt. Oprim aici ca sa luam cite ceva de mincare si sa ne dezmortim. Orasul e mic, cochet, femeile sint frumoase si bine imbracate. Luam ce ne trebuie si pornim mai departe. Targu Neamt – Falticeni – Suceava trec repede si fara incidente. Drumul e bun si se circula corect. Traversam Suceava, ma felicit a nu stiu cita oara ca am dat banii pe un GPS si iau directia Putna.
Carutele se inmultesc dincolo de limita prevazuta de orice lege. Carutasii sint amabili si iti fac semn cind poti sa ii depasesti. Multumesc, nu, prefer sa vad cu ochii mei. Drumul se intersecteaza de enervant de multe ori cu calea ferata. Un alt obicei local : trecerile la nivel cu calea ferata sint semnalizate doar cu un semn de STOP, fara semnalizare luminoasa. Poate e un mod bizar de control al populatiei. Ciudat, toate masinile fara exceptie opresc. Iata cum televiziunea are si un rol educativ – toata lumea a vazut masacrul de la Iasi. Copilul intreaba daca mai e mult. Nevasta e suparata pe Stefan cel Mare. Putea sa faca si el minastirea mai aproape de restul tarii nu chiar la granita. Ii explic ca granita era mult mai departe pe vremea lui Stefan, d-aia i se si spune cel Mare. Ajungem, aproape fara sa ne dam seama. Parcarea e generoasa si aproape plina. Imi place asta, lumea se plimba. In parcare sint si toalete si sint chiar curate. Parchez regulamentar, opresc motorul si incepe potopul. Nu ploaia, potopul. Nu avem umbrela, nici pelerine asa ca stam in masina pina se opreste. Sarim gratios peste balti si intram. 3 RON, adulti, 1 RON copii, 6 RON fotografiat. Se pare ca au adoptat un tarif unic in partea aceasta de lume. Un lucru bun : pentru cei imbracati mai dezbracat au niste pelerine lungi cu care sa te acoperi. Un calugar incruntat le distribuie celor carorara crede el ca trebuie sa le acopere goliciunea. Trecem testul si nu primim pelerina. Asta ma bucura. Am 1.96, 120 kg port barba si sint ras in cap. Cu pelerina aia neagra pe mine as fi speriat copii. Probabil ca si fara ea nu imprastii senzatia de Mos Craciun. Intram in biserica. Nevasta lacrimeaza. E modul ei de a-si exprima sentimentul religios. Ne inchinam, sarutam icoanele, fotografiem mormintul lui Stefan cel Mare. Mare, intr-adevar. Iesim din biserica si intram in cladirea alaturata care este un muzeu. La intrare un tinerel hiperactiv ma trage de mineca. Vrea sa semnez intr-un catastif, impotriva pasapoartelor biometrice. Ii spun ca apartin unei religii care imi interzice sa imi scriu numele, nevasta e analfabeta iar copilul nu e inca la scoala. Mint fara rusine in casa Domnului dar nervozitatea lui face sa merite comiterea unui pacat atit de mic. Replica mea e luata din Umberto Eco dar tinerelul nu pare ca se omoara cu cititul din clasici. Sint tentat sa il intreb daca initiativa lui reprezinta pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe si daca are binecuvintarea arhiereului locului dar nu vreau sa intru in discutii teologice care s-ar putea lasa cu injurii. Mai bine vizitez muzeul. E interesant, bine iluminat si foarte bine organizat. Probabil ca asta e motivul pentru care cere o taxa de intrare separata. Ati ghicit, 3 RON adulti, 1 RON copii. Obiecte de cult stravechi, citeva harti interesante care arata cit de mare a fost intr-adevar Stefan cel Mare, o replica a sabiei marelui om. Ca de obicei, nu pot intelege cum cineva cu statura lui putea minui o sabie de dimensiunile acelea. Ma bate gindul ca era doar de parada. Oricum pe vremea aceea nu existau nici Q7 nici X6 asa ca trebuia sa ai ceva care sa arate lumii ca o ai mare. Nu ca Stefan ar fi avut nevoie de asa ceva. Iesim si alergam pina la parcare, a inceput iar sa ploua.
Iarasi luam drumuri secundare – sau dupa cum arata, chiar tertiare – si cam in 40 de minute sintem la Gura Humorului, minastirea Umor. Parcarea e mica, minastirea e mica si ea. Mari sint doar baracile acoperite cu folie care vind tot felul de prostii. Sint si mari si multe. Inteleg ca nu prea sint locuri de munca prin zona dar nici sa sufoci o bijuterie ca minastirea nu e in regula. Intram, taxa, ne inchinam, aprindem o luminare. Nu sint impresionat, nevasta mai putin ca la Putna. Copilul s-a cam saturat de turism religios. Inca 15 minute si sintem la Voronet. Fiecare casa are o pancarta cu „Pensiune” si „Inchiriem camere”. E prea inghesuiala si nu ma intereseaza. La minastire dughenele si baracile ocupa un spatiu gigantic. Asta nu mai e mic comert, e industrie. Nu m-ar mira sa fie indivizi care odata ajunsi aici sa nu mai intre sa viziteze minastirea ci sa se opreasca in Marele Bazar. Trista rasturnare a istoriei. Biserica e mica, cocheta si frumoasa. Facuta in vremuri cind frumos nu era in mod necesar mare si mult. Scena Judecatii de Apoi te poate pune pe ginduri – doar daca ai asa ceva. Ma intreb cum o vedeau oamenii acum 500 de ani cind nu aveau DVD si nu vazusera Exorcistul. Mai aprindem o luminare si iesim. Nevasta e multumita, isi dorea de mult sa vada minastirile din Moldova. Copilul e si el multumit, si-a cumparat o traista bucovineana captusita cu plastic. Are doar 9 ani, e prea mica sa ii explic si sa si inteleaga ce inseamna „kitsch”. Ne urcam in masina si pun pe GPS destinatia de innoptat pentru seara aceasta : satul Sasca Mica, comuna Cornul Luncii, judetul Suceava. GPS-ul o stie, e destept, m-a convins.
„Ultima casa pe dreapta” – suna indicatiile unui localnic. Mergem pe un drum plin de gropi care duce se pare spre Falticeni si cind vedem un lan de porumb care duce pina la orizont ne oprim. E si o casa, ultima. Oprim masina, iesim si incepem sa strigam. Iese cineva, si este el, persoana pe care o cautam. Un var de-al doilea, cu care nu stiu daca am schimbat douazeci de vorbe in viata mea. De loc din Slobozia, mecanic auto prin Bucuresti timp de 30 de ani, mutat de cinci ani la Sasca Mica in casa parinteasca a sotiei. Tragem masina in curte si raminem cu gura cascata. De incintare. Casa este aproape o replica la o scara putin mai mare a casei lui Creanga de la Humulesti. Varul se bucura ca un copil de venirea noastra, sotia lui la fel. Intram in casa, totul e la fel ca acum 100 de ani. Mai putin un radio si un televizor. Afara stam sub un nuc, pe niste butucei in curtea plina de iarba. Varul aduce tuica de pere si visinata. De obicei nu bea, acum e sarbatoare, a venit varul. Stam de vorba pina se intuneca. Copilul e incintat, a gasit niste pisoi si isi face de lucru cu ei. Sotia varului pune masa in camera cea buna. Sintem in plin Ev Mediu. Tot ce au, au din gospodaria lor. Din cind in cind cumpara piine si desigur sare si ulei. De masline ca au pensii bune. Brinza, rosii, oua, ceapa. Varul aduce dupa aceea sarmale si un crap la cuptor. Ei maninca ciorba de cartofi si salata de vinete. Sint credinciosi si astazi e post. Daca vrem si noi, bine daca nu au ce sa ne dea. Multumesc frumos si ma lupt cu crapul. Duminica e Sf. Alexandru si e hramul bisericii din sat. Daca vrem, putem sa stam si noi, au facut colaci. Refuz politicos, daca mai maninc si la hram, mor. Vinul e rosu, productie proprie si varul e generos. Mincam si ies afara cu varul sa mai bem o visinata pe racoare. Vorbim ce vorbim – chestii de familie – si la culcare. Nevasta cu copilul intr-un pat imens, acoperiti cu o plapuma, eu pe o canapea. Gazdele, Dumnezeu stie pe unde, nu i-am simtit toata noaptea. Urmatorul gind constient a fost dimineata la opt cind m-a trezit Soarele care batea in geam. Varul facuse cafeau si ne astepta. Spalat rapid in lighean in curte cu apa de la fintina, cafea, iar mincare. Ouale au galbenus de culoare portocalie, copilul se mira. La noi la magazin n-au oua din astea. Ne pupam, ne imbratisam, promitem sa mai venim. Ii invitam si pe ei pe la noi si la drum. Seara trebuie sa fim in Agnita, judetul Sibiu. Are cumnatul o palinca…..
Drumul e super, se lucreaza in draci, aici parca n-a ajuns criza. Ne indreptam spre Bistrita prin Cimpulung. Altitudinea creste, apar brazii, aerul e curat. Totul pare curat si foarte frumos. Nevasta spune ca parca am fi in Austria. Eu ii spun ca chiar sintem. Sau regiunea asta a fost o vreme parte din Austria si asta se uita destul de greu. Inainte de a pleca, varul ne indrumase catre minastirea Rarau. Nevasta se uita dupa indicatoare, spre Chilieni. Vremea e superba, pina diseara ajungem noi. Vedem un indicator, facem la stinga. In citeva minute, ne dam seama ca nu e bine. Intrebam si din om in om ajungem pe drumul cel bun. Ingust, asfaltat odata de mult. Mergem si mergem. Din asfaltat se transforma in forestier. Peisajele ca in Sadoveanu. Drumul se ingusteaza si urca. Pe margine pensiune linga pensiune. Vad una cocotata intr-o poiana, o voi explora la intoarcere. Dupa inca vreo 20 de minute nevasta spune stop. Excursia incepe sa se transforme in aventura si asta ii da o stare de nervozitate. Pe stinga vedem agatata intr-un copac o scindura pe care scrie mic cu vopsea „ spre schit” . In viziunea nevestei, in conditiile date un schit poate inlocui cu succes o minastire. Haide la schit. Indicatorul arata spre o ripa care urca abrupt spre codru. Trecem cu piciorul un piriias firav si ne avintam spre inaltimi. Copilul alerga fericit in fata. Nevasta il urmeaza, sprintena ca o antilopa. Eu in ariergarda, lipa-lipa in sandale. Nu-i problema, in cinci inute ar trebui sa fim acolo, probabil dupa prima curba care se intrevede undeva deasupra capetelor. Dupa o jumatate de ora, capitulez. Aerul e tare, peisajul minunat, drumul inaltator. Dar eu nu mai dau doi bani pe toate astea. Tot ce imi doresc e sa ma intind pe jos si sa mor. Tot antrenamentul meu din armata la Vinatori de Munte s-a dus de mult. Acum sint ud leoarca si stau cu gura larg deschisa sa prind putin oxigen care sa-mi umple plaminii imbicsiti de tigari. Daca Sf. Ilie in persoana m-ar astepta in schitul acela si tot nu m-as ridica de jos. E o capitulare rusinoasa dar mi-am facut partea mea de turism religios. Nevasta si copilul sint indignati. Ii poftesc sa merga mai departe si sa viziteze toate schiturile din Univers daca isi doresc asta. Eu nu-mi doresc decit sa stau intins pe iarba si sa am parte de o moarte linistita si decenta. Nevasta si copilul pornesc mai departe. Eu stau intins pe iarba si spun buna ziua celor care trec pe linga mine. Incerc sa imi iau aerul unui om de munte experimentat care se odihneste putin. Rusinea dispare, si-asa muntele nu mi-a placut niciodata. Marea e elementul meu. Nevasta si copilul se intorc. Au vazut schitul sint multumiti. Copilul e multumit de alergatura, nu de schit. Coborim incet prin ripa. Eu ma jur ca nu mai urc niciodata nicaieri, luindu-ma dupa un indicator care nu-mi spune si cit am de urcat. Ne urcam in masina. Imi place scaunul meu, e atit de familiar. Mare inventie masina. La intoarcere oprim la pensiunea vazuta. O vizitam, imi place. As veni la iarna aici, sa vad toti brazii astia acoperiti de zapada. Poate urc si la schit, acum stiu cit de departe este. Lasam si pensiunea, vedem la iarna ce vom face. Pe stinga, o pastravarie. Alt stop. 20 RON pe kilogram de pastrav scos din apa. Luam 2 kg. Daca vrei pastrav afumat te costa 50 RON. Scump al dracului fumul asta. Iesim la sosea si continuam drumul, deja e tirziu. Pasul Tihuta e superb, chiar daca a trecut Dracula pe acolo. Adio Moldova, sintem in Ardeal. Bistrita – Reghin – Tg. Mures – Sighisoara trec rapid, am mai fost pe drumul asta. Observ un fenomen interesant : in Tg. Mures sint 32 de grade, in Sighisoara 23. Imi place fenomenul asta. De la Sighisoara la Agnita mai sint 40km. Dealuri si un fel de tinutul uitat de timp. Sate cu case sasesti care parca dorm permanent pe marginea drumului. Imi place in zona asta spatiul larg lasat intre casa si marginea drumului. Citeva curbe oarbe si intram in Agnita.
Cumnatul e acasa, ne asteapta. Si cumnata e acasa. Tot acasa este si copilul lor nou-nout in virsta de 8 luni. Vizita noastra deranjeaza un program bine stabilit. Copilul trebuie plimbat, spalat, facut mincare, schimbat, hranit, culcat, giugiulit. Si toate astea dupa un program bine stabilit. Apartamentul si asa mic devine si mai inghesuit. Cumnatul pare incintat de vizita noastra dar nu este. Imi trece prin cap sa caut o pensiune prin apropiere dar ar fi nepoliticos de tirziu. Fumez zece tigari pe banca din fata blocului. Nevasta si copilul giugiulesc celalalt copil. Nu-mi plac copii mici. Dupa parerea mea ar trebui livrati cu instructiuni de folosire. Mincam in viteza si ne culcam. Eu ma culc, nevasta mai sta de vorba cu fratele ei. Abia astept sa se faca dimineata, sa bem o cafea si sa plecam. Miine ne asteapta drum lung. Mergem la Horezu, pe Transfagarasan.
S-a facut si dimineata. Abia imi simt picioarele, am febra musculara. De la ripele urcate ieri. Bem cafeaua, ne pupam din coltul buzelor cu cumnatii si plecam. Data viitoare stam la o pensiune, e hotarit. Mergem incet spre Voila, prin sate cu case sasesti, ocupate acum de tigani. La Voila iesim in drumul principal si o luam la dreapta, spre Sibiu. Drumul e nou asfaltat, renovat si marcat. O placere sa conduci. In fiecare intersectie sint giratorii, ma simt ca in Spania. Cerul e acoperit si incepe sa ploua. Nevasta nu vrea pe Transfagarasan, e periculos. I-a spus cumnatul care a fost pe acolo. Perete in dreapta, hau in stinga. Il stiu pe cumnat cam slab de inger si nu comentez. Vremea nu-mi place dar o sa luam o decizie la intersectie. Nevasta e generoasa si ma lasa pe mine sa fac alegerea. Mergem pe Transfagarasan sau o luam pe Valea Oltului. La Cirtisoara se face drum la dreapta. Iau o decizie care de fapt e un compromis. Mergem spre Transfagarasan cit putem. Daca nu ne place, ne intoarcem. Apar si indicatoarele – Balea Cascada 25 km, Balea Lac 35 km. O nimic toata. Incep serpentinele, dar modeste. E Duminica si e plin de masini. Asta o face pe nevasta sa se simta in siguranta. Stiu si eu asta si stau in coada unui Renault de Tulcea. Daca el poate, putem si noi. Incep sa urcam de adevaratelea. Nevasta vorbeste din ce in ce mai putin. Copilul e incintat de situatie. Eu sint incintat de copil, ca-i place aventura. Ceata devine din ce in ce mai deasa si ploaia din ce in ce mai puternica. Temperatura afara a ajuns 13 grade. Iesim din ceata citeva sute de metrii si in stinga vedem curbura Pamintului. In jos nu se uita nimeni. Nevasta incearca o revolta timida – Hai sa intoarcem. Dupa care intra iar in mutenie. Copilul tipa excitat de peisaj. Trecem prin valatuci de ceata. Apare un refugiu cu citeva masini parcate. Parchez si eu si iesim afara. Eu si copilul. Nevasta refuza ferm. Are rau de inaltime, am aflat asta anul trecut in virful Sagrada Familia. Merg pina la margine si ma uit in jos. Totul e spectaculos si ma bucur ca am venit pe aici. Intram iar in masina si pornim. Ajungem la Balea Cascada. E mai degraba Balea Marele Bazar. Aparent fiecare are cite ceva de vindut si nu poate sa o faca decit la mare inaltime. Continuam drumul. Ceata devine cu adevarat densa, abia vad stopurile masinii din fata. Alte citeva minute si ajungem la Balea Lac. Nu se vede absolut nimic, doar valuri de ceata batute de vint. Alta aglomerare urbana de baraci si dughene pe marginea drumului. Toate masinile vor sa parcheze dar n-au unde. Inaintez ca melcul. Nu ma asteptam sa intru intr-un meleu la 2000 de metri inaltime. Trecem usor de aglomeratie si intram in tunel. Din tavan suroieste apa. Nevasta inchide ochii dar o face degeaba. Si asa e intuneric bezna. Nu ma asteptam sa fie atit de lung. Iesim in partea cealalta si surpriza ! Muntele apare in toata maretia lui. Soarele e orbitor, cerul albastru intens. E o lumina de te dor ochii si nu mai e nici o urma de ceata sau nor. Trag iar pe dreapta si panta mai domoala care se vede pina la orizont ii da si nevestei curaj sa iasa din masina. Se tine de un stilp metalic totusi, pentru mai multa siguranta. Facem poze si plecam. GPS –ul ma distreaza, arata altitudinea de 2 km si 50 m. Calculatorul de bord al masinii e dat peste cap de altitudine. Imi spune ca mai am motorina pentru 150 km cind eu stiu ca am rezervorul aproape plin. Coborim usor, pe serpentine. Nevasta are gura cascata la frumusetea locurilor. Citiva curajosi au corturile puse in cortul alpin. Imi propun sa facem si noi o data asta.
In mai putin de o ora sintem la barajul Vidraru. Jandarmii dirijeaza circulatia. Parcam mai departe si mergem la baraj. Nevasta tace definitiv. Sta cu mina inclestata pe balustrada. La cit de jos e parapetul ma mir ca nu e un loc popular pentru sinucigasi. Daca si in Ungaria aveau asa ceva ar fi fost foarte aglomerat. Niste intreprinzatori au pus o platforma de bungee-jumping. 100 Euro o tura. Pentru 100.000 poate ca as sari. Sa-i iau, nu sa-i dau. Nu e coada la distractia asta, nici nu ma asteptam de altfel. Poze cu toata lumea si inapoi la masina. Trecem pe linga drumul care duce la cetatea Poienari, vedem si indicatorul. Vreau de mult sa o vad si opresc. Acum sint patit asa ca nevasta se duce sa afle cit e pina la cetate. Trei insi care coboara o lamuresc. Sint 1450 de trepte dar merita. Nevasta imi spune ca cei trei erau cam desfigurati de efort. Gata, m-am lamurit. Vreau sa vizitez doar locuri la care nu se ajunge urcind. In masina si plecarea, cetatea poate altadata.
Trecem prin Curtea de Arges, Ramnicu Valcea si Horezu si ajungem in Maldaresti. Aici vom sta o saptamina, la tata socru. Nevasta va merge cu vaca la iarba si va aduna gainile seara, copilul va bate la picior toate dealurile din jur impreuna cu copii din sat iar eu voi bea tuica socrului si voi scrie cum e sa calatoresti in vreme de criza, pe la rude si neamuri.

Chiar scrii frumos ! acuma sa nu ti se urce la cap. Ciudat este ca ne-ai lasat pe toti sa asteptam continuarea si finalul aventurii in China si cand colo uite o aventura matura in Romania!
Pe asta o termini sau atat a fost ... intalnirea cu socrii nefiind prea romantica... presupun.

excelenta povestirea continuarea pe cand

Am mers si eu pe toate drumurile astea, dar daca ar fi sa povestesc nu ar avea nici 1% din farmecul povestirii colegului jean_ange. Cam asa ar scrie Calistrat Hogas, daca ar trai in zilele noastre si daca in locul calului sau "Pisicuta" ar avea un Logan...

nota10+ superb ! felicitari!

Felicitari!
Parca-mi amintesc de maestrul VM, cu alui soata, bulgaroaica Penche.

faine rau descrierile, dar un pic exagerate sau rupte de realitate

Parcarea la Vulcanii este imensa, trebuie insa sa mai mergi cca 100 m ca sa ajungi la ea.

Transfagarasanul este periculos ptr oameni excezivi de speriosi.

Cetatea Poienari chiar merita alea 1450 de trepte, nu te pune nimeni sa le parcurgi alergand, iti aloci 1 h sa ajungi sus si gata., la coborare te ajuta gravitatia

S-a terminat calatoria in China

Oricum frumoasa surpriza din partea initiatorului

Mi-a placut povestirea, mai ales ca anul trecut am vizitat si eu nordul Moldovei, impreuna cu sotia si cu bebelul care era in burta ei atunci.
Totusi distanta cam mare de parcurs in 2-3 zile.
Si mersul la rude nu mi-a placut niciodata, prefer sa stau la pensiune si sa ma vad cu ei timp limitat.
Mai da-ne niste detalii despre Turcia, te rog.

Imi lasa gura apa cand citeam ca ai fost la restaurantul Soimul de langa Comanesti, aia chiar stiu sa faca mancare si te si saturi: pastrav, pulpe, carnati, mixed-grill, strachina voinicului... Cand predam la Moinesti, mergeam saptamanal cu sotia la Soimu', cu 50 de lei am mancat candva doua persoane (acum 2 ani: strachina voinicului, mixed-grill, pizza, suc), facusem comanda si de clatite cu visine si am anulat comanda, nu mai intra mancarea... Acolo serveste si o fosta eleva de-a mea, foarte respectuoasa...

Faina poveste. Imi aduce si mie aminte de calatorii similare. :-)

Exista si o continuare?
Daca da, abia o astept:

Frumos!

Felicitari pentru povestire!
Dar, cum vine asta nea Jeane, urci pe mutele Emei in China si te sperii de 1450 trepte la Poenari?? Da-o incolo de treaba!!

dupa 20 de ani il inteleg...

Bravo, chiar daca mai tarziu si fara China, nea Jan ne incanta din nou cu o povestire frumoasa. Ceva continuari?

Beton, Jeane... marturisesc ca initial nu am citit, am trecut peste, dar am vazut comentariile celorlalti, si... acum sunt incantat si te felicit.. te-am urmarit pe google earth, m-am uitat la pozele de pe panoramio, etc. Oricum, frumoasa descriere ai facut...

Este foarte bine ca ai imbinat descrierea cu umor... si de asta ai asa succes; pe langa povestirea in sine...
"Siria si Iordania ies din discutie automat" si Coreea de Nord, etc
"eu dau un ultim sut celor doua pisici" f. amuzant, dar cu totii presupunem ca nu ai facut asa...
"Toata lumea are o ocupatie pe acolo – vinde pepeni"
"Geografie e in continuare o enigma prin partile astea"
"Aerul e curat si rece, tocmai bun sa-l otravim cu tigari si cafea"
"Incep sa cred ca au o lege speciala pe aici in ce priveste carutele"
"Drumul in apropiere de Targu Neamt dateaza din primul Razboi Mondial. Craterele din el pot fi produse doar de obuze"
"Un alt obicei local : trecerile la nivel cu calea ferata sint semnalizate doar cu un semn de STOP, fara semnalizare luminoasa." -am observat si eu, de multi ani: in Moldova nu prea se folosesc bariere la calea ferata, nu stiu de ce; la noi, peste tot sunt...
"Vinul e rosu, productie proprie si varul e generos" - funny..
"Seara trebuie sa fim in Agnita, judetul Sibiu. Are cumnatul o palinca…"
"Drumul e super, se lucreaza in draci, aici parca n-a ajuns criza..."
"Ingust, asfaltat odata de mult." - k mai toate drumurile noastre
"Ne urcam in masina. Imi place scaunul meu, e atit de familiar." - cel mai confortabil loc din lume, cand cobori obosit de pe un munte; am descoperit si io, dupa Piatra Craiului
"Scump al dracului fumul asta"
"in Tg. Mures sint 32 de grade, in Sighisoara 23. Imi place fenomenul asta" Oricui cared ca ii place, dar, ma mir, caci, de fiecare data cand am fost in Sighisoara era extrem de cald, 30-35 grade...
"prin sate cu case sasesti, ocupate acum de tigani" daca ai sti ce multa dreptate ai...
"stau in coada unui Renault de Tulcea" - eu nu suport; imi place sa urc cu a doua la peste 50 la ora, k sa stea motorul turat, in zona cu putere mare, cu trubina in actiune etc; MA ENERVEAZA CEI CARE URCA INCET PE TRANSFAGARSAN
"Aparent fiecare are cite ceva de vindut si nu poate sa o faca decit la mare inaltime" - da, dar e super misto sa te opresti la balea lac sa gusti niste carnat afumat, covrigei, colaci s.a. in timp ce te plimbi pe marginea lacului; e un peisaj innedit...
"Alte citeva minute si ajungem la Balea Lac." - nu te cred; de la cascada pana la lac, drumul e lung... lung..
"Nevasta inchide ochii dar o face degeaba. Si asa e intuneric bezna"
"Imi spune ca mai am motorina pentru 150 km" - inseamna ca ti-ai resetat comp-ul cand ai alimentat; caci, range-ul este calculat in functie de consumul mediu; si, cand ai urcat, ai avut consumul instantaneu peste 20, deci ti-a crescut mult consumul mediu, deci ai un range mic...
"Nevasta va merge cu vaca la iarba si va aduna gainile seara,... iar eu voi bea tuica socrului." - super misto concediu... bravo.

Frumoasa relatare.Bravo!

Pacat ca nu va continua. De fapt va continua la fel ca si cealalta. Adica va ramane in coada de peste. Inconstanta si delasarea ar trebui pedepsite.

Sa-l pedepsim!! sa il fortam sa scrie continuarea. Are cineva nr lui Jean de telefon? ca il bombardam cu mesaje pana ne da continuarea. Sau inchide telefonul?!

Felicitari! Citind povestioara concediului parca retraiam si eu calatoriile mele prin toate aceste zone pe care Jean le-a vizitat si povestit cu atat umor.
Cea mai recenta calatorie a mea a fost in Bucovina la manastiri si ca o coincidenta la Putna bineinteles ploua! Era septembrie totusi in cazul meu.
Sincer astept cu interes si alte povestiri ...ai talent!

Salut Jean. Ce calatorie pregatesti anul acesta? Ma tot uit poate apare vreun post de-al tau!