Spre rusinea Ministerului Turismului, singura ctitorie a familiei Cantemir nu exista în circuitele turistice ale Romaniei. Asa ca m-am pus pe cautat si am început documentarea.
Având la dispozitie patru zile libere, am hotarât sa dau o fuga pâna la Iasi, cu gând sa ajungem si la Ripiceni (în apropierea barajului de la Stânca-Costesti). Ca de obicei, cautam obiective de vizitat mai "deosebite" de-a lungul traseului si uite asa m-am culturalizat eu mai bine, aflând ca exista si o ctitorie a familiei Cantemir, unica de altfel. De la Focsani trebuia s-o tin stânga, apoi sa trec prin Odobesti si apoi sa ajung la Mera. Simplu, nu ? La dus, am ratat obiectivul deoarece tineam partea dreapta spre Tecuci. Si atât de bine am tinut-o încât am "reusit" sa vad Mausoleul de la Marasesti de doua ori…(am uitat de indicatorul spre Tecuci). Când ne-am întors de la Iasi (bineînteles ca am vazut pentru a treia oara Mausoleul
), mi-am propus sa n-o mai ratez si imediat ce am vazut indicatorul spre Odobesti am luat-o la dreapta iar de aici a început chinul gasirii mânastirii...Neexistând niciun indicator spre Mera, înca de la iesirea din Focsani am început sa întreb: "Stiti unde se afla Mera ?" Eu tineam minte ca erau vreo 8-10 km pâna acolo (de fapt, sunt… 25 km) iar raspunsurile au început sa curga: "Nu stiu, maica !", "Pai, o luati la dreapta si dupa 2 km o sa apara." (bineînteles ca nu a aparut…), "A, pai e ceva de mers !", "Cam 5 km !", "Cam 10 km !", "Cam 12 km". "Care, maica, biserica aia care a ars de curând, sau ailalta ?". "Ailalta", raspund eu. "Apoi, mergeti înainte, cale de 6-7 km, gasiti o troita si urcati dealul din dreapta troitei."
Dupa aprox. 15 km apare singurul indicator al Ministerului Turismului (acela de culoare maro, întâlnit la bisericile-cetate din Transilvania): "Spre Mânastirea Mera, obiectiv turistic aflat sub tutela UNESCO." Drumul este extrem de prost, cu gropi foarte mari pe alocuri, cu alternarea portiunilor asfaltate si drum batatorit. Matizul facea fata cu greu acestor gropi, nevasta-mea amintindu-si deseori de toate pisicile din lume
, balacarindu-ma ca de la cei 10 km am trecut la 20 km si apoi, în final la 25 km. Precizez ca nu exista indicatoare spre comuna Mera si nici borne kilometrice care sa te ghideze într-acolo. Peisajul este tern, plictisitor, nu te atrage nimic la el.Dupa exact 25 de km, întrebând mereu în drum diverse persoane cât mai este pâna la Mera, am trecut de troita indicata de o batrânica si am uitat sa urc dealul din dreapta ei (este drum asfaltat), asa ca am mai avansat câteva sute de metri. Noroc ca am oprit si am întrebat un carutas care ne-a spus sa ne întoarcem si s-o luam pe acel deal.
Ne-am întors, am luat-o pe deal si dupa 100-200 metri au aparut zidurile fortificate ale mânastirii. Insa, dezamagire mare…
Faptul ca se afla sub tutela UNESCO nu înseamna ca locasul sfânt arata super (cum arata Biertan, de exemplu). Au fost refacute doar poarta principala, biserica si un turn de colt (din cele patru existente). Din câte am înteles, mânastirea arata jalnic în trecut. Acum zidurile sunt înaltate complet, putându-se vedea, dupa un contur de culoare alba, cum aratau înainte. O parte din beciurile Casei Domnesti s-au prabusit, altele fiind sustinute de pari grosi de stejar sa nu se prabuseasca. Biserica mânastirii este micuta, clasica, un amestec de arhitectura traditionala moldoveneasca, interferata cu elemente de constructie munteneasca, asta datorita situarii sale la granita celor doua tari surori, chiar lânga râul Milcov (stiti voi, acela cu Unirea).
Un boier, Motoc, din Odobesti, ajutat de episcopul Ioan al Romanului a încercat sa ridice pe acest platou din stânga Milcovului un schit cu biserica din lemn si câteva chilii pentru calugari. Dupa moartea boierului, jupâneasa Ursa Moțoc i-a cedat lui Constantin Voda Cantemir dreptul de ctitorie “sa o istoveasca, sa o faca maria sa monastire mare ce se zice monastire domneasca”.
Constantin Cantemir ridica prima biserica din lemn în anul 1688, în partea de nord a actualei mânastiri. Fiul sau, Antioh Cantemir (1695-1700; 1705-1707), decide sa ridice o adevarata mânastire, zidind actuala biserica din piatra, clopotnita monumentala, zidul de incinta prevazut cu turnuri de aparare, chilii si o impresionanta Casa Domneasca, pe trei nivele, cu beciuri si pivnite, ale caror ruine se vad si astazi, facând din acest asezamânt monahal una dintre cele mai puternice cetati mânastiresti din tara. Mânastirea a fost construita cu scopul de a fi necropola domneasca a dinastiei Cantemirestilor (dupa modelul voievozilor moldoveni), însa aici a fost doar reînhumat Constantin Cantemir, de catre Antioh, care i-a adus osemintele de la biserica Trei Ierarhi din Iasi. Trupul sau nu a avut ragaz de odihna în acest locas, deoarece în anul 1716, în urma razboiului ruso-turco-austriac, mânastirea a fost ocupata de austrieci, mormântul a fost batjocorit, iar osemintele domnitorului aruncate în apa Milcovului.
In partea de Nord a mânastirii se afla un puternic izvor de apa dulce care a fost amenajat, mai târziu, cu un bazin subteran, din piatra si caramida si chiar un tunel care, conform legendelor, ar iesi la apa Milcovului, iar un alt tunel ar merge pâna în padurile apropiate, spre Magura Odobestilor, lânga "drumul nemtilor". Sursa de apa i-a permis de fiecare data sa reziste asediilor.
Mânastirea a avut momente de prosperitate dar si momente de decadere. Devine punct de sprijin fortificat pentru armata habsburgica, în anul 1717, de aici pornind atacuri sistematice în tot sudul Moldovei. In toamna aceluiasi an, avangarda lui Mihai Racovita a zdrobit rezistenta organizata în jurul mânastirii, si a aruncat în aer turnul de poarta. Dupa dezastrul provocat de austrieci, turcii i-au poruncit domnitorului Mihai Racovita sa-i darâme zidurile cu tunurile.
Intre anii 1717 si 1739, se reconstruiesc partial, apoi general, portiuni ale mânastirii – staretul Mitrofan Callerghi refacând sistemul de fortificare, pe care îl înzestreaza cu doua guri de tragere.
Nici tatarii nu au ocolit-o, jefuind-o, nu o data, de odoare si podoabe.
In timp, Mera a ajuns un asezamânt bogat, cu mari proprietati în Odobesti si Focsani.