Cea mai robusta reactie ar fi ridicarea unor formatiuni civice si politice anti-mafie autentice. Fie si numai pentru a sparge hipnoza/apatia politica. Nu ma indoiesc ca, in fata unei miscari realmente contestatare, care sa lupte, de exemplu, pentru anchetarea faradelegilor savirsite in acesti 20 de ani, reteaua intereselor oculte si-ar da jos masca si ar trece la represalii edificatoare.


“Democratiile” renunta la aparente cind apar miscari periculoase pentru clica uzurpatoare ascunsa in spatele formalismelor imprumutate de aiurea. Cu cita nonsalanta anuleaza ele victoria electorala a unei formatiuni autentic reformatoare, cu cita usurinta isi amintesc polimilitienii de rolul de ciini de paza bine hraniti ai benzii parazitare ce a cucerit institutiile.


Ce repede devine “populism periculos” o orientare autentic populara, menita sa scoata tele-electoratul din jug sau miraj. O miscare de emancipare politica a constiintelor ar ridica voalul care acopera escrocheria politica. Restul ar fi macar istorie (un zvicnet de umanitate in cautare de sens), luminoasa sau tragica, intrerupind o lamentabila prabusire spre vid.
********************
Puterea: Liderii Frontului Salvãrii Naþionale se strecoarã la putere (în condiþii care trebuie elucidate) profitînd de oportunitatea creatã de revolta declanºata între 16 ºi 22 decembrie, dupã o încleºtare dramaticã -la care nu au contribuit. Nu ºtim încã dacã ei au fãcut capital revoluþionar prin diversiunea unor “teroriºti” inexistenþi, sau daca, au avut loc hãrþuieli reale între forþe de intervenþie ale fostului regim- pînã cînd s-a ajuns la un pact între ele (bazat pe garanþia protejãrii, din partea “noii” puteri).


În ambele alternative, deºi produce pagube umane ºi materiale, FSN nu capãtã legitimitate revoluþionarã. Pretinde cã emanã din revoluþia anticomunistã, dar gestioneazã societatea în sens invers nãzuinþelor ei.
Noul regim începe prin eliberarea “teroriºtilor”, suspendarea pedepsei cu moartea, repunerea în funcþie a directorilor demiºi, avansarea ofiþerilor care au participat la represiunea din decembrie, oblãduirea securiºtilor în Ministerul Apãrãrii.



Frîneazã vîntul schimbãrii, blocînd tentativele de îndepãrtare a vechilor ºefi comuniºti, plasînd în fruntea noilor autoritãþi nomenclaturiºti notorii.


Susþine cã nu se poate lipsi de experienþa vechilor lideri, ca ar apare un “vid de competenþe”. Impiedicã accesul la informaþiile privind crimele comunismului, încuind, dezorganizînd ºi distrugînd arhive. Impiedicã curãþirea justiþiei, conservînd vechiul personal în tribunale ºi procuraturã.



Menþine continuitatea legislativã (anulînd doar mãsurile foarte nepopulare) ºi aplicã un formalism juridic paralizant (în loc sã facã dreptate pe fond). Elibereazã “teroriºtii”, însceneaza cîteva procese penibile pentru cîþiva “ceauºiºti”, acuzaþi doar de ce au fãcut în decembrie 89. Se feresc sã condamne dictatura comunistã.


Insultã public reprezentanþii foºtilor deþinuþi politici ºi protestatarii nemultumiþi de deturnarea revoluþiei, acuzînd justiþiarii cã vor “vînãtoare de vrãjitoare”. Invocã prescripþia, deºi ea era evident supendatã prin forþã majorã- pe toatã perioadã comunistã.

Impiedicã democratizarea armatei ºi aflarea adevãrului despre folosirea ei în represiunea din decembrie. Repune în poziþii de conducere foºti agenþi (de influenþã) ai URSSS.


Pretinde cã pe 22 decembrie au dispãrut indivizii din aparatul represiv sau cã teroriºtii statului comunist îºi epureazã singuri rîndurile. Pãstreazã în funcþie reþeaua securiºtilor ºi informatorilor, acoperindu-i, santajîndu-i ºi folosindu-i pentru manipularea populaþiei ºi pentru combaterea forþelor democratice.


Patroneazã convertirea superficialã a Miliþiei în Poliþie, moºtenind un personal cu obiceiuri represive ºi simpatii totalitare, cu care aplicã planuri de stingere a protestelor, puse la cale de regimul “rãsturnat”.
Elibereazã, prin amnistii, zeci de mii de delicvenþi- pentru a-i putea folosi în provocãri ºi diversiuni. Anuleazã, prin diversiune, prima demonstraþie de contestare (pe 26 decembrie).

Este silitã de presiunea strãzii sã dea trei decrete anticomuniste, pe 12 ianuarie, dar le retrage imediat.



Organizeazã contramanifestaþiiile care sufocã miºcãrile de protest din 24-28 ianuarie (trãdate ºi de partidele de opoziþie, prin înþelegerea din CPUN).
Compromite protestele din 12-18 februarie ºi regizeazã o nouã mineriadã intimidantã (19 februarie). Atacã, pe toate cãile, manifestaþia anticomunistã din Piaþa Universitãþii (22 aprilie-15 iunie, etc.) reprimînd-o, în sînge ºi teroare.
B1. Tabãra justiþiarã: Este animatã de cei care au avut curajul sã lupte pentru libertate între 16 ºi 22 decembrie. Cere schimbarea vechilor conducãtori comuniºti din poziþiile de decizie deþinute în structurile politice, economice, administrative, academice, publicistice etc. Considerã cã aceºtia sînt vinovaþi de dezastrul României ºi cã, fiind depãºiþi, îndoctrinaþi ºi rãu intenþionþi- vor paraliza schimbarea.

Incearcã sa impunã la comanda economiei tehnicieni în locul activiºtilor. Doreºte continuarea revoluþiei declanºatã în 1989, pînã la victoria idealurilor sale anticomuniste. Denunþã FSN- ca forþã contrarevoluþionarã. Doreºte adevãrul despre crimele comunismului genocidar, inclusiv despre cele comise în decembrie 1989.

Inregistreazã, cu revoltã neputincioasã, faptul cã vinovaþii prosperã nestingheriþi, în timp ce victimele supravieþuitoare se duc în mormînt, fãrã a li se mai face dreptate. Reprezintã nãzuinþele ºi doleanþele victimelor comunismului (de exemplu, ale foºtilor deþinuþi politici, care nu sînt reabilitaþi ºi primesc compensaþii materiale mai mici decit pensiile torþionarilor).

Sesiseazã ºi denunþã blocajul justiþiei, datorat personalului juridic compromis ºi reacþionar rãmas în posturi (de exemplu, în Curtea Constituþionala).

Exasperatã de aminarea proceselor, derutatã de “experþi juridici” rãuvoitori, rãtãcitã între instituþii care se derobeazã, depune puþine plîngeri penale.
Cere armatei sa nu facã jocul puterii contrarevoluþionare, sã recunoascã ºi sã depãºeascã erorile din decembrie. Susþine miºcarea CADA. Aceasta, reclamã adevãrul despre participarea armatei la revoluþie, democratizarea armatei ºi îndepãrtarea activiºtilor ºi cadrelor compromise.

Pentru cã se opune folosirii represive a armatei, dupã ce este antrenatã în dialoguri de diversiune cu conducerea MapN, CADA este harþuitã, marginalizatã ºi reprimatã – comunicatul de interzicere fiind dat, nu întîmplãtor, pe 14 iunie 1990.

Solicitã, fãrã succes criminalizarea Securitãþii ºi garantarea scoaterii din funcþie a securiºtilor. În cursul confruntãrilor care se succed de-a lungul anului (12 ianuarie, etc.) suportã din nou ostilitatea ºi agresivitatea aparatului represiv ceauºist.

Aparã, cu sacrificii grele, libertatea de a manifesta, pe care puterea încearcã continuu s-o îngrãdeascã.

Este compromisã de acþiunile provocatorilor strecuraþi în rîndurile sale (exemple : 18 februarie, 13 iunie, etc.) sau silitã sã renunþe la mitinguri, pentru a se evita provocãrile (26 decembrie 89, 16 decembrie 90). Prea puþin apãratã de cãtre partidele de opoziþie (vezi fir p2), lipsitã de aportul unor intelectuali angajaþi (fir p3), separatã de masa proletariatului manipulat (fir p4) , neputînd influenþa politica externã ºi scindatã prin manevre pseudo-naþionaliste (fir p5) – insurgenþa revoluþionarã a strãzii este marginalizatã ºi anihilatã.

Legitimitatea insurecþiei de eliberare este negatã de putere ºi abandonatã de opoziþia colaborationista. De la condamnarea ca violentã a revoltei de pe 13 iunie pînã la reabilitarea tezelor lui Ceauºescu despre “huliganii” care au atacat în decembrie forþele de ordine – este doar un pas.

Intelectualii uita ca nu exista “revolutie de catifea”-singura la care erau capabili sa participe. Contestatarii fermi sînt tot mai izolati. Pînã la finele anului 1990, Contrarevolutia învinge ultimele focare de rezistenþã.
9. Boicotarea partidelor democratice ºi compromiterea renaºterii democraþiei, pentru a menþine monopolul puterii în mîinile vechilor ºefi comuniºti (p2)

A. Puterea: Frontul promite iniþial cã va crea cadrul corect pentru renaºterea democraþiei ºi desfãºurarea alegerilor, ca un administrator provizoriu ºi imparþial.

Intervine însã subteran în crearea partidelor, infestîndu-le cu agenþi ai sãi, informatori, sabotori ºi provocatori. Se transformã apoi în partid-stat, capitalizînd primele mãsuri reparatorii impuse de logica revoluþiei ºi încercînd sa monopolizeze viaþa politicã (deºi îºi declamã obþiunea pentru pluripartidism).

Protestele cetãþenilor revoltaþi de aceastã manevrã (începute la 24 ianuarie), presiunile celorlalte partide ºi logica aparenþelor democratice- determinã trecerea la formula “de compromis” a CPUN-ului. Un organism legislativ provizoriu, în care Frontul îºi “rezervã 50% din locuri, celelalte fiind împãrþite de noianul de partide nou înfiinþate (din care multe sînt instrumente ale sale).

Este doar o mascare mai abilã a monopolizãrii puterii ºi capitalizãrii ilicite a revoluþiei. Deciziile luate de acest CPUN sînt cele dorite de Front. Chiar cînd se obþine ºi acordul “opoziþiei”, nimeni nu poate demonstra pe cine reprezinta de fapt “partidele” care incuviinþeazã Frontul.

Dezbaterile furtunoase, televizate tendenþios, creeazã impresia de democraþie haoticã, dezgustînd publicul de politica partinicã, chiar înainte ca aceasta sã se înfiripe. Disparitatea dintre FSN, care pãstreazã monoplul asupra executivului – compus din foºti lideri comuniºti – ºi concurenþii sãi, este totalã.

Frontul e beneficiarul unic al mãsurilor populiste ale guvernului FSN (acoperite generos din buget ºi din ajutoare externe), deþinãtorul informaþiilor necesare orientãrii activitãþii politice, clientul activitãþii subterane a foºtilor securiºti, conducãtorul securitãþii folosite electoral (SRI fiind un stat în stat, la discreþia lui Ion Iliescu), patronul televiziunii folosite propagandistic, pãrintele iubit de populaþia dezinformatã.

Foloseºte toate pîrghiile puterii acaparate ilegitim pentru a paraliza opoziþia ºi a proteja nomenclatura comunistã, cãreia îi reprezintã interesele.

Saboteazã, reprimã ºi interzice miºcãrile care îi denunþã agenda neocomunistã. În clipa în care cerinþa lustraþiei este exprimatã clar prin punctul 8 al Proclamaþiei de la Timiºoara (profitînd ºi de conivenþa, slãbiciunea sau tranzacþionismul partidelor din CPUN) Frontul forþeazã o lege electoralã care acoperã candidatura nomenclaturii comuniste.

Restul îl va face Comisia Electoralã Centralã, care respinge contestaþiile (cea bazatã pe punctul 8 fiind abandonatã de iniþiatorii Proclamaþiei ºi de unii mentori civici ai Pietei). Aceastã redutã ne-lustratã nu admite cã liderii unui partid genocidar, condamnat prin revoluþie, încã nejudecaþi penal, sînt ne-eligibili, din principiu.

Nici cã, pentru a se respecta punctul 10 al legii, faptele candidadaþilor trebuie cunoscute, lucru imposibil atîta timp cît ele sînt inmormintate în arhive.

Ultimele obstacole în calea farsei politice, combãtute prin toate mijloacele sînt : încercarea de coagulare a opoziþiei anticomuniste în jurul Alianþei Naþionale pentru Proclamaþia de la Timiºoara (ANPT) ºi mitingurile contestatare izbucnite în toatã þara.

Profitîd, fãrã scrupule, de avantajul instituþilor uzurpate, puterea paralizeazã renaºterea democraþiei: sabotînd, agresînd ºi corupînd opoziþia politicã. Însceneazã “alegeri”, bazate pe o campanie irezistibilã de intimidare ºi dezinformare.

În întreaga þarã, partidele de opoziþie sînt demonizate, prin acþiunea concertatã a televiziunii, presei ºi informatorilor.
E nevoie de un curaj nebunesc pentru a înfrunta FSN-ul, în acest climat de teroare.

În provincie, unde nu pãtrund ziarele supãrãtoare, cele locale sînt cenzurate (ºi prin greva tipografilor ºi alocãrile de hîrtie) ºi televiziunea localã (dacã existã) este închisã- populaþia este educatã de televiziunea Frontului. Opoziþia nu se poate practic manifesta.

Sediile partidelor sînt devastate ºi închise, susþinãtorii lor ameninþaþi, insultaþi, bãtuþi, aruncaþi din autobuze, înjunghiaþi. Opoziþia nu poate face campanie electoralã. Cererile de amînare a alegerilor sînt însã respinse, partidele victimã determinate ocult sã accepte faptul împlinit. La 20 mai, secþiile de votare din teritoriu sînt practic ocupate de oameni ai Frontului, în faþa cãrora se prezintã alegãtorii înºelaþi, isterizaþi sau terorizaþi.

Speranþa partidelor de opoziþie cã, în ciuda acestui cadru, oamenii se vor elibera la urnã – dovedeºte naivitate (sau trãdare). Prea puþin contestate, ºi înainte ºi dupã, “alegerile” par a legitima puterea neocomunistã, punînd în dificultate contestaþia consecventã.

În realitate au fost tot atît de valide ca în 1946, desfãºurîndu-se dupã aceeaºi formulã: defãimarea, sabotarea, hãrþuirea, satelizarea, infiltrarea, intimidarea, reprimarea – opoziþiei. Manipularea, dezinformarea ºi înºelarea- propriilor susþinãtori. Acest ultim punct avea sa iasã în evidenþã dupã 20 iunie, cînd guvernul Roman a lansat reforma pe care pretinsese ca ar intenþiona-o opozanþii FSN.

B2. Opoziþia politicã: Lipsitã de mijloace ºi boicotatã feroce, e silitã sã parcurgã într-un timp extrem de scurt, drumul de la înfiinþare la o bãtãlie electoralã total inechitabilã. Absenþa cadrului adecvat de organizare, produce o pletorã de partide debusolate, ticsite cu agenþi ai puterii ºi cu veleitari.

Aceºtia comit (sau sînt fãcuþi sã comitã) erori de doctrinã, strategie ºi tacticã. Negãsind antidot manevrelor de sabotare prin care puterea le impiedica sã se afirme ca forþe progresiste (dorind înnoirea societãþii româneºti), partidele “istorice” încearcã sã reînnoade firul întrerupt brutal cu jumãtate de secol în urmã.

Se lasã plasate în poziþia paradoxalã de forþã conservatoare, care ar dori revenirea situaþiei din 1944.

În loc sã lupte pe frontul dintre prizonierii ºi gardienii lagãrului comunist, partidele se lasã antrenate în provocãri despre Lupeni, Griviþa, 1907. Prinse în chinga confruntãrii “front”- “partide istorice” (care dominã spaþiul public) ºi excesiv de fãrãmiþate, celelalte partide, chiar cînd sînt atente la problemele transformãrii optimale a societãþii, nu-ºi pot afirma platformele.

Opoziþia nu gãseºte calea spre unitate de acþiune în faþa Frontului-stat, fiind legatã doar de o confuzã ºi sterilã orientare anticomunistã. Ea doreºte pluralism real, respinge soluþia partidului dominator ºi a despotului luminat. Contestã manevrele conservatoare, manipulatoare ºi totalitare ale puterii.

Incearcã sã se opunã încercãrii Frontului de a organiza singur alegerile, dar cade în capcana perfidã a CPUN-ului dominat de Front ºi a unei campanii electorale controlate de susþinãtorii acestuia.

Se lasã intimidatã de demonstraþiile de forþã din 28-29 ianuarie ºi 18-19 februarie, abordînd o tacticã defensivã, convenabilã puterii ºi fãcînd cu ea înþelegeri care nu þineau cont de revendicãrile ferme ale strãzii revoluþionare.

Urmãrind prea puþin situaþia din provincie, liderii îºi expun susþinãtorii din þarã la insulte, calomnii, ameninþãri ºi violenþe.

Reacþioneazã ºovãitor, votînd iniþial Legea electoralã (în urma unui tîrg lamentabil, pentru a se obþine dreptul la candidaturã a lui Cîmpeanu ºi Raþiu), pentru ca apoi sã o conteste (adoptînd punctul 8 ºi aderînd la ANPT). Ca în final, sã renunþe practic la lustraþie, acceptînd participarea la alegeri a nomenclaturii comuniste, în condiþii electorale inadmisibile.

Ne-denunþînd “alegerile”, nereuºind sã se sincronizeze cu protestul strãzii (vezi firul p1) nici sã determine implicarea intelectualilor (vezi p3), nici sã trezeascã la timp masele pãcãlite de Front, sau sã le sprijine, atunci cînd i-au devenit victime (vezi p4), nici sã combatã politica de aservire externã sau strategia de învrãjbire interetnicã (vezi p5), participînd la un “parlament” ilegitim dominat de FSN ºi trecînd mult prea uºor peste crimele din 13-15 iunie- opoziþia face figuraþie în 1990, legitimînd pseudo-democraþia ºi colaborînd cu regimul contrarevoluþionar.

Revoluþia nu-ºi gãseºte reprezentare politicã, ceea ce a avut consecinþe extrem de grave pentru soarta insurgenþei strãzii. Incercãrile fãcute în toamna anului 1990 de cãtre Forumul Democratic Antitotalitar, de a depãºi blocajul datorat unor lideri dizolvanþi (Cîmpeanu, etc) ºi a se organiza eficace, unifica, radicaliza, democratiza intern- sînt boicotate de “elita civicã” ºi dezamorsate subtil prin crearea CDR (care a permis liderilor colaboraþioniºti de la Bucureºti sã pareze atacul radicalilor din teritoriu).
În decembrie 1990, FSN culege roadele alienãrii ºi satelizãrii opoziþiei.

10. Sabotarea încercãrilor de emancipare (moralã, spiritualã, civicã) a populaþiei ºi continuarea expunerii ei la propaganda de intoxicare (manipulare, instigare) (p3)
A Puterea: Liderii comuniºti nu-ºi pot depãºi condiþia formatã de vechiul sistem. Sînt necinstiþi, agresivi, vulgari, suficienþi, imorali, neruºinaþi. Dupã o scurtã defensivã, trec impetuos la atac, aratînd cã nu se cãiesc ºi nu se schimbã.
Reiau campania de diabolizare a diasporei, pe care o invitaserã sã participe la reconstrucþie. Initial, îºi asociazã cîteva “personalitãti”, creditate ca anticomuniste. Cînd aceºtia se lãmuresc, pãrãsindu-i ºi demascîndu-i, declanºeazã o campanie mîrºavã de calomniere a intelectualilor incomozi, instigînd asupra lor “oamenii de bine”, hrãniþi cu lozinci ca “Moarte intelectualilor!” ºi “Noi muncim nu gîndim!”.

Pe de altã parte, puterea face totul pentru a stimula dezertarea civicã: de la lansarea curentului “apolitic”, la cumpãrarea conºtiinþelor ºi ºantaj, pentru vechile compromisuri… culte. Trateazã studenþimea (care nu-ºi vede numai de carte) ca pãtura iresponsabilã ºi duºmãnoasã, cu tendinþe anrhiste ºi fasciste.

Prin presã, televiziune ºi informatori- se preteazã la o josnicã campanie de dezinformare, pentru a-ºi adjudeca ilicit alegerile (dupã care, nu respectã nimic din ce au promis) Boicoteazã editarea ºi pãtrunderea în þarã a ziarelor de opoziþie.

Apãrã, cu orice preþ, reduta televiziunii, arma cheie în pãstrarea puterii. Impiedicã dezintoxicarea populaþiei, victimã a propagandei de formare a “omului nou” ºi a unui îndelungat proces de compromitere în lanþ, prin colaboraþionism.

Foloseºte intens experienþa propagandiºtilor comuniºti ºi dezinformatorilor securiºti. Instigã masele manipulate împotriva luptãtorilor pentru democratizare. Incît românii simpli ‘”aflã”, pe toate cãile, cã în Piata Universitãþii se strînge o pegrã periculoasã, antisocialã, fascistã, toxicã. Nefericitele victime ale manipulãrii agreseazã pe cei care încercau sã îi ajute.

Puterea stimuleaza necinstea ºi ºiretenia, grosolãnia ºi agresivitatea, rãutatea ºi intoleranþa, delicvenþa, lenea ºi delaþiunea, egoismul ºi cinismul, etc. Dã o grea lovitura ºansei de emancipare a condiþiei umane româneºti. Lozincile susþinãtorilor FSN- spun totul.
B3. Contestaþia civicã: Vrea sã profite de ocazia de emancipare deschisã de revoluþie. Sã se scuture de tarele psihologice ºi morale dobîndite de-a lungul curei de alienare comunistã. Sã evadeze spre condiþia de om normal, deplin, ascendent. Sã-ºi recunoascã ºi depãseascã greºelile. Sã recupereze ºi dezvolte rafinamentul, cinstea, generozitatea, toleranþa, responsabilitatea, solidaritatea, curajul, bucuria.

Dar… fãrã a plãti cu lupte ºi jertfe, fãrã a se angaja într-o revoluþie. Menajînd puterea… ca sã evite “provocãrile”. Non-violenþa, invocatã pînã la ridicol (“Nu cu bîte ºi topoare, noi venim c’o floare”) este, în fond, o camuflare a fricii ºi o declaraþie de non-beligeranþã- demonstrînd pînã unde a mers intimidarea.

Reacþie explicabilã din partea unor oameni care ºtiu care este raportul real de forþe. Poeþii viseazã o putere securi-comunistã care se auto-distruge, dacã nu e agresatã, în urma unor procese de conºtiinþã- declanºate prin educaþie civicã. Majoritatea personalitãþilor culturale denunþã- cu întîrziere- manevrele contrarevoluþionare ale puterii, combate acþiunea nefastã a propagandei comuniste ºi cere mãsuri de dezintoxicare ideologicã: prin învãþãmînt, culturã ºi media.

Intervine ºi studenþimea militantã (minoritarã) care, în lipsa unor lideri inspiraþi, alunecã spre exaltare ºi retoricã sterilã. Cãlãuzele alese sînt buni oratori, dar nu au reflexe organizatorice ºi operaþionale (pentru cã sînt de regulã actori, scriitori, artiºti, ceilalþi profesioniºti þinîndu-se deoparte). Rãzboiul propagadistic nu este echitabil.

Avangarda civicã e adusã la exasperare de cenzura care o împiedicã sã trezeascã din hipnozã poporul român. Principala revendicare din Piaþa Universitãþii este eliberarea televiziunii, sau mãcar înfiinþarea unui post independent. Delegaþiile pentru dialogul cu Puterea cer ca mãcar aceste discuþii sã fie televizate. Nu au nici o ºansã.

Puterea nu-ºi poate permite ca adevãrul furtului Revoluþiei, denunþat de combatanþii din Piaþã, sã fie aflat de telecetãþean. Contestaþia se exprimã deci în circuit închis, în cele cîteva ziare nealiniate. Piaþa Universitãþii se transformã într-un forum de educare civicã, care trezeºte doar o micã parte a populaþiei.
Filtrat prin televiziune, adevãrul e împiedicat sã lumineze calea poporului român.
Dupã cura de entuziasm, speranþã ºi emulaþie colectivã, treziþi brutal din iluzii, mulþi intelectuali trec în urma “alegerilor”, la o cruntã depresie. Pãrãsesc mitingul, parînd a legitima alegerile.

Neputincioºi, infrînþi, umiliþi, trãdaþi, idealiºtii care visau emanciparea þãrii, sînt determinaþi sã revinã la singuratate sau interese personale, sã se exileze în masã – în loc sã-ºi elibereze naþiunea (vezi fir p5), sau chiar sã se sinucidã (vezi cazurile Nemeº, Chesaru, Gavrilescu).

Alianþa Civicã, alcãtuitã tardiv ºi întîmpinatã cu mari speranþe, nu reuºeºte decît: sã abandoneze, în decembrie 1990, cauza revoluþiei (vezi fir p1) , sã rateze încercarea de coagulare a rezistenþei politice în FDAR (vezi fir p2) ºi sã nu susþinã ferm doleanþele ºi revolta populaþiei sãrãcite de Front (fir p4).

Orientarea non-combativã (suspectã) pe care o imprimã liderii care eliminasera cererea de amînare a alegerilor din platforma mitingului ºi susþineau menajarea lui Iliescu, protejeazã puterea de revolta maselor, amplificînd cataclismul civic.

11. Pregãtirea distrugerii economiei naþionale ºi pauperizãrii cetãþenilor, înºelaþi cu promisiuni electorale- pentru acapararea avuþiilor acumulate de poporul român; (p4)

A Puterea: Preia în administrare structurile economice existente ºi avuþia acumulatã de statul comunist – prin spoliere ºi explotare. Pînã la gãsirea unor formule sãnãtoase de descentralizare a metabolismului economic ºi de redistribuire justã a proprietãþii, ar trebui sã înlocuiascã activiºtii comuniºti din conducerea economiei ºi securiºtii din comerþul exterior- cu tehnicieni care sã administreze corect ºi sã pregãteascã trecerea optimã spre capitalism.

Va face însã exact pe dos: temporizeazã schimbarea vechilor “manageri” pînã cînd aceºtia deregleazã fulgerãtor ºi ireversibil economia. Se creazã astfel cadrul necesar trecerii avuþiilor, acumulate de stat de la prizonierii lagãrului… în proprietatea privatã a gardienilor sãi.

Puterea respinge soluþia privatizãrii fãrã platã – prin distribuirea echitabilã a capitalului naþional (varianta Cojocaru).

Aceastã politicã echitabilã ar fi împiedicat formarea oligarhiei roºii, ar fi forþat evaluarea capitalului naþional, la 22 decembrie 1990 – permiþînd mãsurarea efectelor “reformei”.

Jefuirea averii acaparate de stat (care a produs clasa mega-îmbogãþiþilor Tranziþiei) este camuflatã atent. Seminþele plantate în 1990 rodesc discret, roadele lor vor izbucni la lumina, doar ca fapt împlinit.

Opacitatea privind situaþia avuþiei naþionale acumulatã în comunism- este totalã. Soarta unor fonduri ca PCR, UTC, Libertatea, Dunãrea e invãluitã de mister. Relaþiile comerciale externe rãmîn taina vechilor experþi.

Informaþiile privind activele ºi pasivele întreprinderilor ramîn monopolul securitãþii economice, care le valorificã, pilotînd privatizarea (vezi dezvãluirile lui Marius Oprea).

Mafia organizeazã operaþia de acaparare, strategic, pe etape, pentru a crea spirala formãrii de capital.

Incep alocãrile preferenþiale de case ºi terenuri (decretul 42- emis în ianuarie 90). Tovarãºii aleºi sînt puºi sã înfiinþeze, prin licitaþii trucate ºi bazate pe subevaluarea obiectivelor “privatizate”, firme comerciale mici, realizînd imediat profit din “afacerile” cu statul, cumpãrînd ieftin ºi vînzînd scump, dispunînd în exclusivitate de valuta necesarã pentru importarea mãrfurilor cerute de o piaþã însetatã.

Securiºtii din comerþul exterior acapareazã fonduri ºi contracte, la adãpostul “secretului de stat”. Ajutoarele venite din strãinãtate sînt împãrþite de FSN.
Prin mica privatizare ºi marea inflaþie, se pregãteºte terenul marelui atac.
Se genereazã masã monetarã (cumpãrînd simpatia “oamenilor muncii”) pentru a crea lichiditãþile necesare “cumpãrãrii” capitalului material.

Puterea foloseºte fonduri ºi instituþii publice pentru a-ºi face campanie. Pregãtind discret “schiþa reformei” post-electorale, ºtiind bine ce efect va avea, face totul pentru a captura miºcarea sindicalã.

Pentru a-ºi deruta ºi compromite competitorii, denunþã întîi pericolul unei reforme pripite, promiþînd cã va face schimbãri treptate, evitînd efectele sociale negative.

Speculînd insecuritatea socialã a cetãþenilor eliberaþi, dar fãrã capital, profitã de pledoaria neinspiratã a opoziþiei pentru “terapia de ºoc”, facînd din ea o sperietoare electoralã eficace. Dupã ce zdrobeºte însã opoziþia, îi adoptã “creator” presupusul program, surprinzîndu-ºi alegãtorii, prin liberalizarea sãrãciei.
Declanºeaza destructurarea economiei, întreruperea fluxurilor de aprovizionare, distrugerea ºi devalorizarea întreprinderilor ºi echipamentelor, inflaþia galopantã ºi prãbuºirea leului “convertibil”. Ceea ce uºureazã înavuþirea acoliþilor, prin “privatizarea medie”, bazatã pe licitaþii trucate, pe bucle de comerþ exterior defavorabile României, pe jocul creditelor preferenþiale, cu dobînzi sub rata de inflaþie, obþinute de la bãnci falimentate cu bunã ºtiinþã.

Sînt puse bazele legãturilor contractuale dintre firmele private, înfiinþate de nomenclaturã, ºi agenþii ei rãmaºi în poziþii de conducere, care vor reprezenta pãgubitor interesele firmelor de stat. Se declanºeazã o speculã devastatoare, cu produse furate din înterprinderi, jaf la care portarii concureazã cu directorii.

Unitãþile economice sînt dezorganizate ºi devalorizate pînã la nivelul care sã le facã accesibile capitalului securist. Puterea de cumpãrare scade drastic (ºi pentru a scoate populaþia din cursa privatizãrii), economia implodeazã, fabricile se închid. Muncitorii, nemaiputînd munci- încep sã gîndeascã.
E tîrziu. Racordarea la capitalism, este fãcutã distrugãtor pentru mase. Pentru a realiza înavuþirea foºtilor nomenclaturiºti, puterea surpã economia României.

B4. Populaþia amãgitã, folositã ºi pagubitã: va fi principala victimã a procesului de spoliere realizat în 17 ani de “tranziþie”. Ar fi fost normal ca acesta sã fie principalul motiv de îngrijorare, revoltã ºi protest, pentru o mulþime care s-a scuturat de comunism, mai ales din cauza umilinþelor materiale ºi sociale.

Dar prea puþini sesizeazã, la începutul anului 1990, iniþierea procesului de îmbogãþire a nomenclaturii comuniste- pentru cã el e acoperit abil de diversiunile ºi minciunile puterii.

De problema fundamentalã a evoluþiei structurii economice s-au ocupat în 1990 doar “experþii” în gestiunea post-comunismului (de unde aºa ceva?) grupaþi de putere în institute discrete. Aceºtia s-au ascuns în spatele “limbajului tehnic”, în timp ce neiniþiaþii ºi-au dat cu pãrerea defectuos, fãrã a realiza cã nu ºtiu despre ce vorbesc.

Puterea a putut face economie de propagandiºti. Elogiul marelui capital ºi creditelor, privatizãrii cu orice preþ, destrãmãrii întreprinderilor mari, destructurãrii economiei planificate, vinderii “fiarelor vechi “pe un leu, avantajelor inechitãþii socio-economice, etc.- fiind fãcut de “doctrinarii”… opoziþiei.

În acest timp, în subteran, tovarãºii au operat tranziþia economicã-adicã au pregãtit procesul progresiv de acaparare a avuþiei naþionale.

Majoritatea populaþiei, speriatã de perspectiva privatizãrilor inechitabile, închiderii fabricilor, descalificãrii fulgerãtoare, liberalizãrii preþurilor ºi coborîrii nivelului de trai, cumpãratã cu promisiuni (cadouri) pre-electorale- se refugiazã sinucigaº în braþele “ocrotitoare” ale puterii.

Ei îºi voteazã, în mai condamnarea la sãrãcire, ferindu-se de cei care denunþaserã prea ferm structurile “comuniste” ºi ceruserã reorganizarea rapidã, din temelii a societãþii. Opoziþia, incapabilã sã contracareze asaltul economic al nomenclaturii, a plãtit adoptarea agendelor strãine ºi amatorismul, lasînd populaþia la cheremul propagandei populiste.

Furaþi de aspectele vizibile (politice) ale restauraþiei comuniste, opozanþii au neglijat dimensiunea ei economicã. Ea nu a propus o soluþie justã ºi sãnatoasã pentru optimizarea procesului complex al transformãrii economiei. Influenþatã de dorinþa de a scãpa cît mai repede de vechea Românie, s-a lãsat cãlãuzitã de lozinci pompoase ºi de “experþi” care nu au înþeles sau cãrora nu le-a pãsat de efectele schimbãrii bruºte a fiziologiei economice.

Doctrinele partidelor democratice nu au propus un antidot eficace pentru previzibila îmbogãþire a nomenclaturii, care avea toate pîrghiile pentru a cîºtiga cursa privatizãrii.

ªansele lozincii “Jos comuniºtii” (vizînd înlocuirea activiºtilor) au fost compromise de eºecul “Jos comunismul!”)-ui gãunos, prost orientat, vizînd înlocuirea imediatã a mecanismelor de producþie ºi structurii de proprietate.
Cei ce doreau trecerea avuþiei acumulate de stat în mîinile celor care au muncit-o, nu au gãsit formula unei restituiri global echitabile, care sã ia în consideraþie toate daunele produse:: prin confiscare, supunere la muncã forþatã, înºelãciune, exploatare. Avertizãrile lui Constantin Cojocaru au fost înþelese ºi sprijinite tîrziu ºi inconsecvent.

Dupã ce s-au lãsat sau au fost lãsaþi în mîinile Frontului, românii s-au pomenit trãdaþi, jefuiþi ºi pauperizaþi de acesta. Dar întoarcerea cãtre opoziþia politicã, intelectualã ºi stradalã, încercatã în toamna anului 1990- se va lovi de zidul animozitãþii creatã în prealabil. Rãmaºi singuri, dezmoºteniþii români se îndreaptã cãtre niºte sindicate confiscate progresiv de Front, sau izolate politic.

Greva foamei fãcutã de liderii sindicali din Timiºoara… nu mai impresioneazã pe nimeni. Miºcarea sindicalã ºi revolta muncitoreascã ramîn fãrã suport politic real ºi duc la noi “mineriade”– cu sens schimbat, deturnate sau înãbuºite cu uºurinþã. Zarurile capitalismului fãrã scrupule sînt aruncate. Aceasta a fost marea realizare (deci poate, marele obiectiv) a manevrei din iunie 1990.

12. Trãdarea intereselor naþionale, aservirea faþã de interese strãine ºi învrãjbirea cetãþenilor de diverse naþionalitãþi (p5)

Revoluþia ºi Contrarevolutia din România-Ioan ROªCA

Analiza integrala :
http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=228
Biblioteca Memoria Exilului : http://www.universulromanesc.org/biblio/
Album Cicerone IONITOIU : http://www.universulromanesc.com/album.php?u=23
Album Remus Radina : http://www.universulromanesc.com/album.php?albumid=6
Discurs Cicerone Ionitoiu, 10 septembrie 2009 la lansarea volumului -I-Memorii:
Proiect pentru Romania-Dr Constantin COJOCARU: http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=223
Nelinistea Generalilor-Nicolae DURAC : http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=156
Piata Universitatii: http://www.piatauniversitatii.com/
Reply With Quote

Ei nu ma inebuni? Si de-al cui zici ca esti tu maica?

E gata Cicerone ala. Ii arunca acusi D-zeu franghia si-l cheama sus.

Mesaj: Doresc sa aduc multumiri membrilor Centrului Lumesc de lichidare a urmarilor agresiunilor civilizationale asupra Lumii Fizice a Planetei Leia, precum si Ierarhiilor Astrale abilitate, pentru efortul depus in vederea readucerii Doamnei Elena Rosu - Matei, in cadrul Civilizatiei Virtuale Goriliene!
Raspuns: Multumim pentru aprecierile d-stra, desi trebuie sa va spunem ca Elena Rosu - Matei nu a fost recuperata in totalitate ci in proportie de 80%, dar speram ca procentul sa mai creasca in viitor.


sursa

Mai intai trebuie sa demaste reteaua intereselor oculte...

si eu care ma gandeam sa ma apuc de pictura...

Sa te tii bine bine de pensula, sa nu cazi.

nu rezumat se poate?

@Gett
Mai inteleg sa-si faca omul cont pentru vreo reclama dar nici chiar asa...

Si daca nu vreau?

Cred ca asta-i deja un rezumat, ar trebui rezumat la rezumat.

poate vrea baiatu' un monitor moca si nu stia cum sa ne abordeze...

Se pot publica si carti,romane aici?

HSBP..

io zic ca are dreptate ce plm.... nu vedeti cum nea vandut base la fmi.... si el si fratsu fac afaceri cu gaini.... ce plm.

si cu înghetata

Pune si tu la plural ! Mai sint amatori.

Toate astea se stiu .Ma rog unele nu-s chiar cum copiaza postaciosu`. Intrebarea e, qui prodest

Nem tudok !

"Reteaua intereselor oculte si-ar da jos masca"...
Daca e oculta, e necunoscuta. Daca e necunoscuta, nu stim daca poarta masca.
Iar daca stim, nu mai e oculta sau facem parte din ea. aripa dizidenta.
Din aceasta dilema nu putem iesi !

Bine ca nu patim ca salamon sa avem o trilema

3!

E, am avut rabdare sa citesc in transversal.

Pur si simplu e un text care vorbeste de faptele DIN 1990 (de acum 20 de ani) la timpul prezent, de parca am fi in continuare 1990.

Probabil e textul unui criogenat in 1990 care acum a dat de caldura si a zis, pac, repede la razboiu', inainte de a se uita pe geam.

Sau or fi bagat net la Balaceanca...

asta are probleme maaaaari la mansarda... nu are toate tiglele pe casa... De unde aparusi maica??



Suma respectelor, Alydor

Medicamente!!! Electroconvulsii!!!

Bai cu apa rece!

Mai degraba Furadan.

A citit careva tot?

Comentariile ? DA , in speranta unui rezumat la rezumat.
Ideea de baza ramane furadan-ul cred

Apropo,cum au acceptat ciudatii aia pe Tariceanu si altii ca el?Si acolo merge pe spaga?Dau niste metri de teren si imi iau o sabie,un grad si o pelerina de-aia?

multi se plang la tv si degeaba observ ca romanul se da cu masini straine arunca cu bani in stanga si in dreapta in cluburi scumpe desi poarta pe el o carpa de doi bani etc..
E o tara a contrastelor unde isi baga coada si cei cu paranormalu cred ca traim intr-o lume paranormala cu siguranta.

Banii nu tin loc de educatie, iar bunul gust face parte di ea.

NU

Bai fir-ar al naibii, da' cursul de comutatie n-ar fi binevoit sa-l aduca la zi....

In jumatate de curs, adicatelea O ORA INTREAGA, ne-a explicat cum se formeaza un numar la telefoanele cu disc. Si cum asta cred ca l-a obosit extrem de tare, cealalta ora ne-a explicat cum se saluta corpurile astrale.

Ce mama ciorilor era de explicat acolo? La unul dintre cursurile din onor firma la care prestez ne-au zis vreo doua fraze despre chestia asta, urmate de 10 minute de facut misto, apoi de ridicarea in slavi a centralelor digitale, apoi ingroparea lor si laudarea noii generatii "all-IP". Si cu toate astea n-a durat o ora...

Si ca sa pastram spiritul acestui minunat post, desi este vorba despre Madalina Manole: "Clarvãzãtoarea Carmen Harra susþine cã a vorbit cu spiritul artistei, care i-ar fi povestit lucruri incredibile despre viaþa ºi moartea ei."

Sursa: http://www.ziarulring.ro/stiri/17836/carme...laturi-de-petru