Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Așa a fost și cu șoferia. Ne-am luat și noi mașină.
Atunci mi-a zis soția că ar fi bine să-mi iau permis și eu, că cine știe, s-ar putea să fie nevoie vreodată să șofez. Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, și m-am dus la prima lecție de șoferie cu emoții de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul. Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, și îl așteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoștea.
A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceaușescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în fața mea, i-au sărit șuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos și le-a pus la locul lor, ignorându-mă.
Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.
Locul mortului
Nea Ilie era plin de vaselină și avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, și-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus:
- Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!
Când mi-a zis, fără să se uite la mine:
- Bă, asta e cheia!, am înghețat.
- Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar accelerația este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima mașină.
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt:
- Treci în locul meu!
Eu, speriat:
- Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viața mea mâna pe așa ceva.
El:
- Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului și să te conducă toți tâmpiții?
Și atunci m-am gândit să strig și eu la poporul român:
- Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului și să fii condus de toți tâmpiții?
Era o adevarată resuscitare, domnule! Și îmi tot repeta:
- Hai, hai, învață să conduci!
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Și eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar și în ochii lui.
- Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiți în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!
Și m-a ținut așa, de înghețam și transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viața mea, nu m-a solicitat atât de mult, și nu m-a adus într-o asemenea stare. În a treia zi s-a liniștit de tot. Stătea bătrânul cu o mână pe volan și cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! «Înseamnă că am început să conduc bine», mi-am zis.
Crucea Sfântului Andrei
Nu l-ați văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind și traficul din București. Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
- Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!, imi zise.
Mie mi-a înghețat coloana vertebrală.
- În cimitir? il intreb
- Pai da! Nu e singură, e cu soțul!
- Cum a ajuns acolo?
- Tot așa, bă, ca și tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te oprești să te închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!
Omul ăsta m-a creștinat pe mine, teologul lui pește.
Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiți în dreapta și nu crezi nici măcar în ăla de-ți face semn cu steagul, că e țara plină de proști.
Vei învața să conduci când vei ști să te ferești de proști, nu când vei ști legea!!!
iar el si-a vazut linistit de drum... trebuia sa intru in el... ii intram fix in portiera, cu putin noroc mai scapam de un imbecil care batatoreste drumurile patriei 
