Cum să stai cu mașina legată cu sfori, “tras pe sfoară” de Euroins
Păcăleala amară numită RCA nu reprezintă altceva decât o mare țeapă pentru “băieții fraieri”. Da! Pentru toți aceea care nu fac altceva decât să respecte legislația în vigoare, și anume să umple cu sute de milioane de euro buzunarele leșinate de aviditate ale “băieților deștepți” care patronează firmele de asigurări. Cum așa? Păi, iată o dovadă clară de bătaie de joc din partea unuia dintre cei mai “faimoși” (a se citi ieftini și păguboși) asiguratori din România, respectiv Euroins.
Dar să o luăm cu începutul, la fel ca în orice poveste. Cum “blonda” mea (Renault Clio) era la hibernat pe la începutul lui martie, mai exact pe cinci ale lunii, și asta pentru că nu avea încălțări adecvate a fost vizitată, fără a-și anunța înainte intenția, de vecinul meu de la scara unu, și care are loc de parcare de-a dreapta ei. Să nu va gândiți că s-a spijinit de ea sau ceva de genul! Nuu! I s-a părut prea mică parcarea, așa că la gararea cu spatele a acroșat-o atât de bine încât i-a împrăștiat întreaga față. Și cum vecinii de lângă casă nu te lasă, dar nici nu te anunță, noroc că blonda mea beneficiase în toamnă, pe langă un lifting facial – proiectoare, far și grilă nouă, și de o alarmă din aceea mai aleasă, adică cu un pager. Altfel spus, în timp ce stăteam liniștiti pe la vreo 22.30 la Tv ]ncepe s[ zbiere ca nebunul pagerul alarmei. Zic inițial că iară-și fac de cap pisicile din cartier pe mașina mea, dar ce să auzi. Pagerul urlă la mine în continuare, ba chiar îmi arată că sunt hoți la blondă. Nici nu știu când am sărit din pat, îmbracă-te repede și dai pe scări ca să-i încingi pe huligani. Se prăvălesc pe treptele întunecate cele 100 de kilograme ale mele, ies într-un suflet din scară, fac dreapta spre parcare, liniștesc un vecin care nu știe ce s-antâmplat cu mine, și mă urmează.
Samariteanul, prieten cu asfaltul
Când dau să mă apropii de mașină văd un nene cu un fes in cap, geaca groasă și blugi albaștii (s-a dovedit mai târziu că e un alt vecin, un samaritean de ocazie) care era cu bara din față a mașinii în brațe. Ce-mi zic, las ca le arăt eu tâlharilor cine e șeful, și mă îndrept parcă mai repede spre samaritean. Ridic pumnul să-l mustrey și cand întoarce capul ce să auzi. Vecinul meu cu prezență de spirit mă întreabă dacă a fost prinsă cu ceva bara. Mă uit la el șui, îi explic că era să pupe asfaltul, și toate astea sub privirile nepăsătoare ale vecinului care o accidentase și care tăcea mâlc lângă mașina lui. Întreb ce s-a-ntâmplat, nu conștientizez pe moment ce se întâmplă, iar agresorul îmi spune sec că a intrat în mașina mea și nu știe cum. Abia atunci încep să mă uit în jurul meu și constat că pe lângă bara de la samaritean din mână, bucăți din scut, aripile de noroi, din aripa de pe partea dreaptă și din grilă sunt împrăștiate pe o suprafață de trei locuri de parcare. Îmi spun că nu e adevărat și încep să le adun. Așa mi-am umplut portbagajul de plastice. Cum zona în care stau e „de bună calitate”, să las mașina în bezna din parcare fără bara din față, cu aces ușor la piesele motorului mi-a fost greu. Astfel îl rog pe samaritean sa ma ajute să o repozitionez și dăi cu scoci preț de două role. Vorbesc cu agresorul blondei și convenim ca să ne-ntâlnim a doua zi, dis de dimineață, în parcare pentru a vedea care sunt pagubele la lumină și să facem demersurile necesare pentru declararea și lămuzrirea evenimentului. Zis și făcut! După o noapte albă, chiaun, ies imediat ce mijește soarele la mașină. Iese și vecinul, după un apel telefonic din partea mea și punete pe dezbătut. Asta și pentru că am văzut pe zi și farul din dreapta fașă spart, oglinda de pe aceeași parte pe jos, bucăți și multe alte daune.
“Avariile ne impiedică să vă despăgubim!”
Cum sunt un vecin bun, îl înțeleg pe agresor, și sunt de acord să nu mergem la Poliție, ci să completăm foaia de înțelegere amibilă și să ne prezentăm la inspectorul de constatări a daunelor de la asigurarea lui. Aici intervine prima belea. Aflu cu stupoare că e asigurat la Euroins, inspectorul începe să facă mofturi, și anume că el nu are pagube, iar eu am toată fața stricată. Îi explic că agresorul are un Opel Zafira (un tanc în miniatură), iar eu, după cum se vede, un renault din fibră de carbon. În fine, completează el foaia de daune, nici măcar cu 40% din pagube, îl ceartă pe agresor că nu știe să scrie și-i dictează el câteva fraze cu privire la modul în care s-a produs accidentul, ne înmănează câte o copie și mă sfătuiește călduros să revin spre finele săptămânii cu un telefon la sediul lor central pentru a vedea dacă au aprobat dosarul. Așa am făcut, astfel că vineri (n.r. 9 martie 2012), la prima oră sun la ei și-mi spun că dosarul este încă la comisie și nu s-a dat o soluție. Revin luni și nimic, marti la fel, abia pe miercuri îmi spun că-mi vor trimite rezoluția acasă. Aștept până pe data de 22.03.2012, când la presiunea mea telefonică intru în cele din urmă în posesia soluției date. Stupoare, să înnebunesc și nu alta. După ce că unul dintre asigurații lor îmi face mașina parcată regulamentar varză, aștept cu nemiluita un răspuns de la ei, iar când vine mă anunță sec că “neconcordanțele între avariile celor două autovehicule motivează decizia Euroins de a nu dacurs solicitării dvs. de despăgubire”. Sun la ei și-mi explică politicos că nu pot să mai solicit o altă reconstatare și că nu prea am ce să fac decât să mă împac cu soluția trimisă.
Ajutor, ajutor, … și nimeni nu răspunde!
Normal că nu am lăsat-o așa! Pun mâna pe telefon și sun la Poliția Rutieră, de acolo mi se spune că odată declarat la asigurator evenimentul ei nu mă pot ajuta cu nimic. Sun și la Victimele Străzilor, dar mă lovesc de același răspuns. În ultimă instanță fac apel, printr-un e-mail la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Le trimit poze cu cele două mașini, copii după declarațiile martorilor, după rezoluția de la Euroins, etc. ca în cele din urmă să-mi spună un nene drăguț că situația mea e complicată, dar simplă în același timp. Întreb scurt “cum așa?” și începe să-mi explice. Dumneavoastră aveți două variante, și anume prima să luați legătura cu agresorul și să-l convingeți să vă repare mașina pe banii lui, iar cea de-a doua, dacă nu vă înțelegeți, să-l acționați în instanță. Îmi cade fața cum i-a căzut blondei și-mi zic în minte că aștia sunt nebuni! În cele din urmă prind curaj, pun mâna pe telefon și-l sun pe agresor. Îi explic că a venit soluția negativă la dosar și, cum el este cel care mi-a produs pagube trebuie să-mi cumpere componentele avariate. Ce credeți că-mi spune vecinul, care până atunci se purta cu mine mieros? Iată:”păi și ce bă vrei să și le cumpăr eu? Am mers cu tine la constatare, ți-am dat asigurarea așa că nu mai e treaba mea”. Am tâmpit în timp ce telefonul începe să sune a ocupat. Băi, îmi zic, nu e adevărat!
“Eu am asigurare!”
Încerc să mă calmez și în cele din urmă ies peste vreo 2-3 ore în parcare, la mașină. Cine credeți că era acolo? Da, aveți dreptate, agresorul! Scot din torpedou o copie după soluție, i-o înmânez și-i arăt în paralel și originalul pentru a nu crede că i-am dat altceva sau rezoluția incompletă. Vecinul mă întreabă sec și cu sictir maxim că „așa și, ce să fac eu cu asta?” I-am răspăuns și eu că-i explic. Și dă-i cu explicații până ce aud din gura lui că ”nu știu mă, pe mine nu mă intereesează, îmi pare rău că am intrat în jegul astă!”. Atunci îmi sare muștarul rău de tot și-i zic că ”jegul ăla e mașina mea, că jegul ăla era garat regulamentar în parcare și că nu avea nimica, că în jegul ăla a intrat el cu mașina lui și le-a adus în halul de față. Drept urmare cum asigurarea lui mi-a tras clapa, el e cel care trebuie să-mi cumpere, chiar și de la dezmembrări piesele rupte pentru a le înlocui”. Și iată ce-mi spune, plin de sictir, agresorul mai ales că-i spusesem mai devreme că partea cu vopsitul nu-l costă nimic întrucât am aranjat eu, ”bă, păi eu am asigurare, mai i-ați declarații de la martori și vezi ce faci și unde te duci să rezolvi problema!”. Până la urmă, văzând că nu o scot la capăt am lăsat-o în coadă de pește.
Poate știți voi ce să fac cu omul asta pentru a-mi repara blonda?
