Help - Search - Member List - Calendar
Full Version: Pacaleli la cumpararea unui auto second-hand
DaciaClub - Forum Dacia > Dacia - Diverse > Tutoriale, Tips & Tricks
musicall
Fie ca au copiat modelul altor "colegi de breasla" occidentali, fie ca sunt pur si simplu originali, romanii dispun de un talent iesit din comun atunci cand vine vorba de aranjarea unei masini second-hand ce urmeaza a fi vanduta.

Exista pacaleli clasice, pe care toate lumea stie deja sa le decodeze, insa acum s-a trecut intr-o etapa superioara, a masluirii perfecte, care transforma o masina batrana intr-una tanara, un fost taxi obosit in Germania intr-un break familial "tinut in garaj" sau o masina fara nici un airbag, intr-un simbol al perfectiunii tehnologice, care ia nota 10 la tester-ul electronic.

Este evident ca cel care cumpara o astfel de masina ia in considerare ca numarul real de kilometri este altul, pentru ca mai mult ca sigur cel care o vinde a apelat la serviciile unui derulator de timp.

Daca la masinile cu kilometraj clasic, cu role de cifre, derularea se facea cu o bormasina, dar se puteau observa destul de usor urmele operatiunii, la masinile recente cu kilometraj electronic derularea nu lasa nici o urma, desi nu mai este la indemana oricui.

Primii derulatori faceau treaba pe jumatate: introduceau mufa tester-ului electronic in computerul de bord al masinii si "interogau" segmentul de kilometraj, care brusc uita sa treaca niste kilometri. Altfel spus, din 180.000 de km se faceau 80.000 de km. Nu se vedea nimic, totul curat ca lacrima. Da, dar in urma unui supra-control, cu un alt tester, eventual chiar la reprezentanta, computerul de bord se dadea de gol si anunta ca s-a umblat la memoria kilometrajului. Nu spunea exact ce s-a intamplat, doar ca s-a intamplat. Cred ca nimeni nu da inainte kilometrajul, asa ca mai ramane o singura explicatie.

A aparut nivelul doi de derulatori. Costa mai mult, dureaza mai mult, dar iese perfect. Kilometrii se dau inapoi direct din bord (ceasuri), care este decuplat pe perioada operatiunii de la computerul central. Astfel, computerul de bord al masinii nu mai inregistreaza interogarea, dar exista inca un impediment: computerul inregistreaza totusi ca a fost decuplat temporar bordul. Nu-i nimic, se sterge aceasta eroare si nimeni nu mai poate demonstra nimic: nici ca s-a decuplat vreodata bordul, nici ca s-au dat kilometrii inapoi. Totul e perfect.

Cam asta ar fi despre derulatul kilometrilor. Ramane la latitudinea cumparatorului ce decide: inchide ochii si se face ca e totul bine, sau nu risca. Oricum, am demonstrat ca nu exista metoda de verificare 100% a kilometrilor parcursi.

Nu vreau sa par iarasi rautacios, dar cam toate masinile nemtesti cu caroserie break, cu motor diesel economic, aduse in Romania, au fost taxiuri prin Germania. Romanii le revopsesc, scapa de culoarea galbuie specifica taxiului, insa ati putea verifica seria masinii (care detine intr-o baza de date originala, codul culorii), daca a fost revopsita. Seria masinii este exact ca un Cod Numeric Personal. La fel se poate verifica daca bordul are urme de gauri sau butoane in plus, care dau de gol existenta unui aparat de taxat, lampa de taxi, antene sau statie radio.

Ce putem spune despre masluirea echipamentelor gen ABS, Airbag, ESP?

Cam de toate. In primul rand, producatorii au fost chibzuiti si nu au lansat ca reper de piesa de schimb doar capacul volanului care sa nu contina inauntru airbag-ul. Acestea constituie o piesa unitara. Capacul are airbag-ul inclus. O data sarit nu mai merge pus la loc, dar... s-au gasit metode. Se cauta la dezmembrari un capac cat mai intreg, se monteaza sa stea bine si se umbla la echipamentul electronic al masinii. Nu putine au fost masinile la care s-au descoperit circuite refacute si diode care sa suplineasca lipsa sacilor gonflabili, dar si aici avem amatori si profesionisti:

Amatorii lucreaza urat, taie eventual cu cutter-ul traseul led-ului de airbag, care nu se mai aprinde deloc. Problema nu este rezolvata. O data sarit airbag-ul, led-ul ramane aprins mereu. Oamenii nostri il faca sa nu se mai aprinda deloc. Va dati seama imediat. Sistemele Airbag, ABS, ESP, etc isi fac autodiagnoza la pornirea motorului. Led-ul trebuie sa se aprinda cateva secunde, dupa care se stinge. Nu se aprinde - e de rau. Nu se mai stinge - la fel de rau.

Profesionistii imita perfect comportamentul diagnozei prezentate mai sus. Nu va dati seama ca s-a umblat, nici la tester. Eventual la un demontaj cu care nimeni nu va fi de acord.

Daca la ABS puteti pune o frana pe nisip sau apa sa probati functionarea acestuia, un airbag poate fi probat doar in caz de Doamne Fereste!

Lotul in care a fost fabricata o piesa este un indiciu foarte bun. Nu are ce cauta pe o masina din 1999 o piesa (alta decat consumabila) fabricata in 2005. Miroase a accident. La fel la o masina noua, care detine piese vechi: s-a cam facut o vizita pe la dezmembrari, de unde proprietarul s-a aprovizionat.

Culmea ironiei este ca multi prefera taxiurile, mergand pe premisa ca acestea se supun unor reguli de intretinere si siguranta foarte drastice in tarile de provenienta, unde statul urmareste atent acest proces, spre deosebire de un proprietar particular care mai inchide ochii atunci cand se strica cate o piesa. Foarte adevarat, dar kilometrajul unui taxi este absolut fantastic si se ajunge in acelasi punct. Parerile sunt impartite.

Am enumerat o serie de masluiri electronice, aparent neinsemnate, dar care va fac viata un calvar. Nu cred ca exista limite pentru inventivitatea unora si naivitatea altora. Aceste procedee sunt folosite si in Germania sau alte tari civilizate. Mi-e greu sa cred ca romanii nu au invatat la randul lor din alta parte.

Ramane sa decideti cum va comportati in fata unui second-hand care va satisface toate dorintele, pe care vreti sa il cumparati. Sau, pana la urma, renuntati si cautati mai departe...


.:::: sursa: baniinostri.ro
musicall
Si daca ati inceput sa va puneti pe ganduri citind primul post... trebuie sa-l cititi si pe acesta...

De ce tinem cont cand cumparam o masina noua?

Dorim sa ne cumparam o masina noua, avem un buget considerabil si inca ne gandim care este criteriul principal: design-ul, marca, culoarea, performantele, consumul sau costurile de intretinere?

Este evident ca nu veti putea gasi un compromis intre toate aceste elemente, mai ales daca pornim de la ideea ca tot ce este foarte bun este si foarte scump. Este de preferat sa va ganditi mult inainte de a cumpara o masina, fie ea noua sau second-hand, la fel cum este de preferat sa o cumparati rational, cu capul si nu cu sufletul.

Luam in calcul cazul masinii la mana intai, unde pretul de achizitionare este mult mai mare si alegerea gresita isi face mult mai simitita prezenta.

Un prim element trebuie sa il constituie garantia. Dupa cum stiti, producatorii europeni dau majoritatea garantii mici, de pana la 2 ani, in timp ce asiaticii sunt mai darnici, de la 3 ani (producatorii japonezi) la 5 ani (sud-coreeni). Acum se ridica o intrebare: oare masinile japoneze si coreene sunt mai putin fiabile de au nevoie de garantie atat de lunga? Studiile vin sa contrazica aceasta teza, coreenii si japonezii stand relaxat in topul calitatii. Este mai degraba un artificiu de marketing, pentru a atrage clientela europeana, reticenta la masinile asiatice. Dealerii de masini europene vor zice exact invers: "Noi nu dam garantii mari, pentru ca oricum masinile nu se strica. Daca am da garantii mari, speriem clientii, care cred ca timp de 5 ani vor veni zilnic la service".

Simpla forma de publicitate sau nu, garantia mare ramane clar un atu incontestabil. Mai devreme sau mai tarziu ceva tot se strica si sa stiti ca nu exista piesa ieftina la masinile de azi. Este grozav sa ai garantie inca vreo doi ani si sa dormi linistit. Mai ales ca la un leasing prelungit situatia devine si mai apasatoare, intrucat clientul nu se poate supara si vinde masina a doua zi in targ, ca sa scape de necaz. Occidentalii au inteles foarte bine cum sa se fereasca: cumpara masini in rate sau leasing pe exact aceeasi perioada cat este si garantia masinii, dupa care scapa de ele si inunda piata estica.

O data iesita masina din garantie, raportul asiatice versus europene se intoarce in favoarea europenelor, care costa mai putin la piese, termenul de livrare este mai scurt, iar mecanicii se pricep mai bine.

Performantele. Trebuie stiut ca aici includem si siguranta activa si pasiva si fiabilitatea per total. Nu renteaza sa cumparati o masina cu un motor mai special, in serie limitata sau cu o solutie tehnica neconventionala, pentru ca piesele sunt mai scumpe, riscati sa va treziti pe vreo lista de asteptare, iar mecanicii invata o data cu dumneavoastra cum se repara masinuta. La discutia diesel vs. benzina parerile sunt impartite, insa ideea este clara: motorul diesel consuma putin, dar intretinerea e scumpa, motorul pe benzina consuma mai mult, insa are revizii decente, iar intretinerea nu este la fel de pretentioasa. Este de preferat o masina cu echiopament de siguranta activa si pasiva cat mai bogat.

Culoarea, la fel ca si design-ul raman o chestiune de gust. La culoare insa e bine sa stiti cateva sfaturi. Oricat de frumoasa vi se pare o culare trebuie sa va ganditi cum arata in ipostaze diferite: praf, seara, soare puternic. Mult mai important este faptul ca anumite culori nu ies la revopsire. Este vorba de culori metalizate mai deosebite, cele pearl-effect sau indigo. Acum nu zic nici sa luati numai masini albe, dar mare atentie la culorile care va iau ochii dar si mintile.

Nu ezitati sa va interesati de costuri de intretinere inainte de cumpararea masinii. Nu ma refer numai la consumabile, gen ulei, filtre si placute de frana, ci mai ales la un parbriz, un far, o bara de protectie. Chiar daca aveti CASCO si nu va intereseaza in mod direct aceste detalii, va fi greu sa o vindeti unui alt cumparator (care ar putea sa nu isi doreasca o polita CASCO), in cazul in care stie ca anumite piese foarte scumpe sunt fragile. Farurile si barile de protectie vor fi mereu expuse.

Am vorbit doar despre masinile noi, cumparate din Romania, pentru a avea o idee despre capcanele care va asteapta. Nu trebuie sa uitati nici o clipa ca vanzatorul de la showroom nu este niciodata sincer, singurul interes fiind vanzarea anumitor masini care genereaza un comision mai gras.

.::::: sursa baniinostri.ro
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.