Hai noroc la toată lumea.
Sper sa nu se supere cineva pentru ca postez aici un traseu montan.
Daca povestea asta nu este bine postata aici, imi cer scuze si poate fi mutata acolo unde se considera ca sta mai bine.
Ceea ce urmează în rândurile de mai jos mi-aș dori să fie un impuls pentru cei ca mine.
Adica oameni în jurul vârstei de 40 de ani, care odată, cu 10-15 ani în urmă mergeau pe munte cu “rucsacu-n spinare si bocancii-n picioare” și care acum, din diverse motive, au renunțat la acestă plăcută îndeletnicire.
Cât privește condiția fizică, stau “excelent” sau “de la superlativ în sus”.
Aproximativ 110 km în viu, fumător - un pachet într-o zi normală, două când în ziua respectivă ajung la cârciumă.
Cât despre cârciumă, ajung acolo de 2-3 ori pe săptămână iar alcoolul și tutunul sunt însoțite doar de mâncăruri “dietetice”, cum ar fi micii, cârnații, pizza, etc.
Așadar, nu sunt tocmai un concurent la Iron Man.
Bocanci mai solizi pentru iarnă, șosete de lână, parazăpezi sau bețe telescopice încă mai am, deși nu le-am mai folosit de mult timp.
Rucsac n-aș putea spune că mai am, deoarece rucsacul cu cadrul de Tâgu Mureș (cei mai bătrâni știu despre ce vorbesc) oricum nu mă mai duce cârca să-l car plin.
Oricum, acest rucsac l-am păstrat din alte vremuri și nu mă îndur să-l arunc.
Iar pentru o plimbare de o zi nu este nevoie de vreun rucsac special.
Deplasarea, dus-întors am facut-o cu trenul.
În primul rând, trenul te ordonează. Sau mă ordonează.
Adică, în cazul meu, dacă aș fi plecat cu mașina, absolut sigur nu m-aș fi trezit la ora 05:15 astfel încât să ajung pe valea Prahovei la ora 08:47.
În al doilea rând, datorită faptului că am mers singur, costul transportului era cam la fel, indiferent că aș fi mers cu trenul sau cu mașina.
În al treilea rând, nu avem niciun chef să prind un blocaj pe valea Prahovei, specific zonei și să stau ca prostu’ în mașină.
În al patrulea rând, chiar este plăcut să stai comod și la căldură în tren, să citești ceva interesant (acasă nu prea găsesc timp pentru așa ceva) și să îl lași pe altul să își bată capul cu condusul.
Nu în ultimul rând, traseul a fost de la Azuga la Bușteni.
Dacă mergeam cu mașina, trebuia să mă întorc în Azuga, să iau mașina, adică o bătaie de cap în plus.
Așasar, pentru că deja am vorbit prea mult.
Sâmbătă, 23.01.2016
Gara Azuga – valea Grecului – șuau Grecului – șaua Baiului – cabana Gura Diham – Bușteni.
București – Azuga cu trenul IR 1631 care pleacă din București Nord la ora 07:00 și ajunge la Azuga la ora 08:47.
Biletul de tren l-am luat online cu o zi înainte de plecare (37,72 Lei față de 39,70 cât ar fi costat la casa de bilete).
În gară am ajuns (pe jos, cu troleibuzul si metroul) pe ora 06:40 și am avut timp suficient să mă uit și la celelalte trenuri.
De exemplu, un tren Regio se pregătea să plece la Urziceni. Până aici nimic doesebit, însă acel tren era compus din 3 vagoane si două locomotive diesel – electrice, amplasate la capetele trenului.
Probabil era o măsură de precauție că trenul nu va avea probleme cu zăpada din zona de câmpie.
Până la Azuga nimic deosebit, doar cald si bine în tren, plus o lectură plăcută.
Altimetrul gării Azuga.
[attachmentid=1628020785]
Generații diferite de ceasuri de gară.
[attachmentid=1628020786]
Mi-am pus parazapezile în sala de așteptare din gară, plus o cafea de 1 Leu (de la automat) băută pe peron, după care am luat-o din loc.
Detalii despre traseu.
[attachmentid=1628020787]
Traseul pleacă chiar de lânga peronul gării și merge puțin paralel cu calea ferată.
Poza făcută din capătul dinspre Brașov al gării Azuga.
[attachmentid=1628020788]
Zăpada eram cam afânată, noroc că mai trecuse cineva pe acolo înaintea mea.
[attachmentid=1628020789] [attachmentid=1628020790]
Drumul părăsește firul văii Grecului
[attachmentid=1628020791]
și apoi continua puțin într-un urcuș mai abrupt.
[attachmentid=1628020792]
O ciocănitoare pe care am avut norocul să o prind în poză.
[attachmentid=1628020793]
Se continuă urcare (panta OK) prin pădure până se ajunge (sper să nu mă înșel) în șaua Grecului.
[attachmentid=1628020794]
Aici pauză pentru un Snickers, pe care m-am cam chinuit să-l mănânc deoarece era cam înghețat.
Ocazie cu care am învățat că ar fi o idee bună să țin acel Snickers într-un buzunar aproape de corp vreo juma de ora înainte să-l mănânc.
Din șaua Grecului situația s-a complicat putin deoarece a trebuit să traversez o zonă cam de 150 de metri lungime în care zăpada trecea de genunchi.
Am trecut cu bine de acestă zonă (și cu ceva chinuială) și am continuat alegarea ghidat de niște urme (stâlpi de marcaj nu există).
Dacă nu ar fi existat acele urme, cred că mi-ar fi fost foarte greu să regăsesc traseul marcat (triunghiul galben).
Poze nu am făcut pentru că mi-au înghețat mânile cât am mâncat acel Snickers, plus că am mai stat și la o țigară.
Înapoi în pădure, iască și zăpada.
[attachmentid=1628020795]
Copac rupt precum un băț de chirbit.
[attachmentid=1628020796]
Spre cabana Diham.
[attachmentid=1628020797]
Pauză.
[attachmentid=1628020798]
Cer senin și copaci înghețati.
[attachmentid=1628020799] [attachmentid=1628020800]
Cabana militară de la Diham (parcă i se mai spune și Dihamul militar).
[attachmentid=1628020801]
Colții (sau Acele) Morarului văzute de lângă cabana militară.
[attachmentid=1628020802] [attachmentid=1628020803]
27 Jan 2016, 21:19:
Până în șaua Baiului nu a mai durat mult.
[attachmentid=1628020804]
De la gara Azuga până aici am făcut 4 ore jumate.
Pe indicatorul din gara era menționat un timp de 2 ore jumate, așa că mă declar foarte mulțumit că am făcut sub dublul timpului indicat.
Asta având în vedere că am o condiție fizică de cacao.
Însă am mers lejer, fără grabă și cu pauze dese pentru poze plus uneori câte o țigară.
Traseul pe care am continuat drumul spre Bușteni.
[attachmentid=1628020805]
Traseul care merge spre cabana Diham și apoi spre Mălăiești (unde spre rușinea mea n-am ajuns până acum).
[attachmentid=1628020806]
Releul de la Coștila atât cât s-a putut vedea printre nori.
[attachmentid=1628020807] [attachmentid=1628020808] [attachmentid=1628020809]
La un moment dat au apătut doi vânători de munte care mergeau spre cabana militară, unul pe jos și altul pe schiuri.
Ne-am salulat, oamenii aveau chef de vorbă, așa că am aflat ca “e bine la cabana militară” și că nu se plictisesc pentru că “facem schi și bum-bum pe dealurile astea”.
Bețele, fără care cu siguranță m-aș fi descurcat mult mai greu, spre deloc.
[attachmentid=1628020810]
Din șaua Baiului spre Gura Diham traseul este lejer, plus că zăpada era aproape bătătorită pe potecă.
Plus pauza de masă: două banane și un Snickers cât de cât încălzit în palmă cât timp am mâncat, pe îndelete, bananele.
Să înțeleg că ursul, mai ales cel gunoier, nu se apropie de traseul marcat?
[attachmentid=1628020811]
O parte din Bucegi, văzută de la Gura Diham.
[attachmentid=1628020812]
Apoi, până la Bușteni doar o plimbare pe drum plat și deszăpezit.
[attachmentid=1628020813]
Bocancii și parazăpezile si-au făcut bine treaba, deși au stat ani de zile nefolosiți în dulap.
[attachmentid=1628020814]
În Bușteni m-am oprit pe o bancă de la strada principală (DN 1) că să îmi dau jos parazăpezile.
Pe langă faptul că pe asfalt s-ar putea toci mai repede cureau care le ține prinsă de talpa bocancului, nu prea înțeleg care este rostul să le port prin oraș, așa cum am văzut că mulți o fac.
N-am terminat bine cu parazăpezile și a trecut pe lângă mine TGV-ul oltenesc.
[attachmentid=1628020815]
Mai multe detalii: http://www.softrans.ro/
Dacă aveți ocazia, mergeți cu acest tren (se poate și cu bicicleta) pentru că merită.
Lunini și umbre.
[attachmentid=1628020816]
Lângă gara Bușteni am găsit o autoservire și am zis că am dat lovitura, că mănânc ieftin și bine.
N-a fost așa, pentru că o porție de cartofi țărănești și un șnițel au costat 20 de Lei (de fapt 20,30 însă mi-au cerut doar 20).
Cam nesimțiti, însă asta e, prețuri de stațiune montană cu pretenții.
Plus că prost nu e cel care cere ci cel care dă.
E drept că nici eu n-am refuzat mâncarea și poate am și eu o parte de vină că încurajez o asemenea japcă.
Și mai bine era dacă mă ducea capu’ să plec cu două sandwich-uri de acasă și să nu mai fie nevoie să depind de mâncarea altora.
În schimb, puțin mai jos de gară, pe partea opusă, se află o clătitărie unde cu 5 Lei se mânâncă o clătită mare și foarte bună, cu ciocolată (nu Nutella) și biscuiți măcinați.
Clătita cu Nutella costa 8 Lei, însă eu am văzut prea târziu borcanul (sunt sătul de țepe de genul Nutella și în clătită găsești Fineti sau ceva mai slab calitativ).
Centrul de vizitare al Parcului Național Bucegi.
[attachmentid=1628020817]
Am ajuns aici pe la ora 16:30 și bineînțeles că l-am găsit închis, deși pe ușă scria că este deschis până la ora 17:00.
Altfel spus, românii si promovarea turismului.
Merită vizitat.
Am reușit să văd prin geam o machetă destul de mare a Bucegilor plus căteva fotografii de la o expoziție foto cu titlul “Cabana Omu – pe acoperișul Bucegilor”.
Măcar am aflat că monumentul din fața gării Bușteni se numește “Ultima grenadă”.
[attachmentid=1628020818]
Pănă acum, știam că acel monument îl reprezintă pe grenadierul Mușat din Primul Război Mondial, care deși în urma unei răni s-a ales cu un brat amputat a refuzat lăsarea la vatră și a continuat să lupte aruncând grenade al căror cui îl scotea cu dinții.
Dacă nu mă însel, grenadierul Mușat a murit pe front.
Sau parcă așa scria in “Povestiri istorice” (cei mai bătrâni cu siguranță își amintesc cele 3 cărți mari și bogate în ilustrații).
Centrul de vizitare este chiar lângă hotelul Silva.
[attachmentid=1628020819]
Mă bucur să văd că acest hotel încă există și că nu a ajuns o paragină ca în alte cazuri.
Am stat odată aici cu parinții mei, cu vreo 30 de ani în urmă.
Nu puteam pleca din Bușteni fară o poză a Crucii de pe Caraiman.
[attachmentid=1628020820]
Chiar mi-a făcut plăcere plimbarea prin Bușteni, deoarece de mulți ani Bușteniul a fost doar un oraș de tranzit din goana mașnii.
Înapoi la gară, speram să iau un tren de la ora 17:45.
Nu a fost posibil deoarece avea o întârziere de 75 de minute, așa ca am luat trenul de la ora 18:15 (IR 1635).
Bine că nu mi-am luat bilet online și pentru trenul de întoarcere.
Cât stăteam în gară să aștept trenul mă gândeam că în ziua respectivă am stat mai mult de 9 ore în picioare, fară să mă așez niciodată (cu excepția a maxim 30 de secunde pentru că am căzut în cur de vreo 3-4 ori pe traseu).
Și culmea, nu aveam nicio problemă.
Înapoi spre București nimic deosebit, doar cald și bine în tren și nicio problemă legată de lumina pentru citit.
Cam asta a fost.
Una peste alta, mi-a plăcut la nebunie și spre să mai ajung iarna asta la munte.
Până atunci, dacă are cineva vreo întrebare, cu cea mai mare plăcere.