[attachmentid=35223]
Pe 26 septembrie 2004, visul "supremului" Bernie Ecclestone despre globalizarea Formulei 1 a mai facut un pas spre realitate, cand China a gazduit primul ei GP.
Acum zece ani, daca ai fi zis ca o tara atat de inchisa la nou, la comercialismul rampant din vest cum este China, va fi gazda unei etape din poate cel mai comercial sport pe Pamant, lumea ar fi ras de tine...
Iata insa ca avem o China noua, o tara cu una dintre cele mai rapide dezvoltari economice, o tara care a pierdut multe din secolul XX, dar care este intr-un mars foarte apasat catre secolul XXI...
Desi design-ul a fost realizat de Herman Tilke, chinezii au cerut foarte clar ca forma circuitului sa semene cu caracterul chinez "Shang" care se traduce "sus" sau "deasupra", si de unde, desigur, isi trage numele si Shanghai.
Circuitul poate primi 200,000 fani, din care 30,000 sunt in fabuloasa mare tribuna, cea care permite vizualizarea a aproape 80% din toata pista.
Nici pilotii nu sunt uitati, circuitul oferind cateva oportunitati de depasire, iar pe linia dreapta de 1,175 m, intre curbele 13 si 14, masinile putand atinge 205 mph.
In mod firesc, producatorii de masini si sponsorii au vazut in China o piata neexplorata, iar in lunile de dinaintea primului GP s-au dat peste cap pentru ocuparea celor mai bune situri si dezvoltarea unei retele stabile.
Ca F1 sa aiba succes in China va trebui dusa multa munca, asta insemnand realizarea unei comunicari cat mai bune cu chinezii, lasarea la o parte a imaginii de "vestici", si sa incerce sa arate ca este vorba doar de sport. Ceea ce pare trivial in Vest le este total strain chinezilor, si asta mai ales in ceea ce priveste motorsportul. Totusi, China este o tara in care doar 18 persoane dintr-o mie au masina...
Daca F1 chiar doreste sa creada ca organizeaza un Campionat Mondial, atunci e vital ca tari precum China sa adere la "distractie". Se spera chiar ca in viitorul apropiat, prin globalizarea sportului, sa apara si un pilot chinez si, de ce nu, o echipa chineza!
In mod sigur, Shanghai International Circuit este un inceput.