Dupa cum am promis am scris prima parte a calatoriei in China cu Transiberianul. Inainte de a citi mai departe vreau sa fac clare doua lucruri :

1. Voi scrie urmatoarele parti doar daca imi spuneti ca intr-adevar vreti sa le cititi. Nu vreau sa credeti ca am nevoie de laudatori dar am si altceva de facut decit sa scriu pagini interminabile doar pentru a agasa membrii acestui forum – pe care ii respect foarte mult – cu grafomania mea.
2. Nu sint familiarizat cu regulile forumurilor ( in afara de daciaclub.ro mai citesc doar imdb.com ) asa ca daca dimensiunea textelor depaseste o presupusa limita impusa ii rog pe moderatori sa le scoata fara mare discutie.


Introducere

Toate cele povestite mai jos sint lucruri reale si traite ca experienta proprie. Cu toate acestea sint lucruri care se afla doar in memoria mea, care oricit de buna ar fi uneori ma mai tradeaza. Exista cu siguranta citeva inexactitati, exagerari si inadverdente fie involuntare, fie voite – datorate unui anume farmec al povestirii asa cum il vad eu. In nici un caz ceea ce scriu aici nu trebuie folosit de altcineva ca informatie primara pentru a repeta aceasta experienta – altfel spus, nu incercati asta acasa. Au trecut de atunci prea multi ani pentru ca orice informatie sa mai fie valabila. Luati-o doar ca o poveste – frumoasa, sau nu – dupa cum va indeamna propriul simt estetic.




De ce plecam de acasa
sau
cum sa-mi petrec sapte zile in tren


1. Pregatirile

Ce faci cind ai 27 de ani, esti in vacanta de vara intrucit esti profesor si mai ales esti in nebunul an 1993 ? O revolutie – sau ce fusese aia – abia se petrecuse, ai ceva bani ( nu esti insurat, fara copii si mai stai si cu parintii ), te maninca talpile sa vezi lumea care pina atunci iti fusese interzisa, asa ca te gindesti cam cinci minute si ajungi la o decizie : plec in China. De ce in China ? Pentru ca e cel mai departat punct de locul in care traiesti la care poti ajunge cu trenul. Am uitat sa spun ca trenul a fost – si a ramas - marea mea pasiune, inainte de avea carnet si masina.
Odata hotarirea luata, restul e simplu. He, he, pare simplu acum in fata tastaturii, cind am Internet de banda larga si pot afla orice despre orice punct al lumii. Sau in fine daca nu aflu informatii aflu pareri. Dar povestea se intimpla in 1993 cind nu prea stiam cum e cu lumea asta. Asa ca primul drum il fac la Ambasada Chinei unde mi se cere sa completez un formular pe vreo trei pagini, imi cer doua fotografii recente, biletele de avion in original si taxa de viza. La observatia mea ca vreau sa merg cu trenul, functionarul ramine interzis si isi suna superiorul – sau securistul de serviciu. Dupa trei minute de conversatie in dulcea Chineza Mandarin ma informeaza sa ii dau bataie : merge si cu biletele de tren.
Fireste, urmatorul drum il fac la Agentia CFR unde le cer un bilet dus intors Bucuresti – Beijing. Aceeasi reactie de neincredere, citeva telefoane date si casiera ma informeaza ca imi pot lua biletul abia peste o saptamina daca – si insista DACA - agentia din Rusia raspunde la telex in timp util. ( va mai amintiti ce e ala un telex ?? ) Plec acasa si incep sa-mi fac bagajele : citeva tricouri, un fel de punga din cirpa cu plastic la interior in care pun banii – 850 USD mari si lati dupa ce platesc biletul de tren si alte nimicuri. Sisteme de navigatie : o harta a Republicii Populare Chineze, scara 1 : 10.000.000 si un ghid de conversatie chinez- roman din 1984 . Agentia CFR e prompta si imi da biletul dupa 9 zile, in aceeasi zi ajung la ambasada unde fac prima gafa : la intrebarea pasa de functionar « unde vreti sa mergeti in China » eu raspund candid : « in Tibet « . Nu minteam, dar nici un raspuns diplomatic nu era stiind problemele ivite cu citeva saptamini in urma cind tocmai le dadusera tibetanilor citeva bastoane pe spate. Se mai dau citeva telefoane si iata pasaportul – verde, cu poza alb-negru mai stiti ? – cu viza chineza pe o luna.
Ma duc acasa, imi iau rucsacul – cu care aratam ca un zeppelin – si imi infomez parintii care ma vad iesind pe poarta. « Unde te duci ? « intreaba mama crezind ca plec intr-una din expeditiile mele in balta. “ In China “ ii raspund eu. “Ma intorc peste vreo luna”

3. Bucuresti – Moscova
sau fratii moldoveni nu te cred ca nu le aduci daruri

Trenul Bucuresti – Moscova pleaca din Bucuresti Nord la 23.00. Cusetele goale toate si imi zic ca daca tot drumul e asa mai bine stateam acasa si ma uitam la televizor. Noaptea trece usor, in tren dorm ca la mine acasa si astept dimineata ca sa trec granita. Dimineata nu se lasa asteptata si iata-ma la vama romana. Controleaza pasapoartele, unde mergeti , in China, drum bun, multumesc. Trenul pufaie si trece dincolo. Il opresc, si la fiecare usa se posteaza cite un politai inarmat, cu cite un ciine lup in lesa, pe amble parti ale trenului. Politaii intra in compartiment, pasaportul – il adulmeca, il pipaie pagina cu pagina, mai ca l-ar gusta. In sfirsit pun viza in el, iata-ma in republica sora. In timpul acesta vagonul se ridica usor de la pamint – se schimba osiile, ecartament diferit, stiti povestea. Intra in compartiment vamesii. De fapt un vames cu un politist gradat, ci Kalasnikovul dupa el. Incepe cu o voce mieroasa : « aveti ceva de declarat ? « Nu am ce sa declar. Imi da un formular pe care trebuie sa declar ce bunuri am, ce am avut si cam ce as avea de gind sa am, inclusiv banii. Aici am o sclipire de geniu : sint turist cinstit, nu fac contrabanda, ia sa declar eu toti banii. Ceea ce si fac, la precizie 847 USD iar ca obiecte de valoare un aparat foto Minolta si un walkman Sony . Ma pune sa semnez, baga declaratia in port-hart dupa care incepe circul. Desfac bagajul, piesa cu piesa. Inteapa cu o andrea foarte subtire tot ce nu se poate demonta : sacul de dormit, rucsacul, hainele. Se enerveaza vizibil ca nu gaseste nimic compromitator si cu un ton aproape amenintator imi spune : « Scoate banii, sa ii numaram » Si ii scot ce sa fac. Din portofel, din buzunar, din alt buzunar si mai ales din talpa sandalelor – da, puteti sa rideti – unde pusesem o parte din bani infasurati intr-o folie de plastic. Cind vede asta, vamesul miroase singe si se lumineaza la fata – din pacate pentru el nu pentru mult timp pentru ca in urma numaratorii ies exact 847 USD in diferite bancnote de 1, 5, 10 si 20 $. N-are ce face, isi ia militianul cu el, spune printre dinti « Drum bun » si ma lasa sa meditez la poduri de flori.
Dupa citeva ore de atirnat in aer, vagonul coboara pe pamint si porneste. Ajungem la Chisinau unde vagonul se umple de oameni care merg catre metropola Moscova dupa o bucata de piine mai dulce. Sint saraci si prietenosi carind dupa ei cantitati incredibile de bagaje. Compartimentul meu se umple urgent, paturile de sus se string, cele de jos devin banchete si sapte oameni isi disputa o portie tot mai scazuta de aer. Noroc ca nu au fantezia romanilor referitoare la curent si geamurile stau larg deschise. Dupa ceva timp se ajunge la granita cu Ucraina de care se trece rapid, fara mare bataie de cap si apoi la granita cu Rusia unde militienii si vamesii au acel inconfundabil aer de comisar sovietic. Cu toate astea nimeni nu se leaga de mine, iau viza de tranzit si nimic nu ma mai poate opri sa ajung la Moscova. Ceea ce se si intimpla, a doua zi dimineata cind ma uit pe geam si vad cum trenul se opreste incet – incet la unul din peroanele garii Kievaskaia. Cobor pe peron cu rucsacul in spate si nu ma simt deloc ca Ostap Bender.


4. Moscova I – parada nu o voi comanda eu

Am coborit din tren si am luat imediat contact cu « sufletul rus » altfel spus doi betivi care lalaiau la intrarea pe peron. Am aplicat rapid o regula de aur la calatoria in locuri in care n-am mai fost niciodata. Cit mai repede afara din zona de influenta a garii / autogarii / aeroportului. Cu cit esti mai departe cu atit lucrurile devin, hai sa zicem, mai normale. Am iesit din gara si am dat cu nasul in Hotel Turist unde am schimbat niste dolari in ruble, nu prea multi, ce sa fac cu prea multi bani doar pentru citeva ore. Ma inselam amarnic. Aveam sa constat pe propria piele adevarul istoric conform caruia pe ce pune mina Mama Moscova nu prea ii da drumul prea repede.
Problema pe care o aveam de rezolvat era – aparent – simpla. Eu ajunsesem in gara Kievskaia la ora 11.00 dimineata. La ora 23.00 pleca Transiberianul din gara Iaroslavskaia. Aveam la dispozitie 12 ore sa ma misc intre cele doua gari. La ghiseele garii engleza sau franceza nu erau la mare prêt dar am inteles Intourist. Biroul Intourist se afla peste drum de gara dar se pare ca era operat de baieti care sosisera in Moscova cu citeva ore inaintea mea. La intrebarea despre cum ajung la gara Iaroslavskaia mi-au indicat taxiurile din fata. Cum nu aveam bani de aruncat am localizat metroul si am cercetat putin o harta destul de in detaliu. Avea chiar ceea ce majoritatea hartilor de orientare din Bucurestiul de azi nu au : acel fascinant punct pe care scrie « You are here ». La ce bun e o harta daca nu stii unde te afli ? Am localizat un punct numit Iaroslavskaia – stiu sa citesc doar in chirilice, limba rusa habar n-am – si am intrat in metru. Intrarea e imensa. Metroul e imens. Dar isi face – sau isi facea treaba destul de bine. Semnalizat asa cum trebuie, statiile anuntate clar, si dispunerea liniilor intr-un cerc fac ca orice punct din Moscova sa fie atins cu mare usurinta. Mai putin gara Iaroslavskaia dupa cum aveam sa vad.
Ca sa fac dintr-o poveste lunga una scurta pot sa va spun ca in urmatoarele 8 ore a trebuit sa rezolv urmatoarea problema geografico / lingvistica :

Ipoteza : avem trei gari - Iaroslavskaia, Kazahstanskaia si Leningradskaia. Cele trei gari sint aproape identice ca dimensiuni, arhitectura si infatisare. Distanta intre ele e in jur de 500 de m. Nimeni nu vorbeste alta limba in afara de rusa iar un sofer de taxi iti cere 50 $ sa te duca la gara pe care o cauti ( care e la 500 m dar tu nu stii asta )
Intrebare : cit timp iti ia sa ajungi la gara care trebuie

Raspuns : bazat pe calcule – 30 minute. Bazat pe cruda experienta : 8 ore si asta dupa ce infrunti soferi de taxi, batrini cersetori, vinzatori de nimicuri, kazahi cu caciuli imense de oaie pe cap si halate vatuite la 30 grade, negri dubiosi si mai ales o banda de baieti cu haine de piele, cizme si lanturi pe care le zornaie agresiv catre tine. Dar daca n-ar fi toate acestea de ce am mai pleca de acasa ?

La ora 22.15 Transiberianul e tras la peron, doi conductori la fiecare vagon iti iau politicos biletul si te conduc la compartimentul tau. Ramin uimit cit de mare este si cit de confortabil. Sint patru paturi, suprapuse, intr-un spatiu de doua ori mai mare decit meschinele cusete din trenurile romanesti. Imi iau locul, descarc bagajul si ma intind pe pat, rasuflind usurat. In compartiment intra un chinez in virsta – grozav, incep sa cunosc oameni noi, bine ca am scapat de Moscova. Mai e o jumatate de ora pina ar trebui ca trenul sa plece dar conductorul intra cu biletul meu in mina si cu un cuvint care seamana cu « Problem « pe buze. Ce se intimplase ? Cam ce patise si Phileas Fogg in « Ocolul pamintului in 80 de zile « Gresisem cu o zi. Biletul meu era pentru 26 Iunie iar eu plecasem de acasa cu o zi mai devreme. Eram in 25 Iunie iar trenul meu pleca a doua zi. Cunosteam expresia « a cade cerul pe tine » dar nu experimentasem senzatia. Mi-am luat bagajele si in mare viteza am coborit pe peron. Aveam la dispozitie exact 24 de ore in cel mai periculos oras in care fusesem pina atunci sa imi pling de mila.

5. Moscova II – vrabiei chioare ii face Dumnezeu cuib

Tot respectul pentru ceea ce vrei sa faci.Doresc continuarea.Daca ceilalti nu doresc,poti continua pe mess.Multa sanatate.

Felicitari! E super jurnalul tau de calatorie. Astept cu interes continuarea.

Superb! Continuarea te rugãm

Cand ai timp disponibil sa ma scrii! Imi place la nebunie!

Ma faci sa revin la carti....

iti faci fani..intradevar povestesti frumos si ne place;)

Da, da...asteptam continuarea!

Cred ca are dreptate !!! daca cumva ai sa scrii o carte sa ne anunti ---am sa fiu(poate) primul care o cumpara ...pana atunci termina povestirea ca sa putem dormi linistiti.
Asteptam continuarea!!!!

continuarea ...please

chiar asha...continua!!

Asteptam continuarea....

We want more! We want more!

Ma adaug corului.
Mai vrem.

Ar fi bine sa le si publici, stranse toate intr-un roman.

Baga mare .. ca ne-ai facut curiosi

BETON

la cati vrem continuarea ai face bine sa te apuci de scris mersi frumos!

Tare de tot, asteptam si restul. Multumim oricum.

Mai scrie, ca ne-ai facut curiosi....................

Stii vorba englezului: "always leave them wanting more!". Si noi vrem!

Respect pentru ce ai avut curajul sa faci!

sper ca nu faci misto de noi, sa ne lasi asa cu gura cascata asteptand urmatorul capitol.

In primul rind multumesc tuturor pentru incurajari - chiar aveam nevoie Promit ca voi spune toata povestea, pina la sfirsit. Din pacate nu este inca scrisa iar asta dureaza - nu sint scriitor de profesie . Daca promiteti ca imi cumparati cartea, ma fac Continuarea, abia miine seara.

Continua!

@jean_ange


Mult succes in povestire.

Incearca sa detaliezi si tehnica de acolo.........cum erau masinile, locomotivele...........tot ce tine de tehnica..............

Povestesti asa de bine incat pe mine personal ma lipesti de monitor pentru cateva minute bune .
Ceea ce povestesti tu este cu mult mai interesant decat o mare parte a cartilor deci asteptam cu nerabdare continuarea.

P.S. Multumim ca ne arati ca viata poate fi cu mult mai frumoasa si interesanta daca nu te limitezi la a merge la scoala apoi la serviciu, la a pune bazele unei familii, constructia unei case, etc...

5. Moscova II – vrabiei chioare ii face Dumnezeu cuib

[/quote]


Credeti in ingeri ? Daca v-ati fi aflat in ziua aceea de Vineri 25 Iunie 1993, pe peronul garii Iaroslavskaia din Moscova, ati fi avut privilegiul sa vedeti nu unul, ci trei ingeri dintr-o data. Se numeau Miss Jennie, Tong si mister Chen.
La citeva minute dupa coborirea pe peron am auzit in spatele meu « pot sa te ajut ? » . Era o fata care s-a recomandat miss Jennie si mi-a spus sa astept citeva minute pina ce trenul urma sa plece. Nu aveam altceva mai bun de facut asa ca am asteptat. S-a intors cu inca doi barbati si asa i-am cunoscut. Mister Chen era un chinez in virsta, cu ochelari, care ridea tot timpul si care « avea afaceri in Moscova ». Tong era negricios la fata, tinar, student la Matematica. Iar Miss Jennie era secretara si translatorul lui mister Chen. Ma vazusera cum coborisem cu calabalicul din tren, au observat cit de darimat eram si s-au oferit sa ma ajute. S-au oferit sa ma conduca la un hotel iar eu dupa trei secunde de gindire am acceptat. Filosofia din spatele raspunsului meu rapid a fost destul de primitiva : « daca tot e sa fiu jefuit barem sa se intimple in Moscova, ca e mai aproape de casa ». Asa ca mi-am luat bagajul si am iesit cu ei din gara. Ne-am inghesuit toti patru intr-un taxi, am mers cam un sfert de ora – cunoasterea limbii face minuni, m-a costat doar 4 $ - si am ajuns la hotel Ural. Frumos – chiar prea frumos pentru posibilitatile mele de atunci, mai ales dupa ce am aflat ca o camera costa 15 $ - o avere pentru mine. Iarasi in taxi, hai la alt hotel. La hotel Turist – dupa alt sfert de ora si alti 4 $ - era si mai rau : nu aveau camere deloc. Din ce in ce mai darimat si cu perspectiva dormitului in gara astept in hol sa ma gindesc citeva minute, cind o batrinica mica de statura, aranjata, fragila si surizatoare – daca ati citit Rodica Ojog Brasoveanu si stiti cine e Melania stiti despre ce vorbesc – se apropie de mine si in cea mai curata limba Franceza ma intreaba « Buna seara domnule. Doriti o camera ieftina chiar in centru ? “ Ii raspund politicos si aflu ca e o camera chiar pe strada Arbat la pretul de 5$ pe noapte. Batem balma, batrinica e numai zimbet, eu simt ca o greutate mi s-a luat de pe inima. Cind iesim impreuna pe usa hotelului, Miss Jennie vine spre mine ca o furtuna, ma ia de brat si ma trage spre taxi in timp ce intr-un amestec de chineza si engleza incearca sa imi explice ceva. E foarte surescitata, speriata as zice, ma impinge in taxi si tipa la sofer sa porneasca. In timp ce masina ppleaca imi arata pe geam cum de batrinica se apropie doi barbati masivi, imbracati in costume din piele si cu o figura care m-ar fi facut oricind sa le cedez locul in autobuz. Taxiul pleaca iar mister Chen imi explica nonsalant – in timp ce Jennie traduce – ca tocmai am scapat dintr-una din cele mai periculoase curse ale acestui oras. Odata urcat in masina cu batrinica as fi fost dus undeva unde nu m-ar fi asteptat un pat cald ci cei doi malaci care m-ar fi deposedat rapid de toate bunurile mele lumesti, posibil chiar viata. Asa cum se intimpla de obicei, abia la ceva timp dupa ce am inteles prin ce era sa trec au inceput sa-mi tremure picioarele. Dupa o scurta conferinta pe care cei trei chinezi au tinut-o in timp ce taxiul mergea fara tinta, Miss Jennie m-a intrebat daca as fi de acord cu propunerea Domnului Chen de a imparti cu ei apartamentul de doua camere pe care il aveau inchiriat undeva la marginea Moscovei. Nu aveam de ales asa ca am spus da, fireste. Ce a urmat ? O seara in care Tong a facut cam cinci feluri de delicioasa mincare chinezesca, am vorbit despre ei, despre mine, despre problemele pe care le aveau in Moscova : coruptie, birocratie, tilharie, violenta, hooligans, rasism si despre visul lor de a face suficienti de multi bani pentru a putea pleca de acolo undeva in vestul Europei. Apoi ne-am dus la culcare, iar impedimentul ca aveau doar trei paturi a fost rezolvat delicat de mister Chen care si-a intins o rogojina pe jos si s-a culcat acolo, spunind mereu cu zimbetul pe buze ca la virsta lui ii face bine sa doarma pe ceva tare.
A doua zi s-a desfasurat cam la fel : mincare, discutii pina seara cind ne-am inghesuit iar intr-un taxi si m-au dus la gara. Inainte de gara am trecut printr-o piata unde au cumparat doua sacose cu mincare si le-au carat cu ei pina la peron. Ne-am luat la revedere, m-am urcat in vagon – conductorul nu a comentat nimic de data asta. In timp ce locomotiva fluiera de plecare mister Chen s-a ridicat pe virfuri si mi-a dat pe geam cele doua sacose de mincare pe care le cumparasera pentru mine in timp ce miss Jennie imi spunea suav ca cinci zile sint timp lung si voi avea nevoie de mincare. Marturisesc ca la asta nu ma gindisem.
Ceea ce credeam ca va fi un cosmar au fost de fapt printre cele mai placute experiente pe care le-am trait vreodata. Uneori in viata ai nevoie de ingeri si uneori chiar iti apar - sub multe forme, chiar de chinezi.


2. Moscova – Beijing sau 5191 km in 87 de ore

Extras dintr-un fel de jurnal :

Duminica 27 Iunie 1993, ora 23.10

« Am trecut fluviul Obi asa ca geografic si oficial sint in Siberia. Tinuturi imense. Se vad lacuri, paduri, fluvii pina la orizont. Merg de atita timp si nici un sat sau alt fel de asezare umana. Au inceput sa apara brazii. Afara miroase grozav a rasina si e foarte frig. Mergem spre Nord si asta se vede. Soarele a apus pe la ora 21.00 dar la 23.30 era inca lumina. E fascinant si infricosator in acelasi timp. Ma gindeam ce ar fi daca m-as trezi afara, in pantaloni scurti si in tricou, fara bani, fara acte fara nimic. Ar fi momente tare grele, cu siguranta. Dar daca ma gindesc bine, asta imi mareste senzatia de confort din tren »

........mai departe.....?

Mai vrem................

Da, mai vrem!

^^

Mai vreeeeeem!!!

Sa nu fi patit ca in celebrul banc cu Transsiberianul !

Pentru cine nu il stie :

Dupa vreo trei zile de mers , pe la miezul noptii , transsiberianul opreste undeva intr-o mica gara din Siberia . Noapte , frig , viscol ...
Calatorii incep sa inghete de frig... Brrrr... Unul mai indaznet trage geamul si intreaba : -Tavarisci konduktor . nu mai plecam ?
- Moment , schimbam locomotiva !
Mai trece o ora , iarasi intrebarea :
- Tavarisci konduktor , nu mai plecam ?
- Moment , schimbam locomativa !
Dupa inca doua ore si alte doua intrebari , calatorul , un pic iritat intreaba :
-Nu plecam ?
-Moment , schimbam locomotiva !
-Dar de ce dureaza asa mult ?
-Pai o schimbam ...pe vodca !

La scris trebuie si inspiratie ! Apropo , in cele doua sacose nu era si o sticla mica de doi litri de Krepkaia ?

Please.............!

Hai, hai cu continuarea, ca suntem la fel de nerabdatori cum erai tu inainte sa pleci de acasa!

Vrem episodul urmãtor, ºi un moderator care sã alipeascã bucaþile de poveste...

Are talent baiatu', imi place cum nareaza.

da da...vrem continuarea..super

Adevarata sau nu povestea; persoana aceasta chiar detine o inclinatie narativa aparte si daca a trait experientza asta cu atat mai mult ar trebui apreciata aceasta poveste! Asteptam cu interes continuarea...mie personal mi-a placut foarte mult pana acum

Cat se poate de corect.
Eu as completa ca cel mai inteligent mod de a cheltui banii este sa te duci sa vezi lumea.
Odata, un mos mi-a zis: "ba, da-le dracu' de case, masini, averi, du-te sa vezi lumea si o sa fii mult mai castigat" Cata dreptate avea, ca in groapa nu ne ducem cu ce agonisim, ci cu amintirile pe care le aveam.
Iar ceea ce a facut colegul nostru, asta insemana adevarata calatorie, nu excursiile oraganizate, care seamana cu o plimbare a puscariasilor prin curtea inchisorii.
Tot respectul si asteptam continuarea.

Vrem continuarea....

Vrem sa plece trenul din gara.......................!!!

Continua, nu ne lasa cu sufletul la gura.

In sacose nu era vodca. Dar ca in orice povestire / informatie / calatorie ce se desfasoara despre sau in Rusia apare imediat si vodca. Nu ca un cliseu ci ca o realitate ce intareste un cliseu.



Calatoria este strict adevarata - am si dovezi . Dar dupa cum am spus si la inceput povestea mai sufera de :
inadverdente : datorita trecerii timpului si deteriorarii amintirilor. Mi-a luat ceva timp - si cautari - sa imi aduc aminte datele exacte.
inexactitati : datorate mai ales calitatii - asa cum o vad eu, fireste - cautate pentru povestire.
In rest iti multumesc - la fel ca si celorlalti - pentru aprecieri.

Din nou, multumesc tuturor pentru aprecierile facute. Din pacate merge greu cu scrisul in perioada aceasta. Sper sa pun cam doua pagini odata la doua zile. A doua problema ar fi dimensiunea pe care o capata povestirea aceasta. Am cautat si am gasit mai multe insemnari pe care le-am facut in perioada aceea si mi-am adus aminte de cite lucruri s-au petrecut in timpul acestei calatorii - intimplari pe care le uitasem cind am inceput sa scriu. Daca voi continua in aceeasi nota povestirea va creste la dimensuni mult mai mari decit cele proiectate initial.
Daca observati ca pelteaua se intinde va rog sa ma aduceti la realitate. La urma urmei acesta este un forum de calatorii - mai precis informatii din calatorii - si nu unul de literatura de calatorie.

Am sa incerc miine seara (Joi ) sa mai postez o bucata.

imi place

Superba povestire. Poze din calatorie mai ai? Astept cu interes continuarea

Nu inteleg de ce unii se indoiesc ca povestea nu ar fi adevarata? In fond ce interes ar avea sa minta??

si chiar daca nu ar fi adevarata..... tot misto ramane ...... asteptam cu nerabdare continuarea

Adevarata, neadevarata mie imi place! Si astept continuarea!