Trei intr-un Logan ( fara a mai socoti si copilul ) prin Europa


Chiar daca titlul este un pic, haide sa zicem fortat, asta sper ca nu afecteaza calitatea si cantitatea informatiilor pe care vreau sa le impart cu voi. Dar ca sa fac o poveste scurta dintr-una care s-ar putea prelungi destul de mult, iata faptele :

1. Personaje : Nevasta : simpatica
Copilul : 6 ½ ani, istet ( seamana cu Tati, deh ) – prima ei ( e fetita, am uitat ) calatorie cu masina la virsta de 10 ( zece ) zile cind le-am luat din maternitatea din Polizu unde s-a nascut.
Eu, 41 ani, inalt ( 1.94 / 120 acum ) , cu barba, ras in cap
Prietenul : bun prieten, de meserie „computer geek” , fan filme horror japoneze, Terry Pratchet, fara carnet de conducere.
Logan-ul : luat anul trecut, culoare rosie, 1.4l, 30.000 km la plecare, o cheama „Aurica”

2. Pregatirile / Plecarea


Calatorit destul de mult pina acum, dar fara sa ies vreodata cu masina din tara.Citit cu 6 luni in avans fiecare cuvint pe daciaclub.ro ( multumesc tuturor – sincer n-as fi plecat fara informatiile de pe acest forum.) Dosar gros cu rutele pe viamichellin.com. Sistem de navigatie : Atlas Rutier Europa editie 2005 si pe parcurs hartile oraselor in care am ajuns. Nevasta pe post de navigator – slabut la inceput dar s-a smecherit pe parcurs.
Cu o saptamina inainte, cheltuieli : carte verde ( 80 USD / 20 zile ), trusa becuri, trusa sigurante, vesta reflectorizanta. Trusa medicala, extinctor si triunghi reflectorizant imprumutate de la un prieten. Alergat pe la notar, translator autorizat pentru procura masina ( care e pe firma ) , Judecatorie – pentru apostila traducerii – te doare capul, parca vroiam sa cumpar / vind o platforma marina. Asigurarile, plinul rezervorului, bagajele si Vineri 25 Septembrie plecarea in Aventura 2006


3. Traseul

De fapt asta ar fi trebuit sa scriu prima data ca sa nu mai pierdeti aici timp cu toate timpeniile mele

Calarasi – Horezu ( Vilcea ) – Oradea – Budapesta – Vienna – Venetia – Roma – Bari –
Corfu – Meteora – Katerini – Calarasi



4. Etapele

Calarasi – Horezu

Plecat lejer pe la 11.00 dimineata, condus ca de „duminica”. Centura Bucurestiului libera, dupa care prin localitati ( nu suport autostrada Bucuresti – Pitesti !!! ). Pitesti, Rimnicu-Vilcea, nu va mai plictisesc, toata lumea stie cum este. Prima halta la Horezu la Tataia Mitu ( socru-meu ) unde pina Luni dimineata urmeaza o masiva anestezie cu tuica de Vilcea si privit la dealurile verzi. Pe Duminica seara, un encefalograf m-ar fi aratat in moarte clinica – o linie dreapta ( asta pentru cei ce au citit William Gibson )



Horezu – Cluj – Oradea

Plecat pe la 8.00 dimineata. Adunat bagajul, si „talpa” pe soselele tarii. Ajuns in Cluj pe la 14.00, rezolvat o mica problema de firma, dupa care mai departe. Oprit seara pe la 18.00 la vreo 20 km de Oradea la o pensiune / hotel populara printre tiristi si soferii Atlassib. 1.400.000 un apartament cu 3 paturi ( cu prietenul dupa noi, nu uitati ) la circiuma – incredibil – nu aveau palinca ci bere. Dezgustati, bem bere si ne culcam ( daca vreau bere ma duc in Cehia mai baieti, nu in Bihor). In fine, nu va mai plictisesc, toti ati trecut prin intimplari similare.

Oradea – Budapesta

Plecat la 7.00 dimineata sub privirile sictirite ale celor de la pensiunea / hotel. Trecut prin Oradea ca glontul, directia Bors. Rezervor plin la iesirea din Oradea si viteza pina in vama. La vama romana cam 20 de masini pe doua rinduri. Totul a decurs civilizat, politicos si fara probleme. Nu m-a intrebat nimeni de absolut nimic cu exceptia pasaportului si a talonului masinii. Intrare in vama Ungara – la fel. Pasaport, talon, portbagaj deschis – de forma, la revedere, drum bun. Iata-ma prima data conducind o masina in afara scumpei noastre Patrii. Si nu pot spune ca nu aveam emotii. Cu atlasul in brate si cu ochii pe indicatoare o luam usor- usor catre Budapesta. Coada de masini dupa mine, respectam viteza legala, deh. Dupa prima jumatate de ora ma smecheresc si incep sa bag mare 90 – 100 – 110. Cumpar vigneta de la primul Mol – ieftin, 4 zile - 4 Eur, Iarasi la drum, nu ma intreaba nimeni de sanatate asa ca spre dupa amiaza ajungem in Budapesta. Cazare la hotel Attila, Attila utca nr.20, rezervare camera prin Internet cu o luna inainte. Curat, o camera pentru toti patru – greseala pe care nu o voi mai repeta – Cristi e un bun prieten si un bun tovaras de calatorie dar inghesuiala a fost putin cam mare. Ne aranjam hainele putin, un dus si iesim prin oras. Hotelul cam departe dar odata ce intelegi sistemul de metrou si trenuri e simplu. Ajungem in centru, catedrala sf Stefan, Parlamentul apoi peste Dunare, Buda, Bastionul pescarilor, probabil ca cei mai multi stiu despre ce e vorba. Inapoi la hotel si constatam ca nu avem ce minca si hotelul nu are restaurant. Balaurind cu un copil infometat cam o ora prin cartier pina ce dam de singura circiuma deschisa unde mincam prima masa a zilei. Bere Dreher – ce vremuri ! – mincare buna, cam 8 Euro de persoana si la somn. Fara vise pina dimineata pina la 8 cind iarasi la drum. Destinatia zilei : Viena.


5. Budapesta – Viena

Iesire destul de grea din Budapesta – am gresit drumul de citeva ori, aglomeratie, dar in fine iata-ne pe autostrada spre Viena. Bagam viteza si in scurt timp la granita. Cam 10 masini la coada, un vames plictisit pune ştampila si pornim mai departe. Cu un an in urma cind am fost la Munchen cu autocarul fusesem oprit si la vama ungara pentru iesire si la vama austriaca pentru intrare. La trecere de data asta am trecut de o vama si asteptam sa apara cealalta – cea austriaca. Asa ca merg eu cam 10 minute – pe autostrada si intreb senin : „ Auziti, ce ştampila ne-a pus ala pe pasaport ?” Raspunsul ma umple de groaza : „ Ştampila austrica” Ura, sintem in Occident – dar fara vigneta J Conduc urmatoarea jumatate de ora cu nervii incordati la maxim pina la prima parcare unde – har Domnului – e si o benzinarie care are si vignete de o zi – nu mai stiu cit am platit. Relaxat, admir si eu cimpul de generatoare eoliene si ne intindem la drum. Rezervare in Viena prin Internet, la bungalow-uri ( www.wiencamping.at ) , harta scoasa la imprimanta, directie data de viamichellin. Com, totul in ordine, credeam eu. Dupa 7 ore, cu copilul miriind de oboseala si cu nervii la pamint dupa ce am gresit de vreo cinci ori drumul – inclusiv o iesire spre Linz , unde nu aveam deloc treaba, am gasit strada – Huttelbergstrasse nr. 20 si campingul. Ca povestea sa fie completa, fatuca de la receptie imi spune ca da, am rezervare, ca da, e valabila, dar pentru seara aceea ci pentru seara urmatoare. Ca si Philleas Fogg gresisem cu o zi – din pacate in defavoarea mea. Vazind copilul cum adoarme pe fotoliu, domnisoara de la receptie mi-a dat adresa unei pensiuni la 50 m distanta. Cu multumiri infocate, ajungem la pensiune. Pensiunea Flicker, proprietar doamna Rosa Flicker, 79 de ani, inca in putere si grozav de simpatica. Iesita din circuitul turistic, pensiunea are citeva camera, baie pe hol, foarte curat si mai ales foarte primitor. 15 Euro / noapte / persoana, copilul 10 Euro. Iesim pe strasse, si profitam de excelentul sistem de transport in comun din Viena care ne duce cu un autobuz si un metru in centru in mai putin de jumatate de ora. Ne invirtim prin centru, catedrala sf Stefan, Opera, Mariahilferstrasse citeva ore de civilizatie. Obisnuitii rromi – tigani in centru cintind la instrumente jegoase si cam atit. Mincam de seara la o terasa – snitel desigur, ar fi si pacat altceva ( cam 15 euro / persoana cu beri cu tot ) – si acasa pentru binefacatorul somn. Dimineata la 8 trezirea, doaman Rosa ne aduce un ibric imens de cafea in camera – bonus si ne ofera mic dejun pentru 5 Euro de persoana. Nu putem sa refuzam si ne umplem cu oua fierte, salamuri si cascavaluri. Auf Wiedersehen Rosa, ai fost grozava.

6. Viena – Venetia

Iesirea din Viena, mult mai usoara decit intrarea J . Gasim autostrada rapid si bagam pedala la fund. Se circula ca in toata Austria la extreme : fie cu 60 km / ora fie cu 180. Cale de mijloc nu exista. Ne oprim sa bagam niste benzina, mincam ceva la o benzinaria si incep tunelurile – unul dupa altul din ce in ce mai lungi. In primul, intru in panica, nu vedeam nimic dar se rezolva repede – trebuia sa imi dau jos ochelarii de soare. Trecem cu viteza prin ceea ce fusese granita dintre Austria si Italia si iata-ne in patria lui Dante ( si a atitor altora ). Nimic important pe drum, doar ca incep sa se inmulteasca parcarile pline cu romani care maninca chiftele cu rosii pe ziar pe care il arunca apoi pe jos si se urca in Volvo-urile cu numar de Roma cu care i-au spart la nas pe „pretenii” loc de acasa ( sintem in 3 Septembrie, romanimea se intoarce la munca in Italia ). Nu ne amestecam – am eu un principiu, cind sint pe afara nu vorbesc cu alti romani din proprie initiativa. Oi fi eu al dracului dar asta este. Mai mergem ce mai mergem si iata-ne in Serenissima Republica. Cazare, iarasi rezervata prin Internet ( platita chiar ) http://www.veneziavillage.it/ - costa 59 E / noapte pentru toti patru intr-un bungalow cu patru paturi si baie.

7. Venetia

Merita un capitol special. Din toate locurile in care am fost, multe mi-au placut dar Venetia e singurul oras de care am fost fascinat.
In camping se adevereste – a cita oara ? – ca „afara e vopsit gardul, inauntru-i leopardul” sau altfel spus sa nu luam de bune tot ce apare pe Internet. Descrierea pe site era al unui restaurant si al unui magazin in incinta campingului – minciuna prin omisiune. Era si restaurant si magazin, doar ca erau deschise in fiecare zi intre 19 – 21 – asta mai putin Simbata si Duminica. Si cum eram la vreo 3 km de primul magazin a trebuit sa ne exersam mersul pe jos de citeva ori doar pentru a nu muri de foame – asta in prima noapte. Dar lucrurile au devenit mai placute dupa ce ne-am intors cu provizii – inclusiv citeva sticle de Chianti – 5 E / sticla. Am profitat de fereastra de oportunitate oferita de restaurant si am mincat si prima pizza pe pamint italian – 8 E , dar facea fiecare ban.
A doua zi dimineata am luat de la receptia campingului bilete de autobuz ( 1.5 E pe sens ) si am pornit spre Venetia. Apa, strazi cu apa, cladiri in apa, iarasi apa, gondole, salupe pe apa, multime de oameni si in plus acel ceva ce te face – sau ma va face pe mine – sa ma intorc. Se ajunge relativ usor la podul Rialto si de acolo in San Marco unde vezi porumbeii. Nu ratam fotografiile „japoneze” – sa nu scapam sa ne laudam si noi prietenilor – si ne intoarcem linga Rialto unde la restaurantul „Florida” – nefericit nume, mincam meniul zilei – seafood si paste – 18 E de persoana dar asta este, sintem linga Rialto nu in Tandarei. Pe drum intram intr-un magazin de masti – „hand made of course J „ si ne alegem cu o amintire.Usor, usor ne intoarcem catre autogara de unde pe la 18.00 luam autobuzul si juram ca ne vom intoarce. Ajunsi la camping ne aducem aminte ca e Simbata si tot ce inseamna mincare sau bautura e lasat pentru Luni. Eu ramin la camping iar ceilalti se duc – pe jos, iarasi – sa caute ceva comestibil. Se intorc dupa doua ore cu cinci pizza si o gramada de bere luate la suprapret de la singurul restaurant deschis pe o raza de 10 km. Pot sa spun ca in acest timp am consolat o multime de nemti, francezi si unguri care soseau in camping si isi vedeau sperantele spulberate de restaurantul inchis.
O noapte linistita si a doua zi plecam spre Roma.


8. Venetia – Roma

Plecare la 7.00 dimineata cu un oarecare sentiment de plictiseala catre condus, dar imi revin repede. Alesesem pentru aceasta etapa un drum pe drumuri nationale pentru a evita autostrazile. Vroiam sa vad „Italia profunda” , cea care este ascunsa in locuri prin care autostrazile nu trec. Cu siguranta ca asa este, doar ca „Italia profunda” este populata de italieni care nu suporta ca cineva sa respecte regulile de circulatie – probabil li se pare o ofensa adusa mindriei lor de soferi. Drumul – frumos, bine semnalizat dar cu multe devieri, intoarceri, treceri prin orase, orasele , sate si asezari. Oprim intr-un sat uitat de lume si pirjolit de Soare unde mincam la o terasa cea mai buna pizza pe care am mincat-o vreodata – pentru 6 E – si mergem mai departe. Dar cind vedem ca e ora 13.00 si ne apropiem abia de Bologna trebuie sa luam o decizie. O luam repede si iata-ne pe autostrada.

E timpul poate sa dau o explicatie in ce priveste goana aceasta contra cronometru – pe care jur ca nu o voi ma repeta vreodata. Tot traseul acesta a fost planificat in functie de doua momente fixe. Primul era ferry intre Bari si Corfu pentru care cumparasem deja biletele pe Internet, platit cu cardul. Daca pierdeam imbarcarea, urmatorul ferry era peste trei zile si pierdeam astfel rezervarea in Corfu. Al doilea moment era data de 15 Septembrie cind copilul urma sa ia contact cu viata reala : incepea scoala, respectiv copilul se ducea in clasa Ia.


Autostrazile la italieni sint grozave. Mie mi s-au parut mai bine semnalizate decit in Austria. Oricum, la drumul asta am facut un aforism : „ In Italia, pentru a ajunge undeva cu masina, trebuie sa stii doar unde vrei sa ajungi” Pe autostrada ne-am intersectat iarasi cu cohortele de romani care se intorceau la munca si care umpleau parcarile si magazinele pe autostrada. Am oprit intr-o parcare in apropiere de Chianti si am cumparat citeva sticle - de vin, bineinteles. La 4 – 5 Euro erau aproape de pomana.
In Roma trebuia sa stam la o prietena ( Stefania ) de-a sotiei care lucreaza acolo asa ca am sunat-o sa ne spuna mai precis unde trebuie sa ajungem. Din pacate, Stefania stia cum se ajunge cu autobuzul din Romania in Italia asa ca in loc sa ne lamureasca , mai rau ne-a incurcat. Aveam o harta in detaliu a Romei luata dintr-o benzinarie si incet incet am inceput sa punem lucrurile la cap. Intrarea si circulatia in Roma sint guvernate de asa numitul Grande Racordo Annulare sau altfel spus de soseaua de centura. Nu, sa nu va ginditi ca e ceva similar cu trecerea la nivel de cale ferata de sub podul de la Otopeni. Este o autostrada pe trei benzi pe sens care pur si simplu inconjoara zona metropolitana a Romei. Fiecare iesire este pre-pre semnalizata , pre-semnalizata si semnalizata astfel incit doar sa ai un IQ sub 20 sau sa fi orb si sa nu iesi unde ai nevoie. Am iesit din autostrada – dupa ce am platit taxa de autostrada , cam 30 E din Bologna, dar nu mai sint foarte sigur, am intrat in centura si ne-am indreptat catre Fiumicino – cam asta era directia generala. Cum Stefania ne spusese sa iesim la „uscita 11” am urmarit-o si am iesit. Ne-am trezit intr-o intersectie simpla – stinga sau dreapta – si la inspiratie am facut-o spre stinga. Am oprit intr-un loc viran si am scos harta – nimeni nu vroia sa recunoasca faptul ca ne-am pierdut, mai putin copilul care la drumul asta a inventat si un joc „de-a ratacitul”. In timp ce ne uitam pe harta si incercam sa obtinem o informatie elemetara – unde ne aflam apare o masina din care coboara un barbat care ne intreaba cu accent de Bacau : „V-ati ratacit cumva ?” care ma face sa ma gindesc – gata sintem in Roma, locul tuturor natiunilor.
Pe scurt, se ofera sa ne conduca la adresa pe care o cautam – „Aici aproape, in 5 minute „ . Dupa 20 minute de condus cu 90 km / h ajungem, ii multumim, la revedere si iat-o si pe Stefania. Si iata si vila in care sta Stefania – zicem noi zimbind. O vila imensa, da numai ca Stefania statea in dependinte sau altfel spus doua camere, o bucatarie impartite cu alti cinci insi. Zimbetul ne dispare brusc dar asta e. Altfel cuvintul „explorator” pe care ma stradui sa o invat pe fiica mea nu ar avea nici un rost.






[attachmentid=40661]in_budapesta.jpg ( Size: 57.83k ) Number of downloads: 1498
[attachmentid=40662]

This post has been edited by jean_ange: 14 Dec 2006, 12:25