Outline · [ Standard ] · Linear+ am nevoie de ajutor, cancer...

Vara asta pentru mine a fost una groaznica. Fara a detalia, de curand am aflat ca sotia mea este bolnava de cancer de col uterin, stadiul IIB. Multumita unui coleg de forum care m-a impins de la spate, macar am reusit sa ne miscam repede, si din momentul primei diagnosticari (o suspiciune...), care s-a intamplat in urma cu cca. doua saptamani, am parcurs toate etapele si pana la operatia care va avea loc luni, au trecut doar trei saptamani. Are sanse reale re vindecare. Problema cea mare este starea psihica. La capitolul asta, din pacate este complet demolata. Mama ei a murit de cancer, bunica ei a murit de cancer, tatal ei sufera de cancer de prostata. Acestea fiind practic toate rudele de sange... Exista multe persoane care au reusit sa invinga boala asta cumplita. Toti cei care au trecut peste o astfel de provocare sunt niste invingatori. Au mentalitate de invingatori, si mai ales, sunt cei mai in masura sa ofere suport moral celor aflati in faza de tratament. Deci, sotia mea in aceasta seara s-a internat in spital urmand ca luni sa intre la operatie. Dupa spitalizare (estimata la o saptamana), in perioada de recuperare cred ca cel mai bun suport moral l-ar putea primi de la cei care au invins boala. As vrea sa incerc sa-i creez un grup de dialog cu persoane care au reusit sa depaseasca acest prag. Daca cunoasteti astfel de persoane, si mai ales, daca respectivii sunt dispusi sa se implice intr-un astfel de proiect, sa acorde sustinere morala cuiva care tocmai trece prin criza, va rog sa-i dati datele mele de contactare: adriancatana@yahoo.com 0746086839 yahoo messenger: adriancatana Cel mai usor de realizat mi s-ar parea un grup de dialog pe yahoo messenger. Am depasit faza primului soc, cel al aflarii vestii cand iti pica cerul in cap, si cand iti plangi de mila si astepti mila celor de langa tine. Incersc sa fac ceva concret. O stiu foarte bine pe sotia mea si stiu ca asta ar putea s-o ajute. Stiu ca orice om cand aude de drama altuia are un gand de compasiune. Va rog (si cine nu-mi respecta rugamintea se va alege cu injuraturle de rigoare...), nu am nevoie de mesaje de compasiune, nici de sustinere (nici morala nici financiara), nici de urari de bine, nici pe forum nici pe privat. Singurul lucru care ne poate ajuta, in completare la medicina conventionala, este sustinerea morala, si aici grupul de dialog pe care mi-l doresc ar putea avea un ajutor esential. Deci daca cunoasteti persoane care au reusit sa invinga cancerul, va rog sa-mi intermediati contactul cu ele. This post has been edited by radian: 25 Aug 2011, 22:40

Vara asta pentru mine a fost una groaznica. Fara a detalia, de curand am aflat ca sotia mea este bolnava de cancer de col uterin, stadiul IIB. Multumita unui coleg de forum care m-a impins de la spate, macar am reusit sa ne miscam repede, si din momentul primei diagnosticari (o suspiciune...), care s-a intamplat in urma cu cca. doua saptamani, am parcurs toate etapele si pana la operatia care va avea loc luni, au trecut doar trei saptamani.

Are sanse reale re vindecare. Problema cea mare este starea psihica. La capitolul asta, din pacate este complet demolata. Mama ei a murit de cancer, bunica ei a murit de cancer, tatal ei sufera de cancer de prostata. Acestea fiind practic toate rudele de sange...

Exista multe persoane care au reusit sa invinga boala asta cumplita. Toti cei care au trecut peste o astfel de provocare sunt niste invingatori. Au mentalitate de invingatori, si mai ales, sunt cei mai in masura sa ofere suport moral celor aflati in faza de tratament.

Deci, sotia mea in aceasta seara s-a internat in spital urmand ca luni sa intre la operatie. Dupa spitalizare (estimata la o saptamana), in perioada de recuperare cred ca cel mai bun suport moral l-ar putea primi de la cei care au invins boala.

As vrea sa incerc sa-i creez un grup de dialog cu persoane care au reusit sa depaseasca acest prag. Daca cunoasteti astfel de persoane, si mai ales, daca respectivii sunt dispusi sa se implice intr-un astfel de proiect, sa acorde sustinere morala cuiva care tocmai trece prin criza, va rog sa-i dati datele mele de contactare:
adriancatana@yahoo.com
0746086839
yahoo messenger: adriancatana

Cel mai usor de realizat mi s-ar parea un grup de dialog pe yahoo messenger.

Am depasit faza primului soc, cel al aflarii vestii cand iti pica cerul in cap, si cand iti plangi de mila si astepti mila celor de langa tine. Incersc sa fac ceva concret. O stiu foarte bine pe sotia mea si stiu ca asta ar putea s-o ajute. Stiu ca orice om cand aude de drama altuia are un gand de compasiune.

Va rog (si cine nu-mi respecta rugamintea se va alege cu injuraturle de rigoare...), nu am nevoie de mesaje de compasiune, nici de sustinere (nici morala nici financiara), nici de urari de bine, nici pe forum nici pe privat. Singurul lucru care ne poate ajuta, in completare la medicina conventionala, este sustinerea morala, si aici grupul de dialog pe care mi-l doresc ar putea avea un ajutor esential. Deci daca cunoasteti persoane care au reusit sa invinga cancerul, va rog sa-mi intermediati contactul cu ele.

This post has been edited by radian: 25 Aug 2011, 22:40

Va rog (si cine nu-mi respecta rugamintea se va alege cu injuraturle de rigoare...), nu am nevoie de mesaje de compasiune, nici de sustinere (nici morala nici financiara), nici de urari de bine, nici pe forum nici pe privat.

Te înteleg si îti respect rugamintea. Singura idee care-mi vine în minte la ora asta este aceea de a-l ruga pe Ake sa faca acest topic sticky.

This post has been edited by Markos: 25 Aug 2011, 22:44

Eu am doua matusi care au invins canecerul. O matusa a avut cancer la san, iar cealalta a avut exact cancer de col. Deci o sa se rezolve. Sunt sigur de treaba asta.

Văd că din ce în ce mai multe persoane suferă de această boală teribilă .... atât mătuşa mea s-a operat de cancer (la sân), cât şi soacra unei vecine, care a fost operată ieri de cancer la plămâni (i-au scos 2/3 dintr-un plămân).

Nu persoane care au trecut peste această faza o pot ajuta, ci un psiholog şi (poate cel mai important) voi, familia! Bunica mea s-a operat de cancer la 93 de ani şi a mai trăit 4 ani dupaia ... nu a murit de cancer, ci de bătrâneţe.
Cancerul este o boală pe care cu sprijinul familiei poţi s-o depăşeşti (într-o oarecare măsură).

This post has been edited by cosmin_2300: 25 Aug 2011, 22:56

Nu persoane care au trecut peste această faza o pot ajuta

Ba pot, fiind exemple de vindecare.

Markos, eu am trecut printr-o perioadă foarte delicată în viaţă (Doamne ajută, nu boli sau decese), o perioadă în care pierdusem tot ce conta pentru mine, toată "munca" mea ... nu m-au ajutat cei care au trecut printr-o situaţie similară şi care-mi spuneau că "va fi bine" şi cum au rezolvat ei problema, ci familia, cu multă dragoste şi răbdare!
"Boala" mea a fost una psihică, care m-a torturat mai bine de 1 an, an în care am vrut (şi nu numai o dată) să se termine ... definitiv ...

P.S.: nu era vorba nici de vreo gagică ... dacă eşti curios ce, PM şi detaliez.

This post has been edited by cosmin_2300: 25 Aug 2011, 22:58

Desi din nefericire cunosc prea putine persoane care au trecut peste cancer, si prea multe care n-au reusit, in cazul unei diagnosticari rapide sansele de vindecare sunt reale. Nu stiu cum sa te ajut, cum sa te pun in legatura cu o cunostinta care a trecut peste un cancer similar, sau cu o vecina care a reusit sa invinga unul la san. O sa incerc.
Dar ca sfat principal, de la un om care si-a pierdut tatal in fata acestei boli, orice ar fi sa nu o lasi sa-si piarda speranta ca poate invinge boala. Niciodata!

Poate te ajuta, macar ca si exemplu pozitiv: mama-soacra a fost diagnosticata cu cancer acum 26 de ani, operata, in plus sufera si de o boala grava de inima dar pot sa spun cu mana pe inima ca e cea mai optimista si cea mai iubitoare de viata persoana pe care o cunosc. "Secretele" ei sunt credinta, dar la modul relaxat, nu habotnic, si atitudinea optimista, convingerea: "Trecem noi si peste asta!". Femeia asta a trecut prin niste chestii care ar fi doborat multi barbati, cu un zambet pe fata si fara sa se lasa prada deprimarii.
Stiu ca ai spus ca nu ai nevoie de compasiune dar iti trimitem toate gandurile noastre bune.

This post has been edited by Garett: 26 Aug 2011, 06:53

radiane, uite un blog al unui fost coleg de servici care se lupta (inca) cu leucemia:
http://danielraduta.ro
Poate ar fi util pentru voi amandoi sa-l frunzariti, practic tipul si-a pus viata si experientele lui pe net din momentul in care a fost diagnosticat cu leucemie. E un exemplu excelent de atitudine pozitiva dar si realista a unei persoane care inca nu si-a rezolvat problema medicala, dar inca nici nu si-a incheiat socotelile cu viata.
Socru-meu si un unchi au trecut recent printr-o cancer (de prostata la amandoi, parca) si dupa mai mult de un an de la operatie se simt amandoi ok. Amandoi au un psihic bun. Cel mai important e ca cei din jur nu-i vad ca pe niste victime, ci ca pe niste oameni obisnuiti. Iti dai seama insa ca trebuie sa mearga periodic la control, intotdeauna inainte de control apare intrebarea "s-a intors?"
Multa bafta.

Incredere, foarte multa incredere si dorinta de a trai !
Trebuie sa existe in viata voastra o "undita", ceva de care trebuie sa se agate, care sa-i fie reazam in aceste momente grele
Tatal meu a fost diagnosticat cu cancer de prostata acum 10 ani, modul IV, faza terminala spuneau medicii. A suportat 5 operatii de atunci, este dependent de sonda de la prima operatie, dar nu si-a pierdut niciodata dorinta de a trai si puterea de a lupta pentru asta.
La fiecare 3 saptamani merg cu el la spital sa-si schimbe sonda ( glumesc cu el cand il duc la Panduri, ca masina stie drumul singura ), nici eu nu mai stiu cati portari s-au perindat pe la intrarea spitalului, iar ca fapt divers, medicul care l-a operat prima data in 2001 a murit acum trei ani (avea cam vreo 50 de ani).
Si imi aduc foarte bine aminte, ca acest doctor imi spunea acum 10 ani ca sansele tatalui meu sunt foarte mici, ca practic in acest stadiu foarte avansat al bolii, incearca macar sa-i prelungeasca cat mai mult viata.
Dumnezeu sa fie cu voi !

Coane,
sa-ti povestesc o intamplare pe care ar trebui sa o citeasca sotia:
am o colega mai in varsta de la primul meu loc de munca (deci inginera ) care a plecat in Canada prin anii 2000 (cu sot si copil de 18 ani). Femeia are acum vreo 45-50 de ani, nu mai retin exact varsta. S-a acomodat cam greu acolo, dar pana la urma a reusit. Mai bine s-a acomodat baiatul, care acum e la casa lui. M-am intalnit cu ea intamplator in fata blocului meu in vara asta. Pupaturi, chestii, si i-am invitat la noi la o cafea de vorba (era si cu sotul). Si ne-a povestit colega aia a mea foarte multe (cafeaua a durat cam vreo 4 ore . Printre povestiri, ne-a spus si cum a avut ea cancer. la colon daca retin exact. Descoperit intamplator (era constipata si s-a dus la spital). Ei bine, sotul ei este tipul sotului iubitor, care este alaturi de sotie (ca si tine). O alta colega de-a noastra (cam de aceeasi varsta cu ea) e plecata in America. O femeie foarte volubila, tipul acela care vorbeste mai tare, deschis si prietenos cu toata lumea. Ei bine, chiar a doua zi dupa diagnosticare, sotul colegei era acasa sa mai ia cate ceva si sa se intoarca la spital la sotie cand suna telefonul. Era colega aia din America:
- CE MAI FACI MAI FANICA? CARE-I TREABA?
Si din astea. Omu' la inceput era oleaca mai retinut, da' interlocutoarea l-a simtit.
- CE-AI MA FANICA? CE PANA MEA TI-A MURIT P..A? HA HA HA...
Isi ia omul inima in dinti si ii spune ca sotia e bolnava, ca are cancer, bla bla bla... la care colega cealalta:
- SI CE MA FANICA? CE, TE-AI DILIT? SE OPEREAZA MA, STAI LINISTIT! AM CREZUT CA S-A INTAMPLAT CINE STIE CE!
Asta in prima faza a crezut ca aia e nebuna, a mormait el ceva si a plecat repede la spital, la sotie.
Apoi la faza cu diagnosticarea: ii spune doctorul colegei mele foarte natural ca are cancer, ii explica tot, ii arat plansa cu un colon, ii arata cam ce lungime e afectata, stuff like that... Aia suparata si abatuta nevoie mare... Doctorul se uita la ea contrariat, nestiind ce are. O intreaba o data, o intreaba de doua ori, aia nimic. Pana la urma isi ia femeia inima in dinti si ii spune:
- Pai cum dom'le sa nu fiu suparata cand matale imi spui CA AM CANCER?
Ala si mai mirat:
- Pai e adevarat. Aveti cancer!
Aia si mai amarata. Asta o intreaba:
- Pai tot nu inteleg care e problema? Ca aveti cancer?
Aia:
- Pai cum naiba ma, am cancer, deci o sa mor, si matale ma intrebi care-i problema?
Ala, mai sa bufneasca in ras (da' nu se cadea), ii explica cucoanei ca a avea cancer nu inseamna ca mori. Ca se trateaza. Daca sunt descoperite la timp (asa cum era cazul ei). Doar cele in faza terminala sunt letale.
Ma rog... S-a operat, s-a vindecat, s-a lecuit, ...
Cand imi povestea toate astea radea cu lacrimi de cat de "inapoiat" gandea la acel moment. Iat sotul a recunoscut ca, fara sa realizeze la acel moment, telefonul de la colega aia vesela din SUA l-a ajutat enorm la psihic.
Oricum, crucial este sa inteleaga (sau sa i se explice) toate fazele care decurg pana si dupa operatie, starile care pot apare dupa operatie, schimbarile care survin in organism in timpul chimioterapiei, tot tot. Asta ar trebui sa o faca un medic. Si va trece mai usor peste.
Este foarte importanta atitudinea ei, dar asta trebuie ajutata cu toate informatiile de mai sus. Sa inteleaga ca este doar bolnava si atat. Si bolnava fiind, va fi tratata. Sa priveasca aces cancer ca pe o hepatita. Punct.
Nu fiti "daramati" ca nu aveti de ce!

Sanatate!

This post has been edited by kum: 26 Aug 2011, 10:54

Tata s-a operat in toamna lui 2007 de cancer la plaman, gradul 1. A urmat tratamentul, dupa care controale regulate. Analizele i-au iesit bine de fiecare data, dar problema cea mai mare este ca si-a pierdut curajul si a ramas destul de speriat. De multe ori se simte rau si numai din cauza ca a ramas foarte pesimist, cu toate ca nu s-a pus problema sustinerii din partea familiei si nu numai.
Asadar, cu toate ca se pare ca a trecut peste boala, psihicul i-a avut mult de suferit si nu cred ca ar influenta pozitiv un om aflat in suferinta. Deci grija mare cu cine discuta sotia ta ca ultimul lucru de care e are nevoie este sa creada ca nu ii va fi neaparat bine daca scapa de boala...
Multa sanatate!

radian,
in perioada asta veti fi asaltati de o puzderie de informatii; trebuie sa invatati f. rapid sa le filtrati pe cele utile (pe care sa le folositi rapid), de restul, consumatoare de timp.
Multa sanatate !

...cu toate ca nu s-a pus problema sustinerii din partea familiei ...

Familia este alaturi, evident. Dar cel care trece prin experienta asta inevitabil isi pune problema (mai mult sau ma putin explicit) la modul "da, voi spuneti ca o sa fie bine, dar nu voi treceti prin ceea ce trec eu". Sustinerea morala din partea familiei este foarte importanta. Dar o relatie directa cu cei care au reusit sa depaseaca problema, sa poti discuta cu respectivii, sa te convingi ca exista invingatori, conteaza enorm...

Primul lucru care trebuie facut e sa i se se spuna (chiar daca pare dur) adevarul.Metoda tot mai des obligatorie in vest e sa-i spui pacientului chiar si durata estimata de supravietuire.In nici un caz bocit impreuna.N-are rost sa minti un bolnav care vede singur in 3-6 luni cum evolueaza boala.Trebuie sa stie sansele reale si pas cu pas ce presupune lunga lupta cu boala.Unii bolnavi clacheaza nu initial ci in momentele grele ale lunilor sau anilor de tratamente de multe ori cu efecte secundare cumplite.Atentie mare la "sfaturile" binevoitoare cu tot soiul de recomandari cu tratamente fanteziste sau adevarate ecscrocherii care creeaza iluzii spectaculoase pentru ca apoi cand se vede ca nu a fost decat timp si bani pierduti depresia sa fie majora.Alaturi de familie psihoterapia ajuta mult uneori poate inteveni chiar si un psihiatru.Bolnavul trebuie convins ca merita sa lupte cu boala cu orice pret sa nu renunte nici la cea mai mica sansa.
Dumnezeu s-o ajute pe doamna lui Adi si sa le dea si celor din jur puterea de a o sustine in permanenta.

This post has been edited by bion: 26 Aug 2011, 18:55

Tatal meu a fost operat la varsta de 52 ani de cancer la colon (anus contra naturii, etc), Acum are 77 si e mai vanos decat mine. Deci se poate. Chiar daca pare o prostie, un moral bun ajuta la vindecare.
Transmitei sotiei sa aiba incredere. Suntem alaturi de voi. Luni va tinem pumnii. Sanatate.

Intru pe usa si-o gasesc pe mama plangand in hohote. Ce-ai ma? O sa mor. Dupa cateva momente de stupefactie aflu ca a fost la doctor si i-a zis in fata "ai cancer". Mi-a cazut tavanul in cap, normal. Ma gandeam ca i se poate intampla oricui dar nu si mie.
Povestea e cam asa. In cateva zile i se umflase burta de nu mai putea imbraca pantalonii. S-a dus la un control si aia au palit-o. A doua zi m-am dus cu ea la Cantacuzino, la profesorul Alexandru Radulescu. A consultat-o si-a spus ca trebuie internata si operata. Am zis ok, dar sa treaca sarbatorile (era pe la sfarsitul lui noiembrie), sa se bucure si ea de ele. Mi-a spus ca trebuie operata imediat ca altfel moare. Acum imi cazuse cerul in cap. Ne-am dus acasa, am pregatit toate cele si a doua zi la 7 eram la spital.
Au internat-o, au operat-o. I-au scos absolut tot. Uter, ovare, trompe...
Dupa operatie m-am dus la profesor si l-am intrebat "domn' profesor, pe altcineva nu mai am, tata tot de cancer a murit, spuneti-mi cinstit, ce sanse are?" Profesorul mi-a raspuns asa: "n-am operat in viata mea asa tomora, avea un ovar cat un fat si celalalt cat o portocala (asta-mi mai amintesc). Eu mi-am facut datoria si am taiat tot ce trebuia. Numai ca boala asta e extrem de pacatoasa. Mi-e greu sa-ti dau un pronostic."
Au urmat sedintele de citostatice de la Fundeni cu toate consecintele de rigoare...
Acum e bine sanatoasa, n-are nici pe dracu. Iar operatia a avut loc prin 2001. Nici nu mai tine minte exact ce si cum. Mai multe tin eu minte.

Cunosc si eu doua cazuri:

Cazul 1: barbat, 3 frati din 5 si tatal lui bolnavi de cancer; 2 din 3 dintre frati au murit ... tatal lui la fel; el este al treilea din cei 5 frati . a aflat la timp de cancer si s-a operat. se implinesc 4 ani de cand s-a operat si este perfect sanatos. fratii lui (cei decedati) au depistat prea tarziu ... Persoana in cauza este joviala, optimista si f calma. Nu este genul panicos.

Cazul 2: femeie (cancer ovarian); depistat la timp, a facut operatie si a facut citosaticele de rigoare. au trecut 2 ani de atunci iar acum este ok.

Cred ca secretul vindecarii este pe de-o parte depistarea si tratarea din timp a afectiunii precum si psihicul tare: SA TE AUTOCONVINGI ca te vei face bine. MORALUL sa fie DE FIER.

Concluzia: SE POATE!!

MULTA SANATATE ii doresc sotiei tale si sunt ferm convins ca veti trece cu bine peste acest hop.

Va multumesc pentru sustinere.

Deci, luni intra la cutit. Azi au anuntat-o ca i-au pus de o parte doua pungi de sange (n-am nici cea mai vaga idee ce inseamna asta...), dar ca trebuie neaparat sa gaseasca pe cineva din familie sa doneze sange. Si au sacait-o cu cererea asta de mai multe ori pe parcursul zilei. Am discutat cu o amica care lucreaza in Petrosani la centrul de transfuzie si am inteles ca odata trecut de 40 de ani (eu am trecut binisor...) daca nu sunt donator consacrat trebuiesc facute o gramada de analize ca sa fiu acceptat, si in plus, diabetic fiind, sunt exclus din start. Tatal ei de asemenea nu poate dora, are 72 de ani si a avut TBC in tinerete.

Sistemul nostru medical...

P.S. Nu caut donatori de sange.

Sper ca sotia dumneavoastra sa invinga boala. Puteti sa spuneti totusi ce grupa de sange este necesara.

Am pierdut mai multi membri ai familiei din cauza cancerului. Nici unul, din momentul descoperirii bolii si pina la sfirsit, n-a reusit sa traca peste soc. Radian are dreptate. Bolnavul are adinc inradacinata convingerea ca peste boala asta nu se trece. O fi ceva legat de sufletul romanului. Cazul prezentat de Kum e foarte tonifiant. Toate celelalte sutuatii sint la fel. Asta ar fi, probabil, modul realistic, statistic, de a vedea lucrurile. Poate cel aflat in necaz sa le vada asa? Uite de ce ma gindesc si la versiunea romaneasca a atitudinii. Mai aproape de sufletul adind neincrezator in soarta al majoritatii. Operatia o sa reuseasca fara indoiala. Pornind de la certtitudinea asta, eu as vedea lucrurile asa: am trecut un mare hop, o vama, cum ar spune batrinii. Din acest moment, oricare zi in care ma voi trezi o voi cconsidera un dar de la Dumenzeu (sau cum s-o fi chemind marele binevoitor) si ma voi bucura de ea ca atare. Nu ma intereseaza cite vor fi. O voi trai pe fiecare separat.
Bolnavii n-au incredere in cei apropiati. Au convingerea ca, din dragoste, acestia ii vor minti. Un amestec de fatalism si optimism e mai credibil. Mai usor de acceptat.

Daca am spus prostii treci peste post. Toate cele bune!

P.S. Nu caut donatori de sange.

De ce?
Eu cred că te ambiţionezi aiurea să nu primeşti ajutor ...

... oricare zi in care ma voi trezi o voi cconsidera un dar de la Dumenzeu ...

Mda, un pahar poate fi pe jumate plin sau pe jumate gol... Ai dreptate, o abordare optimista poate ajuta incredibil. Acesta e si motivul pentru care am deschis acest topi: sa gasesc persoane care au reusit sa treaca hopul, si sunt dispuse sa discute despre experienta lor.

De ce? 
Eu cred că te ambiţionezi aiurea să nu primeşti ajutor ...

Nu ma ambitionez, dar ajungi in niste constrangeri aberante datorate unui sistem ineficient. Sau, nu stiu, la ce te referi ca ma ambitionez aiurea? Am specificat clar ca am nevoie de ajutor, si am spus, cred, destul de explicit, de ce fel e ajuor am neovie.

Ar fi util sa specifici grupa de sange. Poate se gasesc oameni. Si eu as dona, numai sa fie bun sangele. Daca nici in cazul asta sa nu ceri ajutor, atunci pentru ce?

Bolnavii n-au incredere in cei apropiati. Au convingerea ca, din dragoste, acestia ii vor minti. Un amestec de fatalism si optimism e mai credibil. Mai usor de acceptat.

Daca am spus prostii treci peste post. Toate cele bune!

Ai perfecta dreptate, tata a facut anul asta un AVC ischemic grav, singurul lucru care l-a mobilizat a fost cand s-a intalnit cu o fosta colega de serviciu care patise acelasi lucru dar incepuse sa se recupereze si mergea, ajutata, dar mergea.
Bolnavul trebuie pus fata in fata cu o alta persoana care a patit la fel si s-a vindecat, sau a inceput sa se vindece. Trebuie sa vada cu ochii lui ca se poate vindeca.

Nu ma ambitionez, dar ajungi in niste constrangeri aberante datorate unui sistem ineficient.

Ai spus că tu nu poţi să donezi sânge că ai o anumită vârstă (să trăieşti), dar nu vrei să doneze cineva sânge în locul tău ....
Dacă nu găseşti donatori de sânge, spune ce grupă ai nevoie şi numele doamnei şi donează cineva.
Dacă este grupa mea şi se poate dona după ora 17, cu mare plăcere te ajut!

Radiane, spune-i sotiei tale ca el lupta
securedownload__1_.jpg ( Size: 459.28k ) Number of downloads: 2168
securedownload.jpg ( Size: 447.97k ) Number of downloads: 2173



This post has been edited by ady77: 28 Aug 2011, 22:31

Cosmine, multumesc pentru bunele intentii. Cei de la spital i-au asigurat sangele necesar operatiei, dar i-au cerut insistent sa asigure donatori care sa doneze cantiatea echivalenta, indiferent de grupa. Si nu la Petrosani, unde am fi avut la cine sa apelam ci la Iasi, unde are loc operatia, sa-si poata ei umple camara cu cantitatea de sange.

Am zis ca iti respect rugamintea din primul post, dar nu puteai sa spui acum cateva zile ca e nevoie de sange? Din pacate eu nu pot fi donator, dar as fi putut sa intreb in cercul de prieteni, poate gaseam pe cineva cu grupa potrivita. Daca vrei sa-ti tina cineva de urat maine in timpul operatiei da-mi un telefon si vin la spital.

Nea Radian, azi e luni. VA TIN PUMNII si sper din toata inima ca urmatorul tau post sa fie PLIN DE BUCURIE si sa ne dai o veste BUNA.

DOAMNE AJUTA!