QUOTE(eXtenSion @ 1 Feb 2010, 19:23)
...Ca sa incep cu o intrebare: Mihai Viteazu de ce spuneti ca nu a fost el responsabil de unire si ca a facut rau prin legarea de glie? Prin scoala mi-a fost prezentat ca un "erou" care nu a gresit cu nimic...
QUOTE
„In tara mea as fi putut sa raman linistit si sigur, fara nici o teama, daca nu m-ar fi chemat credinta mea fata de crestinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei” – Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 catre imparatul Rudolf al II-lea.
Si totusi cine a fost Mihai Viteazul?
Pentru multa vreme i s-a mai spus si Mihai Patrascu, fiul voievodului Patrascu cel Bun (si, implicit, frate al domnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, in mod eronat, o filiatie nobila care sa ii legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti si, apoi, al Ardealului si Tarii Moldovei. Izvoarele istorice sustin insa falsitatea unei asemenea teorii. Cert este ca Mihai s-a nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patrascu cel Bun. Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte, acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, “o vaduva frumoasa si bogata din zona Ialomitei”, o femeie de neam grec din impresionanta familie a Cantacuzinilor.
Tineretea lui Mihai este una marcata de treburile negustoresti, acolo unde viitorul voievod da dovada de o abilitate innascuta. O cronica polona il prezinta ca fiind negustor de vite, in timp ce o alta spaniola il arata ca pe un comerciant de bijuterii. Alaturi de influentul sau unchi Iane Cantacuzino, zis si Epirotul, Mihai invata turceste si greceste, si dovedeste un real talent pentru stiintele vremii. Tot prin unchiul sau, capuchehaia (reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai incepe o fulminanta ascensiune pe scara sociala. Bazandu-se pe averea stransa in anii tineretii si pe relatiile lui Iane, tanarul este numit banisor de Mehedinti in anul 1588, moment in care incepe achiztionarea primelor sate. Doi ani mai tarziu, in 1590, el este numit mare stolnic, pentru ca dupa alti doi ani, in 1592, sa devina mare postelnic. Mai trec doar cateva luni si ambitiosul tanar este numit mare aga. In tot acest timp, Mihai indeplineste si functie de ispravnic in locul unchiului sau care locuia la Istanbul. Sub domnia lui Alexandru cel Rau (1592-1593), acelasi Mihai devine ban al Olteniei in locul lui Iane.
Averea sa era deja una considerabila, dupa propriile declaratii, viitorul domn detinand 23 de sate numai in judetul Romanati, altele fiind aduse ca zestre de sotia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei, in timp ce alte sate de mosneni le daruise mamei sale. Este evident ca Mihai rivaliza cu insusi domnitorul si, chiar in aceste momente, sunt lansate zvonurile ca ar fi nimeni altul decat fiul lui Patrascu cel Bun. Poate ca acesta este motivul pentru care Mihai este arestat si obligat sa jure in prezenta a 12 boieri si a domnitorului Alexandru cel Rau ca nu are legaturi cu defunctul voievod, fapt pe care noul ban al Olteniei il indeplineste fara cracnire. Credibilitatea, insa, a unei asemenea intamplari este pusa sub semnul intrebarii, mult mai credibila fiind aceea in care Mihai a fost condamnat la moarte in lipsa datorita implicarii intr-un complot prin care urmarea sa ia tronul Valahiei. Cert este ca Mihai scapa cu fuga si, pentru doua saptamani, se ascunde in Ardeal. Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului sau Iane, al lui Andronic Cantacuzino, fiul lui Seitanoglu, al lui Sigismund Bathory si al agentului englez Barton, reuseste sa il induplece pe sultan si sa obtina tronul Tarii Romanesti. Sumele pe care Mihai le ofera atat sultanului cat si nobililor turci care sa ii faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar sa imprumute sume exorbitante. Astfel, in octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra in Bucuresti insotit de un alai de creditori dornici sa isi recupereze cat mai repede investitia si dobanzile aferente, bani pe care Mihai nu ii putea obtine decat din satele populate de valahi.
Birurile devin insuportabile, taranii aleg sa fuga de pe mosii lasand locul turcilor care prinsesera ” a se aseza” si a inlocui, in multe locuri, populatia locala. Tara Romaneasca se transforma incet-incet intr-o provincie turceasca in toata regula, iar banii necesari creditorilor nu puteau fi stransi cu una- cu doua. Dovedind o intuitie caracteristica doar marilor lideri militari si politici, Mihai nu ramane indiferent la miscarea antiotomana ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberarii tarii de catre turci si, nu in ultimul rand, de datoriile grele catre creditorii sai, el alege sa se alature Ligii Sfinte europene. Astfel, el nu asteapta sa fie invitat ci, fapt ce il caracteriza din plin, ia initiativa si trimite el insusi soli in Ardeal si Moldova, precum si la boierii Buzesti, pe care ii cheama alaturi de el in lupta antiotomana. Rezultatul a fost o intelegere deplina intre cele trei tari. La 13 noiembrie 1594, la doar un an dupa inscaunarea sa, Mihai cheama pe toti creditorii la vistieria domneasca pentru a “incheia socotelile”. Dar socotelile sale erau mai mult decat sangeroase. Tunurile lovesc in plin in multimea celor adunati sa isi primeasca banii. Supravietuitorii sunt masacrati de armata domneasca. Au urmat circa 2000 de ieniceri, intreaga garnizoana turceasca din Bucuresti, in frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezista in fata armatei lui Mihai. In schimb, La Harsova, Silistra si Targul de Floci, turcii sufera infrangeri zdrobitoare. In Moldova, Aron Voda macelerea pe toti otomanii din Iasi si dadea semnul unei rascoale generale in cele doua tari romane.
La Istanbul, sultanul decide inlocuirea “hainilor” si, in fruntea a doua armate conduse de Hasan Pasa si Mustafa Pasa, trimite inlocuitorii: Bogdan, fiul lui Iancu Sasul in Moldova, si Stefan Surdul in Tara Romaneasca. In acelasi timp, suveranul turc asmute asupra lui Mihai pe tatari. Mihai ii intampina la 14 ianuatrie 1595, in apropierea satului Putinei, apoi, la 16 ianurie la Stanesti. In ambele infruntari el iese victorios dar nu poate impiedica unirea celor doua armate musulmane. Domnitorul isi surprinde, insa, adversarsul la Marotin, dupa ce trecuse Dunarea pe gheata si reuseste o victorie stralucita. Ambii pasi sunt ucisi, iar inlocuitorul sau este pus pe fuga. Armatele sale continua inaintarea pana la Muntii Balcani, iar populatiile locale (bulgari, sarbi, albanezi, greci) i se alatura. Rascoale pornesc peste tot si era evident ca sultanul nu va tolera o atare stare de fapt.
Calugareni – victorie sau infrangere a lui Mihai?
Rascoala lui Mihai si a lui Aron Voda trezise in sanul popoarelor din balcani speranta eliberarii de sub jugul otoman. Haiducii sarbi si bosniaci, unii dintre cei mai sangerosi si mai temuti adversari ai turcilor stabiliti in Balcani, i se alatura lui Mihai Viteazul fara nicio conditie. Printre ei se afla inclusiv temutul Baba Novac, un razboinic feroce chiar si la varsta de 80 de ani. Din Istanbul pornea, insa, temutul ordin.O armata de circa 40.000 de oameni, nici pe departe 150.000-300.000 atat cat se vehicula in manualele de istorie postdecembriste, in frunte cu Ferhat Pasa, porneste catre Muntenia. Mihai trebuia dat ca exemplu in fata celor care mai aveau idei de rebeliune. Sultanul se razgandeste inexplicabil si il inlocuieste pe incercatul general cu vizirul Sinan Pasa chiar inainte de a trece Dunarea. Mihai nu reuseste sa stranga mai mult de 8000-14.000 de osteni, carora li se adauga un contingent de 2000 de unguri si circa 200 de cazaci. Se parea ca totul se va sfarsi intr-o baie de sange pentru valahi.
Constient ca nu poate infrunta o asemenea armata in camp deschis, Mihai Viteazul alege aceeasi tactica pe care si marele Stefan voievod o folosise la Vaslui, anume alegerea unui teren prielnic care sa nu permita desfarsurarea trupelor otomane. Iar acest loc a fost satul Calugareni din apropierea Giurgiului. La 13/23 august 1595, valahii isi incep ofensiva. Primul lor atac are darul de a ii duce pana aproape de corturile turcilor, dar contraofensiva ienicerilor ii face sa se retraga peste Nealjlov, lasand in urma 11 tunuri. Ungurii nu iau parte la lupta, preferand sa se foloseasca doar de artilerie impotriva trupelor ce inaintau amenintator. Este momentul in care Mihai alege sa puna totul in joc. In fruntea ostasilor ramasi el se regrupeaza si porneste un contraatac fulgerator. Doi pasi sunt ucisi chiar de catre domnitor, in timp ce detasamentul unguresc decide, in final, sa loveasca din flanc. Cazacii si un mic grup de ardeleni, dupa ce invaluisera armata turceasca, ataca din spate creand un haos general printre turci. Totul se transforma intr-o retragere dezorganizata, insusi Sinan fiind la un pas de a-si pierde viata in tumultul de oameni si animale. 3000 de turci isi pierd viata in lupta, iar romanii reusesc sa recucereasca tunurile pierdute. Dar victoria lui Stefan de la Vaslui nu mai putea fi repetata.
Turcii era inca mult prea multi. Intaririle se aflau pe drum iar spionii lui Mihai il avertizasera deja de iminenta sosirii lor. Pierderile in randul armatei muntene erau uriase, astfel ca domnitorul alege sa se retraga in Transilvania, lasand liber invaziei otomane. La fel ca la Rovine, victoria pe campul de lupta ramasese a romanilor, turcii fiind, insa, cei care ocupau Muntenia.
Intre timp, dupa o noapte a nuntii care se dovedise un fiasco, Sigismund Bathory alege sa isi paraseasca mireasa, pe Maria Cristina, si, cu inima franta, alege sa isi aline durerea in razboi. Era semnul pe care il asteptase atata vreme Mihai. Sigismund aducea cu el 22.000 de secui, 15.200 de soldati ardeleni si 63 de tunuri. Moldova raspundea si ea chemarii domnitorului muntean cu 3000 de oameni si 22 de tunuri. Lor li se alaturau si 300 de italieni, experti in asedii si arme de artilerie trimisi de ducele din Toscana. Sinan, fara sa stie ce il astepta, alege sa treaca Dunarea si sa lase la Giurgiu doar ariegarda si o prada uriasa. Un advesar prea marunt pentru armata crestina. Giurgiul cade in urma unui atac violent, tranformand expeditia de pedepsire ordonata de sultan la stadiul unui esec rasunator. Cronicarul turc Naima, nota cu amaraciune: “O asemenea retragere dezastruoasa si infrangere n-a mai fost pomenita in istorie”. In schimb, Muntenia, in frunte cu Bucurestiul, era o ruina. Razboiul transformase orasele in gramezi de resturi fumegande, iar satele se destramau in lipsa oamenilor care alesesera fuga sau moartea in lupta.
Unirea Tarilor Romane – Actul lui Sigismund Bathory sau al lui Mihai?
Revenind la batalia de la Calugareni, trebuie mentionat ca Mihai Viteazul era constient de iminenta unui atac turcesc la scara mare. Astfel, el trimite soli care sa ceara ajutorul aliatului sau, Sigismund Bathory. Ajunsa la 2 mai 1595 la Alba Iulia, delegatia boiereasca a muntenilor se loveste, insa, de refuzul categoric al principelului transilvan. Era evident ca Bathory dorea sa se foloseasca de un vis de veacuri al romanilor, acea “Restitutio Daciae” (Refacerea Daciei), si sa creeze un stat tampon intre Imperiul Otoman si Europa Apuseana. Iar acesta era momentul cel mai potrivit. Siliti de imprejurari, boierii valahi accepta conditiile suveranului din Ardeal semnand actul care insemna, practic, desfiintarea statului muntean. Mihai devenea, astfel, un simplu loctiitor al lui Bathory pe tronul Valahiei, acelasi lucru intamplandu-se si cu noul domnitor moldovean, Stefan Razvan Voda. In documentele vremii aparea, astfel, primul carmuitor ale celor trei provincii de la moartea ultimului rege dac, Sigismund Bathory… “Prea luminatul domn Sigismund, din mila lui Dumnezeu, principele Transilvaniei, Moldovei si Valahiei transalpine si al sacrului Imperiu roman, domnul partilor regatului unguresc si comitele secuilor, domnul nostru prea milostiv”. In acelasi timp, Mihai era numit “respectabilul si magnificul domn Mihai, voievodul tarii noastre transalpine, credinciosul nostru iubit”.
Conditiile erau mai mult decat umilitoare. Mihai nu putea incheia nici un tratat fara stirea lui Sigismund, nu putea condamna boierii si nu putea demite dregatorii. Taranii fugiti de pe mosiile boieresti urmau sa fie adusi inapoi si doar o cerere pusa de boierii munteni, anume ca bisericile sa ramana sub jurisdictia mitropolitului de la Targoviste, a fost acceptata. Stefan cel Mare cunoscuse un moment asemanator la Calomeea. Raspunsul sau a fost victoria din Codrii Cosminului. Pentru Mihai, raspunsul s-a aflat la Selimbar si, apoi, la Guruslau.
Lipsit de aportul “suveranului” sau, domnitorul valah continua de unul singur luptele cu turcii, si asta in ciuda unei vistierii golite de multa vreme. Mihai, alaturi de Baba Novac si de fratii Buzesti, ataca necontenit Balcanii, pradand Babadagul, Vidinul, Plevna, Sofia si arzand, conform cronicilor vremii, peste 2000 de sate. Crestinii apuseni fusesera, insa, invinsi la Kerestes, iar Mihai intelegea ca singur nu se putea opune uriasei masinarii de razboi care era Imperiul Otoman. Armata sa de mercenari, o inovatie pentru Valahia, necesita circa 100.000 de forinti pe luna, suma pe care, in ciuda jafurilor, domnitorul nu o putea asigura. In Tara Romaneasca izbucneau tot mai des lupte intre mercenari si taranii care se vedea jefuiti chiar de cei care ar fi trebuit sa ii apere. Nu ramanea decat o solutie… pacea cu turcii. Astfel, la 7 ianuarie 1597, Pasa Hasan din Belgrad ii confirma lui Mihai ca vasalitatea sa fusese acceptata de sultan “pana la sfarsitul zilelor sale”, totul in schimbul unui tribut consistent. In schimb, Viteazul de pe tronul Munteniei nu renunta la ideea luptei antiotomane. In acelasi timp, el incheie un tratat de alianta si cu imperialii lui Rudolf al II-lea, cerand si primind de la acestia bani pentru intretinerea unei armate de 5000 de oameni si promisiunea unor subsidii pentru inca 5000 de ostasi in cazul unei lupte cu turcii. Tot in tratatul incheiat cu Rudolf, Mihai accepta suzeranitatea acestuia si primea, in cazul in care ar fi vrut sa paraseasca tronul, un castel in Ungaria sau Transilvania, acolo unde ar fi urmat sa traiasca pe banii monarhului conform rangului sau.
Intre timp, schimbatorul Sigismund Bathory accepta sa predea puterea imperialilor in schimbul a doua ducate in Silezia (1598). Dupa doar cateva luni intelege, insa, ca Ardealul ii oferea o situatie financiara mult mai buna si, intors pe furis, se proclama din nou principe si aresteaza oamenii lui Rudolf. Mihai isi permite de acum sa trateze de pe picior de egalitate cu Sigismund. El intervine pe langa Rudolf al II-lea pentru a-l mentine in functie pe principele ardelean, trimitandu-i acestuia din urma o solie amenintatoare prin care ii arata lui Sigismund adevarata sa fata. Mihai cerea ajutor in vesnicele sale lupte cu turcii altfel, in cazul unei paci secrete, ar fi tinut loc ” de pagan si turc destul”.
Sigismund se dovedeste, insa, acelasi caracter instabil si paraseste pentru a doua oara domnia, lasand in loc pe varul sau, cardinalul Andrei Bathory (29 martie 1599), un protejat al polonilor, aliatii turcilor, iar Mihai se vedea pentru a doua oara in situatia de a se recunoaste vasalul familiei Bathory.Din nou, cele trei tari romane, Ardealul, Muntenia si Moldova (pe tronul careia se afla un alt supus al polonilor, Ieremia Movila) se inchinau aceluiasi domn. Nu era insa, decat o formalitate. Sustinut de Rudolf al II-lea si de generalul acestuia, albanezul Giorgio Basta, Mihai primeste acceptul de a lupta impotriva lui Andrei Bathory cel care, asa cum se temuse domnul muntean, incheiase pacea cu turcii.
La 5 octombrie 1599, Mihai patrunde in Ardeal prin pasul Buzaului. In acelasi timp, pe Olt, o alta armata munteana condusa de fratii Buzesti si Baba Novac, venea in ajutorul domnitorului. Jonctiunea s-a facut la 16 octombrie in satul Selimbar, iar armata lui Mihai, mare parte formata din mercenari, secui, valahi si haiduci balcanici numara aproape 20.000 de oameni. Andrei Bathory ii opunea un numar egal de ostasi. Primul atac este dat de neobositul Baba Novac, urmat imediat de un contraatac al armatei cardinalului. Valahii se repliaza si ataca din nou, dar sunt respinsi pentru a doua oara si se parea ca vor pierde batalia. Este momentul in care Mihai, la fel ca in batalia de la Calugareni, intra personal in lupta, in fruntea propriei armate, moment care decide sortii bataliei, transformand infrangerea iminenta intr-o victorie rasunatoare. Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu “saracul popa, saracul popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai patrundea in Alba Iulia asemenea unui mare invingator. Ardealul se afla la picioarele sale. Nu mai ramanea decat Moldova pentru ca Dacia sa fie refacuta, si nu formal, ci prin forta armelor.
Mihai Viteazul intentionase cucerirea Moldovei inca din anul 1597, doar demersurile lui Sigismund Bathory facand ca aceasta campanie sa fie amanata. La motivele initiale, care insemnau slabirea influentei turcesti si evitarea unui atac direct asupra Ardealului din Moldova, se adauga si ura voievodului fata de Ieremia Movila, cel care incercase in repetate randuri sa il ucida pe Mihai “cu otrava sau prin tradare”, pentru a pune pe tronul Valahiei pe fratele sau, Simion Movila. Era, insa, o decizie grea. Polonia nu dorea ca Moldova sa iasa de sub sfera ei de influenta si ar fi luptat fara rezerva impotriva lui Mihai.
Valahul isi asuma, totusi, riscurile si patrunde, in primavara anului 1600, prin pasul Oituz, in fruntea a 17.600 de oameni la care se adauga, spre surprinderea lui Ieremia Movila, un contingent de 2000 de moldoveni. Campania este una fulgeratoare. La 10 mai, Mihai ocupa Bacaul, la 11 mai Romanul, iar polonezii pierd lupta in mod dezastruos. Cetatea Neamtului si Suceava se predau fara lupta in fata lui Mihai Viteazul. Urmeaza batalia din fata Cetatii Hotinului, acolo unde Ieremia Movila era invins si scapa cu fuga peste Nistru. Nu trecusera nici trei saptamani si Mihai Viteazul stapanea si ultima provincie a vechilor daci, Moldova. Din Constantinopol si pana la Roma nu se vorbea decat de faptele sale. Multi l-au asemanat cu Alexandru Macedon, in timp ce altii vedeau in el “Steaua rasaritului”. Regele Frantei, vestitul Henric al IV-lea spunea intr-o scrisoare: “se zice ca romanul e foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu izbanzile”. Iata ce se scria si intr-o publicatie a vremii din Roma: “Daca a fost vreodata un principe in lume demn de glorie pentru actiuni eroice, acesta este signor Mihai, principele Valahiei”.
Mihai insusi se intitula “Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei”. Romanii stapaneau din nou, dupa veacuri, din Maramures pana la Dunare si de la Nistru pana in Banat.
Infrangerea si moartea domnului Mihai
In nici un alt moment al istoriei romanesti, marirea nu a fost urmata atat de repede de decadere. Victoriile din Ardeal si Moldova nu mai insemnau mare lucru, atata vreme cat Rudolf al II-lea vroia sa preia Transilvania si sa o transforme intr-o provincie austriaca. Domnul Mihai nici nu se gandeste si insista sa ramana stapanitorul de drept al Ardealului. Moldova se afla sub amenintarea polona, in timp ce in Tara Romaneasca, turcii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. In plus, incapabil sa isi plateasca mercenarii, Mihai se vede pus in fata rebeliunii nobililor unguri, apasati de darile grele necesare intretinerii armatei dar, mai ales, de umilinta de a fi supusii unui valah. In consecinta, generalul Giorgi Basta alege sa intre in conflict de partea rasculatilor, impotriva domnitorului muntean. La 18 septembrie 1600, 18.000 de cavaleri apuseni, dintre care 6000 de calareti germani si flamanzi, purtand cuirase, alaturi de muschetari valoni si francezi se pregateau sa infrunte o armata stransa in pripa de Mihai, o armata ce nu depasea 10.000 de oameni.
La fel ca la Calugareni, voievodul valah isi alege o pozitie strategica in apropierea satului Miraslau, o pozitie ce nu ar fi permis lui Basta sa il atace din flancuri, ci doar frontal. In acelasi timp, albanezul era un razboinic incercat si, constient ca ar fi picat in capcana asemenea lui Sinan Pasa, simuleaza o retragere. A fost momentul hotarator al luptei. Mihai crede ca adversarii sai se retrag si ataca frontal. Prea tarziu isi da seama ca nu a fost decat o pacaleala. Soldatii sai sunt spulberati de catre cuirasierii germani si maturati de gloantele muschetarilor francezi. Mihai insusi, insotit doar de trei cazaci, trece Muresul inot ca sa scape cu viata. La 20 septembrie, Basta intra in Alba Iulia si ucidea pe toti italienii, grecii, sarbii si romanii, aliatii valahului. Furiei nobililor unguri ii pica, apoi, insusi Baba Novac, cel care este jupuit, ars de viu si tras in teapa. In acelasi timp, polonii, profitand de infrangerea lui Mihai de la Miraslau, ocupau Moldova. Efortul domnului muntean de a recuceri aceasta veche provincie romaneasca ar fi fost zadarnic. Domnul Mihai nu mai incerca acum decat sa isi apere tara, acolo unde polonezii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. Iar putinele trupe stranse de Nicolae, fiul lui Mihai, se dovedesc insuficiente. Voievodul este infrant in mai multe randuri si vede cum si Valahia era inchinata de polonezi turcilor. Nu ii mai ramanea decat calea pribegiei si singura speranta de a primi ajutorul imperiarilor. In drumul sau catre Europa, din cetatile pe care le cucerise prin lupta, se trage in deradere cu tunul asupra sa.
Pentru Mihai urmeaza indelungi peregrinari la Viena si Praga, acolo unde sta prin hanuri si asteapta o audienta la Rudolf al II-lea. Cand, in sfarsit o primeste, afla ca situatia din Ardeal ii devenise din nou favorabila. Sigismund Bathory venea pentru a treia oara pe tronul Ardealului, ungurii il arestasera pe Basta din cauza exceselor sale sangeroase, iar haosul stapanea din nou Transilvania. Nu exista decat un singur om capabil sa remedieze situatia, iar acesta era Mihai. Parea ca steaua sa norocoasa stralucea din nou. Rudolf ii ofera 100.000 de taleri pentru ridicarea unei armate de mercenari si ducatul Konigsberg din Silezia. Cei mai mari pictori se inghesuie sa realizeze portrete eroice ale domnitorului, el insusi fiind privit ca o curiozitatea de catre nobilii prea putin obisnuiti cu teatrul de lupta.
La 3 aprilie 1601, Mihai parasea Praga spre Viena si apoi spre Casovia. Acolo il intalneste pe Basta cel care, din ordinul imparatului, ar fi urmat sa il asiste in batalia impotriva lui Sigismund. Pentru Mihai Viteazul nu mai exista insa cale de targuiala. Stia probabil ca aceasta ar fi fost unica sa sansa sa recapete ceea ce pierduse atat de usor. Si astfel, la 3 august 1601, in apropierea satului Guruslau (Goraslau) Mihai dadea ultima sa batalie. Cu tunuri care bateau gresit si cu o armata mai dornica sa se retraga din calea temutilor mercenari ai romanului decat sa lupte, Sigismund scapa cu o fuga rusinoasa. Din Valahia veneau vesti bune. Afland ca domnul lor vine cu oaste mare din Ardeal, fratii Buzesti stransesera o armata si izgonisera pe Simion Movila de pe tronul Tarii Romanesti. Acestia ii trimisesera solie lui Mihai ca il asteptau cu bratele deschise pe tron. Lupta valahului putea reincepe. La Turda, el alege sa se desparta de armata, grabit fiind sa ajunga mai degraba la Fagaras, acolo unde il astepa sotia sa, doamna Stanca. Giorgio Basta stia, insa, ca imperialilor le-ar fi convenit mai degraba un control direct asupra Ardealului decat unul mijlocit printr-o personalitatea covarsitoare asa cum era cea a lui Mihai. In consecinta, el ia decizia de a scapa de fostul sau aliat, ale carui realizari pe plan militar ii rascolisera destul orgoliul, si trimite in secret un detasament de 300 de cavaleri germani si valoni, condus de ofiterii Jacques Beauri si Mortague, pentru a “aresta sau a ucide” pe Mihai. Soarta domnului fusese hotarata printr-o miseleasca tradare.
Intrand in cortul sau, Beauri ii striga atunci lui Mihai: “Da-te prins!”. Domnitorul nu a rostit decat un singur cuvant: “Ba!”, si a incercat sa isi apuce sabia pentru a lupta chiar si de unul singur cu atacatorii sai. Era, insa, prea tarziu. Un glont pornit din muscheta unui soldat valon il tintuieste pe loc. Imediat, un mercenar ii strapunge pieptul cu sulita, in timp ce multimea ucigasilor se repde asupra sa cu halebardele. Urmeaza un spectacol ingrozitor. Viteazul este hacuit si batjocorit prin praful din fata cortului sau. Trupul sau gol este aruncat iar capul, dupa ce ii este taiat, este lasat prada cainilor si corbilor ce ar fi trecut pe acolo.
Asasinarea lui Mihai Viteazul
“Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca nu stiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza”, spune cu amar cronica Tarii Romanesti. Viteazul isi gasise un sfarsit nedemn, in mana tradatorilor infamului Basta. Cu el se stingea pentru mai bine de trei veacuri si visul romanilor de a se reuni pe teritoriul Daciei mandrului Decebal. Prececentul fusese, insa, creat…
http://2012en.wordpress.com/2009/12/12/mih...da-istorie-mit/QUOTE(vijelie @ 1 Feb 2010, 20:03)
Cine crede ca rascoala de la 1907 a fost ceva spontan si nevinovat, uita ce grozavii aveau loc la granita de nord-est a Regatului, in Rusia.
QUOTE
Gazeta Voința Națională din 9 martie 1907 publica articolul «Răscoala și Guvernul», din care cităm:
"Trustul fraților Marcu, Kalman, Froim Soil și Avram Fischer ține în arenda 69 de moșii... în ultimii doi ani arenzile au fost urcate de două ori... Ca să vedeți că de unde era răul mai mare, de acolo a pornit mișcarea, observați că în punctele unde s-au întâmplat primele răzvrătiri - și nu uitați că aceste mișcări sunt contagioase - acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier al trusturilor de arendași străini [evrei], care le speculau cu lăcomie, așa cum voiau... Dacă nenorociții țărani încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, zeci de kilometri se izbeau de aceiași exploatatori [evrei], și dacă încercau să emigreze și mai departe, găseau alți arendași care, ispitiți de câștigurile cele mai mari, ale trusturilor, profitau de învoielile cele exagerate, îi exploatau tot atât de rău astfel că nenoriciții nu găseau nicăieri nici o ușurare".
În aceeași zi, în ședința Consiliului de Miniștri din 9 martie 1907, regele Carol I a cerut guvernului să vină negreșit cu o lege împotriva trusturilor arendășești. Obligată să reziste singură presiunii diplomatice, economice, financiare și mediatice a Alianței Universale Israelite, țărănimea română se văzuse nevoită să pună mâna pe bâte, furci și coase, și să își revendice dreptul la viață. Din acest motiv, peste 11.000 de țărani au fost uciși de forțele de ordine, care astfel apărau interesele exploatatorilor străini, dar au reușit să oprească, pentru moment, înstrăinarea pământului țării, scos la mezat evreilor. "Trustul Fischer ar fi jucat în România rolul baronului Rothschild în Boemia - afirmă Radu Theodoru. Cu un instinct milenar al naționalului, țărănimea a rezolvat dilema clasei politice, plătind din nou cu sânge și suferințe eliberarea moșiei țării de sub jugul cămătăresc, răsturnând prin foc și pară strategia Alianței Universale Israelite, care își fixase ca obiectiv cucerirea posesiunii pământului românesc, astfel încât înlocuind boierimea națională cu evreimea arendașă și cămătărească, să poată transforma România prin unirea Fischerland-urilor într-o Judenland."
http://www.romaniaeuropa.com/cartionline/c...i_cu_romani.phpo alta opinie, comuna, pina la un punct, cu cea anterioara:
http://www.lovendal.net/wp52/rascoala-de-l...l-austro-ungar/QUOTE
Rascoala de la 1907, atrocitati si manipulare
S-au implinit o suta de ani de la marea rascoala taraneasca din 1907, care a izbucnit in satul Flamanzi (8/21 februarie) din judetul Botosani, raspandindu-se in intreaga tara si al carei moment de varf, inclusiv al represiunii, l-a constituit luna martie.
Cu prilejul centenarului acestei tragedii se organizeaza diverse actiuni aniversative si se scriu o seama de articole in presa folosindu-se clisee revolute din perioada comunista, cifre si afirmatii false, mai ales de catre oamenii politici si de unii jurnalisti tocmiti. Istoria nu se scrie insa dupa ureche sau dupa romane sau poezii, unele chiar de buna credinta, ci dupa documente de arhiva despre care "guralivii" de astazi nici macar nu au auzit, cu atat mai putin sa le fi citit.
In primul rand se vehiculeaza cifra fantezista de 11000 morti, lansata inca din epoca de Ziarul "Adevarul", preluata imediat de Dobrogeanu Gherea si folosita ulterior de istoriografia comunista, cu scopuri politice, fiind injectata, timp de o jumatate de veac, elevilor si studentilor. Se vorbeste si se scrie despre excesele, uneori reale, ale armatei si se trec in schimb sub tacere crimele si actele de vandalism si barbarie ale celor rasculati. De asemenea se tace chitic in privinta agitatorilor la rascoala, adesea straini si care nu aveau nici o legatura cu taranimea napastuita. In fine toata vina represiunii este aruncata asupra lui Ionel Bratianu, ministru de Interne in timpul represiunii, cand in realitate aceasta a fost condusa direct de generalul Alex. Averescu, ministru de razboi. Dar imaginea lui Averescu trebuia menajata in istoriografia romaneasca caci tot el a ajuns eroul de la Marasesti, in 1917, invingand trupele invadatoare germano-austro-ungare in timpul razboiului pentru intregirea Romaniei.
Din toate aceste motive consider ca dupa o suta de ani de la evenimentele din 1907 se impune o prezentare reala, sine ira et studio, a celor petrecute cu un veac in urma.
Dupa cum se stie si dupa cum am amintit rascoala taranilor a izbucnit in comunele Flamanzi, Frumusica si Radeni deoarece in judetul Botosani se aflau marile trusturi arendasesti ale lui Mochi Fischer, Berman, Henri Juster, Leon si Costiner care detineau sute de mii hectare de pamant in arenda. In mod intentionat acestia tocmeau taranii sau incheiau asa-numitele "invoieli" cat mai tarziu posibil, uneori chiar dupa inceperea campaniei agricole de primavara pentru a-i obliga pe acestia sa consimta cele mai dezavantajoase conditii. Guvernul conservator, prezidat de Gh. Gr. Cantacuzino, a trimis trupe care, dupa un timp, au reusit sa reprime rascoala in judetul Botosani. Liberalii, aflati in opozitie, au pornit o violenta campanie de presa impotriva conservatorilor. Guvernul Fischerilor pregateste macel ... Regimentul 8 Calarasi a plecat marti dimineata orele 8 la Falticeni pentru a fi la dispozitia agentului electoral Petrica stefanescu, trimis special de guvernul conservator sa deie satisfactie familiei Fischer. Tot neamul acestei dinastii, impreuna cu copoii si agentii lor se gasesc la Botosani si asmuta pe oameni contra taranilor din Flamanzi", scria oficiosul P.N.L., "Vointa Nationala". Intr-un alt editorial, acelasi jurnal scria ca "uneltirile criminale ale d-lui Mochi Fischer ... uneltiri care ar duce la o baie de sange ar fi tot ce poate fi mai fericit pentru trust caci acestea ar continua a domni zece-cincisprezece ani in Moldova de sus si domnia strainilor s-ar putea aseza pe temelii trainice".
Ceea ce pare curios, la prima vedere, este faptul ca intre izbucnirea rascoalei la Flamanzi, Frumusica si Radeni si invadarea orasului Botosani au trecut aproximativ doua saptamani, pe cand in urmatoarele zile rascoala s-a extins uluitor de repede in toate colturile tarii. De exemplu, in timp ce la Galati, un detasament din regimentul 1 Rosiori deschide focul, in ziua de 11/24 martie, la comanda sublocotenentilor Livezeanu si Ion Antonescu (viitor maresal) impotriva unui grup de tarani violenti, hotarati sa devasteze institutiile publice, doua zile mai tarziu, adica la 13/26 martie, comandantul companiei de jandarmi din Turnu-Severin, capitanul Hergot, raporta telegrafic Inspectoratului General al Jandarmeriei din Bucuresti urmatoarele: "Razvratirile au inceput in judet, s-au distrus asta noapte si incendiat proprietati. Am plecat la fata locului". In fine, la 11/24 martie, deci in aceeasi zi cu evenimentele din Galati, mentionate mai sus, prefectul de Dolj, Constantin Geblescu telegrafia la Bucuresti urmatoarele: "Revolta grava la Valea Stanciului si Horezu-Poenari; revolta ia intindere. Conacul d-lui Virgil Tarnoveanu distrus: au fost batuti oamenii curtii. Nu se stie ce s-a facut cu dl. Tarnoveanu (n.n. de fapt fusese ucis). Co--nacul domnului Dinu Mihail aproape distrus". Exista in arhive o sumedenie de astfel de rapoarte din care rezulta ca rascoala nu s-a extins prin contact de la un judet la altul, deci din nordul Moldovei spre sud, apoi spre vest catre Muntenia si Oltenia ci deodata, dintr-un colt in celalalt al tarii. In consecinta, in tara s-au raspandit agitatori, cu scop bine stabilit, cu atat mai mult cu cat, la vremea respectiva nu exista radio iar majoritatea covarsitoare a taranilor era analfabeta, deci in imposibilitate de a citi ziare, care de altfel nici nu ajungeau in lumea satelor.
O alta categorie de documente atesta comportamentul taranilor rasculati. Grupuri de sute sau chiar mii de tarani devastau, incendiau sau omorau tot ce le statea in cale. "Pe zi ce trece, revoltele iau proportii mai ingrijoratoare. Astazi s-au rasculat si locuitorii din Damienesti, Dulcesti, Sofrocesti, Caciulati, Hociungi si Giulesti. Targul Bacesti a fost din nou devastat astazi de revoltati, inainte de sosirea trupelor din Iasi si Roman", telegrafia, la 11/24 martie, prefectul judetului Roman. "In ziua de 11 martie a.c. pe la orele 4 p.m., un grup de 500 de tarani din comunele Grecesti, Horezu-Poenari si Valea Stanciului, inarmati cu ciomege, topoare, arme etc avand in capu-le trompeti si steag rosu, au patruns in comuna, au fortat pe toti locuitorii ce intalneau spre a-i insoti si au navalit asupra conacului Epitropiei Brancovenesti, tinuta in arenda de domnii frati Constantinescu, pe care l-au devastat cu desavarsire, incendiind toate cladirile si mai multe magazii si patule cu producte, iar la o parte din patule, dupa ce le-au spart, au dat drumul la porumb jos, omorand pe domnul Ionita Constantinescu, al carui cadavru l-au aruncat in mijlocul soselei Ganciova-Maciesu, punandu-i foc si arzand, fiind aproape carbonizat. De asemenea a fost omorat si contabilul mosiei" – raportau la 15/28 martie, din comuna Ganciova, judetul Dolj, primarul, seful de post de jandarmi si secretarul primariei. "La mai multe posturi comunale telefonice sunt inchise, secretarii comunali fugiti, personalul de linii trimis in unele parti, pus pe goana si amenintat cu moartea. Citam intreruperile Popesti, Urechesti, Cioraesti, Obilesti, Romniceni, Bolau, Balaceanu, Galbenu, Slobozia-Galbenu, Jirlau, Nisipurile, Niculesti, unde revoltatii au sustras si arhiva; in comunele Slobozia, Mihalceni, Pardosi si Chiojdeni devastarile continua, manipulantul Oficiului Dimitresti arata ca sunt amenintate cu pradarea si incen-dierea atat oficiul cat si fabrica de cherestea "Iremur", si telegrafia, la 13/26 martie, dirigintelui Postei din Ramnicu Sarat, Medreanu, si directorului general al Telegrafelor si Postelor din Bucuresti. "Locuitorii, in numar de 300-400, din comuna Sangeru au devastat casele proprietarilor Corlatescu si Babeanu, au luat tuica din magazie si apoi au dat drumul sa curga; in drumul lor au silit orice satean intalnit sa se asocieze cu dansii, au batut rau pe ajutorul de primar si pe secretar, au stricat telefonul si au inchis pe jandarmi in primarie", comunica prefectul de Prahova, Stanciu Stanescu, Ministrului de Interne, la 15/28 martie 1907.
Exista in arhive sute de documente de asemenea natura, la care se adauga cele referitoare la atacarea si omorarea de catre rasculati a unor ofiteri si soldati. Conform unei relatari din ziarul local "Ecoul Romanului", la 9/22 martie, cei peste 1000 de tarani care au patruns in targul Bacesti, judetul Roman, au inconjurat compania de militari care se aflau in localitate si au atacat-o cu arme de foc ranind, printre altii, chiar pe comandant. In fine ziarul "Adevarul", cu data de 10 martie isi informa cititorii ca, in comuna Blagesti, judetul Bacau, 500 de tarani, inarmati cu revolvere si ciomege s-au repezit asupra militarilor prezenti in localitate, ranind pe mai multi dintre acestia, pe cand maiorul Costachescu si ceilalti ofiteri prezenti au scapat prin fuga". Alte documente se refera la atacarea unor statii de cale ferata sau la taierea firelor telefonice si telegrafice. tara ajunsese in flacari iar in unele zone autoritatea statala devenise inexistenta.
In baza documentelor mentionate si altora, pe care spatiul consacrat acestei relatari nu-mi permite sa le citez, rezulta clar ca rascoala din 1907, cu exceptia evenimentelor petrecute in judetul Botosani, nu a fost spontana ci dirijata de agitatori cu sarcini clare si raspanditi in toata tara. Cine au fost acestia? Greu de precizat. Oricum exista indicii. Astfel Edward Grey, viitorul ministru de externe al Marii Britanii, in 1907 doar membru al Parlamentului si corespondent de presa, aflat in momentul rascoalei la Bucuresti, a transmis la Londra o serie de informatii, despre atmosfera "ciudata" din capitala Romaniei si din unele parti ale tarii.
Astfel Grey comunicase la 22 martie/4 aprilie ca "lipovenii" au fost activi angajati in recenta actiune de jaf si distrugere, un mare numar de proclamatii in limba rusa au fost in acele sate, unde revolta a avut mai degraba un caracter anarhist decat agrar. Conform aceleiasi surse, alte manifeste, tiparite de asta data in limba bulgara, ar fi fost confiscate in zonele din jurul Bucurestiului, pe cand "orasul era intesat de oameni suspecti, strazile sunt pline de straini, ale caror treburi nu pare sa le cunoasca" iar "la Buftea, un sat apropiat de Bucuresti a fost prins un grup de agitatori, format din persoane care vorbeau diverse limbi, inclusiv germana si franceza, dar a caror nationalitate nu a putut fi stabilita".
Nu se poate face abstractie nici de activitatea agitatorica a socialistilor de extrema stanga din tara, grupati in cercurile "Romania Muncitoare". Ceea ce s-a trecut sub tacere este raportul dintre acestea si cercurile anarhiste subterane din strainatate, inclusiv rolul bulgarului Rakovski ce activa in Romania (in 1917 dupa un puci bolsevic esuat la Iasi, Rakovski pleaca in Rusia facand parte din prima garnitura de activisti ai lui Lenin, fiind ulterior impuscat din ordinul lui Stalin in anii "marilor epurari"). In acest haos generalizat, guvernul conservator fusese inlocuit, inca la 12/25 martie cu unul liberal, prezidat de Dimitrie Sturdza, care detinea si portofoliul Externelor, avand in componenta sa pe Ionel Bratianu la Interne, pe Toma Stelian la Justitie, pe Spiru Haret la Instructiune si Culte iar la Ministerul de Razboi pe generalul Averescu. Noul guvern a luat, pe de o parte, masuri minimale dar imediate de imbunatatire a situatiei taranimii (la reforme mai largi nu a putut trece caci in Parlament majoritatea apartinea conservatorilor) iar, pe de alta, a recurs la masuri dure de represiune. Astfel amintitul program minimal continea elaborarea unei legi impotriva trusturilor arendasesti, modificarea legii privind invoielile agricole, perceperea nediferentiata a impozitului funciar, arendarea de catre tarani a proprietatilor statului sau de mana moarta, cresterea rolului bancilor populare pentru a veni in sprijinul taranilor prin acordarea de credite s.a. In acelasi timp, Ionel Bratianu, in calitatea sa de ministru de Interne a transmis o circulara noilor prefecti liberali cerandu-le sa organizeze consfatuiri cu proprietarii de mosii si cu arendasii, cu scopul impunerii unor noi invoieli agricole care sa fie mai favorabile taranilor, "indreptatiti sa le ceara". Conform rapoartelor sosite la Ministerul de Interne, in unele judete incercarile de mediere ale prefectilor au reusit, intr-altele au dat gres datorita opozitiei proprietarilor si arendasilor. Cel mai mare succes l-a avut Constantin Stere, prefect de Iasi, care a reusit sa convinga pe arendasi si proprietari sa reduca la jumatate pretul de arendare a pamantului catre tarani la 35-40 lei pentru un hectar de teren.
In paralel s-a trecut la reprimarea extrem de dura si metodica a razvratitilor, intreaga raspundere revenind generalului Alexandru Averescu. Din ordinul acestuia din urma, sarcina restabilirii ordinii in teritoriu a fost incredintata celor opt comandanti de divizii: Lambrino (Turnu Severin), Gigurtu (Craiova), Cica (Targoviste), Crainiceanu (Bucuresti), Iarca (Buzau), Zossima (Focsani), Beller (Roman) si Tell (Botosani). Ordinele lui Averescu, din 13/26 martie, au fost foarte precise: "Indata ce se semnaleaza o adunare de tarani, comandantul (subunitatii: n.n.) va merge cu o parte sau chiar cu toata trupa si someaza pe locuitori sa se imprastie, cand este cu trupa un agent administrativ sau judiciar acesta va face somatiile, in caz contrar le va face comandantul trupei .... Dupa a treia somatie se va comanda: "la ochi si foc" .... Oamenii vor ochi la picioare pentru a evita ca gloantele, trecand peste capul rasculatilor, sa loveasca in nevinovati". In acelasi timp, guvernul a urmarit ca totul sa se petreaca in limitele legalitatii. Astfel, la 13/26 martie, Toma Stelian, ministrul Justitiei a transmis urmatoarea circulara procurorilor din ju-dete: "Va rog si invit ca, in intelegere cu prefectii si comandantii de trupe, sa luati de urgenta si sa faceti sa se execute de toate autoritatile masurile energice necesitate de gravitatea situatiei. Sa cautati a linisti pe cei de buna credinta si sa procedati cu toata rigoarea in contra instigatorilor si devastatorilor. Ingrijiti ca procurorii si judecatorii de instructiune sa-si faca intreaga datorie, fara preget". La randul sau, Ionel Bratianu, ministru de Interne, intr-o serie de ordine transmise pre-fectilor, a cerut subalternilor sai masuri energice dar, in acelasi timp combaterea si impiedicarea actelor abuzive de care luase cunostinta. "Va atrag atentia in modul cel mai serios ca arestarea instigatorilor trebuie facuta numai de autoritatile judeca--toresti. Mi s-a adus la cunostinta ca in unele localitati, sub conducerea proprietarilor si arendasilor, jandarmii arbitrar se dedau la acte de asemenea natura. Va rog a veghea ca acest procedeu sa dispara". Tot Bratianu a transmis prefectului de Mehedinti urmatoarea telegrama urgenta, in ziua de 20 martie .: "Numarul mortilor si bombardarilor ma ingrijoreaza. Luati grabnic dispozitiuni ca represiunile sa nu degenereze in represalii".
Intr-adevar reprimarea rascoalei, dirijata de generalul Averescu a fost iesita din comun de dura si, evident, au avut loc si abuzuri. Conform unei relatari din ziarul "Dimineata" s-au folosit cateva salve de tun in localitatile Vieru, Odivoaia si Stanesti din judetul Vlasca, dupa ce in ultima localitate fusese ucis de rasculati locotenentul Nitulescu si ranit capitanul Mares. Asemenea procedee extreme au fost folosite si la Bailesti si Galicea Mare in judetul Dolj si in alte cateva localitati din judetele Teleorman, Olt si Mehedinti. Toate acestea constituie un adevar care nu poate fi ocultat. Exista insa si documente care dovedesc motivul foarte serios care a determinat guvernul sa recurga la o represiune atat de dura incat in mai putin de doua saptamani a fost restabilita "linistea" si ordinea in tara despre care istoricii ceausisti de ieri si care apar pe sticla televizoarelor de azi tac, desi le cunosc iar "urechistii" de pe la unele posturi de televiziune sau din unele ziare tac de asemenea fiindca nu au auzit despre ele.
In momentul de varf al rascoalei, Alexandru Em. Lahovary, ministrul plenipotentiar al Romaniei la Viena fusese convocat de baronul Alois von Aehrenthal, ministrul de externe al Monarhiei Habsburgice, care i-a cerut sa comunice la Bucuresti ca, in cazul in care rascoala taranilor nu va fi imediat reprimata, trupele austro-ungare din Transilvania vor invada Romania pentru a face "ordine" caci guvernantii de la Viena si Budapesta nu pot tolera o eventuala extindere a revoltei in Transilvania. Aehrenthal avea dreptate sa fie ingrijorat caci o eventuala extindere a rascoalei in Transilvania ar fi avut grave conotatii politice odata ce marii latifundiari erau unguri iar majoritatea covarsitoare a taranilor era alcatuita din ro-mani. La 14/26 martie tot Lahovary a transmis premierului Dimitrie Sturdza urmatoarea depesa: "Atasatul nostru militar a aflat indirect ca pentru precautiune Corpul 12 de armata din Sibiu a primit ordin de a fi gata". O avertizare asemanatoare cu cea a baronului Aehrenthal la Viena a facut-o si contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti. Ca atare regele Carol I si premierul Dimitrie Sturdza aveau de ales intre a recurge la o represiune dura si rapida, acolo unde se impunea, de catre armata romana, sau de a se trezi cu trupe austro-ungare in tara care sa faca "ordine", ceea ce inseamna o incalcare a independentei si suveranitatii statului roman. Take Ionescu si P.P.Carp nu au privit cu ochi rai o interventie armata austro-ungara in Romania pentru a pune capat actiunilor violente ale taranilor, mai ales in Muntenia si Oltenia. Regele si guvernul liberal au respins aceasta varianta si au recurs la represiunea dura mentionata mai sus cu efecte rapide.
Care a fost bilantul? Potrivit unui raport al Ministrului de Interne, 7807 participanti la rascoala au fost trimisi in judecata pentru devastari si 164 pentru omoruri. Din prima categorie cei mai multi au fost eliberati. In ceea ce priveste numarul mortilor acesta continua sa fie controversat. Cifra avansata initial de autoritati a fost de 419. Aceasta a fost contestata de la bun inceput atat in presa vremii cat si de observatorii straini. Ziarul "Adevarul" a lansat, in schimb cifra fantezista de 11.000 morti, cifra preluata cu entuziasm mai intai de socialistii din epoca si ulterior de comunistii lui Gheorghiu Dej si Nicolae Ceausescu. Cu cinism au fost adunati in zilele de 27-30 aprilie 1962, exact 11.000 tarani in marele pavilion de la actualul "Romexpo" pentru a sarbatori, alaturi de membrii Marii Adunari Nationale, incheierea procesului de colectivizare a agriculturii, cu alte cuvinte deposedarea taranimii, prin forta, procese po--litice si omoruri, de pamantul cu care fusesera improprietariti mosii lor tot din initiativa liberalilor dupa primul razboi mondial. In 1907, dupa reprimarea dura si rapida a rascoalei contele Schönburg, ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti dar si generalul Averescu au apreciat numarul mortilor intre 1000 si 2000.
Indiferent de numarul mortilor, de o parte si de alta a celor care s-au confruntat, indiferent de actele de vandalism si crimele savarsite de unii tarani rasculati, dar care la randul lor aveau dreptatea lor, evenimentele din primavara anului 1907 au constituit o veritabila tragedie.
http://www.romanialibera.ro/a90017/rascoal...manipulare.htmlQUOTE
Răscoala țărăneasca din 1907
Să vedem mai întâi cum a început revolta.
Răscoala a început la Flămânzi, sat lângă Botoșani, unde doi jidani bogați, Mochi F... și Berman J... se certau între ei, sau se făceau că se ceartă, - ca să arendeze un domeniu imens aparținând unui anumit Stu...
Mochi F... la început a promis țăranilor că le va lăsa jumătate din pământ, - pe care l-a luat în arendă, - cu prețul de 25 de lei falcia (preț ridicol de mic)... El a însărcinat chiar pe unul din oamenii săi (Constantinescu), să măsoare și să parceleze acest pământ.
Dar, mai târziu, refuză absolut să se țină de făgăduială și nu mai vru să dea țăranilor pământ - nu cu 25 de lei, - dar nici cu 100 de lei falcia”
De aici, răscoala.
Prin urmare, la început - cum trebuia un punct de plecare, - Cahalul a însărcinat pe doi din membrii săi, - cei mai considerabili prin bogăția și prin afacerile lor, - să pună paie peste foc, căci el își preparase terenul, după cum vom vedea mai departe, minând țara cu explozivul revoltei.
Acești doi jidani au ațâțat incendiul, prefăcându-se că se gâlcevesc între ei, trăgându-se chiar, unul pe altul, în judecată, - și promițând țăranilor pământ ieftin. Apoi, nu se ținură de făgăduială, ceea ce a fost de ajuns ca să provoace răzvrătirea.
Asta e tot ce dorea Cahalul.
Vom face să se remarce că asemenea manoperă a fost cu adevărat diavolească. Ea a avut ca efect să înșele pe români, făcându-i să creadă că ovreii sunt nevinovați, - căci la început aceștia au fost oarecum bruftuiți de către țăranii revoltați. De altfel, jidovii știau prea bine că nu se poate face jumări fără să se spargă ouă, - și trebuiau să se aștepte la represaliile de care au suferit mai mult sau mai puțin.
Această revoluție nu a fost numai o explozie de nemulțumire și de mânie, până atunci ascunsă, a țărănimii oprimate, - după cum vor ovreii să ne-o insinueze, - ci, a fost preparată mai dinainte.
„Se scrie din Craiova: Revolta n-a fost spontană; din contră, ea a fost organizată și chiar bine organizată.
De mult se țes firele răscoalei, care a ruinat atâta lume și care a provocat o asemenea vărsare de sânge” .
Ofițerul, despre care am vorbit, precizează și mai mult:
La Bulbucata, un sat din județul Vlașca, am aflat că cea mai mare parte din conducătorii revoltei s-au dus, foarte des, în timpul iernii, la București. Mai mult șefii din Netoți și din Slăvești au mers adeseori și într-un chip neobișnuit, în aceeași vreme, la târgul ce se ține în toate săptămânile la Alexandria, pentru ca să se întâlnească cu alți țărani, veniți din sate mai mult sau mai puțin depărtate.
Astfel am ajuns la concluzia că revoltele au fost orânduite din iarnă și că o mână criminală a intervenit, desigur, pentru aceasta”.
De altfel, asemenea concluzie este evidentă, căci revoluția a înflăcărat în câteva zile, toată țara și a avut loc la o vreme când țăranii erau, - ca să zic așa, - în abundență, căci anul agricol precedent a fost din cele mai fertile.
Nu este deci nici mizeria, nici extrema nevoie, care a împins pe țărani la revoltă.
Instigatorii - Iată acum probe că autorii răscoalei s-au servit de instigatori pentru a o ticlui și a o face să izbucnească.
Fapt important adeseori acești instigatori răspândesc idei socialiste, - și se știe că socialismul provine din judaism (vezi mai departe).
„Nu mai este în timpul de față un secret pentru autorități, că dureroasele dezordini au fost puse la cale de către instigatori periculoși, bine organizați, care au lucrat mult timp pentru a aduce evenimentele la faza acută de astăzi”.
S-a arestat „V. Dog... care, sub pretext de a încasa abonamente pentru o administrație publică, ținea discursuri incendiare țăranilor”
„Primarul comunei Cornetul din Vale (Ilfov) a pus în libertate pe un instigator, care a fost prins când împărțea manifeste revoluționare prin sate”.
În satul Ghimcea, s-a descoperit „un club de țărani care s-a constituit la 24 octombrie 1906, când a venit în localitate I. Fior... vânzător al ziarului Gazeta Săteanului... Două zile înainte de începerea răscoalelor, țăranii s-au cotizat..” .
„La tipografia unui ovrei, Posmantir, din Râmnicu Sărat, s-a confiscat manuscrisul unui manifest revoluționar” .
Judecătorul de instrucție a făcut o descindere la N. G..., corespondentul ziarului socialist România muncitoare și a confiscat acte revoluționare”.
S-a arestat un anume „Leopold H..., care, - sub pretext de a încasa, prin județ, pentru mașini de cusut vândute locuitorilor, - făcea propagandă socialistă printre țărani” .
De altfel, se văd uneori țărani revoltați cerând: „pământ și votul universal” - revendicări curat socialiste.
Acești instigatori au fost aleși, fie printre studenți, - tineri puțin experimentați și naivi, care cred tot de li se spune; fie printre oameni de meserie, - „clienți bine cunoscuți ai poliției”, - care adesea treceau drept studenți; fie chiar printre străini, - mai ales printre basarabeni și printre bulgari socialiști, - plătiți de către Cahalurile din străinătate, pentru a pune foc în țara noastră.
Studenți - Astfel, s-au găsit într-un sat din județul Iași, în plină revoltă, trei studenți din Basarabia, socialiști, - ceea ce va să zică fie agitatori plătiți de ovrei, fie... prostănaci naivi.
Acești studenți au fost arestați și aduși la București unde, - din cauza lipsei unui fin conducător, - au fost puși în libertate .
„Patru studenți basarabeni au fost arestați la Podul Iloaiei, ca instigatori ai revoltei” .
„La Brâteni, în județul Botoșani, s-au arestat patru studenți din Iași, care făceau instigări printre țărani”.
Jandarmeria rurală din Ilfov a arestat ieri, la Costești, pe studenții I. I... și C. P... asupra cărora s-au găsit manifeste care ațâțau pe țărani la revoltă”.
Pseudo-studenți - Stoian Stan Șerb..., care se dădea drept student, a fost arestat la Oncești (Vlașca)” .
„Prefectul de Vlașca a găsit numeroase manifeste, provenind de la agenți instigatori care treceau ca studenți.
„În județul Dâmbovița, în capul unei bande de țărani, se găseau doi tineri, care se dădeau drept studenți. Ei purtau decorații și erau îmbrăcați în niște haine care simulau un fel de uniformă. Când au fost arestați, s-a constatat că erau de origine din Alexandria, oraș de lângă Dunăre”
Oameni de meserie: pungași, vagabonzi, etc - „La Brăila, o patrulă de cavalerie a prins, în grădina Monumentului, patru instigatori, care sunt clienți bine cunoscuți ai poliție.
Agenți instigatori cutreieră satele din Romanați și împing pe țărani la revoltă”.
„Sau arestat, aproape de Giurgiu, patru instigatori, M. F..., D. T..., S. C..., și F. V..., din comuna Pietroșani, care, cutreierând satele, s-au dus până în nordul județului și au împărțit peste tot manifeste revoluționare”.
Sau descoperit, de asemenea, instigatori străini, care au fost prinși în mijlocul focului și care, totuși, au fost eliberați după puțin timp. Cahalul, fără îndo¬ială, a intervenit viguros în favoarea lor.
Străini - în afară de Leopold H... despre care am vorbit mai sus, s-a arestat un austriac din Bucovina, care răscula pe țăranii din valea Slănicului”.
„Țăranii (din Vâlcea) au invadat satul Câmpul Mare și au devastat târgul. Ei aveau în capul lor cinci indivizi, printre care unul era din țară (N. T... din comuna Dobroteasa, județul Olt), iar ceilalți patru, cu toate că erau îmbrăcați ca sătenii din Gorj, - nici nu știau românește”.
Toți acești indivizi, ca să se impună sătenilor, se îmbrăcau într-un mod bizar, simulând adesea o uniformă, - care e foarte respectată de către țăranii foști soldați.
„Cu ocazia perchezițiilor făcute la șefii răsculaților din Moțăței (Dolj), s-a găsit la unul din ei, Fl. Pet.. un costum complet de ofițer. Țăranii povesteau că P... era îmbrăcat cu această uniformă în timpul răscoalei, el le spunea că a fost investit cu gradul de ofițer și că a fost însărcinat de cei în drept să propage revolta”.
Instigatorii împingeau pe țărani să dea foc și să măcelărească, spunându-le că acesta este singurul mijloc ca să dobândească pământul, pe care boierii îl stăpânesc pe nedrept.
„Rezultă din ancheta făcută în județ, de către parchet, în anumite sate, că cei care au împins pe țărani la revoltă le-au spus că toate pământurile aparțin sătenilor,... că boierii stăpânesc moșiile fără nici un drept și că singurul mijloc pentru țărani de a le dobândi este răscoala”.
Acești instigatori au mers până a spune țăranilor că Regina este de par¬tea lor și vrea ca toate pământurile să fie împărțite între ei.
„Din comuna Cornățelul (Ilfov), s-au trimis (ca din partea) Ministerului de Interne, mai multe imprimate, care au fost împărțite prin sate și având următorul conținut: Regele a murit. Regina se găsește în capul trupelor care merg împotriva ciocoilor”.
Iată unul din aceste manifeste, mai pe larg:
„Oameni buni! Regele a murit. Regina a decis ca toate pământurile să fie împărțite între țărani. Dar ca pământurile să poată fi împărțite, trebuie ca voi să vă răsculați, să măcelăriți pe proprietari și pe arendași și să le dați foc la case. Numai astfel pământul va rămâne al vostru, - căci proprietarii și arendașii nu vor mai reveni niciodată.
Răsculați-vă astăzi chiar, - căci altfel veți rămâne fără pământ”.
.........................................................................................................................
„Țăranii din Vadastra (Caracal) strigau:
„Trimișii lui Dumnezeu cutreieră satele și toți țăranii trebuie săi urmeze ca să distrugă și să dea foc”.
Țăranii din Scăești au vrut să omoare pe primarul lor, fiindcă acesta le-ar fi ascuns ordinul, venit pentru ca să devasteze.
Ordinul cui? - se întreabă autorul căruia îi împrumutăm aceste citate. Cine a putut să dea ordinul să prăpădească țara?
Și, cu toate acestea, în spiritul celor mai mulți dintre răsculați a existat ideea că împlinesc o lozincă, care îi leagă și căreia nu pot să nu se supună”.
Țăranii au jurat chiar, cu jurăminte îngrozitoare, - și în mai multe comune din Vlașca, după răscoală, preoții au fost obligați să îi dezlege de aceste jurăminte, pentru ca să-i decidă să are câmpul.
Dar, țăranii nici nu știau de ce se revoltă.
„Un proprietar din Dolj zise țăranilor răsculați, - după ce s-a învoit să le dea tot ce cereau, - „în ce privește recolta, în loc sa-i dați foc, mai bine luați-o voi; așa, cel puțin, va servi la ceva”. »
Țăranii răspunseră: Dar atunci cum rămâne cu revuluția?”
În județul Olt, un proprietar, Take C..., trăia de multă vreme la moșia sa și era în bună înțelegere cu țăranii.
În timpul răscoalelor, când puhoiul ajunse la dânsul, dădu de bunăvoie moșia țăranilor și semnă chiar un act de cesiune.
„Când aceștia erau gata să plece, unul dintre ei obiectă; dar cum rămâne cu rivuluția, dacă lăsăm casa boierului neatinsă?
Atunci, ceilalți, recunoscând că are dreptate, au rugat pe boier săi lase să strice măcar ceva din casă.
El le dădu voie și țăranii intrară sfioși în casă, în vârful picioarelor, cu căciula în mână, ca într-o biserică și sparseră o oglindă atârnată în perete. Astfel revoluția fu satisfăcută”.
Pentru a stimula pe cei nedeciși i-au amenințat cu incendiul și chiar cu moartea.
„Pe un stâlp de telegraf din comuna Fulga, s-a găsit lipit un afiș revoluționar. Autorii acestui afiș amenințau că vor pune foc satului, în caz când țăranii nu se vor răscula”.
„Locuitorii dintr-un sat din Râmnicu Sărat au mărturisit că au fost luați cu sila și au fost amenințați cu moartea, în caz când nu s-ar fi supus”.
În timpul revoltei, s-au văzut mulți oameni, - între alții, un politician considerabil P. P. C..., care, de obicei, debitează ceea ce-i sugerează prietenii lui jidani, - cerând, să ne adresăm unei puteri străine, și anume Austriei (nu Rusiei), pentru ca să vină și să stingă focul.
Și, lucru mai grav, o armată austriacă era gata să năvălească în nenorocita noastră țară.
Așa, bunăoară, chiar de la începutul răscoalei:
Austria mobilizează armata în Bucovina”.
Și, a doua zi: la granița Bucovinei au sosit trei regimente de soldați austriaci”.
Dar cine a răspândit o asemenea idee, - și cine avea interes să o răspândească? - mai cu seamă când se cunosc urmările unei ocupații străine, venind să înăbușe o răscoală, - consecințe care ar fi fost cel puțin, să acorde tuturor jidanilor drepturile de cetățenie, atât de jinduite de jidovimea cosmopolită și mai ales de aceea ce domnește astăzi asupra Austro-Ungariei.
Și numai grație înțelepciunii și energiei conducătorilor Statului nostru, am scăpat teferi de acest pericol mortal.
Vom termina printr-un pasaj din scrisoarea bravului ofițer despre care am mai vorbit și care este ca un fel de rezumat a tot ce am raportat mai sus.
„Din cercetările ce am făcut, - zice el, - rezultă că, în toate satele pe unde am trecut, țăranii știau că trebuia să se răscoale, cu începere din noaptea de Sf. Toader (Sâmbătă 7 martie), până miercurea viitoare seara, - când totul trebuia să fie distrus și exterminat; în același timp pământul trebuia să fie împărțit numai între ei.
Dar sătenii nu știau pentru ce trebuia să se revolte, nici de unde le venea acest ordin de zaveră.
Majoritatea nu știa nici măcar ce voia.
Mai mult decât atâta, nici un țăran nu-și da seama de gravitatea faptelor pe care le comiteau. Toți erau convinși că armata este de partea lor și, mai ales că ea nu va trage.
Și când au văzut că lucrările se întâmplă contrariu așteptării lor după o slabă rezistență, s-au grăbit să ne întoarcă spatele.
În toate satele, pe unde am trecut, am descoperit urme de agenți instigatori, care se dădeau drept studenți și promiteau țăranilor pământ. Ei puneau să se dea foc la toate conacele ce întâlneau și, trecând dintr-un sat într-altul, semănau peste tot jalea și pârjolul pustiitor.
În sfârșit, la Târnavele, am reușit să pun mâna pe doi din acești așa-ziși studenți. Unul dintre ei, care se numea Ștefan D..., era bulgar și vorbea prost românește.
Venit de curând în țară, el lucrase vara precedentă ca ucenic la mașini agricole.
Era un tânăr foarte inteligent, - sau mai bine zis foarte șiret, - bălan, cu ochi albaștri și având o mică barbă ascuțită.
Purta o șapcă și era îmbrăcat cu haine de lustrină neagră. Pe piept, își cususe două cărți poștale cu fotografia Reginei.
Era încins cu un iatagan și purta, pe după umăr, o ploscă cu rachiu. El impunea supunere țăranilor și căpătase asupra lor o autoritate enormă; când am întrebat pe mai mulți dintre ei dacă îl recunosc, toți mi-au răspuns cu un aer foarte respectuos: Da, este Domnul Studențu”.
Iată și modul cum proceda acest bandit.