Am uitat sa spun ca inainte d-a ma duce in camera, am strans tot ce mai era utilizabil de pe masa, in afara de tuica lu' corbex, care a ajuns la Marty.
Bun.
In toiul noptii, ca-ntr-un vis cu secvente din filme de groaza, cu o lumina ce disparea sub un scartait de usa si o clanta lovindu-se de toc la intervale ciudate, incerc sa ma trezesc sa remediez problema. Ma dau jos cu greu din pat, inchid geamul de la baie pe unde isi baga viscolul mustatile. Dupa ce zabovesc o perioada prin baie cu diverse treburi, inchid bine usa, ca sa nu se mai intample asijderea tarasenia, opresc caloriferul si ma bag din nou in scutece. Cu bucurie ma trezesc la 8 fara ceva si-l tin de vorba pe Catalin. Apar si vecinii, adicatelea familia Muttley si hotaram sa luam micul dejun apoi sa facem o tura pe jos prin zapada.
Ne amagim foamea cu omletele cam mici, cremwursti de la conserva, ceaiuri de sunatoare sau de mente, bucati de unt, gem si paine prajita, ne imbracam de scandal, ne infiintam afara si purcedem in sus pe Transalpina. Portiunea degajata de Unimoguri se termina la un moment dat si privim cum o sosea devine impracticabila sub zapada adusa de vant. Asta nu ne opreste sa mergem mai sus. Ba pe acostament, ba direct pe iarba uscata mijita de sub zapada, ba direct prin zapada. Spectacolul de iarna veritabila ne imbie la catarat vreo 2 kilometri. Drumul se afunda mult sub zapada si facem cale-ntoarsa. Care isi mai face o poza prin zapada, care arunca in zapada, care se mai da pe gheata. Lu' Marty-i fug ambele picioare si cade perfect pe spate si incepe sa se zbata ca un peste pe uscat cu gura deschisa incercand sa traga aer in piept. Vreau sa-l ajut si nustiu cum, ma gandesc doar cum cobor eu cu ditai omu-n carca
Dupa secunde bune se ridica, il controlam de oase rupte, de fapt incercam sa-l atingem pe spate, dar sarea ca ars.
Ajungem intr-un final la cabana si ne hotaram s-o tundem spre casa si sa mai ne oprim eventual undeva pe drum sa halim ceva. Muttley se ofera c-o locatie de vis printre tiristi la vreo 50 de kilometri.
Ne adunam calabalacu' si-l aruncam in masini. Twingo-n cap de coloana, Civicu' dupa el si Lancerul incheind plutonul. Pe pilotu' Twingo-ului il mananca palma dreapta si merge in derapaje mai mult necontrolate cu frana de mana. Hondistu-i urmeaza exemplul dar ESP-ul din dotare-l pune de fiecare data la punct. La un moment dat, pris probabil de euforie, Twingo-ul face un tete-a-queue, proptindu-se cu "tete"-ul in maldarul de zapada. Pilotul vrea sa-si mascheze esecul pe dupa cuvinte, dar e inutil sa ne convinga. Il repunem pe portiunea cu zapada putina si ne continuam coborarea. Lancerul, ca si la urcare, prinde curaj pe portiunea uda, fara zapada si ne lasa-n urma. Ninsoarea se transforma-n ploaie si ziua pare mult mai mohorata la poalele muntilor. Lasam in spate un peisaj de vis si ne deplasam in ruliul Twingo-ului (am vrut sa zic siajul, dar cascarabeta aia se lasa mult p-o parte). Mers monoton pana ce un Golf 2 face dreapta pe un podet si Twingo si Lancerul ocolesc din scurt. Mai o iesire pe un drum laturalnic dictata de GPS-ul lui Muttley, readus de Marty pe traiectorie de cateva ori, ca intr-un final sa ajungem la restaurantul mult asteptat, dar dupa 100 si ceva de kilometri. A meritat asteptarea, ciorba de vacuta, carne la garnita cu mamaliguta, ficatei, mamaliga cu branza, ceafa... toate bune.
Ma permut si eu in Twingo, nu inainte de a ne lua la revedere de la ceilalti.
Mersul devine unul lin si intr-un final monoton. Ne abatem in Pitesti, mai intai pentru a se schimba becul de la farul din dreapta cu unul de 33 de lei, e drept, Blue Vision, apoi becul de pozitie care si-a dat obstescul sfarsit la testele ulterioare. Culmea e ca halogenul H4 a fost luat de la o benzinarie ca nu era de gasit la una mai amonte si becul de pozitie, la cealalta. Dupa operatiunea care a durat ceva, am mai facut o escala la un coleg de al lui Muttley si apoi la Merced, de unde am recuperat casca lasata la el asta vara. Drumul pe autostrada plictisitor, eu am atipit de cateva ori. Am tras la o benzinarie la un moment dat sa dam caii la apa, dupa care mi-am amintit ca dulciurile lui Catalin au ajuns la mine-n punga. Asa ca ne-am delectat din mers cu banane, ciocolata si eugenii. Momentul dulce ne-a mai adus cheful de drum. Si ca sa nu-si piarda obraznicia mai susmentionata de Marty, GPS-ul a inceput sa faca niste rutari de tot rahatul prin Bucuresti. Cu greu am convins apropitaru' sa mergem totusi spre casa si sa nu se mai ia dupa porcaria aia, ajunsi undeva pe la Sala Palatului. Ne-am despartit la mine la bloc, nu inainte de a-mi uita manusile si de a le recupera dupa o retraversare.
Multumesc tuturor pentru iesirea asta si mai ales celor care m-au transportat la si de la locul faptei.