Outline · [ Standard ] · Linear+ Ce carti ati mai citit?, Ce carti recomandati?

normal radicalismului religios nu face bine nimanui si se pare ca secolul asta va fi o mare provocare pentru societatea umana voi ii vedeti pe astia din orientul mijlociu dar si prin USA e jale si cu astia nu prea e de joaca spre edificare The newsroom Putin subit a inceput si el sa cultive valorile traditionale, mai ales biserica si la un momendat cind se va atinge masa critica de iubitori de cele sfinte ...

normal
radicalismului religios nu face bine nimanui si se pare ca secolul asta va fi o mare provocare pentru societatea umana
voi ii vedeti pe astia din orientul mijlociu dar si prin USA e jale si cu astia nu prea e de joaca
spre edificare The newsroom
Putin subit a inceput si el sa cultive valorile traditionale, mai ales biserica si la un momendat cind se va atinge masa critica de iubitori de cele sfinte ...

Ar merge un pariu - cat timp ii ia lui Drago șP sa iti dea replica explice ca esti in eroare.

Pariul fiind?

Redundant.

Credeam că vrei să zici că orice radicalism e rău.
Da' tu de fapt n-ai loc de mine.

As spune ca orice generalizare e rea, mai putin aceea ca e loc pentru toata lumea.

As spune ca orice generalizare e rea,

Deci de ce o faci?

Mana stanga a intunericului

Recitita in urma unei discutii cu un prieten, cand am realizat ca uitasem anumite amanunte.

Cum ti s-a parut, ca mie mi s-a parut destul de dezlanata.
Are si faze interesante, dar per ansamblu mi s-a parut slabuta.
Ultima carte citita a fost asta:
http://www.elefant.ro/carti/fictiune/liter..._source=2parale

Acum citesc asta:
http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/imparatul-mustelor

This post has been edited by dizzy: 20 Jan 2016, 11:58

btw, vedeti ca hamazon a renuntat la politica de a vinde editiile kindle la practic aceiasi bani ca alea pe hartie. acum diferenta e vizibila.

sper ca ebucile sunt mai eftine....

pai tomna asta incerc sa zic

E un sait care are ebuci in romana cacalau. Nu mai stiu cum ii zice, e gasibil pe goagal. Jdesute de titluri, cam toti clasicii. Cartarescu nu stiu daca e.

Elefantul ?

Bre, io-s om serios, nu ma refeream la saituri cu ecotaxa!

Tortura, pe intelesul tuturor: http://editura.mttlc.ro/florin-pavlovici-tortura.html

PDF la liber.

Viata in 'coloniile de reeducare' ale comunistilor, pana prin 64. Scrisa la prima mana, cu har si umor. E socant sa-ti dai seama cate similitudini existau cu lagarele de concentrare.

Pentru nostalgicii vremurilor cand toti avea casa si servici, maica

Ca tot s-a ajuns aici, abia am terminat "Jurnalul fericirii" de N. Steinhardt. N-am sa comentez cartea, doar mentionez ca a fost nevoie de o varicela nasoala si zece zile de stat in casa ca sa am curajul sa ma apuc de ea.

Legat de comunism, puteti citi aici: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/

Eu va recomand sa sariti peste "Fenomenul Piteşti", daca nu vreti sa aveti insomnii o vreme si sa va puneti intrebari existentiale.

Ca tot s-a ajuns aici, abia am terminat "Jurnalul fericirii" de N. Steinhardt.

Citește, dacă tot ești proaspăt, și "Dăruind vei dobândi".

Au aparut si niste titluri noi cu Arsenie Boca. Banuiesc ca popimea asa a dobîndit, daruind.

This post has been edited by corbex: 21 Feb 2016, 11:47

Tortura, pe intelesul tuturor [...] Pentru nostalgicii vremurilor cand toti avea casa si servici, maica

Sunt la jumatate, maine o termin. Multumesc!

@DragosP: urmeaza si cartea mentionata de tine, multumesc!

Dragi prieteni, am nevoie de 6 persoane care sa participe la un schimb de carte. Ce trebuie sa faceti este sa cumparati o carte si sa o trimiteti unei persoane ale carei date le veti primi de la mine. Veti primi in schimb, la randul vostru, 36 de carti. Toate detaliile vi le voi transmite in privat. Multumesc si astept cu mare nerabdare inscrierile. Pentru detalii suplimentare, trimiteti e-mail la adresa schimbdecarte@yahoo.ro Va asteptam cu drag, iubitori de lectura!

deci construim o piramida cu baza 36?

Cu 52 de carti ca aia stim toti.

citii 'martianul'. mult mai densa si mai credibila decat filmul. recomand, daca va place stilul.

E tare! Si dupa stil si limbaj pare scrisa de Muttley.

Patimile după Pitești - Paul Goma

Partea cu autobiografia scrisă după fiecare interogatoriu, tulburătoare (aș fi zis comică, dacă nu era ceva sinistru) - cam după pag 200 ( parca 208)

This post has been edited by nasty: 12 Nov 2016, 22:58

"Despre Pitesti nu se vorbeste - despre Pitesti se tace"


"Cartea dupa Pitesti a inceput a se scrie singura (spun
eu, acum ) in vara anului 1957, pe "reduitul" Jilavei, in
celula 36. Acolo si atunci, din gura "studentului (si el, insa,
dintr-o generatie mai timpurie decat noi, "ungaristii" din
'56) Stefan Davidescu am auzit pentru intaia oara:
"Pitesti nu e doar o localitate; si nu o oarecare inchisoare".
Ploiesteanul - si politehnicianul - Stefan (Stefanel, Stef,
Fanel, Fane) Davidescu a povestit colegilor de celula,
printre care si mie, patimile sale - de la Pitesti. Cu toate ca,
mai apoi, tot in inchisoare si mai tarziu in domiciliu obliga-
toriu, am cunoscut alti "pitesteni", nici unul nu povestea atat
de colorat (?), atat de bine (?), de frumos (?!) despre
patimile pitestene - ca Fanel Davidescu.
in 1958 "liberat" de la Gherla, am fost trimis, sub
escorta, se intelege, cu domiciliu obligatoriu in Baragan, in
satul-nou numit Latesti - pentru 36 luni, apoi pentru inca 24
(tot luni). Acolo am cunoscut alti "pitesteni" (sau "studenti"
- numai rauvoitorii foloseau termenul "reeducati). De la
acestia am aflat alte intamplari, alte amanunte despre Pitesti
- insa nu atat de importante, impresionate (si, oricum, mult
mai putin bine povestite) decat la Jilava, de Davidescu
in curand povestitorul de la Jilava, Fanel Davidescu avea sa
vina si el in domiciliu obligatoriu, cu noi. Am petrecut cativa
anisori impreuna, a repovestit despre Pitesti, dar Dar si el,
cu parca mult mai putina bucurie (da: bucurie) povestea
Sa se fi contaminat de la ceilalti "studenti si ei "pitesteni"?
Asa credeam atunci: ca de vina era oboseala ras-povestirii;
si, desigur, suferinta provocata de amintiri atroce.
De cum am aflat despre Pitesti, mi-am zis - fara promi-
siune ferma, fara juramant, ci asa, ca ceva de la sine inteles
- ca trebuie scrisa cartea Pitestiului. Ca sa nu se uite - inca
din anii de domiciliu obligatoriu observam la ceilalti un
fenomen inacceptabil dar explicabil: uitarea voita; uitarea
trecutului - ca sa le fie protejat prezentul; uitarea prezentului
- ca sa le fie asigurat viitorul. Stiam, deci, ca trebuie scrisa
cartea Pitestiului - dar cine sa o faca? Desigur, numai
cineva care ar fi putut - si ar fi avut dreptul - sa vorbeasca
despre Pitesti. Rolul meu, marunt, se reducea la atatare, la
ne-lasare-in-uitare. Atat, la urma urmei, de agasant, incat, la
un moment dat, Davidescu mi-a spus:
- Tie iti vine usor: nu-i memoria ta, nu-i uitarea ta - dar eu?
Avea dreptate: de ce ma bagam in sufletul lor, in
trecutul si prezentul (si viitorul) lor - nu suferisera destul
atunci, acolo, la Pitesti? Eu, daca nu m-ar fi ferit Dumnezeu
si as fi trecut pe acolo, acum nu la fel m-as fi comportat fata
cu memoria?
in aceasta stare tulbure, resemnata si "respectuoasa"
(fata de "pitesteni) am scris, incepind din 1966, romanul
Ostinato ; naratorul, printr-un personaj, afirma: "Despre
Pitesti nu se vorbeste - despre Pitesti se tace"; si: "Despre
Pitesti au dreptul sa vorbeasca numai pitestenii - iar ei tac" -
ceea ce a dat loc la anume interpretari, chiar reprosuri
(fiindca mai tarziu am vorbit eu, ne-martor; am scris despre
Pitesti, eu cel care promisesem ca il voi tacea).
Si in cartile urmatoare, scrise in Romania, cand venea
vorba despre Pitesti, spuneam acelasi lucru. in Usa noastra
cea de toate zilele, in in Cerc - scrise inainte de calatoria in
Franta (1972-l973) - dar si in cele scrise dupa intoarcerea in
Romania si plecarea definitiva, din 1977 (Gherla si Garda
inversa). Numai ca, intre timp, se petrecuse ceva:
Prietenul meu Marcel Petrisor, aflind (in iunie 1972) ca,
in sfarsit, primisem pasaport de calatorie-definitiva (i se
daduse, desi nu solicitase!, si sotiei mele - astfel sa se
rezolve "cazul Goma", cel care le otravise existenta - mai
ales cu un an in urma, 1971, la Targul de Carte de la
Frankfurt, unde RSR isi retrasese, cu scandal, standul, in
semn de protest contra prezentei cartii mele Ostinato,
etalata, in traducere germana de catre editorul Suhrkamp),
mi-a spus:
- Acum poti sa scrii cartea despre Pitesti...
- Eu? Sa scriu eu despre Pitesti?, m-am mirat. Dar eu
n-am trecut prin Pitesti...
- Nici Tolstoi n-a trecut prin Borodino!, m-a intrerupt
Marcel Petrisor, baiat bun, darnic in laude si suficient de
aiurit ca sa-si faca multi prieteni. Acum, ca tot te expulzeaza
astia, macar sa profiti, sa te documentezi, acolo, despre
Pitesti si sa scrii
Despre "expulzare" nu aveam, in acel moment, nici o
parere; insa despre documentare, acolo
- Dar nu exista nici o marturie a vreunui pitestean
publicata in Occident!, am zis. Doua carti mari si late despre
Pitesti - insa nici Bacu, nici Cirje nu trecusera prin Pitesti.
- No, lasi, m-a asigurat ardeleanul (profund ardelean)
Marcel Petrisor. Gasesti tu marturii de la mama lor!, si m-a
batut usurel pe umar (de am ramas cu vanatai doua
saptamani - prietenia cu Marcel cu. sacrificii se tine...).
Ne-am oprit aici. Ne cunosteam de multa vreme,
oarecum bine, stiam cat si unde se insista.
Cu o zi-doua inainte de plecare, Petrisor:
- Daca nu gasesti ce cauti acolo, la capitalisti, intoar-
ce-te la noi, la comunisti. Cu un casetofon si cu zece-
cinsprezece mii de lei - atata cere nu autorul de la-Pitesti,
martorul-la-procesul-pitestenilor
- Un judecator?, am intrebat. Nu cumva chiar Petrescu?
- Alexandru Petrescu? Numai cincisprezece mii? Daca
i-ai da cincizeci de mii, ti-ar vinde-o si pe muma-sa! Nu: un
grefier E batran, nu mai are mult de trait - dar, are o
memorie nemaipomenita Si cum nu i-i frica de nimic, cum
vrea sa-si faca de pe-acum cruce de marmora
- Si daca am merge acum, pe loc?, am zis. Am casetofon,
am casete
- Si bani? Daca n-ai bani
- ii dau cand ma-ntorc, in Occident am drepturi de autor
- Sa fii sanatos: daca n-ai lei, sa i-i pui in mana, inainte
de a-l inregistra
N-aveam - lei. De unde sa am? Din martie 1970 nu mai
aveam voie sa public; nici sub pseudonim (mi-as fi con-
fectionat unul cu acest prilej ); nici sotia mea nu mai putea
traduce (Balzac, Pagnol); nici socrul-meu nu mai avea voie
sa traduca Tomas Mann si Clausewitz - pentru ca erau, nu-i
asa, nevasta si socrul lui Goma. Asa ca biletul de calatorie
mi l-am platit eu, din banii pe care (nu-i) aveam, Uniunea
Scriitorilor - al carei membru eram, in continuare! - nu mi-a
dat un singur dolar; i-am dat eu, mai tarziu, jumatate din
drepturile de autor, in devize
Atunci, in 1972, as cam fi ramas in Occident. Oricum,
sotia mea voia din toata inima. Dar s-a intors, cu mine, in
1973 - de ce? N-o sa spun niciodata ca ne-am intors din
masochism Adevarat, revolutia-culturala din 1971 con-
stituia un avertisment, dar Dar cine isi putea inchipui
atunci ca va veni ce va veni? Asa ca, scurtind, voi spune: in
1973 m-am intors din Franta in Romania - pentru ca m-am
intors si cu asta, basta!
intr-o singura privinta cele douasprezece luni scurse si
calatoria fusesera multumitoare: in chestiunea Pitesti.
Asa cum stiam deja din Romania - prin ?epeneag,
navetist harnic in acei ani, intre Bucuresti si Paris - doar
doua carti aparusera despre Pitesti si nici unul dintre autori,
Bacu si Cirje, nu fusesera "pitesteni. La Paris, il cunos-
cusem in carne si oase pe Bacu - am stat de vorba, indelung
insa nu stia mai mult decat scrisese (in 1963). Nu, in
Occident nu exista nici o sansa de "documentare" - la urma
urmei, explicatia era la indemana: "Securitatea nu permitea
celor care trecusera prin Pitesti sa " iasa", ii pastra bine la
sanul republicii, intai populare, apoi socialiste - oricum,
romane, ceea ce, pe vremurile acelea, tinea de cald
- A murit grefierul!, m-a anuntat Petrisor. Faci economie
si de bani si de casete. Si de nacazuri, a adaugat. L-ai
cunoscut la Paris pe Puiu Cotrus - ce parere ti-a facut?
- Foarte, foarte buna, am zis. L-am cunoscut in casa
Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca, l-am intalnit mai
apoi la Sanda Stolojan, la Mira Baciu, la Cusa
Mi-am smuls din cap si din inima Pitestiul. M-am
ocupat de altceva, iar in cartile scrise dupa 1973, in
Romania: Garda inversa, 7-l (neterminata, confiscata, la
arestarea din 1977, nerestituita), am scris ceea ce deja scrise-
sem: "Despre Pitesti sa vorbeasca pitestenii - iar ei tac...".
Renuntasem sa scriu despre Pitesti, dar nu si sa-i
vorbesc de rau (un eufemism) pe "pitesteni: fata de Marcel
Petrisor - prieten bun cu Calciu - si fata de Mircea Stancu,
prieten bun, in continuare, cu Stef Davidescu. Discursul meu
- iresponsabil, recunosc - era, in rezumat, urmatorul:
"Ce Dumnezeu ar mai avea de pierdut pitestenii, in
cazul in care Securitatea ar afla ca au vorbit (despre Pitesti)?
inca o bataie, doua batai, zece batai - dar, pe de o parte,
pitestenii sunt obisnuiti cu asa ceva; pe de alta o bataie,
trei, cinci batai oricum incaseaza la Securitate, cand sunt
convocati - asa, din inertie, lunar, saptamanal; din moment
ce mananca bataia doar ca pitesteni, n-ar putea, in pretul
acesta, sa si vorbeasca (despre Pitesti), ca macar sa stie
pentru ce capata bataie?"
Fireste, atat Petrisor, cat si Stancu se uimeau: dar
cum puteam vorbi asa? Si daca ar fi Pitestiul meu? Tot
asa as vorbi?
Recunosteam, rusinat: desigur, nu, poate ca nu.
"Noi, Romanii, ne plangem ca istoria noastra este
ciuruita de pete albe, ne simtim raniti, oferisati cand alte
neamuri ne trateaza de sus, ori de-a dreptul ne dispretuiesc
(cand nu ne pur si simplu contesta) - dar, Doamne-Dumnezeule:
ce am facut noi, Romanii, pentru ca sa stim, noi, sa
stie vecinii cine anume suntem? Am tacut! Am zis: "Ce sa
mai vorbim i - si n-am mai vorbit! Si am uitat noi insine ce
ni s-a intamplat - dar urmasii nostri? Ce vor spune ei despre
stramosii lor? Ca au fost niste lasi, niste fricosi, niste din
aceia: si batuti si fututi si cu banii luati - de acord, ceilalti
erau mai tari, i-au batut pe-ai nostri, dar de ce ai nostri n-au
zbierat macar? De ce n-au povestit? Cu "Ce sa mai
vorbim i, Romanii n-or sa ajunga niciodata sa fie un popor,
au sa ramana, cum bine zicea careva: o populatie (iar in
franceza suna si mai plastic: une populace )".
Si mai ziceam - ca un iresponsabil, ca un nebun - ca un neroman:
"Noi, Romanii, ne imaginam ca, din moment ce s-au-
intamplat-niste-intamplari-cu-noi-Romanii - gata, noi ne-am
facut datoria, misia noastra s-a incheiat, restul sa-l faca
altii - ca si cum intamplarile acele noi le-am fi facut
Restul, adica esentialul: consemnarea faptelor: treaba altilor!
Dar oameni buni; istoria nu se face doar facind fapte; istoria
incepe sa existe numai dupa ce faptele facute de catre
facatori au fost consemnate de catre consemnatori.
Fiindca degeaba, degeaba si-au dat sangele, in munti, parti-
zanii, daca fapta lor nu a fost scrisa; degeaba au asudat
sangele si lacrimi si pisat pitestenii, daca suferinta lor nu a
fost pusa pe hartie. Nici partizanii, nici studentii de la Pitesti,
din punct de vedere al unui maine al copiilor nostri - ca sa nu
mai vorbim de vecinii nostri - nu au existat! Nici tu, Mircea
Stancu, nu ai existat la Canal si la minele de plumb din
Maramures; nici tu, Marcel Petrisor, n-ai existat, la Interne,
intre labele capitanului Enoiu, nici la Jilava, pe sectia de
exterminare - si n-are sa existe semnul renasterii lui Calciu,
cel care si-a rupt vinele cu dintii si i-a dat trup din trupul lui
si sange din sangele lui - lui Costache Oprisan, muribundul,
peste o zi-doua, mortul Dar, oameni buni, si frati
crestini: ar mai fi existat crestinism, daca faptele lui Isus nu
ar fi fost consemnate de evanghelisti? Cum incepe Evan-
ghelia lui Ioan: "La inceput era Cuvantul si Cuvantul era de
la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul" - atentie, este
vorba de cuvantul rostit, care devine facator. Facator, nu
doar altceva. Oricum, noi, eroii - in sensul participarii la
evenimente, la tragedii - vrand-nevrind, am fost si martori.
Iar martorul depune marturie - pentru viitorime. Chiar
daca martor inseamna, in greceste, martir "
Cam astea le spuneam, le-as fi spus, aveam de gand sa
le spun - cu cea mai desavarsita iresponsabilitate. Stiam: nu
aveam nici un drept sa le vorbesc asa, sa le pretind sa aiba un
alt comportament - unor oameni minunati; unor prieteni buni
- dar profund romani.
Cam pe atunci m-am suparat pe compatriotii mei. Ca
vacarul pe sat; ca Iona pe Dumnezeu (ca tot ne aflam in plina
Scriptura).

This post has been edited by nasty: 3 Dec 2016, 19:00

Top 10 Cărţi ale Secolului 20:

"Lolita" de Vladimir Nabokov
"Marele Gatsby" de F. Scott Fitzgerald
"În căutarea timpului pierdut" de Marcel Proust
"Ulise" de James Joyce
"Oamenii din Dublin" de James Joyce
"Un veac de singurătate" de Gabriel Garcia Marquez
"Zgomotul şi furia" de William Faulkner
"Spre far" de Virginia Woolf
"Integrala prozei scurte" de Flannery O’Connor
"Foc palid" de Vladimir Nabokov

Pt. cei care au timp de pierdut* (din ala care nu costa bani), si pt. cei care vor sa-l inteleaga pe "deontologul-sef" de pe topicele politice (si motivatiile sale), recomand. De pe la pagina 30 incolo vine si prin ograda locala a lui Iocan.
Mai sunt o gramada pe tema asta, se pot gasi usor inclusiv de cei care vor sa para ceeace nu sunt.


* Unii mai si muncesc.

Zilele viitoare o recitesc a-3-a oara daca am timp.

Până acu' a fost cam degeaba, aşa-i!

Chiar degeeaba n-o fi fost, dar nici nu e o carte de referinta in domeniu asta a lu' Ficeac