Outline · [ Standard ] · Linear+ De ce plecam de acasa, ghid de petrecut sapte zile in tren

VREM CONTINUAREAAA........de ce nu scrii o carte ... eu sunt primul care as dori sa o cumpar

VREM CONTINUAREAAA........de ce nu scrii o carte ... eu sunt primul care as dori sa o cumpar

Pai de aia nu mai continua, ca s-a hotarat....scrie o carte.

l-am vazut online acum ceva timp vad ca s-a hotarat sa nu mai posteze, pacat.

Last Active Today, 08:51

This post has been edited by sqryn: 4 Dec 2007, 16:04

Sa scrie acolo ceva pe calculator sa le listeze..... ca eu o cumpar si asa....

VREM CONTINUAREAAA........de ce nu scrii o carte ... eu sunt primul care as dori sa o cumpar

Eu zic sa rasplatiti efortul domnului cu reputatie, cat mai mare, ca merita... mult mai mult decat multi de pe-aici Cine stie, poate o mai povesti ..

Corect, i-am dat + reputatie cu cea mai mare placere. Haideti si restul care ati citit cu placere povestirile lui jean_ange.
Mai vrem!!!

Hai domnule draga, ne-ai sedus si apoi ne-ai abandonat? Se face monser?

Frumos! O aventura pe cinste mai ales in anii 90!!! Pacat ca nu ne mai povestesti nimic.
Mai era un user florin_el care traieste in Maroc acum si care posta impresii de calatorii la fel frumoase. Nici el nu a mai scris nimic !

astazi am vazut si eu topicul asta si sincer am intarziat la munca din cauza lui
a meritat totusi, imi pare rau ca nu mai avem continuarea aventurii, stiu ca timpul este limitat insa tare as mai citi o povestioara ca asta... cred ca o sa apuc iar de carti si sa le las naibii de filme

This post has been edited by Cocojambo: 20 Jan 2008, 00:47

oare de ce nu mai scrie nimic???????

Pfff... Acum am citit si eu pe nerasuflate povestea, din nefericire finalul se pare ca nu-l vom afla vreodata...

Luati-va gandul:) face promisiuni pe care nu le respecta. Pur si simplu asa e el.

food 4 thought:
http://www.zumzumzum.ro/
escu

Enjoy!

This post has been edited by cristianco2002: 3 Feb 2008, 19:05

super...azi am vazut si citit tot:) mi-ar placea si mie sa merg:)
sper cat mai curand...ceva dornici de pe forum?
ce apreciez eu la Jean este ca a plecat singur...
mi se pare greu mai ales cand nu ai cu cine sa schimbi o vorba in romana...

Nici acum nu stim sigur daca ce a povestit el aici e adevar sau fictiune, dar mi-a facut o placere deosebita sa citesc. In orice caz altele erau vremurile atunci cand a plecat el, daca incerci sa repeti calatoria n-o sa mai fie acelasi lucru. Rusia s-a schimbat, de China nu mai zic... Iar costurile. Presupun ca banii pe care i-a avut el la inceput n-ar ajunge decat pentru biletul de tren.

s-a schimbat in mai bine si in mai rau:)
sunt curios cat a costat biletu de tren atunci?
raspunde-ne te rugam!

nu prea cred ca o sa mai vedem continuarea prea curand.... daca nu a mai scris pana acum, ma indoiesc de aici inainte.... oricum mi-a placut f tare povestirea, chiar daca a fost adevarata sau nu.

asa e Cocojambo.Pana la urma nici nu mai conteaza daca era adevarata.

De ce n-am mai scris ? Greu de spus – lenea, lipsa timpului, prea mult timp liber sau toate la un loc. Nu incerc sa ma scuz si nici sa dau explicatii – cui ar folosi ? Poate doar sa imi cer iertare, asta da o fac. Intrebarea era de fapt daca ar trebui sa continui povestea – judecind dupa comentariile strinse aici in apoape un an de la ultima postare, se pare ca raspunsul este da. Asa ca voi continua. Povestea asta am inceput-o si am sa o termin – din pacate sau din fericire, in ritmul meu. Poate ca va mai fi cineva care va avea rabdarea sa o citeasca pina la capat

Urmind citeva sugestii mai vechi am cautat si am gasit citeva diapozitive – singurele care au rezistat pina acum. Le-am dat la scanat si rezultatul il vedeti.

Din respect pentru precizie ( imbinata fireste cu o doza de orgoliu pe care oricum nu o recunosc ) mai spun o singura data ce am mai spus de citeva ori pina acum : povestea este adevarata si atit de precisa pe cit memoria mi-o mai permite. Cu siguranta exista inadverdente, imprecizii, confuzii, schimbari sau nepotriviri de date sau persoane. Nu recitesc niciodata ce am scris si nu pastrez un index temporal sau de orice alt fel. Acolo unde in mintea mea se afla o pata alba incerc sa o colorez cu cuvinte. Rezultatul este o poveste si cine sustine ca o poveste poate fi 100 % adevarata, fie minte fie confunda un raport tehnic cu o poveste.

Si acestia din urma sint bineveniti sa citesca.



Continuarea zilei de Vineri 9 Iulie


Spre seara Leslie s-a oprit din turuit si m-a anuntat ca trebuie sa plece acasa. Abia asteptam sa spuna asta pentru ca si eu eram obosit mort. Am mers cu un autobuz pina in fata hotelului unde am coborit amindoi, i-am spus la revedere si am intrebat-o daca a doua zi urma sa o mai vad si daca ar fo vrut sa mergem impreuna la Armata de Teracota. Mi-a spus ca nu stie inca sigur daca poate sa vina dar a venit cu o propunere mai buna – zicea ea. De ce nu, ea si cu mine urma sa mergem in seara aceea sa ne plimbam prin oras iar ea urma sa imi arate minunatiile de noapte ale stralucitorului oras Xi’an ? Si acum va intreb : sinteti singuri la citeva mii de kilometrii de casa, nu sinteti implicat in nici o relatie, nu ati mai schimbat o vorba cu cineva de citeva zile – ce ati fi spus ? Ati fi spus « Da, sigur. La ce ora sa te astept ? « Si eu am spus la fel.

La ora 19.30 fix Xiao Xi nan – Leslie era in fata hotelului imbracata intr-o rochie alba si radiind toata. Avea cu siguranta motivele ei. Am intrebat-o unde mergem si mi-a spus ca vom incerca sa mincam ceva. Am luat un autobuz si am ajuns undeva aproape de centrul orasului. M-a tras dupa ea intr-o cladire darapanata in care intr-o camera cam 5 pe 5 m cam 40 de oameni isi disputau in picioare dreptul de a minca celebrii coltunasi cu carne, fierti intr-o oala imensa si unsuroasa aflata intr-un colt si din care doi baieti cu gesturi de scamatori puneau cite cinci coltunasi pe o foaie de hirtie si ti-i inminau cu un zimbet pina la urechi. Oala fierbea pe un foc de lemne. Nu era tocmai ideea mea de cina romantica dar m-am gindit ca asta o fi obiceiul locului, am inghitit rapid coltunasii si am iesit afara la aer. « Si acum, incotro ? » am spus eu, oarecum dezamagit de prima parte a programului. « Este un bar care a deschis doar de citeva saptamini. Toate colegele mele de la scoala mi-au povestit de asta, dar nu am putut sa ajung pina acum niciodata. Nu ai vrea sa mergem impreuna ? « Un bar de noapte intr-o tara straina, in care sa mergi cu un localnic nu este o oportunitate pe care sa o ai in fiecare zi, asa ca am acceptat rapid. Mai ales ca ingenuitatea lui Leslie nu era depasita decit de aparenta ei naivitate.
Am mers citeva colturi si iata si barul cel vestit. Intrarea se facea pe scara care pornea direct din strada si ajungea intr-o sala destul de mare, cu mese joase, fotolii si canapele confortabile, jocuri de lumini, semi-obscuritate – ce mai, Amsterdam curat. Nu eram singurii clienti, alaturi de noi era o masa mai mare, in jurul careia se stringeau cam 10-15 persoane, de toate virstele, de la copii pina la un batrin cu o infatisare extrem de fragila. Leslie a spus doua cuvinte si ne-au fost aduse doua menu-uri. Aveam sa aflu ca faimosul bar avea trei sortimente mari si late – ceai, alcool – si nu e o generalizare, alcool de 60 de grade care se servea amestecat cu apa si bere. Alcoolul nu era de mine, berea nu vroiam sa aflu cit costa si cind Leslie mi-a spus ca vrea un ceai, am hotarit ca vreau si eu unul. Nu ca n-as fi baut vreo 10 beri dar bugetul meu era extrem de limitat – iar asta e putin spus. Cit putea sa coste un ceai ?
Ceaiurile ne-au fost aduse si ne-am inscris si noi la concursul de fumat care era in plina desfasurare. Oamenii de acolo fumau dupa principiul unui fost coleg de scoala de-al meu care refuza sa deschida geamurile : »De ce sa-l dau afara daca am dat bani pe el ». In scurt timp ce de la masa vecina incepura sa vorbesca tare, sa rida si in general sa isi simta alcoolul pe care il beau din niste pahare inalte – ca sa incapa apa probabil. Leslie mi-a spus ca aparent era ziua de nastere a unuia dintre ei, un barbat de vreo 30 de ani si ca acesta ar fi extrem de onorat – impreuna cu toata familia lui de altfel, daca m-as duce si i-as spune citeva cuvinte si as accepta sa fac o poza cu el. Am spus ca n-am o problema cu asta, asa ca si ritualul acesta a fost indeplinit. Ciudat cind ma gindesc ca undeva in China, un individ are in albumul de fotografii la loc de cinste o imagine mine – un complet necunoscut, de doua ori mai inalt ca el si care rinjeste prosteste in fata aparatului de fotografiat. Cind m-am intors la masa am vazut ca aparusera inca doua menu-uri si m-am gindit ca e timpul sa mincam ceva. Ma inselam – erau intra-adevar niste liste, dar nu de mincare ci de muzica. Erau titluri de melodii, cele mai multe in chineza, citeva in engleza si era menu-ul de karaoke. Din acel moment lucrurile au iesit de sub control. Leslie a facut un semn, i-a fost adus un microfon, muzica a inceput si Leslie a inceput sa cinte un popular citec chinezesc. Cei de la masa de alaturi au cerut si ei microfonul, s-au mai adunat si la alte mese alti clienti. Finalul apoteotic – asa credeam - a fost atunci cind eu cu un microfon in mina si acompaniat de aplauzele – si risetele convulsive – ale intregii sali a trebuit sa cint pe melodia “Let it be” uitindu-ma in televizor sa vad versurile si ritmul. Sarbatoritului de alaturi i s-a adus tortul din care mi-a adus o felie insotit de zimbetele si plecaciunile intregii sale familii – inclusiv batrinul fragil – era timpul sa ne retragem. Am cerut nota de plata, mi-a fost adusa si am auzit atunci un cor de trompete care cintau finalul. Nota de plata arata cam asa :

Ceai ………. 0.5 $ x 3 …. 1.5 $
Karaoke ….. 10 $ x 14….140$

Total ………………………141.50 $

Mai era ceva de spus ? Nu atunci si nu acolo. Am zimbit slab, am scos banii, am platit ( urma sa aflu ceva timp dupa aceea ca intuitia imi functionase iarasi fara greseala si ca facusem exact lucrur pe care trebuia sa il fac ) am salut generos pe toata lumea si am plecat. Leslie era in urma mea si ma intreba cu aceeasi ingenuitate daca nota a fost prea mare. Am spus ca nu – intre timp Leslie oprise un taxi, am urcat – doar eu – am auzit-o cum ii ciripea ceva soferului, a trintit usa si asta a fost tot.

Urmatoarea data cind am auzut ceva de Xi Xiao nan Leslie a fost peste patru ani cind am primit o scrisoare de la ea in care imi spunea ca si-a terminat studiile si ca e angajata unei companii de import-export. Nici un cuvint despre escrocheria dintr-o noapte de vara in Xi’an in care un roman sarac a fost luat drept un occidental bogat si jecmanit de o buna parte din banii pe care ii avea. Peste doar citeva saptamini urma sa citesc in « Lonely Planet – China » ca ceea ce mi se intimplase – in cel mai mic detaliu - era o escrocherie obisnuita si cunoscuta care isi avea originile in Xi’an – Leslie avea o mare experienta se pare, in care profitul era impartit intre proprietarul barului si fata care ii aducea clienti. M-am gindit dupa aceea – daca in felul acesta si-a platit studiile, cel putin am pierdut banii aceia pentru o cauza buna.


A doua zi m-am trezit ametit – cu siguranta ca nu de la ceai. Mi-am facut socotelile si mi-am dat seama ca fusesem jefuit de cam doua saptamini de stat in China – asa ca adio hoteluri de 10 $ pe noapte. Aveam intilnire cu falsificatorul meu. L-am gasit in locul promis si a scos din buzunar un carnet – rosu, cum altfel – care proclama ca subsemnatul este student in anul I la Universitatea din Hainan. Falsificatorul si-a laudat istetimea : « anul I ca tu nu stii chineza inca si Universitatea Hainan ca nici macar chinezii n-au auzit de ea » Avea fotografia mea, o stampila valabila asa ca mi-am platit omul si am plecat catre Muzeul Armatei de Teracota.
N-am multe de spus aici – ca si Marele Zid e ul loc in care judeci cu alte masuri decit cele cu care ai fost obisnuit. Timpul, cum curge si ce faci cu el are cu totul alte semnificatii fata de cele cu care ai crescut si ai fost educat.
Ca sa ajung la muzeu am trecut prin trei cordoane de paza – primul vindea bilete – au verificat carnetul de student si li s-a parut in regula, al doilea cordon verifica biletele si carnetul si al treilea cordon – din militari inarmati – care verificau tot ce puteau si vroiau ei. Unul din ei s-a uitat la carnet – s-a uitat la mine, m-a intrebat ceva la care am raspuns cu unul din cele cinci cuvinte cunoscute « Luo-ma-nia » - Romania. A parut satisfacut de raspuns, a dat din cap si iata-ma admis sa admir una din minunile Chinei. Am admirat in tacere pentru doua ore si m-am intors in oras. O fausem si pe asta.
Se lasase seara si am inceput sa merg fara tinta prin oras doar – doar dau de un loc mai ieftin in care sa maninc. Din intimplare il vad pe Andre, belgianul cu care imparteam camera cum imi face semn de pe o terasa. Ii fac si eu cu mina si merg la el – era la o masa cu doi barbati. Ii salut, imi raspund ma invita sa stau cu ei si iata-ma in plin Jules Verne. Cei trei se intilnisera absolut din intimplare – Andre il vazuse pe Clive ca e european si se asezase cu el la masa . Dawar nu mai gasise un alt loc si se asezase cu ei. Clive avea in jur de 55 de ani. Pina la virsta de 43 de ani fusese un functionar de succes al unei banci din Londra. Necasatorit, fara copii, la un moment dat il apucase dorul de duca. Vinduse tot ce avea si isi petrecuse ultimii 12 ani pe drumuri. Se simtea acasa oriunde, se putea duce oriunde. Ca sa poata ajunge la Mecca studiase Coranul timp de trei ani in Cairo, trecuse la Islam si ajunsese in singurul loc care ii era interzis – iar el nu suporta asta. Avea de gind ca odata cu venirea toamnei si a iernii sa se traga incet catre Vietnam, Laos si mai in sud catre Thailanda unde sa petreaca iarna.
Dawar era alt personaj. Era din Peshawar in Pakistan, facea parte din tribul Pashtu si dupa cum se exprima el mostenise de la bunicul sau o poteca ce trecea granita din nordul Pakistanului in China. De ce o mostenise ? Pentru ca era o poteca a familiei lor – nimeni altcineva nu stia de ea. Folosea poteca care traversa Himalaya pentru a face contrabanda cu soimi de vinatoare. Soimii ii lua din China si ii ducea pina in Arabia Saudita unde « o pasare cu toate penele perfecte poate face pina la 30.000 de dolari » Era o afacere buna dar oarecum riscanta. « Ce se intimpla daca te prind chinezii ? « « Inchisoare pe viata of course, daca am noroc . Dar nu ma prind ei. Nu stie nimeni de poteca bunicului meu. » Era povestea lui Dawar adevarata ? Nimeni nu poate stie. Dar eu in noaptea aceea, in caldura si umezeala aceea aproape insuportabila, din povestile lui Clive si ale lui Dawar am descoperit cit de mare si cit de fascinanta este este lumea si cit este de important este pentru mine sa descopar o parte cit de mica din ea.

A doua zi de dimineata, pe 11 Iulie 2003, Andre belgianul s-a trezit, s-a dus in piata din Xi’an unde si-a vindut costumele, camasile si geamantanul a telefonat la firma de unde si-a dat demisia, a telefonat acasa si mi-a marturisit ca vrea sa-si petreaca urmatorii doi ani pe drumuri. I-am urat mult noroc si m-am dus la intilnirea mea cu Chris – trebuia sa ajung in Lhasa.


Attached thumbnail(s)
beijing.jpg ( Size: 86.22k ) Number of downloads: 2355
Enisei.jpg ( Size: 67k ) Number of downloads: 2406
leslie.jpg ( Size: 192.19k ) Number of downloads: 2468
patru_zile_in_tren.jpg ( Size: 93.8k ) Number of downloads: 2537
spre_Lhasa.jpg ( Size: 84.14k ) Number of downloads: 2347

de cand asteptam:D

Sincer, nu mai speram .
10+

Multumim, asteptam continuarea.

A meritat asteptarea!!!!! Felicitari!!

frumos:) mai putin faza cu baru si karaoke

Nu-mi vine sa cred... Multumim mult!

Super.pe cand urmatorul episod????

up asteptam

Ha ha ha; jean_ange a cazut in plasa bine pusa la punct de catre membrii acestui forum , pentru a-l forta sa continue povestea ... acestia i-au intins o cursa legata de autenticitatea povestirii, menita sa-l scoata din barlog unde de mai multa vreme tinea ascunsa de ochii nostrii continuarea povestirii...
Acum, ca un aventurier ce isi respecta blazonul, se vede obligat sa scoata de la naftalina si restul materialelor stiind faptul ca romanului daca ii dai un deget (in sensul bun aici) iti ia mana toata; deci, continuarile va rugam!

P.S. ai incurcat 2003 cu 1993...

This post has been edited by vav: 19 Feb 2008, 17:58

ADUCETI POPCORNUL SI SUCUL STINGETI LUMINILE CA (RE)INCEPE FILMUL

linisteeee acolo in spate sa SE INTELEAGA MAI BINE..........