Institutia bufonuluiQUOTE
”Bufonul era, la origine, un personaj comic, îmbrăcat în haine grotești, care era ținut la curțile medievale să distreze un suveran sau un senior feudal, cu glume, gesturi, strîmbături, denumit și măscărici, paiață, nebun. În Evul Mediu nebunul regelui era autorizat sa spună adevărul, luîndu-l în rîs, fiind singurul care avea dreptul să spună tot ce un om normal nu-i putea spune regelui, fără grave consecințe punitive.”
În primul rînd, el trebuie să distreze publicul, să creeze atmosfera mai ales în perioade de criză și confuzie. Funcția instituției bufonului este aceea de a distra curtea și poporul, si mai ales, pentru a distrage atenția de la lucrurile reale pentru ca puterea să-și vadă de treabă. Asta pe de o parte. A doua funcție a instituției bufonului este una critică. Bufonul era singurul personaj de la curte dar și din societate, căruia îi era permisă ironia și critica societății și a puterii într-o manieră mai deosebită. Doar bufonul avea voie să ia în derîdere totul, sub diverse forme. El era un soi de mediator între suveran și popor, un soi de oglindă a realității care de multe ori se deforma la curte și lua forme false, artificiale. Această oglindă arăta chipul adevărat al suveranului, era un soi de conștiință de rezervă a celui care era dincolo de lege. Bufonul în tradiția bizantină este deseori înlocuit de ”iurod” (în Rusia este o figură foarte importantă), un soi de ”nebun în Cristos” care atît la curte, cît și în cetate, are un rol mult mai radical decît cel al bufonului occidental. Cutuma spune că de iurod și bufon, suveranul nu se atingea niciodată. Există un caz faimos, de pe vremea lui Ivan cel Groaznic: nici o grozăvie nu a șocat mai mult populația țării, nici măcar decapitarea boierilor sau a patriarhului, cum a șocat persecuția bufonului Vassian.