Frumoasă tura voastră.
Am și una de povestit.
Era cam acum o lună, se apropia concediul și vroiam sa fac ceva pe bicicleta care sa dureze vreo saptamană. Inițial as fi vrut sa merg într-un grup mai mare, dar am ramas doar eu și Florin (dacă ne mai țineți minte din Baiului/Câmpulung). So, unde sa mergem? Prima mea idee a fost Piatra Craiului, fiind destul material pentru mers vreo săptamană. Dar mai apoi m-am gândit la o zona cu urcări mai domoale și mai multe obiective de vizitat pe jos. Soluția logică - Apuseni.
Și asa au început pregătirile, cumpărat ce nu aveam, liste cu ce aveam, planuri, hărți. Pe 14 august am plecat la drum cu celebrul accelerat 1745, care spre surprinderea mea ajungea până la Cluj cu vagonul de biciclete. Durata "expediției" se mărise la 9 zile, după ore suplimentare la serviciu pentru concediu mai mult. Ca obiective principale – vroiam să urc pe Vf. Vlădeasa, cascada Rachițele, Cetățile Rădesei, Padiș, Cetățile Ponorului, Scărișoara, valea Arieșului, Cheile Râmețiului. Unele le-am atins, altele au fost adăugate, la altele am renunțat forțat.
Apuseni pe bicicletă – cu bune și cu rele: 14-20 august 2009
Ziua 1 – vineri, 14 august 2009
http://www.bikemap.net/route/291306Deși am cochetat cu ideea de a-mi cumpăra portbagaj si genți, până la urmă am decis să fac tura asta cu un rucsac de 30 de litri. Totul OK, după mai multe încercări toate bagajele au încăput în rucsac, iar cortul, izoprenul și sacul de dormit stăteau perfect legate de biclă. Doar un detaliu l-am uitat până în dimineața zilei de plecare: să-mi pun rucsacul în spate pentru a vedea dacă pot să-l car. Greu. După vreo 2 km de pedalat m-am obișnuit cu cele 8-9 kg (sau câte or fi fost) în spate și am ajuns la gară în de două ori timpul normal pentru acest parcurs.
Drumul planificat cu trenul era până la Bologa (cu schimbare la Cluj), dar pentru că acceleratul a avut întârziere am pierdut primul personal, iar al doilea ne-a dus numai până la Huedin.
[attachmentid=1627547785]
Pe la Teiuș, s-au suit în accelerat doi nemți care ne-au povestit tura lor prin Apuseni pe cursiere cu portbagaj. Pentru că plecau spre casă ne-au făcut cadou și o hartă. În personalul Cluj - Huedin, nașul ar fi vrut să ne taxeze pentru biciclete, dar probabil văzând că din cauza CFR suntem în întârziere și că afară a început deja ploaia iar noi avem de pedalat, ne-a lăsat în pace.
[attachmentid=1627547786] [attachmentid=1627547787]
Ajunși în Huedin, ieșim la șosea și surpriză imensă: pistă de bicicliști pe marginea drumului așa cum orice ciclist bucureștean numai visează. Cred că am și chiuit de bucurie. Prima țintă – găsirea unui loc de campare. Pedalarea pe DN până la Bologa e destul de scary, TIR-uri viteziste și ploaia care stă să cadă, dar nu o face. La Bologa întrebăm unde am putea găsi un loc pentru cort și ni se spune că imediat după sat, dar până la urmă ajungem aproape de Săcuieu, unde atunci când orice speranță că voi mai dormi în seara aia și nu ramân pe drumuri era spulberată, dăm de un camping cochet (cel puțin așa părea pentru un om înfrigurat și obosit). Era prima experiență cu cortul și din cauza asta nu aș fi stat pe oriunde pe marginea drumului, așa cum aveam să descopăr în zilele următoare că se poate fără grijă. Deci campingul a picat la țanc. Proprietarul, om de treabă, ne-a invitat la foc, m-a mai lămurit dacă traseele pe care le aveam eu în cap se pot face pe bicicletă și apoi s-a apucat de făcut demonstrații de prestidigitație pentru divertismentul copiilor ce mai erau prin camping.
[attachmentid=1627547788] [attachmentid=1627547831] [attachmentid=1627547790]
Ziua 2 – sâmbătă, 15 august 2009
http://www.bikemap.net/route/291406Privirile buimace ale locuitorilor din Săcuieu urmăresc două biciclete, care parcă nu prea sunt din peisaj, urcând agale prin aerul destul de rece al dimineții de sâmbătă, nerăbdătoare de a rupe munții în două pentru a-și croi drum.
După Săcuieu, la un pod, facem dreapta pe drumul de țară spre Rogojel. Urcam vreo 2-3 km apoi facem un detour pentru a ajunge la sequoia. Prima urcare mai serioasă a turei. Aproape o jumătate de oră durează, dar a meritat pentru peisaje.
[attachmentid=1627547791] [attachmentid=1627547792] [attachmentid=1627547793]
Nu și pentru copaci, care nu impresionează așa tare. Într-adevăr sunt înalți. So what?
[attachmentid=1627547794] [attachmentid=1627547795]
Și a mai meritat pentru coborârea înapoi la drumul spre Rogojel (sub 5 min).
Continuăm prin Rogojel spre Vlădeasa. Marcajul e cam haotic. Întrebăm un sătean de lângă școală, care ne recomandă să o luăm pe o potecă. „Oricum”, zice el, „și pe drum dacă o luați, tot trebuie să împingeți, așa că mai bine o luați pe scurtătură.” Ascultăm sfatul, deși privind mai apoi pe drum observ că era accesibil și pe bicicletă.
[attachmentid=1627547796] [attachmentid=1627547797]
Urmăm liniile de înaltă tensiune pe care le pierdem din vedere la intrarea în pădure. Pe porțiunea asta am făcut destul de mult push-bike, nici condiția fizică și nici pinioanele nefiind factori care să ajute.
Bucurie mare când am văzut cabana Vlădeasa, doar că ochii mințeau că e aproape, iar picioarele au mai urcat încă vreo oră. O oră epuizantă. În așa hal încât ajuns la poarta cabanei pur și simplu am aruncat bicicleta și rucsacul, nemaiavând niciun strop de putere să urc și ultimii 10 m până la cabana. Greutatea urcării a fost dată în principal de rucsacul foarte greu care îmi omorâse umerii (era prima zi și deci full cu conserve).
[attachmentid=1627547798] [attachmentid=1627547799]
Mâncăm la cabană, primim indicații de la cabanier despre traseu și posibilitatea de a înopta la Pietrele Albe, iar apoi pornim spre vârf. După câțiva metri iar obosesc. Dacă o țin tot așa mai ajung la anu’ acasă. Urcarea mai grea e doar imediat după cabană, pentru ca mai apoi să se domolească un pic. Ne întâlnim cu diverse grupuri care faceau traseul de picior. Ne e frică să nu ne depășească vreunii din urmă. Umilința ar fi prea mare. Eu imi intru încet, încet în formă și nu prea mai cobor de pe biclă, în schimb Florin care era până acum mereu în față e clar obosit. Dăm nas în nas cu un motociclist pe o Yamaha galbenă, apoi peste o „turmă” de cai.
[attachmentid=1627547800] [attachmentid=1627547801] [attachmentid=1627547802] [attachmentid=1627547803]
Îmi imaginam că la cabana meteo se poate intra și se oferă și prognoza meteo la cerere. Ajunși acolo însă nu suntem întâmpinați decât de doi câini suspicioși, o poartă închisă, avertismente cu NU INTRATI și lipsă totală de marcaje.
Coborâm pe lângă stație și vedem pe cineva în incintă. Ne răspunde vag la întrebarea: pe unde pentru Pietrele Albe? Aștia nu cumva sunt plătiți de stat? N-ar trebui să se comporte ca niște funcționari publici în slujba cetățeanului?
[attachmentid=1627547804] [attachmentid=1627547805] [attachmentid=1627547806] [attachmentid=1627547807]
Lăsăm în plata Domnului CME și urcam puțin mai încolo la stâlpul care atestă că ne aflăm la 1836 m, a doua altitudine din Apuseni. Marcaje nema. Ne orientăm puțin și coborâm spre S-SE așa cum arată harta. Dăm în cele din urmă și de marcaj – punct roșu.
Doar că ceea ce urmează nu e deloc bicycle suitable. O coborâre prin pădure pe o potecă îngustă plină de crengi și copaci coborâți. Degeaba atâta amar de urcat dacă nu e nicio coborâre faină. După încă vreo oră de chin ajungem la drumul forestier de care ne-a spus cabanierul. Doar ca am uitat să întrebăm daca facem stânga sau dreapta. Hărți, consultări, păreri… Mergem spre dreapta. Bineînțeles că era greșit, îmi dau seama după vreo 700 m de coborâre că nu se pupau marcajele și că trebuia să văd deja Pietrele Albe, că doar e ditamai formaținea nu-s niște bolovani mici acolo. Ce facem? Iar se lasă întunericul și noi n-avem cortul ridicat. Hai înapoi la poteca.
Ca un noroc, la un moment dat, ca de nicăieri apar doi băieți din tufișuri cu niște recipiente în mână.
-Voi ce căutați?
-Pietrele Albe.
-Sunt chiar aici. Avem cortul pus.
-Voi ce căutați?
-Apă.
-Păi apă știm noi unde e (ne spusese nenea de la cabana Vlădeasa ca la 100 m de ieșirea pe forestier e un izvor - și așa a fost).
Intrând în vorbă aflu că unul din baieți e userul tsisak de pe ciclism.ro. Small world. Punem cortul, suntem serviți cu o supă lângă foc, eu văd cea mai mare stea căzătoare de până acum, legăm biclele de o șură și somn.
[attachmentid=1627547808] [attachmentid=1627547809] [attachmentid=1627547810] [attachmentid=1627547811] [attachmentid=1627547812] [attachmentid=1627547813]
Ziua 3 – duminică, 16 august 2009
http://www.bikemap.net/route/291413E ziua în care mergem la cascada Răchițele apoi spre Padiș cât ne țin picioarele și lumina. Din cele trei corturi de la Pietrele Albe, se despart 3 grupuri – unii spre casă, unii spre Padiș pe bicle și ceilalți pe jos.
În sfârșit avem parte de coborâre. Într-o primă fază e destul de dificil pentru că sunt multe izvoare pe drum și bucăți de copaci. Astfel că, la numai câteva minute după ce mi se reproșează că nu mi-am luat casca, trag și o cazătură. Nu se resimt decât pantalonii, care se rup. Dar apoi intrăm pe un drum mai lat, accesibil cu mașina (de altfel era un nene cu loganul la grătar). La cascada Vălul Miresei lume multă (în comparație cu ce întâlnisem în ultimele 2 zile), poze, veselie, apă. Pe scurt – plictiseală după 5 minute.
[attachmentid=1627547814] [attachmentid=1627547815] [attachmentid=1627547816]
Înapoi la drum, obiectivul meu – s-o găsesc pe mama lui Boc din localitatea Răchițele. Nu s-a întâmplat, dar drumul e fain rău, gospodăriile foarte îngrijite, un peisaj total diferit de ceea ce vedem prin sudul și sud-estul țării. Totodată nu pot să nu remarc faptul că Bihor sunt altfel decăt Vlădeasa. Mai calzi, mai primitori.
[attachmentid=1627547817] [attachmentid=1627547818] [attachmentid=1627547819] [attachmentid=1627547821] [attachmentid=1627547822]
Între Doda Pilii și Ic Ponor ne întâlnim cu un biciclist echipat pe MTB. Venea de la Padiș și ne anunță că de acum încolo avem de urcat.
În Ic Ponor tabăra de matematică și ceea ce pare a fi pregătirea pentru un show de seară cu foc de tabără.
[attachmentid=1627547823] [attachmentid=1627547824] [attachmentid=1627547825] [attachmentid=1627547826]
Ajungem și la locul unde vom înopta și unde avem în plan să stăm vreo două zile și să facem trasee pe jos – Padiș. Nu e chiar târziu. Găsim un loc pentru cort, cu niște vecini ce par ok, o familie de 3, el un pic dus, ea cicălitoare, copilu’ mai rău ca ta-su’, dar oameni de treabă nonetheless.
Ne e foame. O masă caldă ar fi rai. Hai să mâncăm o ciorbă lângă cabană.
Mergem, legăm bicicletele de un stâlp. Mâncăm. Și dezastru.
Un băiat... cu un Focus... începător în ale condusului, dă cu spatele direct în stâlp... unde erau biclele. Poc. Inima nu mai bătea. Îmi dau seama încă dinainte de a vedea pagubele că s-a cam terminat cu Apusenii. Univega mea era de partea celalată a stâlpului, n-a pățit nimic, dar Neuzerul lui Florin avea roata praf și furca la fel. Plus o lovitură la cadru. Ce-a urmat nu mai povestesc pentru că nu-mi face plăcere. Am rămas cu promisiunea unei furci și a unei roți pentru a doua zi, dar Florin vroia acasă. Foc trist în Padiș.
[attachmentid=1627547827] [attachmentid=1627547828] [attachmentid=1627547829]
Vom mai continua sau nu?
.
.