Azinoapte am adormit cu greu pe la orele doua... Pe la sase ma trezeste o cufureala acuta. Dau fuga la baie si incerc sa mai prind o ora de somn. Nu gasesc Furazolidon si adorm cu gandul c-o sa ratez plimbarea pe ziua de azi...
Suna telefonul cu douzaci de minute dupa ora sapte. Opresc alarma de cateva ori la interval de cate cinci minute si apoi mai dau o tura pe la baie. Trece destul timp. Intru in criza de timp (la mine criza de timp e cand nu sunt sigur ca voi ajune in locul stabilit mai devreme cu cel putin jumatate de ora) si ma echipez repede, pun punguta cu mancare in rucsac si dau s-o tai spre usa. Bat in usa la sor-mea si-o-ntreb de Furazolidon. Gaseste unu. Il inghit si plec.
Dau pedala si pe la Pantelimon ma suna Axinte. Axinte este un coleg al lui Muttley care s-a convertit la ciclism si vad ca-n ultima perioada il ia destul de in serios. Ii zic ca-s pe drum. Ma uit la ceas si vad ca a trecut doar un sfert de ora peste orele opt, asa c-o las putin mai moale. Ajung dupa inca un sfert de ora in gara. Nici tipenie de om. In mintea mea incolteste gandul ca ne vom lafai intr-un compartiment gol. Totusi, nici urma de Axinte. Apare dupa cateva minute cu doua strudele-n mana. Imi povesteste ca tocmai a plecat un tren plin de oameni, unii chiar s-au suit in spate pe tampoane. Pai ma, de aici pleaca un singur tren dimineata... Cum dracu' sa plece asa devreme?
Cautam casa de bilete si gasim pe un gem un afis mic cu plecari si sosiri. Modificat cu pixul la trenul 8081. Plecarea la 8:15... Ne uitam unul la altul ca-n filmele cu prosti si ne facem mustrari de constiinta ca daca nu ma cufuream eu, ca daca mi-ar fi zis el ca-i si trenu-n gara, ca daca... Dar singura vina e sitemul asta roman de cenzurat in care totul functioneaza dupa ureche. Ne vedem pusi in fata faptului implinit si incercam sa ne gandim la variante. Tren de la gara Obor abia pe la doua dupa amiaza... Cernica, nu mai vrem... Sa mergem pana in Budesti cu biclele, prea lung si obositor traseul... sate tiganesti pe traseu... Ma gandesc sa facem un ocol off-road pe langa calea ferata cu tinta Solacolu-Fundulea si apoi spre casa pe sosea, via Belciugatele.
O luam usurel de-a lungul caii ferate si apoi drepta pe Drumul intre Tarlale. Traversam autostrada si intram in Catelu. Stanga spre centura, intram putin pe centura si apoi stanga spre Glina. Cum urcam noi incet pe foaia mica si pinionul mare intrarea in Glina, se aude in spate un motor turat si roti care scartaie pe asfalt. Cand ajunge in dreptul nostru se aude ceva sarind pe jos si imi loveste pedala stanga si usor cadrul. Ma gendesc ca din BMW-ul cu numar de Bulgaria s-a aruncat cu ceva, dar asta pana vad ca acel ceva e tot ansamblu semnalizatorului drepta al BMW-ului. Bolidul se opreste, ma opresc sa-i indic locul unde a aterizat satelitul cometei din Bavaria. La volan unul mai gras ca mine, imi multumeste, isi recupereaza obiectul si pleaca din nou in tromba. Noi comentam in urma fazei...
Pedalam mai repede pe asfaltul care abia a fost turnat anul trecut si acum are pe partea stanga o dunga valurita ce ascunde probabil sub ea, coducte de gaz si canalizare. Lucru romanesc facut din nou cu curu', nu cu capu'... Trecem de Glina si incepe un vanticel care ne tine destul de bine. Ii zic lu' Axinte ca il duc la Balaceanca...
Oprim la spital, dar doar sa ma alimentez cu apa si sa mai facem unele reglaje. Plecam spre Posta si dupa ce iesim in sat se termina asfaltul. De obicei faceam stang si o luam pe dig spre Frunzanesti, dar azi am zis sa mergem inainte. O luam pe langa o padurice si drumul coteste spre stanga. Ochim un copac pe marginea drumului ce mai are cativa frati in stanga si-n dreapta lui, ce par a fi acolo de cand lumea. Are un trunchi gros din care porneste o ramura mare catre dreapta, mai avea una mai mica in stanga dar i-a fost amputata de vreo intemperie. Sub el iarba e culcata pe o portiune patrata cu latura cam de zece metri. Ma tavalesc pe jos la umbra lui. E asa bine si racoare aici. Scoatem din papornite ce avem fiecare d-ale gurii si mancam cu nesat amandoi. Ne mai ramane doar cate un senvis. Consult GPS-ul. Nu prea stie el drumurile astea de pamant, dar macar vede palcurile de padure din imprejurimi. Vrem s-o luam pe langa padure, dar drumul e arat, prin padure nu prea merge, e boschetarie si mult prea la vale. Pe langa totul se termina intr-un stufaris. O luam inapoi ca sa facem stanga cand s-o putea catre un dig ce se vede la cateva sute de metri. Drumul se termina intr-o proprietate privata marginita de un gard. In stanga niste adaposturi, un tractor si un caine mare. Facem cale-ntoarsa printre niste casute pe un drum la vale. Facem dreapta paralel cu Dambovita. Mergem asa si traversam undeva la marginea Platarestiului pe o trecatoare de circa un metru jumatate cu mana curenta doar pe o parte. Ii zic ca ma cam ia ameteala cand ma uit, si-mi raspunde ca si lui la fel dar o trecem pe biciclete. In fata e Dorobantu dar poteca din stanga si spre inainte nu ne inspira incredere, asa ca mergem tot pe langa Dambovita si ocolim pana undeva pe langa Podul Pitarului. Dambovita in dreapta, stufaris pe stanga. O singura cararui in sus spre sat printre gunoaie. Luam bicicletele de coarne ca sa nu intepam cauciucurile. Ajungem in spatele cimitirului care e despartit de celelalte curti de un drum ingust ca un labirint in zig-zag. Iesim din el la un drum pietruit. Si apoi facem drepta pe asfaltul proaspat catre Cucuieti. Aici traversam calea ferata si ma uit in zare dupa trenul care nu m-a asteptat. Nici urma de el. Urcam incet rampa ce intra in sat si dupa ce il strabatem pe tot, facem stanga spre Progresu pe un drum pietruit care ne zdrungina toate organele. Pe la jumatate ne oprim si scoatem cat mai mult aer din cauciucuri. Acum e mult mai bine. Un gard de beton ne intampina la intrare-n sat. E foarte lung si imprejmuieste trei case. Ne intrebam daca gardul a fost mai scump ca ce-i in interior. Nu apucam sa gandim prea mult ca ne intampina trei canide latratoare. Unul mai mic si mai al dracu e foarte perseverent. Pana la urma il rog frumos cu pantoful pe la nas sa ma lase-n pace si dupa trei incercari se intoarce la ceilalti care ne-au abandonat cu mult inaintea lui. Facem dreapta si iesim pe o limba de pamant ce traverseaza lacul. In capat se vede asfaltul. Pedalam cu placere dar vantul ne taie iar elanul. Chiar daca am uitat de pietre nu prea putem lua viteza. Avem timp sa vedem pojghita de asfalt cum a crapat deasupra pietrisului plin de pamant de sub ea. Drumul e asfaltat de maxim un an jumate... Lu' Axinte i se face pofta de-o bere. Ii zic ca drumul nostru nu prea trece prin sat dar o sa ocolim daca e. Trebuie sa facem stanga pe canal si satul e totusi departe. Ii promit ca ne oprim la crasma din Solacolu. Nu-i foarte departe. Avem acum in dreapta vantul care suiera prin frunzele uscate ale porumbului. Iesim din nou intr-un drum pietruit, dar mult mai tasat... sau poate ne-am obisnuit noi cu zdranganeala. Ajungem la un crampei de padure pe care-l ocolim prin stanga ca sa ne oprim undeva la umbra. Eu ma asez direct pe frunze si ma murdaresc tot. Padurea emana caldura si nu prea-i placut aici. Nu stam mult si o taiem pe camp. Parca prindem aripi. Tragem lejer prin praful de pe drum cu mai mult de douazeci la ora. Ne dam seama ca avem vantul din spate abia cand drumul e oprit brusc de un canal. Facem dreapta pe marginea lui. Il trecem pe drumul pietruit catre Solacolu. Ne instalam la o masa la magazinul-terasa din mijlocul satului. Axinte topeste doua Timisorene, eu o sticla de un litru jumatate de Nestea... Mancam si senvisurile ramase. Zabovim putin si comentam despre tot ce ne aducem aminte. O pustoaica apare din fundul curtii pe o bicicleta gen Tohan. Iese pe drum si face cateva manevre. Intra inapoi si dispare de unde a venit... Ne uitam la ea, apoi unul la celalalt fara sa intelegem ce a vrut sa faca... Ne lasam dusi cu greu pe drumul pietruit de pana la autostrada. Avem vantul iar in spate si zburdam pe pietre. Asfaltul vine ca o senzatie de plictiseala. Trecem podul de peste autostrada, eu putin mai in spate si ma asez la plasa dupa un scuter. Il conduce un nene mustacios intre doua varste si nu se grabeste deloc. Pisca putin frana si il depasesc, ca sa nu pierd din viteza. Ajungem numaidecat la drumul national care trece prin Fundulea. Facem stanga si incepem sa pedalam repejor. Trece scuterul urmat de un motor. Noi mergem tare pt niste biciclete, ei prea incet...
Facem schimb cand si cand de locuri. Tinem un ritm de treizeci, treizeci si cinci la ora. Vantul ne ajuta. Nu mai mergem la Belciugatele. Ultima oara era frig si nu ne-au lasat inauntru, ca era masa mare cu nustiu ce smecher din zona si nici foarte ieftin nu-i la ei. Asa ca, cat ai zice "gratar", ne oprim in Branesti. Ne hidratam si mancam fiecare ce-i place si plecam cu greu spre Bucuresti. Pedalam iar tare pe sosea pana in Pantelimon, Axinte face stanga pe Vergului si eu dreapta prin Dobroiesti. O tai prin spatele complexului Delfin si pe drumul lasat in paragina de Oprescu, ajung in Doamna Ghica. Inca mai am energie sa urc dealul in forta. Parca imi pare bine ca n-am prins totusi trenul... Poate a fost un semn ca nu era bine sa-l luam... Cine stie?
http://www.bikemap.net/route/1261518